Etichetă: SSRMLÎRC

A murit actorul Alexandru Arșinel, vaccinist, botnițar și revoluționar din 1989

Actorul Alexandru Arșinel, a cărui stare de sănătate era în continuă degradare din 2021, întîmplător după ce făcuse vaccinul anticovid, s-a stins din viață în 29 septembrie 2022, la vîrsta de 83 de ani.

În 10 februarie 2021 Alexandru Arșinel primise rapelul la vaccinul anticovid, dar după numai 2 luni a ajuns la spital internat chiar pentru covid (linc). Apoi problemele de sănătate s-au ținut lanț pentru cunoscutul actor. „Nu am o stare fizică prea bună, am mers zilele trecute la spital, am fost la mai multe spitale, nu știu ce am exact, nici medicii parcă nu îi dau de cap”, declara el (linc).

În timpul revoluției, în 22 decembrie 1989, Alexandru Arșinel a vorbit mulțimii din balconul Societății de Radiodifuziune, motiv pentru care a primit certificat de luptător în revoluție. În mai 2022 Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist (SSRMLÎRC) a stabilit că faptele lui Arșinel de la revoluție nu se încadrează în condițiile de acordare a titlului de luptător cu rol determinant în revoluție. Capital.ro consemna în 9 iulie 2022 (linc): Citește în continuare „A murit actorul Alexandru Arșinel, vaccinist, botnițar și revoluționar din 1989”

După ce, în 2012, contestația mea împotriva certificatului de revoluționar a lui Ion Iliescu a fost respinsă, acum guvernul cere anularea acestui certificat de revoluționar

În 31 decembrie 2010 (primită la CPRD în ianuarie 2011) am contestat, în răstimpul legal prevăzut de legea 341/2004, certificatul de revoluționar a lui Ion Iliescu: Contestarea certificatului de revoluţionar a lui Ion Iliescu. „Ion Iliescu a subminat puterea de stat a Consiliului Frontului Salvării Naţionale” (linc).

În 19 iunie 2012, Comisia parlamentară a revoluționarilor condusă de senatorul liberal Raymond Luca a respins respectiva contestație: CPRD respinge contestaţia mea legată de Ion Iliescu şi amînă soluţionarea contestaţiilor legate de Gelu Voican Voiculescu şi Constantin Aldescu (linc). Răspunsul venea cu multă întîrziere față de răstimpul legal, dar de remarcat că a binevoit să analizeze contestația, ceea ce nu s-a întîmplat în alte cazuri. Citește în continuare „După ce, în 2012, contestația mea împotriva certificatului de revoluționar a lui Ion Iliescu a fost respinsă, acum guvernul cere anularea acestui certificat de revoluționar”

Fostul șef al SSRMLÎRC, Adrian Sanda, achitat la Curtea de Apel București în procesul legat de certificate de revoluționar

În noiembrie 2016 o știre a ținut capul de afiș al ziarelor și televiziunilor din România: Secretarul de stat de la SSRMLÎRC, Adrian Sanda, a fost reținut de procurori într-un dosar în care a fost învinuit de eliberarea neîntemeiată a unor certificate de revoluționar cu rol determinant. Titlul de „luptător în revoluție cu rol determinant” a fost introdus în lege prin OUG 95/2014, act normativ la care domnul Adrian Sanda a lucrat. Prin acea ordonanță, pe de o parte se anula dreptul la indemnizație lunară a celor care aveau titlul de „luptător în revoluție remarcat prin fapte deosebite”, pe de altă parte se dădea acestor revoluționari „remarcați” dreptul de a cere noul titlu de luptător cu rol determinant, pe care dacă îl obțin să aibă drept la indemnizație lunară. Se puneau însă unele condiții suplimentare pentru dobîndirea acestui nou titlu, una din ele fiind că acesta se dă doar celor care au desfășurat acțiuni revoluționare în localități în care au rezultat persoane moarte, rănite sau reținute pînă la fuga dictatorului. Inițial se considerau că au fost 8 localități în care, în revoluția română, au existat morți, răniți și reținuți pînă la fuga dictatorului (Timişoara, Caransebeş, Sibiu, Cugir, Lugoj, Târgu Mureş, Cluj-Napoca şi Bucureşti), dar apoi SSRMLÎRC, condus de Adrian Sanda, a emis decizii prin care recunoștea acest statut și altor localități (Tîrgoviște, Buzău, Arad, Băile Herculane, Brăila, Deva, Piatra Neamț, Suceava, Hunedoara), cu urmarea că și revoluționarii de acolo au putut primi noul titlu de „luptător cu rol determinant” care dădea dreptul la indemnizație lunară. Aceasta a fost considerată de Parchet abuz în serviciu.

Subiectul respectiv l-am mai analizat pe acest sait:
Percheziții la SSRMLÎRC. Secretarul de stat Adrian Sanda, reținut
– Fostul secretar de stat la SSRMLÎRC, Adrian Sanda, urmărit penal. Ancheta vizează includerea localităților Deva, Buzău, Brăila, Tîrgoviște şi Herculane în categoria localităților în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute pînă la fuga dictatorului
– Gabriel Andreescu, dizidentul datorită căruia la Buzău s-au dat titluri de revoluționari cu rol determinant
– Înalta Curte schimbă arestul preventiv cu arest la domiciliu în cauza fostului secretar de stat la SSRMLÎRC Adrian Sanda
Fostul secretar de stat la SSRMLÎRC Adrian Sanda, aproape de a scăpa de arestul la domiciliu. Nu însă și ceilalți inculpați din cauză
Fostul secretar de stat la SSRMLÎRC, Adrian Sanda, trimis în judecată pentru abuz în serviciu Citește în continuare „Fostul șef al SSRMLÎRC, Adrian Sanda, achitat la Curtea de Apel București în procesul legat de certificate de revoluționar”

Constatările corpului de control al primului ministru la SSRMLÎRC. A fost sesizat Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 1, care mai investigase încă din 2010 mare parte din aceste probleme, la plîngerea mea, și dăduse NUP

Pe saitul guvernului României (linc) au apărut constatările pe care corpul de control al primului ministru le-a făcut la Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist din România. Sînt multe constatări de nereguli în acest raport, asupra unor probleme la care m-am referit deseori pe acest blog. Remarc la punctul 23 că se vorbește despre hotărîrea judecătorească din procesul pe care l-am deschis împotriva generalului Marin Oană și a SSRMLÎRC, prin care am determinat instanță să anuleze certificatul de revoluționar al domnului Oană, pentru că avusese acțiuni împotriva revoluției (linc). Corpul de control al primului ministru constată că această hotărîre judecătorească nu a fost pusă în aplicare. Între timp, Marin Oană a murit (linc). Deduc deci că degeaba m-am chinuit ani de zile în procese ca să obțin anularea certificatului lui Oană, degeaba am obținut și o hotărîre judecătorească în acest sens, fiindcă pînă la moarte Oană a beneficiat de drepturile de revoluționar. Altă constatare se referă la faptul că multe persoane la care s-a stabilit că au fost colaboratori ai securității continuă să beneficieze de drepturile de luptători în revoluție, nefăcîndu-se demersul anulării certificatelor acestora. Amintesc că în conformitate cu art. 8 din Legea 341/2004, lucrătorii sau colaboratorii securității nu au dreptul să beneficieze de certificat de revoluționar. Asta este o problemă veche despre care am publicat pe blog mai multe articole. În 2010, după ce se publicase „lista finală” a revoluționarilor în Monitorul Oficial, făceam, în articolul Colaboratori ai securităţii cu certificat de revoluţionar, conform Monitorului Oficial 467 bis (linc), constatarea: „Din cei 85 de presupuşi colaboratori ai securităţii (conform legii, constatările CNSAS trebuie dovedite în instanţă iar la o parte dintre aceştia procesele sînt încă în curs) de pe acea listă (incompletă) apărută în presă, 66 au primit certificate de luptători în revoluţie remarcaţi prin fapte deosebite, 5 au primit certificate de răniţi în revoluţie, 1 de reţinut, 1 de rănit şi reţinut. În 4 cazuri (3 remarcaţi şi 1 rănit) în Monitorul Oficial apar nume asemănătoare, neputînd să lămuresc dacă e vorba de o coincidenţă de nume sau de mici greşeli în prezentarea numelor (…), iar în 8 cazuri numele respective nu apar în Monitorul Oficial, semn că nu s-a aprobat preschimbarea certificatelor”. Citește în continuare „Constatările corpului de control al primului ministru la SSRMLÎRC. A fost sesizat Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 1, care mai investigase încă din 2010 mare parte din aceste probleme, la plîngerea mea, și dăduse NUP”

Numai cîte 3 bilete CFR pentru luptătorii în revoluție în anul 2020. SSRMLÎRC a anunțat programul de distribuire în teritoriu

SSRMLÎRC a anunțat pe saitul său programul de distribuire a biletelor CFR pentru beneficiarii legii 341/2004 (linc). La Timișoara, biletele se vor distribui la prefectură, în 20 și 21 ianuarie 2020 între orele 9,00 – 16,30. La lincul indicat găsiți programul de distribuire și pentru alte orașe.

Deși legea 341/2004 prevede drept la 12 călătorii gratuite anual pentru deținătorii titlului de luptător în revoluție, anul acesta se vor da doar 3 bilete. Aceasta este un efect al art. 44 din OUG 114/2018 care, prin excepție de la prevederile legii, limitează drepturile pentru perioada 2019-2021 (art. 40 alin. 2 limitează și indemnizația de revoluționar). Despre respectiva ordonanță de urgență am scris la momentul respectiv (linc).

În anul 2019, în ciuda respectivei ordonanțe de urgență, s-au împărțit căte 12 bilete CFR la revoluționari. Aceasta a avut loc în contextul în care se dăduse legea că studenții au dreptul la călătorii gratuite nelimitate pe CFR și s-a considerat că este absurd ca, în condițiile în care se dă pentru sute de mii de studenți drept la călătorii gratuite, să se invoce economiile bugetare pentru a se limita numărul de călătorii gratuite al revoluționarilor (care sînt mult mai puțini la număr decît studenții). Citește în continuare „Numai cîte 3 bilete CFR pentru luptătorii în revoluție în anul 2020. SSRMLÎRC a anunțat programul de distribuire în teritoriu”

Puiu Nicolae Fesan, numit secretar de stat la SSRMLÎRC. Procurorul militar Cosneanu, care a avizat rechizitoriul din „dosarul revoluției”, trecut în rezervă

Prin decizia primului ministru Ludovic Orban, publicată în Monitorul Oficial nr. 1024 din 19 decembrie 2014, domnul Puiu Nicolae Fesan a fost numit secretar de stat la SSRMLÎRC. Citește în continuare „Puiu Nicolae Fesan, numit secretar de stat la SSRMLÎRC. Procurorul militar Cosneanu, care a avizat rechizitoriul din „dosarul revoluției”, trecut în rezervă”

Laurențiu Coca – eliberat din funcția de secretar de stat la SSRMLÎRC. Subsecretarul de stat Octav Bjoza îi va ține locul

Prin decizia nr. 429/2019 (linc), primul ministru Ludovic Orban l-a eliberat pe domnul Laurențiu Coca din funcția de secretar de stat la SSRMLÎRC. Atribuțiile sale au fost preluat de Octav Bjoza, care rămîne însă cu gradul de subsecretar de stat. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial din 19 noiembrie 2019. Citește în continuare „Laurențiu Coca – eliberat din funcția de secretar de stat la SSRMLÎRC. Subsecretarul de stat Octav Bjoza îi va ține locul”

Hotărîrea instanței la plîngerea mea împotriva fostului șef SSPR Adrian Viorel Nicolaescu. „Petentul… nu are calitate procesuală activă pentru a formula prezenta plîngere… nefiindu-i adusă o vătămare a intereselor proprii… Judecătorul nu va analiza temeinicia și legalitatea ordonanței … dată de Parchet… Respinge plîngerea ca inadmisibilă”

Despre plîngerile mele împotriva fostului șef al SSPR Adrian Viorel Nicolaescu, legate de eliberarea nelegală a unor certificate de revoluționar, am mai relatat pe acest blog. Vezi articolele anterioare:

– Efectul Adrian Viorel Nicolaescu + Raymond Luca asupra preschimbării certificatelor
– Mărieş: Munca lui Raymond Luca şi Adrian Viorel Nicolaescu într-un an o depăşeşte pe a celorlalţi în 5 ani
– Adrian Viorel Nicolaescu, noul şef al SSPR, are dosar penal în lucru
– Cauza privind lista revoluţionarilor din Monitorul Oficial 467 bis a fost declinată către Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti
– NUP al Parchetului pentru şeful SSPR Adrian Viorel Nicolaescu. Lista finală a revoluţionarilor din Monitorul Oficial “nu a produs consecinţe juridice”
– Parchetul respinge plîngerea mea împotriva rezoluţiei de NUP din cazul listei revoluţionarilor din Monitorul Oficial
– Procesul fostului şef SSPR Adrian Viorel Nicolaescu – amînat pe 10 aprilie
– Fostul şef al SSPR Adrian Viorel Nicolaescu scapă de plîngerea penală legată de lista revoluţionarilor din Monitorul oficial
– Hotărîrea judecătorească referitoare la fostul şef al SSPR Adrian Viorel Nicolaescu
– Inspecţia Judiciară, cu privire a tărăgănarea cauzei privind fostul şef al SSPR Adrian Viorel Nicolaescu: „Cercetările au fost supravegheate, succesiv, de 6 procurori. (…) Nu se poate pune în discuţie existenţa unor indicii care să ducă la concluzia că procurorii … au manifestat dezinteres”
– Fostul şef al SSPR Adrian Viorel Nicolaescu, numit prefect de Constanţa
– Inspecția Judiciară găsește iar justificări pentru tărăgănarea rezolvării dosarului legat de Adrian Viorel Nicolaescu, fost șef al SSPR, acum prefect de Constanța
– Reclamația la adresa polițiștilor care tărăgănează dosarul penal al fostului șef al SSPR Adrian Viorel Nicolaescu, rămasă fără rezultat
– Clasare și la al doilea dosar penal al fostului șef al SSPR Adrian Viorel Nicolaescu. Procuroarea Florina Sîrbu constată prejudiciu de 171671 lei, dar stabilește că nu există vinovați și nici nu ia măsuri de recuperare a prejudiciului ori intrare în legalitate. „Așa cum reiese din Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016 nu se poate reține existența infracțiunii de abuz în serviciu… Nu rezultă că aspectele hotărîte la data de 27.06.2012 în ședința CPRD au fost comunicate SSPR pentru a putea îndeplini procedura retragerii certificatelor celor două persoane”
– Plîngerea mea împotriva ordonanței de clasare în cazul fostului șef al SSPR Adrian Viorel Nicolaescu
– Parchetul își menține soluția de clasare la plîngerea împotriva fostului șef al SSPR Adrian Viorel Nicolaescu
Plîngerea mea la Judecătoria sectorului 1 București împotriva ordonanței de clasare a dosarului fostului șef al SSPR Adrian Viorel Nicolaescu Citește în continuare „Hotărîrea instanței la plîngerea mea împotriva fostului șef SSPR Adrian Viorel Nicolaescu. „Petentul… nu are calitate procesuală activă pentru a formula prezenta plîngere… nefiindu-i adusă o vătămare a intereselor proprii… Judecătorul nu va analiza temeinicia și legalitatea ordonanței … dată de Parchet… Respinge plîngerea ca inadmisibilă””

Noul președinte al Camerei Deputaților, Marcel Ion Ciolacu, luptător cu rol determinant în revoluție, deși nu a depus cerere de obținere a acestui titlu în răstimpul legal

După arestarea lui Liviu Dragnea, în fruntea Camerei Deputaților a fost ales domnul Marcel Ion Ciolacu, deputat PSD de Buzău. Domnul Ciolacu este și revoluționar din decembrie 1989, iar prin decizia SSRMLÎRC nr. 313 din 15 aprilie 2019 a primit titlul de luptător în revoluție cu rol determinant. Respectivul titlu a fost introdus în Legea 341/2004 prin OUG 95/2014 și poate fi solicitat de vechii deținători ai titlului de luptător în revoluție remarcat prin fapte deosebite. Luptătorii cu rol determinant au dreptul la o indemnizație lunară, pe care cei care au rămas cu vechiul titlu de luptător remarcat prin fapte deosebite n-o mai primesc.

SSRMLÎRC a aprobat cererea domnului Marcel Ion Ciolacu pentru titlul de determinant cu întîrziere, abia în urma ședinței comisiei din 20 martie 2019, și a emis decizia respectivă în 15 aprilie 2019. Din cîte știu, pînă acum președintele Iohanis încă nu a emis vreun decret care să consființească titlul de „determinant” al domnului Ciolacu. Dar un nou decret al președintelui cu acest scop e posibil, deoarece sînt o mulțime de noi cazuri de revoluționari cărora li s-a aprobat noul titlu de către noua echipă a SSRMLÎRC, și urmează trimiterea lor la președinție.

Este ciudat în acest caz că Marcel Ciolacu nu apare printre cele 6546 de persoane care au depus, pînă la data de 12 mai 2015 (linc), cererea de atribuire a noului titlu introdus de OUG 95/2014 de „luptător cu rol determinant”.

Art. II alin. (1) din OUG 95/2014 spune: „Cererile prevăzute la art. 3^2, respectiv cele pentru eliberarea certificatului de Luptător cu Rol Determinant se depun în termen de 90 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”, iar la art. II alin. (3) din același act normativ se precizează că respectivul termen de 90 de zile lucrătoare este de decădere. Or din datele publicate pe saitul Secretariatului de Stat (linc), încă din vremea cînd acesta era condus de Adrian Sanda, reiese că domnul Marcel Ion Ciolacu nu face parte dintre cei care au depus cererea de înlocuire a certificatului de luptător „remarcat” cu cel de luptător „determinant” pînă la termenul de decădere prevăzut de lege. Citește în continuare „Noul președinte al Camerei Deputaților, Marcel Ion Ciolacu, luptător cu rol determinant în revoluție, deși nu a depus cerere de obținere a acestui titlu în răstimpul legal”

Hotărîrea instanței prin care se anulează certificatul de revoluționar al generalului Marin Oană. „Fără a nega acțiunile pîrîtului Oană Marin ulterioare datei de 21.12.1989 de sprijinire a revoluției, Curtea nu poate ignora că acțiunile inițiale ale acestuia, astfel cum au fost dovedite în cauză, sînt încadrabile în categoria celor îndreptate împotriva Revoluției”

Am primit în sfîrșit hotărîrea Curții de Apel Timișoara din procesul deschis de mine împotriva SSRMLÎRC și a generalului Oană Marin, prin care am cerut anularea certificatului de revoluționar al acestuia. E o luptă juridică care a durat 10 ani, în timpul căreia certificatul de revoluționar respectiv a mai fost anulat o dată de către SSPR (actualul SSRMLÎRC), apoi Președintele României a emis decret de anulare, apoi Oană Marin a atacat în instanță hotărîrea de anulare a certificatului și a cîștigat procesul, obținînd anularea anulării, iar apoi eu am dat în judecată SSRMLÎRC și pe Oană Marin pentru a obține iar anularea acelui certificat de revoluționar. Ceea ce am obținut în cele din urmă de la Curtea de Apel Timișoara, după ce tribunalul Timiș îmi respinsese de 2 ori cererea.

Vezi desfășurările precedente în acest proces, relatate pe acest blog:

– Acțiune în justiție pentru anularea certificatului de revoluționar al generalului Marin Oană
– SSRMLÎRC cere respingerea acțiunii mele în justiție legată de certificatul de revoluționar al generalului Marin Oană
– Întîmpinarea lui Oană în procesul legat de certificatul său de revoluționar. „Vă rog să respingeți acțiunea ca inadmisibilă, prematură, prescrisă, lipsită de interes sau, după caz, nefondată”
– Procesul legat de certificatul de revoluționar al generalului Marin Oană trimis la Tribunalul Timiș. Răspunsul meu la întîmpinări
– Tribunalul Timiș: Instanțele judecătorești nu sînt competente să anuleze certificatele de revoluționar. Procesul cu Oană și SSRMLÎRC
– Recursul meu în procesul cu generalul Marin Oană și SSRMLÎRC
– Cauza legată de certificatul de revoluționar al generalului Marin Oană, trimisă la rejudecare
– Curtea de Apel Timișoara – hotărîre în procesul generalului Marin Oană
– Tribunalul Timiș respinge cererea mea de anulare a certificatului de revoluționar al generalului Marin Oană pe motiv de prescripție
– Tribunalul Timiș în procesul certificatului lui Oană: Dreptul reclamantului de a solicita anularea certificatului emis pîrîtului Oană Marin s-a născut abia în momentul pronunțării Deciziei Civile nr. 2986 / 10.04.2014 de către Curtea de Apel București… Tribunalul apreciază că prezentul demers judiciar a fost formulat cu încălcarea termenului de prescripție
– Recursul meu în procesul certificatului de revoluționar al generalului Oană
Hotărîre definitivă: Curtea de Apel Timișoara anulează certificatul de revoluționar al generalului Marin Oană

Redau mai jos Încheierea de ședință de la ultima înfățișare a procesului și Decizia Curții de Apel Timișoara: Citește în continuare „Hotărîrea instanței prin care se anulează certificatul de revoluționar al generalului Marin Oană. „Fără a nega acțiunile pîrîtului Oană Marin ulterioare datei de 21.12.1989 de sprijinire a revoluției, Curtea nu poate ignora că acțiunile inițiale ale acestuia, astfel cum au fost dovedite în cauză, sînt încadrabile în categoria celor îndreptate împotriva Revoluției””