Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

A murit fostul general Victor Atanasie Stănculescu iunie 20, 2016


Fostul general Victor Atanase Stănculescu, care fusese osîndit la 15 ani închisoare pentru participare la reprimarea revoluției din Timișoara, din care a ispășit efectiv vreo 5 (a beneficiat de reducere de pedeapsă pentru bună purtare și vîrstă înaintată), a murit ieri 19 iunie 2016, la vîrsta de 88 de ani, anunță ProTV (linc). (more…)

 

Familia lui Ilie Ceauşescu continuă să stea în vilă de protocol august 19, 2011


La 21 de ani de la revoluţie, familia generalului Ilie Ceauşescu, fratele lui Nicolae Ceauşescu şi adjunct al ministrului apărării naţionale în decembrie 1989, continuă să stea într-o vilă de protocol din centrul capitalei, anunţă ziarul „Adevărul” (linc) într-un articol de Sorin Ghica.

Vila, de 220 metri pătraţi, este în proprietatea statului şi în administrarea Regiei Protocolului de Stat, şi a fost locuinţa familiei fratelui dictatorului din 1968. După moartea lui Ilie Ceauşescu în 2002, în vilă locuiesc văduva acestuia, fiul şi nora. (more…)

 

Ion Iliescu, un Sorin Ovidiu Vîntu al revoluţiei române decembrie 30, 2009


Sorin Ovidiu Vîntu este omul care întreţine calde relaţii de prietenie cu politicieni de vîrf ai scumpei noastre patrii. Respectivii politicieni îl vizitează acasă, se relaxează împreună cu el, iar apoi fac declaraţii publice despre cît de malefic este personajul Sorin Ovidiu Vîntu pentru România. Cum remarca cineva, Sorin Ovidiu Vîntu este locul unde trebuie să scuipi ca să-ţi poarte noroc în politică. La ultima campanie electorală am asistat la o adevărată competiţie între politicieni – care scuipă mai mult pe Sorin Ovidiu Vîntu.

O soartă asemănătoare cu Sorin Ovidiu Vîntu pare s-o aibe Ion Iliescu, cînd e vorba de revoluţia română. Printre ultimii care s-au înscris pe lista celor care vorbesc despre rolul malefic a lui Ion Iliescu se numără fostul general Victor Atanasie Stănculescu, aflat probabil în aşteptarea unei graţieri de la Cotroceni. (more…)

 

România condamnată la CEDO pentru tergiversarea procesului Chiţac-Stănculescu. Printre vinovaţi: Lidia Bărbulescu, propusă acum la şefia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie decembrie 16, 2009


Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România la plata a 20000 de euro despăgubiri pentru 4 victime ale revoluţiei din Timişoara pe motiv că procedurile judiciare în dosarul Chiţac-Stănculescu au durat mai mult decît un termen rezonabil, anunţă presa (linc).

Cei patru reclamanţi, care au cîştigat fiecare cîte 5000 de euro, sînt: Horia Şandru (rănit cu grad de invaliditate), Ştefan Răducan (rănit), Silvia Benea (văduva lui Trofin Benea, care fusese rănit în revoluţie dar a răposat în urmă cu mai mulţi ani) şi Daniela Grama (al cărei frate, Alexandru Grama, a fost ucis).

Despăgubirile acordate sînt semnificativ mai mici decît cele cerute iniţial de reclamanţi. Şandru, Răducan şi Benea ceruseră cîte 200000 euro daune morale, iar Grama ceruse 456000 euro daune materiale, 1000000 euro daune morale şi 13400 euro cheltuieli de judecată.

A existat şi o opinie separată, a domnului Corneliu Liviu Popescu, judecător numit de România.

Ceea ce presa nu a spus este că acesta este doar unul din dosarele pe acest subiect ajunse la CEDO, dar urmează şi alte cazuri similare la care se poate prevedea un sfîrşit similar. (more…)

 

Contestaţia în anulare a generalilor Chiţac şi Stănculescu – respinsă februarie 4, 2009


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţia în anulare înaintată de generalii Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac referitor la hotărîrea de condamnare pe care au suferit-o pentru participare la reprimarea revoluţiei din 1989 la Timişoara.

Preşedinta completului de judecată a fost Lidia Bărbulescu, aceeaşi care acceptase în 2004 recursul în anulare a lui Tănase Joiţa.

Contestaţia în anulare e o cale extraordinară de atac, în care se pot invoca doar motive limitativ prevăzute în legislaţie. În cazul de faţă foştii generali au invocat faptul că n-au fost audiaţi la recurs. Ei fuseseră audiaţi însă la prima instanţă şi nu e nici o lege că inculpaţii trebuie să fie audiaţi iarăşi în faza de recurs. Practic, era un motiv de contestaţie tras de păr, s-au născocit nişte pretenţii procedurale care nu sînt prevăzute de lege, iar instanţa n-a avut altceva de făcut decît să constate că respectiva contestaţie e neîntemeiată. Aş zice că avocaţii au încercat marea cu degetul, dar e de înţeles gestul lor (mai jupoaie nişte bani de la clienţi), mai ales că există precedent cînd căi extraordinare de atac bizuite pe motive trase de păr au avut izbîndă: chiar recursul în anulare din cazul Chiţac-Stănculescu s-a întemeiat (printre altele) pe faptul că expertiza psihiatrică a lui Stănculescu nu ar fi valabilă. În fapt, existase o expertiză psihiatrică, dar Parchetul General, în motivele de recurs în anulare, a susţinut că aceasta nu e valabilă fiindcă generalul Stănculescu nu fusese internat la Spitalul de Psihiatrie cînd s-a făcut expertiza (a fost expertizat ambulatoriu). Atunci, acest tip de argumentaţie a fost considerat întemeiat de completul condus de aceeaşi Lidia Bărbulescu (o chestie la care sînt curios să aflu răspuns: e cumva rudă cu cumnatul lui Ceauşescu, Lică Bărbulescu?).

După această hotărîre a Înaltei Curţi, văd la televizor (Naţional TV sau B1TV, nu mai ştiu) pe fostul informator al securităţii Doru Braia (exclus din acest motiv din Societatea „Timişoara”), cunoscut şi ca semnatar al unei petiţii pentru graţierea generalului Stănculescu, cum îi ia un interviu în închisoare lui Victor Stănculescu. S-au repetat aceleaşi dezvinovăţiri ale generalului, pe care le-am mai auzit de zeci de ori la diferite posturi de televiziune. Ceva nou mi s-a părut afirmaţia lui Stănculescu că ar fi existat nişte grupe militare în subordinea CC-ului, care nu se subordonau armatei sau Ministerului de Interne, şi care ar putea fi la obîrşia acţiunilor teroriste de după 22. Comandantul acestor grupe ar fi putut fi generalul Ion Coman, care conducea secţia militară a CC al PCR, îşi dădea cu presupusul Stănculescu. Se doreşte să se ofere poporului o explicaţie cu privire la problema teroriştilor de după 22. Ion Coman a fost însă arestat în 22 decembrie 1989 (cum se precizează şi în sentinţa de condamnare a acestuia, în partea în care se deduce perioada de arestare preventivă), deci nu pare credibil să fi coordonat activitatea teroriştilor.

Această nouă hotărîre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cît şi cel de-al enşpelea interviu cu Stănculescu pe care am avut posibilitatea să-l văd la televiziune, îmi atinge fiorul poetic. După modelul poeziei „Hanibal” a lui Eugen Jebeleanu, am făcut şi eu o poezie:

Victor Atanasie Stănculescu

Ale lui au fost toate
Şi televiziunile
Şi tonomatele de presă
Şi clasa politică, şi tagma militarilor
Şi zvonerii, şi răspîndacii, şi instituţiile statului şi
Tancurile cu şenilele lor sfărîmînd asfaltul
Acestor străzi albite de spaimă

Şi n-a învins

 

Generalii Mihai Chiţac şi Victor Stănculescu – cîte 15 ani de închisoare octombrie 15, 2008


Azi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat verdictul final în procesul generalilor Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu. Fiecare a primit cîte 15 ani închisoare.

Amîndoi au fost membri în guvernul revoluţionar înfiinţat de Ion Iliescu în decembrie 1989. Mihai Chiţac a fost numit ministru de interne iar Victor Atanasie Stănculescu ministru al economiei. În februarie 1990 Victor Stănculescu a fost numit ministru al apărării naţionale (în locul lui Nicolae Militaru).

În 1990, o Comisie Guvernamentală de Anchetă înfiinţată în urma protestelor de stradă din TImişoara a făcut propunerea de trimitere în judecată a generalilor Ştefan Guşă, Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac. Această propunere va fi luată în seamă abia în 1997, cînd la putere ajunsese Convenţia Democratică. În cazul lui Ştefan Guşă, s-a dispus încetarea urmăririi penale fiindcă intervenise moartea acestuia.

În 1999 cei doi generali au fost osîndiţi la cîte 15 ani închisoare şi degradare militară, sentinţă menţinută în 2000 după recurs.

Revenirea la putere a lui Ion Iliescu a dus la declararea recursului în anulare, în anul 2000, de către fostul procuror general Tănase Joiţa. Recursul a fost admis în 2004 şi cauza trimisă la rejudecare.

În 2007, în urma rejudecării, condamnarea iniţială a fost menţinută, iar acum s-a isprăvit şi recursul faţă de menţinerea condamnării iniţiale.

Evoluţia procesului şi argumentele folosite în acesta, pînă la momentul recursului în anulare inclusiv, am prezentat-o în cartea „Curtea Supremă – Procesele revoluţiei din Timişoara (1989)”, tipărită în 2004 şi disponibilă şi pe internet.

Spre amintire, nişte reacţii din 1999, cînd generalii Mihai Chiţac şi Victor Stănculescu au fost osîndiţi prima dată:„Partidul Democraţiei Sociale din România ia act cu îngrijorare de sentinţa CSJ, cît şi de consecinţele periculoase ale precedentului creat de această sentinţă. În opinia PDSR, sentinţa CSJ nu îşi găseşte justificarea în desfăşurarea evenimentelor de la Timişoara, din decembrie 1989, ci în dorinţa unor partide din actuala coaliţie – în special a PNŢCD – de a rescrie istoria, inclusiv cu ajutorul Justiţiei, şi de a confirma tezele, pe care le vehiculează de ani, dar care nu au nici un suport în realitate (…) PDSR consideră înjositor gestul unor oameni politici ai puterii, care au transformat Justiţia într-o servitoare a intereselor lor, aducînd o gravă jignire Armatei în ansamblul său şi corpului ofiţeresc” (Jurnalul Naţional din 17 iulie 1999). Adrian Năstase declara şi el, cu o subtilă ameninţare în final: „Am ajuns să trăim într-o societate ale cărei valori morale şi politice sînt complet răsturnate: în timp ce generalul Stănculescu este condamnat la 15 ani închisoare pentru „culpa” de a fi contribuit la victoria Revoluţiei române, aceeaşi putere îl transformă în erou şi-l reabilitează pe Mihai Pacepa, cel ce fusese condamnat la moarte pentru înaltă trădare [ce-are sula cu prefectura? – n.n.]. (…) Prin această condamnare, actuala Putere distruge mecanismele alternanţei politice. Actualii guvernanţi au avut grijă să-şi ofere case pentru viitor, neînţelegînd faptul că acest tip de sentinţe nu fac altceva decît să invite viitoarele puteri să dorească să ofere un alt tip de case (Jurnalul Naţional din 17 iulie 1999).

Acuzaţiile aduse puterii politice existente atunci neglijează faptul că cel puţin doi membri ai guvernului au reacţionat vehement împotriva hotărîrii Curţii Supreme. Ministrul apărării naţionale Victor Babiuc (pe atunci membru PD, dar apoi devenit membru PNL, ceea ce arată că nici acest partid nu era deranjat de atitudinea dînsului; apoi a revenit la PD) declara: „Hotărîrea de condamnare a celor doi generali nu este o simplă eroare judiciară, ci o gafă judiciară, cu pronunţat caracter politic, în care intenţia lăudabilă de aflare a adevărului este înlocuită cu un proces al Armatei Române” („Ziua” din 20 iulie 1999). Asemănătoare erau şi gîndurile ministrului de interne Constantin Dudu Ionescu, membru PNŢCD: „Întrucît a fost plecat pentru cîteva zile prin ţară, ministrul Dudu Ionescu n-a mai urmărit ştirile şi, fiind contactat de Jurnalul Naţional, n-a putut să declare decît că este total surprins de sentinţă: Daţi-mi voie să mă liniştesc. Bine că sînt pe scaun în maşină. Bineînţeles că îmi menţin afirmaţiile făcute în trecut. Cei care au îndeplinit ordinele legale nu au pentru ce să plătească. Că victimele trebuie să fie despăgubite nici nu mai încape îndoială, dar pentru ca un minister, MApN, să răspundă pentru ce s-a întîmplat atunci este ridicol. Poate statul să plătească, asta dacă-şi recunoaşte vina din trecut („Jurnalul Naţional” din 17 iulie 1999). Singurul politician important pe care-l cunoaştem că a luat atitudine publică de aprobare a sentinţei este PNŢCD-istul Remus Opriş („instituţiile abilitate îşi fac datoria” – vezi Jurnalul Naţional din 17 iulie 1999).

 

Experienţa mea personală cu judecătoarea Lidia Bărbulescu octombrie 8, 2008


În contextul în care preşedinta CSM, Lidia Bărbulescu, se amestecă în politică, în dispreţul Legii 303/2004 privind statutul magistraţilor, şi a faptului că ziarul „Cotidianul” o acuză pe Lidia Bărbulescu de minciună în problema sesizării făcute de ea către Curtea Constituţională pentru secretizarea averii magistraţilor, amintesc experienţa mea personală cu această judecătoare.

Lidia Bărbulescu a fost preşedinta completului de judecată în procesul Chiţac-Stănculescu la judecarea recursului în anulare declarat de fostul procuror general Tănase Joiţa, care fusese numit în funcţie de Ion Iliescu. Nu sînt sigur că acel recurs în anulare a fost iscălit personal de Tănase Joiţa.

Bărbuleasca nu a fost de la început preşedinta completului de judecată, ci l-a înlocuit în această funcţie pe Ion Tiucă. Amîndoi au vina prelungirii judecăţii pentru o perioadă de peste doi ani, au fost mai multe termene la care judecata s-a amînat pentru neîndeplinirea procedurii de citare. Cum articolul 295 alin. 1 cod procedură penală prevedea că „preşedintele completului de judecată are îndatorirea să ia din timp toate măsurile necesare, pentru ca la termenul de judecată fixat judecarea cauzei să nu sufere amînare”, am făcut reclamaţie împotriva celor doi preşedinţi ai completului de judecată. Rezultatul acestei prime reclamaţii, coroborate cu nişte articole din presă, a fost că la următorul termen cauza a fost în sfîrşit dezbătută. Însă, la această dezbatere, nu am fost lăsat să vorbesc şi nici nu s-au dezbătut cele 2 excepţii de neconstituţionalitate şi cererea de intervenţie pe care o depusesem la dosarul cauzei. Motiv pentru o altă reclamaţie către Consiliul Superior al Magistraturii, pe care o reproduc mai jos:

Subsemnatul, MIOC MARIUS REMUS, domiciliat în […], formulez următoarea

RECLAMAŢIE

împotriva judecătoarei BĂRBULESCU LIDIA

de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Referitoare la:

1. Nerespectarea Legii 47 / 1992, republicată

2. Nerespectarea art. 52 Cod procedură civilă

3. Nerespectarea art. 24 alin. 1 din Constituţie

ÎN FAPT:

Respectiva judecătoare, în calitate de preşedintă a instanţei în cauza privind pe generalii CHIŢAC MIHAI şi STĂNCULESCU VICTOR ATANASIE (dosar 4/2001 al secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), în şedinţa de judecată din 22 martie 2004 a refuzat să ia în discuţie cele 2 excepţii de neconstituţionalitate şi cererea de intervenţie care fuseseră depuse la dosarul cauzei de către partea civilă FERKEL-ŞUTEU MIHAELA, văduvă din revoluţie, a cărei mandatar sînt, respectiv de mine. Trecînd direct la judecarea cauzei, fără a întreba dacă există alte chestiuni prealabile, doamna BĂRBULESCU LIDIA a refuzat să mă lase să iau cuvîntul. Am fost singurul dintre cei prezenţi în sală căruia i s-a interzis să ia cuvîntul. Bănuiesc că motivul este faptul că eram singurul dintre cei prezenţi în sală care putea să vorbească la obiect împotriva admiterii recursului în anulare din acea cauză, fiind singurul dintre cei veniţi de la Timişoara care chiar studiase dosarul, totodată, fiind cercetător al revoluţiei din 1989, autorul mai multor cărţi referitoare la acest subiect, deci fiindu-mi cunoscută problema care se dezbătea.

Pretextul pentru care mi s-a interzis să iau cuvîntul a fost faptul că nu am calitatea de avocat, iar ca simplu mandatar, conform art. 68 alin. 4 Cod procedură civilă, nu pot pune concluzii în faţa instanţei. Totuşi, partea civilă FERKEL-ŞUTEU MIHAELA depusese la dosarul cauzei încă din 31 octombrie 2002 o excepţie de neconstituţionalitate care se referea anume la art. 68 alin. 4 Cod procedură civilă. Pînă la şedinţa de judecată din 22 martie 2004 această excepţie de neconstituţionalitate nu fusese pusă în discuţie, cauza suferind doar amînări, pe motive procedurale. Conform art. 23 din Legea 47/1992, fiind ridicată respectiva excepţie de neconstituţionalitate instanţa avea 2 posibilităţi: fie să respingă acea excepţie ca inadmisibilă, printr-o încheiere motivată, fie să sesizeze Curtea Constituţională, printr-o încheiere care să cuprindă punctele de vedere ale părţilor şi opinia instanţei, Curtea Constituţională urmînd să se pronunţe în respectiva problemă.

Similar ar fi trebuit procedat referitor la excepţia de neconstituţionalitate care viza art. 412 alin. 1 Cod procedură penală, depusă tot de partea civilă FERKEL-ŞUTEU MIHAELA în 24 iunie 2002.

În locul adoptării uneia dintre cele 2 soluţii legale, preşedinta instanţei, doamna LIDIA BĂRBULESCU, a ales o a 3-a cale: ignorarea. Cele 2 excepţii de neconstituţionalitate nici n-au fost dezbătute, de parcă nici n-ar exista la dosarul cauzei.

Stimaţi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, eu nu vă cer să vă daţi cu părerea dacă excepţiile de neconstituţionalitate depuse de doamna FERKEL-ŞUTEU, al cărei mandatar sînt, au fost sau nu întemeiate. Nu e de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea unor legi. Vă rog însă să vă pronunţaţi cu privire la faptul dacă este admisibil ca o excepţie de neconstituţionalitate depusă într-un proces să fie pur şi simplu ignorată.

Tot ignorată a fost şi cererea de intervenţie în interesul părţii civile FERKEL-ŞUTEU MIHAELA, depusă de mine în 19 martie 2003, în temeiul art. 49 şi 51 Cod procedură civilă. Cererea o depusesem conform dorinţei părţii civile Ferkel-Şuteu, pentru ca, dacă mi se va interzice să vorbesc în calitate de mandatar să am posibilitatea de a vorbi în calitate de intervenient.

Conform art. 52 Cod procedură civilă „după ascultarea părţilor şi a celui care intervine, instanţa va hotărî asupra încuviinţării în principiu a intervenţiei”. Or, instanţa pur şi simplu a ignorat cererea de intervenţie. Nu numai că nu m-a ascultat pe mine şi pe celelalte părţi prezente pentru a-şi prezenta părerea despre respectiva cerere, dar nici măcar nu s-a obosit să respingă acea cerere de intervenţie!

În mod oarecum nepoliticos, văzînd că sînt singurul căruia nu i se dă cuvîntul, am intervenit în timpul şedinţei fără ca preşedinta instanţei să-mi dea cuvîntul, amintind necesitatea discutării celor 2 excepţii de neconstituţionalitate şi a cererii de intervenţie. Nu am fost băgat în seamă, doar admonestat că n-am voie să vorbesc fără să mi se dea cuvîntul. Luarea cuvîntului fără aprobarea preşedintei a constituit o soluţie disperată pe care am luat-o cînd am văzut că e limpede că nu mi se va da cuvîntul, oricum ceea ce am apucat să spun nu s-a luat în considerare.

Stimaţi domni din Consiliul Superior al Magistraturii, nu pretind ca dv. să vă pronunţaţi dacă cererea mea de intervenţie în interesul uneia din părţi a fost sau nu întemeiată. Ceea ce vă sesizez aici este faptul că cererea a fost pur şi simplu ignorată. Nu am avut nici măcar onoarea de a mi se respinge cererea!

Prin refuzul de a se lua în discuţie cele 2 excepţii de neconstituţionalitate şi cererea de intervenţie menţionate, văduvei din revoluţie FERKEL-ŞUTEU MIHAELA (parte civilă), a cărei mandatar sînt, i s-a încălcat dreptul la apărare, prevăzut de art. 24 alin. 1 din Constituţie.

Urmare a celor semnalate, cer sancţionarea disciplinară a judecătoarei LIDIA BĂRBULESCU de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Alătur acestei reclamaţii următoarele documente (cópii):

– mandatul dat mie de partea civilă FERKEL-ŞUTEU.

– excepţia de neconstituţionalitate vizînd art. 68 alin. 4 Cod procedură civilă, depusă la dosarul cauzei în data de 31.10.2002.

– excepţia de neconstituţionalitate vizînd art. 412 alin. 1 Cod procedură penală, depusă la dosarul cauzei în data de 24.06.2002

– cererea de intervenţie în interesul părţii civile FERKEL-ŞUTEU, depusă de mine la dosarul cauzei în data de 19.03.2003.

Precizare: în noiembrie 2003 originalul documentelor menţionate se afla astfel în dosarul cauzei:

– mandatul dat de doamna Ferkel-Şuteu: vol. 4 al recursului în anulare (40 al întregului proces) fila 41.

– excepţia de neconstituţionalitate referitoare la art. 412 alin. 1 Cpp: vol. 10 (46) fila 92.

– excepţia de neconstituţionalitate referitoare la art. 68 alin. 4 Cpc: vol. 14 (50) filele 359-360.

– cererea mea de intervenţie: vol. 15 (51) fila încă nenumerotată la acea dată (deşi trecuseră peste 7 luni de la depunerea cererii).

Am observat că numerotarea filelor de la dosar s-a schimbat de mai multe ori în decursul procesului, chiar şi volumele au fost renumerotate.

Cu stimă,

MIOC MARIUS REMUS

mandatar al părţii civile Ferkel-Şuteu Mihaela în cauza privind inculpaţii Chiţac Mihai şi Stănculescu Victor Atanasie (dosar 4/2001 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţiile unite)

intervenient în aceeaşi cauză

Am publicat această plîngere în cartea mea Curtea Supremă – Procesele revoluţiei din Timişoara (1989), tipărită în 2004.

Răspunsul Consiliului Superior al Magistraturii (care a venit prea tîrziu pentru a-l mai include în carte) a fost:

Consiliul Superior al Magistraturii [antet]

Nr. 41/949/CSM/2004

din 3 martie 2005

Către MIOC MARIUS REMUS

[adresă]

La memoriul dumneavoastră adresat Consiliului Superior al Magistraturii şi înregistrat sub nr. 41/949/CSM/2004, vă comunicăm următoarele:

Din verificările efectuate în limitele prevăzute de dispoziţile art. 95 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, rezultă că la termenul din 22 martie 2003 [de fapt, 2004, greşeală în text – nota mea] v-aţi prezentat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calitate de mandatar al părţii civile Ferkel-Şuteu Mihaela, în procesul avînd ca obiect recursul în anulare declarat cu privire la inculpaţii Stănculescu Victor-Atanasie şi Chiţac Mihai.

La data de 24 iunie 2002, partea civilă Ferkel-Şuteu Mihaela a depus la dosarul cauzei un memoriu prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 412 alin. 1 din Codul de procedură penală. La data de 30 octombrie 2002, aceeaşi parte civilă a mai depus un memoriu prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă. La data de 19 martie 2003 aţi prezentat instanţei supreme o cerere de intervenţie în interesul părţi civile.

Din practicaua deciziei nr. 1 din 22 martie 2003 [de fapt, 2004, greşeală în text – nota mea] reiese că Mioc Marius Remus nu a formulat cereri şi nu a pus concluzii cu privire la motivele de recurs.

În memoriul dumneavoastră faceţi aprecieri referitoare la săvîrşirea unor abateri disciplinare de către doamna judecător Lidia Bărbulescu care, în calitate de preşedinte al completului de judecată, nu s-a pronunţat asupra excepţiilor de neconstituţionalitate precum şi asupra cererii de intervenţie.

În cuprinsul petiţiei nu menţionaţi însă, în concret, abaterea disciplinară săvîrşită de doamna judecător, în raport de prevederile art. 97 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor.

Vă facem cunoscut că, abaterile disciplinare care pot fi reţinute în sarcina judecătorilor sînt limitativ prevăzute de lege, ele neputînd fi extinse pe cale de interpretare şi la alte situaţii, cum ar fi cea prezentată de dumneavoastră.

DIRECTOR,

Judecător Valeria Dumitrache