Etichetă: spaţii verzi

Primăria Timişoara a distrus un puiet de măr pe care-l sădisem

Săptămîna trecută o hoardă de angajaţi ai Primăriei Timişoara, înarmaţi cu motocositoare, s-au apucat să taie iarba de lîngă blocul în care locuiesc. Cu acest prilej au tăiat şi un puiet de măr pe care îl sădisem anul acesta. La început i-am dus apă zilnic cu găleata, apoi a fost vreme ploioasă şi n-a mai fost nevoie. Mă bucurasem că puietul s-a prins, dăduse frunze şi începea să crească. Era de peste un metru înălţime, în nici un caz nu se confunda cu iarba din jur. Mă gîndeam deja că peste cîţiva ani copiii cartierului vor avea de unde să culeagă mere, cu puţin noroc şi fiică-mea ar fi putut culege cîteva fructe (dacă copiii de ţigani din zonă le mai lăsau neculese). Au avut grijă angajaţii Primăriei Timişoara să-mi strice bucuria. Citește în continuare „Primăria Timişoara a distrus un puiet de măr pe care-l sădisem”

Ideologia Statului Maximal, triumfătoare în Timişoara: pentru orice copac sădit trebuie autorizaţie

Primăria Timişoara este cunoscută pentru lupta pe care o duce împotriva copacilor din oraş. Recent, în multe zone ale oraşului au fost ciuntiţi copacii, de le-au rămas doar trunchiurile. Pentru asemenea fapte, a ajuns să fie amendată de garda de mediu.

Acum, primăria pregăteşte un nou regulament privind factorii de mediu. Desfiinţarea pomilor fructiferi din oraş şi obligativitatea obţinerii de aprobare de la primărie atunci cînd se doreşte tăierea sau sădirea oricărui „material dendrologic” sînt cîteva din prevederile noului regulament.

Nu cred că au existat timişoreni care s-au plîns la primărie de existenţa pomilor fructiferi. Una din caracteristicile birocraţilor este însă faptul că ei pot stabili nevoi ale cetăţenilor de care cetăţenii înşişi nu-şi dau seama. Cu ce anume încurcă existenţa răzleaţă a unor pomi fructiferi în Timişoara? Explică Vasile Ciupa, şeful Direcţiei de Mediu a Primăriei: sînt anumite specii cu probleme, care n-ar fi bine să fie plantate. Pomii fructiferi vor dispărea din oraş! Conform legii, aceştia nu mai au ce căuta în oraş, aşa că se interzice plantarea de pomi fructiferi”, adăugînd: „un studiu arată că 70 la sută din pomii fructiferi de pe străzile Timişoarei nu mai fac fructe, sînt neproductivi”.

Am îndoieli cu privire la exactitatea acestui studiu, dar chiar dacă ar fi aşa, pentru ce e nevoie de înlocuirea acestor pomi? Cu ce e mai bun un copac care 100% nu face fructe decît un pom care are 30% şanse să rodească? Una din bucuriile copilăriei – de a culege fructe din pomi – e pe cale să fie interzisă în Timişoara!

Dl. Ciupa foloseşte şi argumentul suprem: „conform legii”. Nu spune despre care lege e vorba. Unul din avantajele sistemului legislativ foarte complicat, tipic Statului Maximal, este că birocraţii pot oricînd să închidă gura cetăţeanului cu expresia „aşa zice legea”. Cetăţeanul, care n-are de unde şti toate legile existente, nu poate practic să verifice afirmaţiile birocraţilor. Ăsta e şi scopul supralegiferării – a face din lege un apanaj al unei tagme restrînse – avocaţi, consilieri juridici – şi a putea îmbrobodi oricînd cetăţeanul obişnuit, care n-are bani să-şi angajeze avocaţi. Pun la îndoială spusele domnului Ciupa, căci Legea pomiculturii nr. 348/2003 (republicată în M.O. 300 din 17 aprilie 2008) prevede:

art. 6: (1) Plantaţiile de pomi fructiferi, arbuşti fructiferi şi căpşuni se realizează cu precădere în zonele consacrate, pe terenuri cu condiţii ecologice favorabile fiecarei specii, denumite areale pomicole.

(3) Pomii şi arbuştii fructiferi situaţi în curţi, grădini, păşuni, fîneţe, aliniamente şi ale căror produse nu fac obiectul comercializării pe piaţă fac parte din categoria pomi răzleţi şi nu se evidenţiază în cadastrul pomicol.

art. 9: (1) Înfiinţarea plantaţiilor de pomi, arbuşti fructiferi şi căpşuni se face în zone consacrate, alegerea speciilor şi soiurilor este opţiunea liberă a oricărui proprietar sau deţinător de teren, la recomandarea specialiştilor autorizaţi în acest scop, conform prevederilor legale.

art. 13: (3) Sînt exceptate de la obţinerea autorizaţiei de plantare colecţiile de pomi şi arbuşti fructiferi, culturile pomicole de concurs şi parcelele experimentale.

Deci chiar şi legea pomiculturii, tributară ideologiei statului maximal, vorbeşte de nevoia de autorizaţii numai pentru plantaţii de pomi fructiferi, nu pentru pomii răzleţi, cum sînt în oraşe. Personal, nici în cazul livezilor de mari dimensiuni, nu înţeleg nevoia autorizării cerută de legea pomiculturii. Este vreun proprietar care vrea să înfiinţeze o livadă într-un loc în care specialiştii autorizaţi consideră că nu sînt condiţii ecologice favorabile? Problema lui, n-are decît să dea faliment, de ce se amestecă Statul în asta?

Iniţiativa interzicerii pomilor fructiferi aparţine numai Primăriei Timişoara. Obligarea la obţinerea autorizaţiei pentru tăierea unui copac e firească cînd se taie un copac de pe terenul Primăriei, dar în curtea proprie oamenii ar trebui să poată face ce vor. Iniţiativele cetăţeneşti spontane de sădire a copacilor pe spaţiile verzi ar trebui încurajate. Dar primăria are o Direcţie de Mediu cu o mulţime de angajaţi care trebuie să-şi justifice salariile. Pentru păstrarea acestor angajaţi e nevoie de planuri de tăiere a anumitor copaci, pentru a se pune alţii în loc, şi de proceduri birocratice pentru fiecare copac sădit (sădeşti copacul în jumătate de oră, dar umbli trei zile pentru autorizaţie). Poate vor face şi o bază de date cu fiecare copac din oraş – nu că ar ajuta asta cu ceva pe timişoreni, dar se mai desfăşoară o activitate. Nimic mai rău decît cetăţeanul care se apucă de capul lui să sădească un copac lîngă casa (blocul) său, fără să ceară bani de la primărie. Păi direcţia de mediu a primăriei are un buget de cheltuit, cu ce o să-şi mai cheltuie banii dacă oamenii îşi amenajează singuri spaţiile verzi? Şi, o ştie orice birocrat: bugetul necheltuit anul ăsta înseamnă reducere de buget pe anul următor.

Prin regulamentul plănuit, primăria va mai realiza un obiectiv: va da de lucru şi poliţiştilor comunitari, care vor trebui să controleze şi să amendeze persoanele care sădesc copaci fără autorizaţie. Cu cît mai multe autorizaţii necesare pentru orice fleac, cu atît mai necesari sînt cei care eliberează autorizaţiile, controlează respectarea lor şi sancţionează abaterile. Cu atît, Statul Maximal se consolidează mai tare. Important e ca cetăţeanul să ştie că nu e de capul lui. Pe cînd autorizaţie pentru respiraţie?

Citeşte şi: Primăria Timişoara îndeplineşte planul european la spaţii verzi

Primăria Timişoara îndeplineşte planul cincinal european la spaţii verzi

Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, România a primit de la Bruxeles sarcini de îndeplinit referitor la spaţiile verzi din oraşe. Pînă în 2010 trebuie să avem 20 de metri pătraţi de spaţiu verde pentru fiecare orăşean, iar pînă în 2012 – 26 metri pătraţi, spune Vasile Ciupa, şeful Direcţiei de Mediu din Timişoara. Fiindcă acum nu există destule spaţii verzi, primăria Timişoara a găsit soluţia: se vor cumpăra vreo 40 de hectare în jurul oraşului. „Legea spune că aceste spaţii verzi pot fi pe o rază de pînă la 20 kilometri de oraş”, explică competent Ciupa.

Într-adevăr, după cumpărarea acestor terenuri, se va putea raporta la Bruxeles îndeplinirea planului cincinal de creştere a suprafeţei de spaţii verzi. Practic, efectul va fi zero. În cartierele de locuinţe, spaţiile verzi vor ocupa aceeaşi suprafaţă ca şi pînă acum. Faptul că la 20 de kilometri de oraş vor exista nişte spaţii verzi nu va influenţa deloc viaţa timişorenilor. Spaţii verzi pe o rază de 20 de kilometri de oraş se găsesc şi acum, iar din punct de vedere al cetăţeanului de rînd doritor să se relaxeze în mijlocul naturii, are puţină importanţă de care primărie aparţine spaţiul verde pentru care a călătorit 20 de kilometri. Birocraţii de la Bruxeles ar putea fi impresionaţi de planul primăriei, dar pentru cetăţeni singurul lucru care contează este spaţiul verde aflat efectiv în oraş, între blocuri. Iar aici, Primăria s-a remarcat prin reducerea acestor spaţii (ne amintim de pildă de hotelul construit în Parcul Poporului).

Spaţii verzi există însă nu doar pe terenuri proprietate a statului, ci şi pe terenuri particulare. Sistemul actual de impozitare îndeamnă însă proprietarii să valorifice cu maximă eficienţă economică terenurile deţinute. Deoarece pentru fiecare petec de pămînt trebuie plătit impozit, un teren lăsat spaţiu verde este o pagubă. Fiscalitatea stimulează astfel eliminarea spaţiilor verzi de pe terenurile particulare.

Dacă s-ar dori cu adevărat rezolvarea problemei spaţiilor verzi, mai bine s-ar reduce impozitele pentru proprietarii care acceptă ca pămîntul deţinut în interiorul oraşelor să rămînă spaţiu verde. Dacă proprietarul lasă pămîntul neîngrădit, la dispoziţia oricui, ar putea fi complet scutit de impozit, iar dacă-l îngrădeşte, să se reducă impozitul la valoarea celui pentru teren extravilan.

Birocraţii nu vor accepta însă asemenea soluţii. Scopul lor nu e rezolvarea problemelor, ci întocmirea de „proiecte” care să justifice cheltuirea unor sume cît mai mari din banii contribuabililor. Cumpărarea a 40 de hectare e doar începutul. Plăcerea cea mare va fi amenajarea acestora la „standarde europene”, că doar nu va putea fi lăsată iarba să crească de capul ei. Ţinînd seama că numai pentru întreţinerea amărîtului de Parc al Poporului primăria vrea să cheltuie 120000 de euro, mă întreb cît îi va mai costa pe contribuabilii timişoreni întreţinerea celor 40 de hectare suplimentare.