Etichetă: sistemul financiar

Andrei Caramitru (USR) dorește continuarea tendinței de limitare a plăților cu bani peșin, începută de PSD

În 2014 în articolul Statul maximal ia avînt în guvernarea PSD. Limitarea plăților cu bani peșin (linc), mi-am exprimat nemulțumirea față de politica guvernanților de a impune interziceri în folosirea plăților cu bani peșin.

În luna august, văd că domnul Andrei Caramitru, unul dintre cei care, din cîte s-a anunțat, lucrează la programul de guvernare USR (linc), anunță pe profilul său facebook despre planurile pe care le are de a îmbunătăți economia românească, printre care și acela de a limita plățile cu bani peșin. Citez:

Eliminăm cash-ul din economie (eliminăm evaziunea fiscală și banii negri care circulă, cuplat cu o reducere de taxe și plafonarea comisioanelor bancare). Toate plățile de salarii, pensii etc. pe card. Toate plățile la magazine, ANAF etc. cu cardul (nici o plata de peste 2000 de lei cash nu este permisă). Depunerea (după o perioadă de gratie) si scoaterea de bani cash din cont de peste cîteva mii de lei nu mai sînt posibile. Nu e nimic revoluționar – în mai toate țările e așa.

Mesajul lui Caramitru a fost deja comentat de alții (linc), eu nu l-am comentat atunci că eram în pauză blogăristică. În fapt Caramitru, deși se prezintă ca anti-PSDist feroce, nu face decît să plagieze și să dezvolte idei deja puse în practică de PSD. Am fost împotriva acestor idei cînd ele au fost enunțate de PSD, rămîn împotrivă și cînd sînt enunțate din partea USR. Motivele le-am expus deja în articolul din 2014 sus-menționat și nu le mai repet. Că în mai multe țări e acest sistem e din pricină că multe guverne sînt disperate după bani, fiind băgate în datorii pe care greu le pot plăti. Citește în continuare „Andrei Caramitru (USR) dorește continuarea tendinței de limitare a plăților cu bani peșin, începută de PSD”

Statul Maximal, vinovat de criza economică din SUA

Guvernul lui G. W. Bush a cerut Congresului aprobarea de a investi 700 miliarde dolari pentru a ajuta sistemul financiar american, care este în criză.

Folosirea banilor publici pentru salvarea unor afaceri particulare este profund imorală, mai ales că particularii salvaţi nu sînt nişte amărîţi (statul nu a intervenit niciodată pentru a salva afacerile vreunui tarabagiu) ci nişte indivizi care ani de zile au avut nişte cîştiguri enorme. Se aplică acum şi în SUA principiul cunoscut de noi românii de pe vremea Bancorex şi FNI etc: profiturile se privatizează şi pierderile se naţionalizează.

Yaron Brook, într-un articol din revista Forbes, explică rolul nefast pe care l-a avut Statul, prin cele două metode folosite, „morcovul” şi „bîta”, în crearea actualei crize.

Printr-o politică consecventă de ani de zile, guvernul federal american a determinat băncile, folosind atît „bîta” (sancţiunile) cît şi „morcovul” (răsplăţi plătite din banii contribuabililor), să scadă standardele de acordare a împrumuturilor.

Prin Community Reinvestment Act, birocraţii americani au silit băncile să elimine „discriminarea” şi să acorde împrumuturi unor persoane care provin din comunităţi sărace. Ceea ce înţeleg birocraţii prin discriminare este variabil, în funcţie de necesitatea ca aceştia să-şi păstreze obiectul muncii, adică lupta împotriva discriminării. „Discriminarea există cînd politicile de acordare a împrumuturilor conţin criterii arbitrare sau depăşite care în mod practic descalifică de la eligibilitate pretendenţii care provin din comunităţi minoritare cu venituri scăzute”, sună o astfel de definiţie birocratică a discriminării. Acele criterii „depăşite” sînt exact criteriile care ar trebui să stea la baza  acordării împrumuturilor, adică nivelul veniturilor, verificarea declaraţiilor despre venituri şi bonitatea dovedită în timp a pretendentului la împrumut. Cei care erau refuzaţi la acordarea unui împrumut, erau încurajaţi să depună plîngeri la agenţii guvernamentale pe motiv de „discriminare”.

Pe lîngă ameninţarea cu sancţiunile împotriva băncilor care practică „discriminarea”, s-a folosit şi tactica „morcovului”. Guvernul american a creat Fannie Mae şi Freddie Mac, agenţii care cumpără şi garantează contracte de împrumut. Astfel s-a creat o cale artificială şi lesnicioasă de profit pentru împrumutători. Aceştia au acordat împrumuturi dubioase ştiind că le pot vinde apoi, cu profit, unor agenţii guvernamentale preocupate de ajutarea familiilor americane să devină proprietare de locuinţă (lozinca politicianistă a unui preşedinte american: „vrem ca fiecare american să fie proprietar în casa lui”), nu de respectarea riguroasă a criteriilor de acordare a împrumuturilor.

Cîtă vreme preţurile caselor erau în creştere, schema a funcţionat. Persoanele cu venituri modeste, dacă nu aveau bani să plătească rata, puteau totuşi să vîndă locuinţele, iar din preţul de vînzare să-şi acopere datoria. Puteau totodată să obţină o refinanţare a împrumutului. Astfel, miliarde de dolari s-au investit în împrumuturi dubioase. Criza a apărut cînd preţurile caselor au încetat să crească. Atunci balonul de săpun s-a spart.

Soluţia crizei nu constă în crearea de noi organisme birocratice de control a pieţei financiare, ci prin eliminarea puterii guvernului de a a sprijini hotărîri iraţionale ale agenţilor economici, prin constrîngere sau stimulente, concluzionează Yaron Brook.