Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

CEDO condamnă România pentru cazul cetăţenilor sovietici împuşcaţi în decembrie 1989 lîngă Craiova mai 6, 2015


În unanimitate, CEDO a condamnat România pentru împuşcarea unor cetăţeni sovietici în 24 decembrie 1989 lîngă Craiova (linc). Este un caz pe seama căruia s-a mîncat mult căcat în presa românească din ultimii 25 de ani. Sînt curios dacă ceea ce numim, cu scîrbă şi dispreţ, mass-media bucureşteană, va pomeni despre hotărîrea CEDO.

Faptul că în acest caz s-a depus o plîngere la CEDO a fost pomenit în 2010 doar de 2 surse de informare: Evenimentul Zilei şi blogul lui Marius Mioc (linc).

Trebuie amintit că în decembrie 1989 au existat zeci de cazuri cînd s-a deschis focul asupra unor maşini care n-au oprit la diferite baraje care se creaseră pentru a lupta cu „teroriştii”. În serialul „Cercetările parchetului în dosarul revoluţiei” de pe acest blog am prezentat deja multe asemenea cazuri (vezi spre exemplu cazul Horia Căciulescu – linc, ori cazuri de împuşcaţi în autoturisme în zona M.Ap.N. – linc). Cazul cu cetăţeni sovietici e asemănător cu acestea, cu adausul că necunoscînd limba română, victimele n-au înţeles somaţiile şi cererile militarilor.

Despre sovieticii împuşcaţi la Brădeşti citiţi şi articolele anterioare de pe acest blog:
„Teroriştii” din 1989 dau în judecată România
Cele 3 bucăţi turişti străini ale colonelului Bejan şi sovieticii împuşcaţi lîngă Craiova (linc)
Generalul Cioflină, în 1990, pretindea că nu ştie nimic despre sovieticii ucişi la Brădeşti
“Pravda” din 26 decembrie 1989: “La Bucureşti au fost răniţi 2 cetăţeni sovietici, şi încă 10 automobilişti sovietici în zona graniţei româno-iugoslave. S-a considerat oportun ca familiile personalului sovietic să fie evacuate – în total în jur de 280 de persoane”

Hotărîrea CEDO o puteţi citi în engleză la lincul indicat. Dau mai jos o tălmăcire proprie:

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA A 3-A

CAZUL MELNICIUC (MELNICHUK) ŞI ALŢII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(Cererile nr. 35279/2010 şi 34782/2010) (more…)

 

„Teroriştii” din 1989 dau în judecată România martie 1, 2010


Actualizare 2 mai 2014: Fiindcă articolul la care fac referire a dispărut de pe saitul Evenimentul Zilei, am actualizat lincul către copia articolului pe stirile.rol.ro

Vlad Stoicescu şi Liviana Rotaru publică în „Evenimentul Zilei” din 1 martie 2010 (linc) un reportaj în care, pentru prima dată în presa românească (din cîte ştiu), s-a luat interviu cu cetăţenii sovietici care în decembrie 1989 au fost împuşcaţi lîngă Craiova. (more…)