Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

În apărarea taximetriştilor piraţi septembrie 21, 2012


Pe modelul lui Walter Block „În apărarea indezirabililor” (linc) mă simt obligat să iau apărarea taximetriştilor piraţi şi a combinatorilor de taxi de la aeroportul Otopeni, împotriva cărora s-a dezlănţuit o isterie mediatică în urma incidentului cu japoneza omorîtă (linc). Este o isterie alimentată de cercurile de interese care sînt deranjate de libera concurenţă şi care au sesizat oportunitatea de a exploata propagandistic nefericitul incident. (more…)

 

Nouă ofensivă a ideologiei statului maximal: Legea taximetriei aprilie 3, 2012


Deputatul UNPR de Iaşi Tudor Ciuhodaru a anunţat o nouă iniţiativă legislativă (linc), care urmăreşte creşterea siguranţei taximetriştilor.

„Voi depune la Camera Deputaţilor un astfel de proiect, care să vizeze dotarea autoturismelor cu butoane de panică şi cu geamuri securizate care să delimiteze spaţiul şoferului de cel al clienţilor. Toate aceste dotări vor figura la cheltuieli deductibile dacă proiectul va fi adoptat”, a spus domnul deputat. (more…)

 

Statul Maximal se opune liberei concurenţe în domeniul transporturilor martie 25, 2010


„Guvernul va adopta legea privind combaterea pirateriei în transport”, anunţă ziarul „România Liberă” din 24 martie 2010 (linc). Este vorba de promovarea unei legi a transporturilor, care să combată „pirateria” în acest domeniu şi care este cerută stăruitor de Confederaţia Operatorilor de Transport Autorizaţi din România.

Ce înseamnă de fapt „piraterie” în domeniul transporturilor? Este acelaşi fel de manipulare lingvistică la care m-am referit mai demult (linc) cînd vorbeam de problema drepturilor de autor. Unui cuvînt vechi însemnînd o infracţiune foarte gravă i s-au atribuit înţelesuri noi, pentru a incrimina o activitate care în fond este legitimă. Aşa numiţii „piraţi” ai transporturilor sînt oameni care vor să cîştige bani din muncă cinstită, oferind concetăţenilor nişte servicii de care aceştia au nevoie. (more…)

 

Cursurile speciale de calificare şi asigurările obligatorii – mod prin care Statul Maximal limitează concurenţa septembrie 12, 2008


Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a înaintat o propunere legislativă conform căreia meseria de agent imobiliar să nu poată fi practicată decît de cei care au urmat nişte cursuri speciale de calificare, ne anunţă “Cotidianul” din 20 iulie 2008. În plus, pentru fiecare agent imobiliar angajat va trebui plătită obligatoriu o asigurare de răspundere profesională.

Propunerea este asemănătoare legilor deja existente în alte profesii, aprobate în cursul adaptării legislaţiei româneşti la Uniunea Europeană. Statul Maximal limitează liberul acces la anumite meserii, prin impunerea unor condiţii birocratice între care cursurile speciale de calificare şi asigurările obligatorii sînt deja un standard.

Astfel, cine vrea să devină taximetrist, conform art. 26 alin. 3 lit a din Legea Taximetriei nr. 38/2003, trebuie să urmeze nişte cursuri speciale de calificare în meseria de taximetrist (şcoala de şoferi nu e destul), şi să încheie o asigurare pentru pasageri şi bagaje (asigurarea obişnuită a maşinii nu e destul – art. 9 din Legea 38/2003). Cine vrea să se angajeze ca ospătar trebuie să absolve nişte cursuri de pregătire în meseria de ospătar. Chiar şi pentru a te angaja ca simplu vînzător la un chioşc, conform Legii 650/2002 trebuie să absolvi un curs special de pregătire în meseria de comerciant.

Pentru a fi preşedinte al României nu e nevoie de nici un curs special de calificare, dar pentru a fi vînzător la băcănie da! Tendinţa legiuitorilor români, preluată de la Uniunea Europeană, este ca în tot mai multe cazuri să devină obligatorii nişte cursuri speciale, astfel încît şcoala gratuită pe care Statul o asigură să fie fără folos pentru tot mai multe meserii.

Am avut prilejul să mă lovesc personal de aceste legi. Fiindcă am scris şi publicat nişte cărţi (fără să am vreo patalama de scriitor) şi am dorit să vînd acele cărţi în mod legal, plătind şi impozite către stat, mi-am luat o autorizaţie de desfăşurare de activităţi economice independente, printre care vînzare carte, conform vechiului Decret-Lege 54/1990. După apariţia Legii 507/2002 care anula autorizaţiile date conform DL54/1990, am cerut înnoirea autorizaţiei (întocmind şi un dosar voluminos cu acte pentru aceasta). Primăria Timişoara a refuzat să mă autorizeze să vînd propriile mele cărţi pe motiv că n-am urmat un curs special de pregătire în meseria de comerciant. Am dat în judecată Primăria Timişoara şi am obţinut o hotărîre judecătorească care obliga Primăria să-mi elibereze autorizaţia, şi fiindcă aceasta tot nu s-a conformat, am deschis al doilea proces, pentru nerespectarea unei hotărîri judecătoreşti. Abia ca urmare a acestui al doilea proces am izbutit să primesc autorizaţia, obţinînd şi amendarea primarului Timişoarei Gheorghe Ciuhandu. Hotărîrea instanţei nu este însă un precedent valabil în alte cazuri, căci în motivarea ei se arată că am calificarea de a vinde cărţi doar fiindcă desfăşurasem anterior această activitate pe baza vechiului Decret-Lege 54/1990. Aşadar, dragi cititori, dacă vreţi cumva să îmbrăţişaţi cariera de vînzător, puteţi fi şi absolvenţi de facultate, fără curs de comerciant nu vi se va îngădui aşa ceva. Chiar eu, dacă aş vrea să-mi diversific activitatea, şi pe lîngă cărţi să mă apuc şi de vînzarea de ace cu gămălie, n-aş avea voie să fac asta pînă n-am absolvit acel curs.

O păţanie asemănătoare a avut o cunoscută de-a mea dintr-un alt oraş, care a vrut să deschidă un salon pentru tuns căţei. Respectiva îşi începuse de fapt afacerea „la negru”, avea deja o clientelă formată, cînd a pălit-o ideea fixă de a lucra legal, plătind impozite. Primăria i-a cerut dovada că are calificare în meseria de frizer de cîini. Cum în România nu existau la vremea aceea cursuri de acest fel, persoana respectivă a trebuit să meargă la Budapesta de unde să obţină patalama că se pricepe la aşa ceva.

Legislaţia de acest tip are şi grupuri de interese care o sprijină. S-a dezvoltat o întreagă industrie de cursuri de calificare, care aduce bani frumoşi băieţilor deştepţi, şi care se bizuie tocmai pe clienţii care sînt obligaţi prin lege să urmeze acele cursuri. Uneori, acestă industrie e sprijinită din banii publici. Prin legislaţia sa, Statul pune o mulţime de persoane în imposibilitatea de a-şi găsi loc de muncă, căci n-au calificarea cerută. Apoi, acelaşi Stat finanţează programe de reconversie profesională a şomerilor. Iată cum devin folositori birocraţii! Nu mai vorbesc de industria asigurărilor, care nu poate decît să salute orice nou tip de asigurare care devine obligatorie. Persoanele care au urmat deja cursuri de calificare devin interesate în păstrarea legislaţiei, care face mai dificilă intrarea unor noi concurenţi pe piaţă.

Pentru oamenii de rînd – consumatorii a căror protecţie e invocată – efectul este însă negativ. Cheltuielile suplimentare la care sînt silite firmele prin cursuri de specializare, asigurări obligatorii şi alte cerinţe legale intră în costul produselor şi serviciilor, fiind suportat în cele din urmă de clienţi. Chiar mai gravă este limitarea concurenţei, eliminarea de pe piaţă a micilor întreprinzători care nu se pot conforma normelor (marile firme, prin împărţirea costurilor la o cifră de afaceri mai mare, n-au probleme aşa grave), ceea ce duce atît la creşterea preţurilor cît şi la scăderea calităţii. Raportul calitate/preţ al serviciilor, indiferent dacă e vorba de o prăvălie, un restaurant, o firmă de taximetrie sau una imobiliară, se îmbunătăţeşte ca urmare a concurenţei, care îngăduie clienţilor să refuze serviciile de proastă calitate, nu ca urmare a controalelor birocratice care să certifice că toţi angajaţii firmelor respective au urmat nu-ştiu-ce cursuri de specializare.