Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Tatulici & Tatomir – Povestea Timişorii (8). Catedrală, 17-18 decembrie 1989 noiembrie 5, 2010


Un nou fragment din filmul „Povestea Timişorii” realizat de Mihai Tatulici şi Virgil Tatomir şi difuzat în 1991 la TVR. În acest fragment sînt descrise zilele de 17 şi 18 decembrie 1989 şi împrejurări cînd s-a tras în manifestanţi. La transcrierea înregistrării comentariile mele ulterioare sînt inserate în text cu litere cursive, între paranteze drepte.

Vezi şi primele 7 fragmente prezentate pe acest blog:
15 decembrie 1989
16 decembrie 1989
În jurul lui Tokes
Dezvoltarea mişcării revoluţionare în 16 decembrie 1989
Lupte între manifestanţi şi forţele de ordine
Calea Lipovei şi Girocului, 17 decembrie 1989
Groapa comună din cimitirul eroilor

Transcriere înregistrare: (more…)

 

Groapa comună din cimitirul eroilor descoperită în ianuarie 1990 octombrie 7, 2010


"Renaşterea Bănăţeană" din 16 ianuarie 1990 anunţînd despre groapa comună din cimitirul eroilor

S-a vorbit mult despre „falsa groapă comună a revoluţiei de la Timişoara”, cu referire la cadavrele dezgropate în cimitirul săracilor în 22 decembrie 1989 şi prezentate drept victime ale revoluţiei, deşi era vorba de persoane răposate înainte de revoluţie. Mai puţin se vorbeşte despre adevărata groapă comună a revoluţiei din Timişoara, anume groapa comună descoperită în ianuarie 1990 în cimitirul eroilor, unde au fost îngropate numai persoane care fuseseră ucise la revoluţie. Acestea au fost ridicate din morga spitalului judeţean în 27 decembrie 1989 şi îngropate în cimitir. Autorităţile au spus că îngroparea cadavrelor s-a făcut pentru că nimeni nu le revendicase pînă atunci. Prezint cele publicate în ziarul „Renaşterea Bănăţeană” cu prilejul descoperirii acestei gropi. Comentariile mele ulterioare sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Unde sînt morţii Timişoarei?
Un nou „cimitir secret” în cimitirul eroilor (more…)

 

Popa ne-a zis: „dă-l încolo ca nu-i mai trebe nimic!” octombrie 6, 2010


Comunicatul garnizoanei Timişoara după ce s-a aflat de groapa comună din cimitirul eroilor, publicat în "Renaşterea Bănăţeană" din 18 ianuarie 1990

Prezint alte mărturii din cartea mea „Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost”. Acum prezint împrejurările morţii lui Sorin Leia (născut în 24 septembrie 1967 la Tomeşti – judeţul Timiş), care în 1989 era operator chimist la întreprinderea „Solventul” din Timişoara. Trupul lui Sorin Leia a fost găsit în ianuarie 1990 în groapa comună din cimitirul eroilor.

Avram Gliguţă, născut în 8 octombrie 1960 la Marghita (jud. Bihor), a fost martor ocular la omorîrea lui Sorin Leia. Gliguţă însuşi a fost rănit la grumaz, se pare de acelaşi glonţ care l-a nimerit şi pe Sorin Leia. În 13 iulie 1995 domnul Gliguţă, care era atunci electrician auto la ICIM Braşov – filiala Timişoara, mi-a dat următoarea declaraţie:

În seara de duminică 17 decembrie pe la ora 23-24 din căminele muncitoreşti din Calea Buziaşului a ieşit o trupă de vreo 100 de tineri, strigînd „Români veniţi cu noi!”, „Jos Ceauşescu!”. Eu am ieşit atunci pe balcon şi am strigat „bravo băieţi!”, dar am rămas în casă.

Luni dimineaţa cînd am mers la lucru (la IUGTC, lîngă Fabrica de Zahăr) am văzut că în oraş este devastat, geamurile de la magazine sparte, panourile cu cincinalele comuniste distruse. În tramvai oamenii vorbeau despre cele întîmplate, cum că armata şi miliţia a tras în oameni. Mie nu-mi venea să cred.

La servici secretarul de partid ne-a spus că n-avem voie să lipsim de la lucru, că se va face prezenţa din oră în oră, iar de la servici să mergem direct acasă, că ne poate împuşca miliţia şi armata. O casieriţă se plîngea că o nepoată a ei a fost împuşcată în Calea Şagului. Nu-mi venea să cred că se poate ca miliţia să împuşte oameni. (more…)

 

Scrierile mele – copiate de alţii ianuarie 19, 2009


Urmărind un linc pe care wordpress-ul mi-l indica că îmi trimite vizitatori pe blog am găsit o discuţie în care se spunea că articolul meu „Antisemitismul lui Eminescu” pus în 15 ianuarie pe acest blog ar fi de fapt copiat după o lucrare a Alinei Savin „Mihai Eminescu şi chestiunea evreească”.

Într-adevăr, sînt fraze întregi care corespund cuvînt cu cuvînt între cele două lucrări (paginile 5 şi 6 în articolul Alinei Savin, care e mai amplu). Numai că nu eu am copiat de la Alina Savin ci Alina Savin (persoană pe care n-o cunosc) de la mine. Ea şi-a scris articolul în 12 iunie 2006 la Poitiers, Franţa, aşa cum a precizat la sfîrşitul acestuia. Eu am publicat articolul în 19 mai 2003 pe forumul moldova.net – un forum specializat pe probleme legate de Basarabia, unde am activat cu numele de „Marius”. Forumul respectiv a avut între timp probleme, o parte din discuţiile vechi au dispărut, participanţii au trebuit să se reînregistreze, dar articolul respectiv încă se mai găseşte pe arhiva respectivului forum.

Pe urmă, în 2005 am republicat articolul, într-o variantă puţin adăugită, pe saitul novopress (fiind şi singura mea colaborare cu acel sait pînă acum).

Cînd am pus articolul pe blog am precizat că e vorba de un articol mai vechi pe care-l republic cu prilejul aniversării lui Mihail Eminescu, fac acum precizările ca să se vadă că nu eu am copiat de la Alina Savin ci aceasta de la mine. La bibliografie, Savin a trecut volumul „Opere” de Eminescu de la Editura Academiei din 1989 şi cartea lui Carol Iancu „Evreii din România de la excludere la emancipare”, pe care le citez în articol. Anonimul „Marius” de pe forumul moldova.net n-a fost trecut la bibliografie.

Nu e prima oară cînd păţesc asta. Un alt articol de-al meu pus şi pe acest blog (de cînd mi-am deschis blog mai pun aici şi articole ale mele mai vechi; nu pe toate, numai cele mai izbutite) „Hăţişurile politicii sovietice şi moldoveneşti, văzute de Mircea Druc”, pe care-l publicasem iniţial în 2005 pe altermedia, a fost baza dezvoltării articolului despre Mircea Druc de pe Wikipedia românească. În 10 septembrie 2008, „Evenimentul Zilei”, scrie un articol despre Mircea Druc în care recunosc nişte fraze copiate cuvînt cu cuvînt din articolul meu. Culmea e că cei de la Wikipedia s-au apucat să facă scandal că dreptul „lor” de proprietate intelectuală a fost încălcat, astfel că pînă la urmă ediţia on-line a „Evenimentului Zilei” a precizat Wikipedia ca sursă a articolului (în ediţia tipărită precizarea nu apare). Despre faptul că Wikipedia a copiat la rîndul ei de la mine n-au mai precizat.

Un alt caz a fost cu „Caietele Revoluţiei” nr. 3 (10)/2007, editate de Institutul Revoluţiei Române. La pagina 46, sub semnătura lui Gino Rado (vicepreşedinte al Asociaţiei „Memorialul Revoluţiei” din Timişoara, dar care, ca orice miel blînd, mai face un ban colaborînd şi cu Institutul Revoluţiei) a apărut articolul „Lepa Bărbat erou martir” care descrie moartea Lepei Bărbat, victimă a revoluţiei din Timişoara. În mai mult de jumătate din articol se reproduce cuvînt cu cuvînt o parte din declaraţia pe care soţul acesteia, Vasile Bărbat, mi-o dăduse cînd am scris cartea „Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost”, declaraţie pe care o publicasem şi pe internet. Restul articolului constă din nişte date biografice ale Lepei Bărbat şi situaţia procesului legat de uciderea acesteia, care tot din cartea mea (sau de pe internet, tot de mine puse) au fost copiate. Nu se amintea sursa de inspiraţie. Am scris apoi şi o scrisoare către Institutul Revoluţiei în care am protestat pentru faptul că prezintă munca mea ca rezultatul cercetărilor lor, cu care-şi justifică subvenţiile de la bugetul statului. Le-am cerut să publice scrisoarea, fără rezultat. În schimb, mi-a telefonat Viorel Domenico de la Institutul Revoluţiei ca să-mi propună colaborarea cu Institutul, pentru un dicţionar al revoluţiei române, indicîndu-mi concret că ei ar dori să publice un material despre Sorin Leia, martir al revoluţiei a cărui fapte merită a fi cunoscute. M-a luat la sentiment, că soarta eroului Sorin Leia, care a fost împuşcat pe treptele Catedralei din Timişoara, merită popularizată.

Despre Sorin Leia scrisesem deasemeni în cartea „Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost”, pe baza declaraţiei mamei acestuia şi a martorului Avram Gliguţă, rănit tot pe treptele Catedralei, iar apoi pusesem declaraţiile respective şi pe internet. Nu i-am dat însă lui Domenico acordul de se publica de către Institutul Revoluţiei declaraţiile strînse de mine, fiindcă am nişte îndoieli legate de activitatea şi modul de înfiinţare al acestui institut (cititorii acestui blog pot căuta în categoria „Institutul Revoluţiei” ca să înţeleagă despre ce e vorba; despre cenzura de la Institutul Revoluţiei a vorbit şi Bogdan Murgescu – care pregătise un număr al revistei „Clio 1989” a institutului care n-a mai fost acceptat de conducerea acestuia, fiind publicat pînă la urmă în regim privat la editura Polirom; aveam şi eu acolo două articole din care unul sînt convins că a deranjat; e vorba deci de refuzul meu de a colabora cu un institut în care se practică cenzura).

E, şi ce dacă nu le-am dat acordul? În „Caietele Revoluţiei” nr. 1/2008, la pagina 69 apare un articol despre Sorin Leia, nesemnat dar bizuit exact pe declaraţiile strînse de mine. La bibliografie se indică „fondul documentar al asociaţiei Memorialul Revoluţiei” (deci tot Gino Rado trebuie să fie în spatele acelui articol; da, „Memorialul Revoluţiei” are cărţile mele în bibliotecă) şi cartea lui Costel Neacşu „Religiozitatea revoluţiei române din decembrie 1989”. Costel Neacşu e un tip pe care l-am cunoscut, şi care a preluat în cartea sa declaraţiile despre Sorin Leia publicate de mine, dar cu citarea cărţii mele în bibliografia lucrării sale, ba chiar mi-a adresat şi nişte mulţumiri la sfîrşitul cărţii sale. Institutul Revoluţiei a folosit cartea lui Neacşu ca să poată spune că ei au copiat de la Costel Neacşu, nu de la mine. În felul ăsta evită să pomenească de mine, că sînt un tip cam antipatic (ştiu asta), dar de folosit munca mea tot o folosesc.

În cazurile astea eu nici nu ştiu dacă juridic am vreun drept să protestez, fiindcă e vorba de declaraţiile unor terţe persoane, deci nu de creaţiile mele intelectuale proprii. Cert este că munca de reporter, de a căuta martorii la ei acasă pentru a le cere declaraţii, chiar de a-i îndruma în cursul scrierii declaraţiilor pentru a cuprinde toate aspectele relevante (depinde de persoană şi de nivelul cultural al acesteia; unii martori au nevoie de îndrumări pentru a ieşi un text final coerent, alţii nu), eu am făcut-o, fără să mă plătească nimeni pentru asta. Iar acum nişte domni de la Institutul Revoluţiei şi Memorialul Revoluţiei, cu salarii asigurate din bugetul statului, declară că fac cercetare despre revoluţie copiind de pe internet declaraţii publicate de mine, fără să precizeze sursa.

Alt caz: În ziarul PRM „Tricolorul” din 18 şi 20 decembrie 2004 apăruse articolul „Enigmele revoluţiei din decembrie 1989” semnat de un oarecare Bogdan Păpădie, care era copiat în proporţie de 90% după articolul meu „Politicienii şi revoluţia din 1989”, publicat din anul 2000 pe internet iar din 2001 şi pe hîrtie în volumul „Întrebări cu şi fără răspuns” al Asociaţiei Memorialul Revoluţiei. Am semnalat situaţia redacţiei şi am primit un e-mail de la Vlad Hogea, care era pe atunci redactor la „Tricolorul”, în care-şi cere scuze spunînd că n-a cunoscut faptul, recunoaşte că practica e dezonorantă şi făgăduieşte că va publica o notă despre autorul real al articolului. N-am mai urmărit dacă acea notă s-a publicat.

Cu dezvoltarea asta a internetului, mă aştept la tot mai mulţi amatori de făcut copy + paste!