Liviu Antonesei despre „revoluția” din Iași

Placă memorială montată la Iași. Sursa foto: pagina facebook a lui Liviu AntoneseiPe pagina sa de facebook (linc), scriitorul ieșean Liviu Antonesei a scris în 13 iunie 2015 următorul mesaj despre evenimentele care ar fi avut loc în 14 decembrie 1989 în Iași:

14 Decembrie 1989 ?

De cite ori trec pe straduta 14 Decembrie 1989 sau prin piateta cu acelasi nume, ma apuca o criza de ris din care nu ma pot opri cu una cu doua! De ce? Pentru ca sint probabil singurele locuri de acest fel din lume botezate dupa un eveniment inexistent! Pe placa omagiala din piateta, scrie ca pe 14 12 1989, ora 16, la Iasi, a inceput Revolutia Romana! Mi-e teama sa nu fi ajuns gogorita asta si prin manualele de istorie… In fapt, cu citeva zile inainte de data cu pricina, aparusera manifeste care convocau lumea la o adunare populara impotriva lui Ceausescu. Aceasta n-a avut loc! Decit daca socotim ca au facut-o militienii in surplus, pompierii cu cele doua tunuri de apa sau judocanii de la Dinamoviada cazati la Hotel Traian! Civili erau chiar mai putini decit de obicei. Am ajuns prin urmare sa aniversam ceva ce ar fi putut avea loc! Sigur, principalii vinovati nu sint posibilii revolutionari avortati avant la letre, ci primarul Simirad, care in 1992, a girat aceasta gogoasa… Dar cu patriotismul local nu te pui! Normal ca dupa atita ris, m-am asezat pe o banca sa-mi trag sufletul. Erau si vreo 34 de grade la umbra!

Continuă lectura

Ștefan Prutianu: Revoluția NU a început la Iași (video)

În 18 decembrie 2014 Clubul Monarhiștilor Români, filiala Iași, a organizat o comemorare a 25 de ani de la revoluția română. Cu acest prilej a fost invitat să vorbească și Ștefan Prutianu, cel care în diferite lucrări apărute după revoluție a fost prezentat ca și inițiatorul Frontului Popular Român, organizație conspirativă care ar fi încercat să organizeze un miting împotriva dictaturii Ceaușescu în 14 decembrie 1989 la Iași. Domnul Prutianu, spre deosebire de Cassian Maria Spiridon (principalul inițiator al campaniei de presă prin care se acreditează ideea că revoluția ar fi început la Iași), a avut mandat de arestare în decembrie 1989 (vezi documentul de mai jos). Tot spre deosebire de Cassian Maria Spiridon, contestă (de două ori în cadrul discursului) teza că revoluția ar fi început la Iași. Revoluția ar fi putut începe la Iași, dar nu a început, susține domnul Prutianu, iar despre cei care au pretins că revoluția a început la Iași crede că au fost „ispitiți de gloria nepieritoare… sau de simpla amăgire a copilului din fiecare dintre noi”. Discursul său este între minutul 6:29 și minutul 16:34 al înregistrării.

Transcriere înregistrare: Continuă lectura

Cassian Maria Spiridon pierde şi la apel procesul cu Alexandru Tacu

TacuSpiridonApel1Am relatat pe acest blog despre cartea deţinutului politic ieşean Alexandru Tacu, care consideră că tot ce s-a scris referitor la încercările de pregătire a unui miting anticeauşist pentru 14 decembrie 1989 la Iaşi a fost o fraudă (linc), cît şi despre faptul că, urmare a acelei cărţi, Cassian Maria Spiridon l-a dat în judecată pe Alexandru Tacu (linc), cît şi pe ziaristul ieşean Radu Părpăuţă, care relatase despre cartea lui Tacu. Ce am izbutit să lămuresc prin investigaţiile mele proprii (linc) este că în acea perioadă la Iaşi s-au făcut într-adevăr dosare penale pentru propagandă împotriva orînduirii socialiste pentru 3 persoane – Ştefan Pruteanu, Vasile Vicol şi Valentin Odobescu, dar că nici în arhivele securităţii nici în arhivele Procuraturii Militare nu a ajuns în decembrie 1989 vreun manifest prin care populaţia Iaşiului să fi fost chemată la un miting împotriva dictaturii comuniste. Abia la mulţi ani după revoluţie, asociaţia „14 Decembrie 1989” condusă de scriitorul Cassian Maria Spiridon a organizat nişte simpozioane în care a prezentat nişte manifeste care chipurile au fost împrăştiate în Iaşi în decembrie 1989, copii xerox după aceste manifeste fiind depuse în 2014 şi la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În procesul dintre Cassian Maria Spiridon şi asociaţia „14 Decembrie 1989”, pe de o parte, şi Alexandru Tacu şi Radu Părpăuţă pe de altă parte, s-a finalizat faza apelului. Atît la prima instanţă – Judecătoria Iaşi, cît şi la apel – Tribunalul Iaşi, au cîştigat pîrîţii, adică Alexandru Tacu şi Radu Părpăuţă. Rermarc însă din motivarea instanţei că aceasta nu îşi propune să stabilească adevărul istoric despre 14 decembrie 1989 ci doar constată că Alexandru Tacu şi Radu Părpăuţă, în scrierile lor care contestă existenţa vreunei mişcări la Iaşi prin care s-ar fi încercat organizarea unui miting anticeauşist, nu au depăşit limitele acceptabile ale libertăţii de exprimare. Redau mai jos decizia Tribunalului Iaşi (linc), care a fost atacată cu recurs de Cassian Maria Spiridon şi asociaţia „14 Decembrie 1989”.

Dosar 6835/245/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAŞI, judeţul IAŞI
SECŢIA I CIVILĂ

Şedinţa publică din 24 februarie 2014
Preşedinte – Gabriela Culea
Judecător – Maria Samoil
Grefier – Nicoleta Encuţă

DECIZIA CIVILĂ nr. 135/2014 Continuă lectura

Parchetul Militar nu a primit în decembrie 1989 manifeste prin care s-ar fi încercat organizarea unui miting anticeauşist în 14 decembrie 1989 la Iaşi

manifestIasi14dec89_SRIIaşiul este oraşului fostului primministru Mihai Răzvan Ungureanu, care în decembrie 1989 născocea poveşti despre cum şi-a pătat blugii de sînge în timpul revoluţiei (linc) – domnul Ungureanu, fost membru supleant al CC al UTC şi autor de discursuri omagiale pentru Ceauşescu (linc), făcînd parte din „generaţia în blugi”.

Tot Iaşiul este şi oraşul pe care unii vor să-l declare iniţiator al revoluţiei române (linc) pe motiv că în acest oraş s-ar fi răspîndit manifeste prin care populaţia ar fi fost chemată la un miting împotriva dictaturii Ceauşescu, pentru 14 decembrie 1989. Chiar dacă mitingul n-a avut loc, ni se explică că datorită acţiunii vigilente a securităţii, încercarea de a organiza acest miting reprezintă începutul revoluţiei române, se afirmă într-o serie de articole, cărţi şi simpozioane ştiinţifice, organizate mai ales la Iaşi.

Despre acest subiect m-am mai referit pe acest blog. Am semnalat cartea fostului deţinut politic ieşean Alexandru Tacu în care întreaga campanie mediatică prin care se afirma că la Iaşi s-ar fi pregătit un miting pentru data de 14 decembrie 1989 este considerată o fraudă (linc), domnul Tacu afirmînd că n-au existat nici un fel de manifeste care să fi chemat populaţia Iaşiului la vreo rezistenţă antidictatorială. Dînsul a dat anunţ în presa ieşeană făgăduind 10000 RON oricui îi aduce un manifest original din decembrie 1989 dar nimeni nu s-a arătat interesat să primească aceşti bani. Continuă lectura

CNSAS: „Au fost efectuate verificările pentru identificarea eventualei existenţe a unui manifest prin care populaţia municipiului Iaşi era chemată, în ziua de 14 decembrie 1989, la un miting împotriva dictaturii, însă pînă în prezent nu am putut identifica acest document”

CNSASIasi_1În urma hotărîrii Tribunalului Timiş (linc), CNSAS a fost obligată să-mi răspundă la cererea mea legată de eventualul manifest prin care populaţia Iaşiului ar fi fost chemată la un miting împotriva dictaturii ceauşiste în 14 decembrie 1989. Din răspunsul CNSAS rezultă că instituţia nu a identificat în arhivele pe care le deţine un asemenea manifest. Anterior şi SRI a răspuns că nu are în arhive vreun manifest despre vreun miting antidictatorial în 14 decembrie 1989 la Iaşi. Reproduc răspunsul CNSAS:

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS)
Nr. P 3396/2012 şi 10/2013 din 4 IUL 2013

Domnului Marius-Remus Mioc
(…) Timişoara, jud. Timiş

Stimate Domn,

Ca urmare a solicitării Dvs., adresată instituţiei noastre în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, modificată şi completată şi înregistrată la Registratura Generală a CNSAS cu nr. P 3396 din 24.09.2012, respectiv sub nr. 10/2013 în Registrul pentru înregistrarea cererilor şi răspunsurilor privind accesul la informaţiile de interes public, vă comunicăm faptul că au fost efectuate verificările pentru identificarea eventualei existenţe a unui manifest prin care populaţia municipiului Iaşi era chemată, în ziua de 14 decembrie 1989, la un miting împotriva dictaturii, însă, pînă în prezent, nu am putut identifica acest document.

Vă informăm că verificările vor continua şi, în cazul identificării acestuia, vă vom comunica de îndată şi vă vom elibera o copie certificată după document. Continuă lectura

Cassian Maria Spiridon l-a dat în judecată pe Alexandru Tacu pentru cartea sa în care contestă acţiunea din 14 decembrie 1989 de la Iaşi

Am făcut pe acest blog o recenzie la cartea fostului deţinut politic şi semnatar în 1989 a scrisorii lui Dan Petrescu transmisă la „Europa Liberă”, Alexandru Tacu, despre frauda „revoluţiei” din 14 decembrie 1989 de la Iaşi (linc).

I-am cerut domnului Cassian Maria Spiridon, unul dintre cei care a spus că este implicat în pregătirea (eşuată) a manifestaţiei anticeauşiste din 14 decembrie 1989 de la Iaşi şi principala persoană care a popularizat această mişcare, prin presă şi cărţi publicate, să-şi spună părerea despre cartea domnului Tacu, precizînd că sînt dispus să-i acord pe acest blog un eventual drept al său la replică.

În primul răspuns primit, domnul Spiridon mă informează despre faptul că oponentul său Alexandru Tacu este autor al unor ode închinate lui Nicolae Ceauşescu şi că l-a dat în judecată şi totodată face trimitere la unele documente, care mai apăruseră în presă sau în cartea editată de dînsul şi recenzată de Tacu. Am verificat pe portalul instanţelor şi într-adevăr la Tribunalul Iaşi figurează dosarul 6245/99/2012 (linc) cu reclamanţi Cassian Maria Spiridon şi Asociaţia „14 decembrie 1989” şi pîrîţi Alexandru Tacu şi Radu Părpăuţă (ziarist ieşean care a scris despre cartea lui Tacu), cu soroc de judecată în 10 octombrie 2012. E interesant de urmărit acest proces. Continuă lectura

Alexandru Tacu despre frauda „revoluţiei” din 14 decembrie 1989 de la Iaşi

Alexandru Tacu este un fost deţinut politic ieşean, semnatar în 1989, alături de Dan Petrescu, a „declaraţiei de la Iaşi” care s-a difuzat la radio Europa Liberă în 9 octombrie 1989 şi în care se protesta împotriva regimului Ceauşescu. În cartea „Revoluţia la negru. Iaşi 14 decembrie 1989, începutul revoluţiei române? – o fraudă!” (editura 3D Arte, 2010 – linc) domnia sa comentează ceea ce dînsul consideră o fraudă istoriografică – aşa-zisul început al revoluţiei române în 14 decembrie 1989 la Iaşi. Cartea domnului Tacu este o replică la o altă carte – „Iaşi 14 decembrie 1989 – începutul revoluţiei române?” apărută în 2000 la editura Cogito din Oradea sub îngrijirea lui Gheorghe Florescu, profesor universitar, şi a lui Cassian Maria Spiridon, unul din autodeclaraţii lideri ai „revoluţiei” ieşene şi principalul propagandist al acesteia după 1989, cît şi la unele articole din presa ieşeană despre ziua de 14 decembrie 1989. „Nişte impostori au machiat o sosie, un fel de raport-lucrare, aş numi-o cu maliţiozitate antologie de truc şi chestii, prin excelenţă de sorginte tupeist-livrescă (…) Estimez discuţia asupra ‘maculaturii’ ca fiind de stringentă actualitate, deşi ceva timp de la aventura imbroglio a trecut” (pag. 8), „Falsificatorii de istorie, de fapt infractori de drept comun, cu o formulă brigantescă: Sesam deschide-te!, au reuşit tot ce şi-au dorit: o structură privată numită Asociaţia 14 decembrie 1989, ‘cetăţeni de onoare ai urbei’, titluri naţionale în grad de cavaler acordate de preşedintele penal Ion Iliescu” (pag. 136), spune domnul Tacu. Volumul editat de Gheorghe Florescu şi Cassian Spiridon susţine că în 14 decembrie 1989 în Piaţa Unirii din Iaşi s-ar fi încercat organizarea unei manifestaţii anticeauşiste, care ar fi eşuat datorită prezenţei forţelor de ordine, iar această încercare eşuată ar fi reprezentat de fapt începutul revoluţiei române. Ideea a fost popularizată ulterior în presă (mai ales ieşeană) şi de persoane precum Alex Mihai Stoenescu (informator al securităţii – linc) şi a ajuns şi în manualele şcolare de istorie. Domnul Tacu a citit cartea îngrijită de Florescu şi Spiridon „cu atenţia martorului sub ochii căruia în 14 decembrie 1989 nu s-a petrecut nimic evenimenţial în Piaţa Unirii, cît şi pe platforma Combinatului de utilaj greu, de natură să sugereze iminenţa unui protest politic, sau mă rog, o revoltă antiregim” (pag. 7-8). Continuă lectura

Propunere legislativă: Iaşiul – oraş iniţiator al revoluţiei din 1989. Un articol al meu din 2004 despre această problemă

Parlamentarii PDL din Iaşi (senatorii Dumitru Oprea şi Mihaela Popa şi deputaţii Cristina Dobre, Petru Movilă, Nicuşor Păduraru şi Teodor Marius Spînu) au depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege, cu articol unic, prin care se cere declararea municipiului Iaşi drept oraş iniţiator al Revoluţiei române din decembrie 1989, anunţă saitul tion.ro (linc).

Tendinţa aceasta, de a promova Iaşiul în locul incomodei Timişoare ca oraş iniţiator al revoluţiei e mai veche. Eu am remarcat-o în 2004, în Jurnalul Naţional, la prima campanie despre revoluţie a cărei mentor a fost Alex Mihai Stoenescu (cel mai scîrbos informator al securităţii după părerea lui Neculai Constantin Munteanu – linc). Am publicat atunci un articol pe această temă în presa timişoreană, pe care l-am reluat în cartea „Revoluţia din Timişoara şi minciunile din Jurnalul Naţional”. Reiau acum acest articol:

La Iaşi – revoluţie, la Timişoara – o simplă revoltă Continuă lectura

Sergiu Nicolaescu – „Revoluţia, începutul adevărului”

Recenzie publicată iniţial în cartea „Falsificatorii istoriei”, ediţia a 2-a revăzută şi adăugită, Editura Marineasa, Timişoara 1995

Prin cartea „Revoluţia, începutul adevărului” (Editura Topaz 1995), Sergiu Nicolaescu ne oferă interpretarea sa asupra revoluţiei române.

Cît de sincer este acest demers? Autorul ne asigură că nu este un „om cu ambiţii de posturi politice” (pag. 32). Oare postul de senator pe care dînsul îl ocupă [îl ocupa la momentul publicării cărţii respectiv a acestei recenzii] este pur administrativ?

Varianta lui Nicolaescu ar fi, pe scurt: amestec străin în revoluţie, dar cu un rol important al forţelor interne. Rolul forţelor interne (poporului român) oricum nu poate fi contestat. Vom analiza deci doar problema amestecului străin.

Argumentul principal al autorului este cuvîntul evident:

La pag. 23 se vorbeşte despre „schimbarea celor doi dictatori – Honecker şi Jivkov – înlăturaţi prin lovituri de stat susţinute evident de Gorbaciov”.

Din cîte ştiu, înlăturarea tovarăşilor Honecker şi Jivkov s-a făcut respectîndu-se legislaţia (comunistă) în vigoare atunci în ţările respective. Deci nu poate fi vorba de lovituri de stat.

„Apare din ce în ce mai evident că la Malta, printre altele, se hotărîse şi soarta ultimului dictator comunist din Europa” (pag. 17).

Spre ştiinţa domnului Nicolaescu: ultima dictatură comunistă din Europa a fost în Albania.

Merită făcută o observaţie: dacă a existat o înţelegere între marile puteri referitoare la estul Europei, ea nu a putut fi pusă la cale la Malta. În momentul întîlnirii Bush-Gorbaciov de la Malta (2-3 decembrie 1989) într-o serie de ţări est-europene mişcările protestatare deja începuseră (sau erau chiar finalizate). Aşadar, întîlnirea de la Malta nu poate fi cauza acestor mişcări, ci, poate, efectul lor. Dacă admitem că revoluţia română a fost pusă la cale la Malta, implicit admitem ca ea are o altă geneză decît evenimentele din 1989 din restul ţărilor est-europene.

Spirit fin, domnului Nicolaescu nu-i poate scăpa adevăratul motiv al căderii lui Ceauşescu: „În acest secol au fost două conjuncţiuni Saturn – care reprezintă structurile existente, instituţii publice şi politice – cu Neptun, planeta idealurilor politice şi a libertăţii. În 1917, revoluţia rusă, şi în 1953 la moartea lui Stalin. Cea de-a treia era prevăzută în 1989” (pag. 26).

Placa comemorativă de pe biserica reformată a lui Tokes fixează începutul revoluţiei în 15 decembrie. Majoritatea timişorenilor consideră însă că revoluţia a început în seara de 16, cînd demonstraţia pro-Tokes s-a prefăcut în demonstraţie anti-Ceauşescu şi s-a extins în întreg oraşul. Domnul Nicolaescu, convins pesemne ca adevărul e undeva la mijloc, ne spune că revoluţia a început în noaptea de 15/16 decembrie (pag. 33). Original punct de vedere!

Despre Tokes aflăm: „Varianta D.S.S.-istă că pastorul ar fi fost agent al unui serviciu secret maghiar poate fi luată în considerare, dar cu rezerve. «Dovezile» aduse de fosta securitate nu sînt pe deplin satisfăcătoare. S.R.I. nu a adus nici un element în plus” (pag. 34).

Exagerarea numărului morţilor revoluţiei este considerată „o monstruoasă campanie de minciuni, dusă de comun acord de mas-media occidentală şi de agenţii de presă reformatoare din Europa de Est” (pag. 29).

Domnul Nicolaescu ar trebui să se întrebe dacă nu cumva a fost vorba de o monstruoasă campanie de minciuni, pusă la cale de cei care au preluat puterea în 22 decembrie 1989, şi căreia i-a căzut victimă mas-media occidentală. Anunţarea oficială a 60000 de morţi, prin procesul Ceauşescu, a făcut credibile şi celelalte relatări exagerate. Iar procesul Ceauşescu nu străinii l-au organizat.

Autorul recunoaşte, sfios, că în dezinformările din timpul revoluţiei „o contribuţie de seamă şi-a adus şi Televiziunea naţională prin imaginile, dar mai ales prin informaţiile date pe post. O parte din aceşti terorişti ai informaţiei se pretind astăzi revoluţionari” (pag. 32).

La pag. 49 domnul Nicolaescu explică: „Ion Iliescu a fost recunoscut de cei aflaţi la TV ca un posibil conducător”.

Au existat printre cei aflaţi la TV unii care doreau ca neapărat Ion Iliescu să fie cel care să umple vidul de putere rămas după fuga lui Ceauşescu (şi Sergiu Nicolaescu e printre aceştia). Coincidenţă sau nu, anume printre aceşti fani ai lui Iliescu găsim mulţi dintre „teroriştii informaţiei” despre care ne vorbeşte domnul Nicolaescu, fără să-i nominalizeze. Îi voi nominaliza eu, pe baza celor spuse de ei la TVR în 22 decembrie 1989 şi consemnate în volumul „Revoluţia română în direct” (RRD) editat de TVR în 1990 (coordonator Mihai Tatulici):

Căpitan de rang întîi Dumitrescu (Cico): „Rog pe tovarăşul Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la televiziune. Trebuie tovarăşi să ne organizăm” (RRD, pag. 40).

Acelaşi Cico Dumitrescu ordona unităţilor militare din Tîrgovişte, Rîmnicu Sărat, Buzău, Focşani, Galaţi, Brăila să se deplaseze spre Bucureşti pentru a lupta contra teroriştilor (RRD, pag. 119).

Teodor Brateş: „Stimaţi telespectatori, avem marea bucurie de a găzdui aici în studio pe Ion Iliescu. Domnul Iliescu este fiul unui revoluţionar, unui patriot, el însuşi patriot” (RRD, pag. 41).

Acelaşi Teodor Brateş va anunţa că „elementele acestea duşmănoase, securiştii, au otrăvit apa la Sibiu, la Timişoara … apa trebuie fiartă înainte de a fi consumată” (RRD, pag. 51) sau că „detaşamente criminale se îndreaptă spre clădirea Radioteleviziunii” (RRD, pag. 64).

Datorită „teroriştilor” de după 22 decembrie, în ţară s-au înregistrat 942 morţi şi 2245 răniţi, comparativ cu doar 162 morţi şi 1107 răniţi în perioada 16-22 decembrie (pag. 213).

Despre începutul acţiunii teroriste, Sergiu Nicolaescu explică: „La orele 18,30, atitudinea anticomunistă a maselor provoacă reacţie în rîndul fidelilor regimului comunist, care deschid focul în Piaţa Palatului. Este de fapt un act de diversiune, deoarece în acele momente nu au existat victime. Scopul diversiunii era împrăştierea manifestanţilor pentru a permite nomenclaturiştilor din cladirea C.C.-ului să-şi refacă structurile şi să preia puterea. Ei urmăreau formarea unui guvern condus de Ilie Verdeţ” (pag. 50-51). „În acest moment exclud varianta care ar atribui deschiderea focului unor fideli ceauşişti” (pag. 53).

Cu alte cuvinte, Sergiu Nicolaescu ar putea spune: Noi cei care am format FSN-ul, am dezinformat cînd am îngrozit ţara că fanaticii lui Ceauşescu vor să-l readucă la putere.

Nu înţeleg de ce autorul elimină posibilitatea ca lozinca „fără comunişti!”, strigată în Piaţa Palatului în 22 decembrie, să se fi referit şi la Ion Iliescu, nu numai la Ilie Verdeţ.

Mai aflăm: „De la etajul 11 al televiziunii, unde se afla noua conducere a FSN, se ia legătura cu ambasada URSS şi cu ambasadele altor ţări, fapt pe care nu-l consider concludent, întrucît aceştia, în acel moment, nu îndeplineau condiţiile de reprezentare legală a ţării” (pag. 51-52).

„Asupra cererii de intervenţie a forţelor sovietice în România se pot face multe speculaţii. Au fost unii, chiar şi militari, care au susţinut această poziţie” (pag. 54). Păcat că domnul Nicolaescu se fereşte să-i nominalizeze. Opinia publică ar fi avut dreptul să-i cunoască, mai ales dacă aceştia ocupă funcţii importante, politice sau militare.

„O intervenţie a Tratatului de la Varşovia era pregătită şi putea oricînd să intre în acţiune” (pag. 54). Aşa să fie oare?

În 4 decembrie ’89 la Moscova a avut loc consfătuirea ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia. La întrunire, Bulgaria, RDG, Polonia, Ungaria şi URSS adoptă o declaraţie în care afirmă: „introducerea trupelor statelor lor în R.S. Cehoslovacă, întreprinsa în 1968, a constituit un amestec în treburile interne ale Cehoslovaciei suverane şi trebuie să fie condamnată (…) Istoria a confirmat cît de important este, chiar şi în cea mai complexă situaţie internaţională (…) să fie respectate cu stricteţe principiile independenţei şi suveranităţii în relaţiile dintre state” („Scînteia” din 5 decembrie 1989).

Declaraţia respectivă arată abandonarea de către Tratatul de la Varşovia a ideii intervenţiei militare în alte state. O asemenea acţiune ar fi fost de altfel contrară întregii politici gorbacioviste.

Faptul că la Chişinău, în acea perioadă, tineri români cereau arme pentru a lupta în sprijinul Revoluţiei Române nu cred să fie relevant. Esenţa naţionalistă a manifestărilor de la Chişinău nu putea fi pe placul Moscovei.

O afirmaţie surprinzătoare găsim la pag. 128, unde acţiunea teroristă de după 22 este corelată cu încercarea de a provoca un miting anticeauşist la Iaşi, în 14 decembrie. Cei mai indreptăţiţi să comenteze această presupunere sînt membrii asociaţiei „14 Decembrie 1989” din Iaşi (lideri: Ştefan Prutianu şi Cassian Spiridon).

Domnul Nicolaescu ne oferă şi o listă cu ipotezele care circulă despre revoluţie. Printre ele: „Varianta a 5-a, apăruta mai de curînd (nov.-dec. ’94) susţine inexistenţa teroriştilor. Această versiune are un caracter pur politic, încercînd să-l implice pe Ion Iliescu în vinovăţia deschiderii focului după 22 decembrie” (pag. 222).

Îl informăm pe domnul Nicolaescu că „varianta a 5-a” este totuşi mai veche, fiind cunoscută încă de la mitingul din Piaţa Universităţii din 1990.

„Din 22.12.1989, pînă în 26.12.1989, o parte din acţiunile teroriste organizate şi mai ales ştergerea oricăror urme au fost conduse de un stat major intern, din care avem convingerea că făceau parte şi unele personalităţi din viaţa socială şi politică actuală a ţării (…) Este un capitol care, cercetat cu profesionalism de Procuratură, Poliţie şi S.R.I., poate da justiţiei elemente pentru a stabili vinovaţii”
ne spune domnul Nicolaescu (pag. 231). Însă tot domnia sa a cerut, cu prilejul audierii preşedintelui Iliescu la Comisia Senatorială, decretarea unei amnistii pentru vinovaţii din decembrie ’89, fiindcă „numai aşa vom putea afla adevărul”. Or, amnistie înseamnă suspendarea şi a ultimelor cercetări pe care Procuratura le mai face. De aceea fie-ne îngăduit să punem la îndoială dorinţa de adevăr a domnului Nicolaescu.

O concluzie se desprinde după citirea acestei cărţi: Păcat, păcat, de banii aruncaţi.

Vezi şi: Emisiune TV despre revoluţie, cu Sergiu Nicolaescu nervos