Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Aberații legislative: 38000 euro subvenții de la stat pentru românii din diaspora care se repatriază, dar confiscare a sumelor de peste 2000 euro ale acelorași români care nu pot fi justificate iunie 7, 2018


Un proiect de lege aprobat recent de guvern, vizînd combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, prevede dreptul autorităților de a confisca sumele de peste 2000 de euro trimise în țară din străinătate, dacă nu pot fi justificate (linc). Proiectul de lege ar transpune în practică Directiva UE 2015/849 privind prevenirea spălării banilor sau finanțării terorismului.

Milioane de români muncesc în străinătate și mulți dintre ei trimit bani în țară la rude. Unii și-au construit case în România cu bani cîștigați în străinătate. Sînt oameni care au muncit din greu și au izbutit să pună niște bani deoparte. Acum statul pretinde să ai documente justificative pentru acești bani, sau se confiscă!

Unii dintre românii din străinătate poate au lucrat fără contract legal. Nu orice căpșunar sau îngrijitor de bătrîni care s-a dus în altă țară a avut contract legal. Dar asta nu înseamnă că banii pe care i-a cîștigat nu i se cuvin. Sînt bani rezultați din muncă cinstită și deseori grea. Dacă nu s-au plătit niște impozite pentru banii aceia e treaba statului în care s-a desfășurat munca, nu a statului român, să ancheteze și eventual să emită pretenții financiare. Dar legea plănuită de guvern vorbește de confiscare pentru simplul fapt că nu există documente justificative pentru bani, fără să fie nevoie de vreo dovadă că banii sînt rezultatul unei activități nelegale. Se poate întîmpla următoarea situație: Statul român să confiște banii pe motiv de lipsă de documente justificative, iar după un timp statul – să zicem spaniol – să constate că românul respectiv n-a plătit impozite și să-i pretindă bani (cu asistența judiciară a statului român, căci între state există acorduri de cooperare fiscală) ca impozit din cîștigul deja confiscat. Deci românul care a lucrat în Spania rămîne după muncă nu numai fără bani, ci și cu datorie la fiscul spaniol, pe motiv de neplată a impozitelor! (more…)

 

Am primit bani nemunciţi de la Uniunea Europeană noiembrie 17, 2009


„Nimic nu este mai dăunător pentru ideologia Statului maximal decît exemplele afacerilor de succes făcute fără implicarea Statului. Lupta împotriva acestora este cauza naturală a birocraţilor de pretutindeni. Doar acele afaceri care, pentru a supravieţui, au nevoie de subvenţii de la Stat, se bucură de simpatia birocraţilor, căci numai astfel importanţa acestei categorii sociale creşte”, scriam cu cîtva timp înainte în articolul Mişcă? Impozitează-l! Încă mai mişcă? Reglementează-l! Dă faliment? Subvenţionează-l!, în care explicam cititorilor cîteva reguli valabile în minunata lume în care trăim.

Personal, am avut prilejul să fiu în amîndouă categoriile – atît printre cei care trebuie să lupte cu beţele-n roate puse de sistemul birocratic, cît printre cei care profită de pe urma acestuia. (more…)

 

Înţelepciunea Uniunii Europene: subvenţii pentru tutun în paralel cu accize şi campanii anti-fumat noiembrie 10, 2008


Pentru a fi acceptată în Uniunea Europeană, României i-au fost impuse cîteva măsuri, printre care creşterea accizelor la tutun. Chiar şi după mult dorita integrare, Comisia Europeană pregăteşte noi creşteri ale accizelor la tutun, calificate drept „astronomice” de către ziarul Timpolis din 31 iulie 2008.

Sînt nişte măsuri care ustură la buzunar cetăţeanul de rînd, dar care erau prezentate ca justificate: fumatul dăunează sănătăţii, Uniunea Europeană care impune aceste creşteri de preţuri de fapt ne face un bine, căci ne ocroteşte sănătatea.

Însă, sub oblăduirea aceleiaşi Uniuni Europene, statul sprijină cultivatorii de tutun. Dacă aceştia îndeplinesc nişte formalităţi birocratice, pot obţine o subvenţie de 97,55 euro la hectar, la care se adaugă 2 euro la kilogramul de tutun. Au fost glasuri care au cerut oprirea subvenţionării tutunului, dar opt ţări din UE, printre care şi România, cer prelungirea subvenţionării tutunului pînă în 2013, după cum scrie ziarul „Adevărul” din 4 noiembrie 2008.

Care este logica subvenţionării tutunului şi, în acelaşi timp, a accizării aceluiaşi produs? Putem spune că accizele sînt necesare pentru ca să aibe Statul bani de dat pentru subvenţii. Dar, mai presus de toate, este logica subtilă a Statului Maximal: nici o activitate economică să nu se desfăşoare fără controlul Statului.

Cultivatorii de tutun sînt legaţi de sistemul birocratic prin nevoia de a primi subvenţii. Trebuie să facă o serie de activităţi neproductive pentru asta, să pregătească dosare cu tot felul de acte, să umble cu cerşitul pentru banii respectivi, dar cine nu primeşte subvenţie are de înfruntat concurenţa neloială a celor care au fost subvenţionaţi şi probabil nu rezistă pe piaţă. Se aplică şi aici regula generală că marile firme pot gestiona mai eficient birocraţia necesară obţinerii subvenţiilor decît micii producători.

În acelaşi timp, accizele ridicate duc la o tentaţie mare a evaziunii fiscale, care se combate cu proceduri complicate, cum ar fi obligativitatea timbrării ţigărilor şi ţinerii unei evidenţe stricte a producţiei şi vînzărilor.

Se asigură locuri de muncă atît pentru birocraţii care împart subvenţii cît şi pentru cei care controlează încasarea accizelor. Campaniile anti-fumat finanţate din bani publici asigură de asemeni locuri de muncă.

Creşte sau scade producţia de tutun, renunţă sau se apucă românii de fumat, se îmbunătăţeşte sau nu sănătatea populaţiei? De fapt, n-are importanţă. Important este ca sistemul birocratic să ruleze cît mai mulţi bani.

 

Zadarnicele proteste ale lăptarilor octombrie 2, 2008


Cu peste 2 ani în urmă, pe cînd România nu intrase încă în Uniunea Europeană, am explicat una din urmările pe care aderarea le va avea asupra economiei româneşti: reducerea producţiei de lapte. Scriam atunci că se urmăreşte ca românii de la oraşe să consume lapte din import iar ţăranii români să ajungă şomeri, întreţinuţi ai statului (pe impozite plătite de orăşeni). Unii cititori au comentat sceptic aceste afirmaţii.

A venit integrarea şi cu ea şi ştirile din presă: în ianuarie am aflat că producătorii de lapte se plîng că sînt în pragul falimentului, în martie sute de producători de lapte au protestat în diferite oraşe şi industria laptelui a dat în clocot, iar vara aceasta au avut loc noi proteste ale crescătorilor de bovine în faţa firmei Danone şi a Ambasadei Franţei (firma Danone avînd capital francez).

Ce vor lăptarii? Bani. Vor ca firmele multinaţionale care au acaparat piaţa lactatelor după integrarea României în Uniunea Europeană să-i plătească mai mult. Azi iau pe litrul de lapte între 7 şi cel mult 11 mii lei vechi explica un ţăran corespondentului BBC, iar Nicolae Ştefan, liderul sindicatului Agrostar, spunea că se mai dau 3000 lei vechi subvenţii de la stat, dar că tot procesatorii decid cine le primeşte. „În momentul în care te duci la o firmă multinaţională şi îi predai laptele, eşti la mîna ei. Poate să-ţi dea o adeverinţă că laptele este conform sau că nu este conform, şi atunci îţi iei sau nu subvenţia”. Reprezentantul firmei Danone spunea că plăteşte 1,2 lei pe litru dar că ar fi mai rentabil să aducă lapte din import.

Zadarnice sînt aceste proteste, făcutul de gălăgie la poarta clientului nu e metoda corectă de a cîştiga bani. “Secetă şi nepăsare, vaca românească moare” strigau ţăranii, dar cui să-i pese?

Preţurile mici plătite producătorilor nu înseamnă însă preţuri mici pentru orăşenii care cumpără produse lactate. Nici subvenţiile pe care statul le dă producătorilor n-au dus la scăderea preţurilor, ci doar la creşterea profiturilor firmelor multinaţionale.

Problema principală a crescătorilor de animale este lipsa alternativei. Prin măsuri birocratice, în numele adaptării la standardele Uniunii Europene, firmele mici de prelucrare a laptelui au fost eliminate de pe piaţă. În urmă cu cîţiva ani un politician vorbea cu dispreţ de cei care produc brînzeturi în garajul familiei, explicînd că acest tip de afacere va înceta după intrarea în Uniunea Europeană. Aşa s-a şi întîmplat.

“Un procesator trebuie să colecteze lapte de la aproape 800.000 de fermieri, ceea ce înseamnă colecta din poartă în poartă, ceea ce înseamnă costuri de colectare uriaşe”, justifică marile firme politica lor de preţuri, dar dacă n-ar fi fost eliminaţi de pe piaţă micii procesatori, sînt convins că şi cei mari, sub presiunea concurenţei, ar fi găsit bani mai mulţi de plată către producători şi preţuri finale mai mici pentru consumatori. În economia de piaţă concurenţa rezolvă problemele mai bine decît controlul birocratic. Ţăranii nemulţumiţi de preţurile oferite de procesatori ar fi mult mai convingători dacă ar ameninţa cu sistarea livrărilor, avînd asigurată alternativa livrării direct pe piaţă sau la firme mici „de garaj”, decît urlînd pe la porţile fabricilor care nu le oferă preţul dorit de ei.

Piaţa e ocupată acum doar de cîteva mari firme, aproape toate multinaţionale. Teoretic există concurenţă, dar numai teoretic, căci un producător de lîngă Bucureşti nu-şi va vinde laptele la Vatra Dornei. În lipsa concurenţei, nu e de mirare că marile firme îşi impun condiţiile, fleţi ar fi să n-o facă.

Nici vînzarea directă pe piaţă nu este o alternativă viabilă, au grijă autorităţile şi de asta. Pe de o parte, locurile disponibile pentru vînzare directă sînt limitate şi în continuă scădere (vezi desfiinţarea Pieţii Obor şi a altor pieţe), dar cu chirii din ce în ce mai ridicate. Pe de altă parte, apar sau urmează să apară obstacole birocratice care să facă dificilă vînzarea prin pieţele agroalimentare, cum ar fi: obligaţia ambalării şi etichetării produselor (ţăranii n-au utilaje pentru ambalare şi etichetare), interzicerea refolosirii sticlelor de plastic (s-ar strica afacerile cu reciclarea ecologică a acestora), interzicerea vînzării de către intermediari (numiţi propagandistic “bişniţari”, dar care sînt o verigă firească în economia de piaţă; crescătorul de animale deseori nu are timp să meargă personal la piaţă să-şi vîndă marfa).

Bilanţul integrării în UE pentru industria laptelui: Concurenţa pentru marile firme procesatoare de lapte a fost în mare parte eliminată, profitul multinaţionalelor din domeniu s-a maximizat, preţurile plătite de consumatori (orăşeni) au crescut, crescătorii de animale sînt la marginea falimentului, statul român plăteşte subvenţii pentru crescători (din impozitele luate de la orăşeni) ca să-i salveze pe aceştia de la faliment (aplicare a principiului “Mişcă? Impozitează-l! Încă mai mişcă? Reglementează-l! Dă faliment? Subvenţionează-l!” specific Statului Maximal). Minunată lume nouă, această Uniune Europeană!

 

Mişcă? Impozitează-l! Încă mai mişcă? Reglementează-l! Dă faliment? Subvenţionează-l! septembrie 24, 2008


Nimic nu este mai dăunător pentru ideologia Statului maximal decît exemplele afacerilor de succes făcute fără implicarea Statului. Lupta împotriva acestora este cauza naturală a birocraţilor de pretutindeni. Doar acele afaceri care, pentru a supravieţui, au nevoie de subvenţii de la Stat, se bucură de simpatia birocraţilor, căci numai astfel importanţa acestei categorii sociale creşte.

“Mişcă? Impozitează-l! Încă mai mişcă? Reglementează-l! Dă faliment? Subvenţionează-l!” este modul cum descria Ronald Reagan cele 3 stadii ale implicării Statului în economie. Niciunde nu se poate observa mai bine această tendinţă decît în Uniunea Europeană – suprastatul pe altarul căruia România şi-a jertfit independenţa.

În condiţiile României, o ramură economică viabilă fără amestecul Statului este (era) creşterea oilor. De vreo 2000 de ani se descurcau ciobanii fără birocraţi printre ei, chiar şi în perioada comunistă unii făcuseră averi din această ocupaţie (vezi familia Becali).

În procesul istoric (considerat de unii progresist) al transformării oieritului într-o activitate economică care are nevoie de subvenţii de la stat, sîntem în faza a doua: reglementarea. După cum la război un atac izbutit trebuie făcut pe mai multe planuri (artilerie, infanterie, aviaţie), şi în cazul ciobanilor reglementările “europene” născocite de birocraţi atacă din mai multe direcţii. Oile trebuie mulse doar cu echipamente speciale, nu cu mîna (chiar dacă la stînă nu e curent electric), putinile de brînză să fie din inox, nu din lemn, să se depună “caiete de sarcini” pentru fiecare produs la Direcţiile Sanitar-Veterinare, brînza să fie ambalată în celofan, să nu se vîndă la distanţe mai mari de 30 km de domiciliul producătorului. Ultima reglementare: transhumanţa oilor să se facă doar cu camioanele.

“Arestaţi-i pe ciobani!” este îndemnul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare, îngrijorată că transhumanţa încalcă “regulile de bunăstare animală”, după cum aflăm din ziarul „Adevărul” din 31 ianuarie 2007. Ciobanii români nu au camioane, închirierea acestora costă scump şi oricum şosele să ducă sau aducă oile din/de la vîrful muntelui nu există. Obiectivul propus – eliberarea pieţii pentru marile trusturi europene, va fi atins.

Propagandiştii de serviciu explică şi alte rele pricinuite de migraţia turmelor, care în drum intră pe proprietăţi private distrugînd roadele. Argument valabil pentru orăşeni necunoscători, căci transhumanţa are loc după strîngerea recoltei, cînd oile găsesc în drum doar resturi vegetale fără valoare economică şi ajută chiar la îngrăşarea pămîntului peste care trec.

În final, pentru ca izbînda Noii Ordini să fie completă, aceeaşi birocraţi care prin reglementările lor vor distruge oieritul, anunţă planuri complicate prin care se pot primi subvenţii. Şi vom vedea la televizor ciobani mulţumind din inimă Partidului Statului Maximal, pentru grija care li se poartă.

(articol publicat iniţial în februarie 2007)