Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Plîngerea penală pregătită împotriva lui Laszlo Tokes februarie 27, 2017


4895pappprocuraturatokesPrintre documentele legate de Laszlo Tokes și biserica reformată din România pe care le-am primit, am găsit și o plîngere penală împotriva lui Laszlo Tokes, formulată în numele Episcopiei Reformate din Oradea. M-am interesat la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Timișoara, dar acolo mi s-a spus că nu au înregistrată o asemenea plîngere. Concluzia mea este că episcopul Laszlo Papp s-a gîndit la un moment dat să depună plîngere penală împotriva lui Laszlo Tokes, a și scris această plîngere, dar pînă la urmă n-a mai depus-o hotărînd să continue pe calea procesului civil – cerere de evacuare (aici se pronunțase deja hotărîrea în primă instanță, dar urma recursul). Reproduc mai jos atît plîngerea penală cît și răspunsul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Timișoara.

Eparhia Reformată Oradea
Oradea, str. Craiovei nr. 1
Tel. Nr. 3-17-10
Nr. 3-17-06

Nr. 1221-1989

Către Procuratura Municipiului Timișoara
Timișoara (more…)

 

Decembrie 1989: Evacuarea lui Edith Tokes, soția lui Laszlo Tokes octombrie 28, 2016


cerere_evacuare_editDupă ce sentința Judecătoriei Timișoara cu privire la evacuarea lui Laszlo Tokes rămăsese definitivă și după ce, în 7 decembrie 1989, Laszlo Tokes primise de la executorul judecătoresc, somația prin care i se punea în vedere să evacueze locuința în răstimp de 8 zile (linc), pe data de 10 decembrie, la slujba duminicală, Laszlo Tokes și-a anunțat enoriașii despre acestea. Totodată a comentat că sentința judecătoriei Timișoara se referă doar la evacuarea sa, nu și a soției.

La vremea respectivă, Laszlo Tokes locuia împreună cu soția Edith, care era gravidă. În prezent cuplul a divorțat iar Laszlo Tokes s-a recăsătorit (are și un copil cu noua nevastă și mai așteaptă unul, pe lîngă cei trei copii din prima căsătorie).

Autoritățile au luat notă despre afirmația lui Tokes, au constatat că este întemeiată – adică într-adevăr sentința de evacuare se referă numai la Laszlo Tokes, nu și la soția acestuia -, și, ca urmare, încearcă să corecteze omisiunea. În 13 decembrie 1989 episcopia reformată din Oradea depune la Judecătoria Timișoara o cerere de ordonanță prezidențială prin care se cere evacuarea și a soției lui Laszlo Tokes. Judecarea cererii a fost programată pentru 15 decembrie 1989, adică exact ziua cînd expira răstimpul prevăzut în somație ca Laszlo Tokes să evacueze de bună voie locuința.

Dosarul 12015/1989 al Judecătoriei Timișoara cu privire la evacuarea lui Edith Tokes conține doar 2 file: cererea de evacuare formulată de Episcopia Oradea și Încheierea de ședință din 15 decembrie 1989 prin care se suspendă cauza, ca urmare a faptului că nici una din părți nu s-a prezentat la proces. De remarcat că încheierea de ședință a fost dactilografiată pe formular pretipărit, dar nu a fost semnată nici de judecător, nici de grefier. Cred că e vorba aici de o oarecare derută a autorităților, care nu erau complet hotărîte despre felul cum să procedeze.

Redau cele consemnate în respectivul dosar: (more…)