Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Reportaj de la Marea Adunare Naţională de la Chişinău din 27 august 1989 august 26, 2011


M-am mai referit pe acest blog, în anii trecuţi, la „Marea Adunare Naţională”, cum a fost denumit mitingul care s-a desfăşurat în 27 august 1989 în centrul Chişinăului, cînd sute de mii de moldoveni au cerut Sovietului Suprem al republicii să adopte legile cu privire la limba de stat şi revenirea la grafie latină.

Citeşte:
27 August 1989 – Marea Adunare Naţională de la Chişinău sau „ziua ce va lumina un veac”
Marea Adunare Naţională de la Chişinău (video)

Azi vă prezint un reportaj de Gheorghe Lupuşor, Nicolae Misail şi I. Sandu de la această „Mare Adunare Naţională”, apărut în „Tinerimea Moldovei” din 30 august 1989.

(more…)

 

1989: Sfîrşit de august la Chişinău. Comitetul ’89 august 23, 2011


Anul 1989, înainte de iarna fierbinte din România, a avut o vară fierbinte la Chişinău. Pentru amintirea acelor evenimente am transcris pentru dumneavoastră un reportaj a lui Ion Berlinschi despre mitingul din 23 august 1989 de la Chişinău, consacrat pactului Ribbentrop-Molotov. Reportajul a apărut în „Tinerimea Moldovei” din 27 august 1989 cu titlul „Sfîrşit de august la Chişinău”. În acelaşi ziar se publică o „Declaraţie-apel” a „Comitetului ’89” care cuprindea ziarişti ai mai multor publicaţii chişinăuene. Comentariile mele sînt inserate în text cu litere cursive, între paranteze drepte.

Sfîrşit de august la Chişinău

În ziua de 23 august la Teatrul de vară din Chişinău a avut loc un miting organizat de Frontul Popular din Moldova. În cadrul lui au fost luate în dezbatere interpretările de ultimă oră ale tratatului de neagresiune încheiat la 23 august 1939 între Germania şi Uniunea RSS, acord căruia îi mai spunem şi „pactul Ribbentrop-Molotov”. Primul vorbitor, regizorul Andrei Vartic, s-a referit nu atît la „descîlcirea” acestui acord ce se bucură în ultimul timp poate că de cea mai voluminoasă bibliografie, ci la consecinţele lui, ecstrem de tragice pentru toate popoarele din ţara noastră, şi în primul rînd pentru poporul rus. Pronunţîndu-se asupra evenimentelor din ultimele zile din republică, grevele unor colective de muncă în oraşele Tiraspol, Bender, Rîbniţa, bunăoară, oratorul a subliniat gîndul că aceste forme de protest nu sînt tocmai adecvate la obiectul revendicărilor. În bună parte ele au suport eronat, masele fiind conduse de nişte organizatori nesăbuiţi. Căci, în pripa cu care le organizează, aceştia nici nu reuşesc să citească cu luare aminte deciziile guvernamentale. Adică proiectele de legi, care în forma lor definitivă sînt absolut echitabile, satisfăcînd interesele tuturor conlocuitorilor noştri. (more…)

 

A. N. Iacovlev răspunde ziarului „Pravda” despre pactul Ribentrop-Molotov. „Este evidentă devierea de la normele leniniste ale politicii ecsterne sovietice” august 22, 2011


În 1989 Congresul Deputaţilor Poporului (parlamentul) URSS a alcătuit o comisie pentru „aprecierea politică şi juridică a tratatului sovieto-german de neagresiune din 1939”, tratat mai cunoscut sub numele de „pactul Ribentrop-Molotov”. Respectivul pact de neagresiune a ajutat URSS să anexeze Basarabia, Ţările Baltice şi estul Poloniei. În perioada gorbaciovistă, sub presiunea unor deputaţi din Ţările Baltice şi din RSS Moldovenească, Congresul deputaţilor sovietici alcătuise această comisie, care era condusă de A. N. Iacovlev, secretar al CC al PCUS şi membru al Biroului Politic. În august 1989 Iacovlev a dat un interviu ziarului moscovit „Pravda”, care a fost tălmăcit în trisăptămînalul de la Chişinău „Tinerimea Moldovei” din 23 august 1989. (more…)

 

31 August 1989 – adoptarea legilor despre limba de stat şi grafia latină în RSS Moldovenească august 30, 2009


Legea despre trecerea la alfabetul latin, publicată în "Tinerimea Moldovei" din 6 septembrie 1989

Legea despre trecerea la alfabetul latin („Tinerimea Moldovei” din 6 septembrie 1989)

După „Marea Adunare Naţională” de la Chişinău din 27 august 1989, în care sute de mii de moldoveni ceruseră proclamarea limbii române ca limbă de stat şi revenirea la grafia latină, în 31 august Sovietul Suprem al republicii (parlamentul) a votat legile care îndeplineau aceste cerinţe. Discuţiile din Sovietul Suprem au avut loc într-o atmosferă tensionată. Încă din 16 august începuseră greve ale muncitorimii rusofone împotriva decretării limbii „moldoveneşti” ca limbă de stat, cerîndu-se acordarea aceluiaşi statut şi limbii ruse. Conform informării făcute de Mircea Snegur în plenul Sovietului Suprem, 116 întreprinderi, cu un efectiv de 80000 de muncitori, intraseră în grevă („Tinerimea Moldovei” din 1 septembrie 1989). Probabil, această intrare în grevă a rusofonilor a contribuit la mobilizarea mai bună a moldovenilor, care au venit în număr mare la „Marea Adunare Naţională”.

Grevele se declanşaseră în practic toate oraşele mai mari ale republicii: Chişinău, Tiraspol, Bender (Tighina), Bălţi, Rîbniţa, Comrat. După unele afirmaţii din presa de limbă moldovenească la care am avut acces (la presa de limbă rusă din Republica Moldova n-am fost abonat în acea vreme, deci relatarea mea suferă din punct de vedere al obiectivităţii din această pricină), dar şi din spusele lui Mircea Snegur în suspomenita informare făcută Sovietului Suprem, în unele cazuri muncitorii erau siliţi să intre în grevă de direcţia fabricilor, alcătuită în mare parte din rusofoni (efect al politicii de cadre sovietice). „Muncitorii unui şir de întreprinderi, bunăoară, de la fabrica de elemente de beton armat (Bender), de la uzina Mezon (Chişinău), de la asociaţia Bendertrans şi de la alte întreprinderi se adresează cu indignare Prezidiului Sovietului Suprem în legătură cu faptul că conducătorii întreprinderilor îi îndeamnă la greve, împiedică exercitarea funcţiilor lor de producţie”, spunea Mircea Snegur, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, criticînd în cuvîntarea sa şi ziarul „Pravda”, pentru „reflectarea insuficient de obiectivă (…) a evenimentelor care au loc în republica noastră”. (more…)

 

12 martie 1989: la Chişinău mulţimea ia cu asalt sediul CC al Partidului Comunist martie 12, 2009


Cu 20 de ani în urmă, în 12 martie 1989, la Chişinău se întîmpla o premieră istorică: sediul Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei era luat cu asalt de mulţime.

Încă din 1988 mişcarea naţională din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, încurajată de politica lui Mihail Gorbaciov, începuse să organizeze adunări populare în care se cerea conducerii republicii să accepte decretarea „limbii moldoveneşti” ca limbă de stat în RSS Moldovenească, revenirea la alfabetul latin şi recunoaşterea identităţii dintre limba moldovenească şi cea română. Ca argumente în sprijinul acestor revendicări se aduceau scrierile lui Lenin, care criticase şovinismul rusesc, precedentul existent în alte republici sovietice (Armenia sau Gruzia aveau precizat în constituţie că limba locală este limbă oficială) şi afirmaţiile unor savanţi ruşi (în marile centre ale Imperiului Sovietic, precum Moscova sau Leningrad, exista mai multă libertate de expresie decît în Chişinău; este un paradox că oameni de cultură moldoveni înfieraţi oficial sau neoficial ca „naţionalişti” la Chişinău, îşi găsiseră refugiu la Moscova unde s-au putut afirma).

Devenise deja o tradiţie ca în fiecare duminică mişcarea naţională să organizeze o adunare populară într-unul din parcurile Chişinăului, în favoarea acestor revendicări. Conducerea republicii a răspuns iniţial cu un „nu” hotărît, prin documentul intitulat „tezele Comitetului Central”, care a fost supus dezbaterii în organizaţiile de partid din RSS Moldovenească. Cînd mişcarea naţională a luat amploare, fapt vizibil prin creşterea numărului de participanţi la mitingurile acesteia şi a numărului de cititori ai ziarelor care susţineau revendicările naţionale, conducerea comunistă a RSS Moldoveneşti a adoptat o politică de tergiversare. S-au format nişte comisii şi comitete pentru „studierea” problemelor, dar fără rezultate concrete. Răbdarea oamenilor începea să se epuizeze.

Prologul evenimentelor din 12 martie 1989 l-a constituit mitingul din 8 martie 1989. Ziua femeii, zi de sărbătoare în URSS, a fost prilejul unui nou miting al mişcării naţionale. Oamenii n-au stat cuminţi în parcul care le fusese rezervat de autorităţi ci au năvălit pe bulevardul central al Chişinăului, oprind circulaţia. Agenţia de presă ATEM aflată în subordinea guvernului de la Chişinău, transmitea un articol indignat cu titlul „Este nevoie de o poziţie principială”. Conform obiceiului vremii, articolul a fost preluat de mai toate ziarele din RSS Moldovenească.

Mitingul din 8 martie 1989 relatat de "Tinerimea Moldovei" din 12 martie 1989

Citez din articol, aşa cum a fost reprodus de „Tinerimea Moldovei” din 12 martie 1989 (intervenţiile mele între paranteze drepte): „În ziua de 8 martie au avut loc la Chişinău un miting nesancţionat [neautorizat], iar apoi o procesiune nesancţionată [neautorizată] pe bulevardul Lenin, la care, potrivit datelor oficiale, au participat circa 5 mii de oameni [subestimare, conducerea comunistă vrînd să minimalizeze importanţa protestelor]. Îndreptîndu-se spre Piaţa Eliberării, manifestanţii au inundat partea carosabilă a străzii centrale a capitalei, blocînd astfel pe cîteva ore circulaţia intensă a mijloacelor de transport în această zi de sărbătoare. Participanţii la procesiune purtau lozinci cu cererea de a fi decretată limba moldovenească drept limbă de stat, de a o trece la grafia latină. Alături de aceste lozinci erau şi chemări cu un alt caracter, bunăoară lozinca „jos colonizarea!”. S-au făcut auzite, de asemenea, strigăte defăimătoare la adresa unor conducători ai republicii. Totodată, răsunau scandări speculative în cinstea lui M. S. Gorbaciov (…) Indignaţi de tulburarea liniştii în oraş, de dispoziţia stricată în ziua de sărbătoare, majoritatea covîrşitoare a orăşenilor, oaspeţii Chişinăului întreabă: există oare în oraş Puterea Sovietică? Vor fi oare, în cele din urmă, asigurate aici ordinea, odihna liniştită a oamenilor? De ce organele de ocrotire a drepturilor nu-i scot la iveală şi nu le spun pe nume organizatorilor concreţi ai acestor dezordini, pentru ca obştimea să-i cunoască, să li se poată reţine despăgubiri pentru daunele pricinuite organizaţiilor de transport din oraş (…) Comitetele de partid din oraş nu s-au situat pe o poziţie fermă şi consecventă în situaţia creată”.

În 12 martie 1989 a avut loc un nou miting în centrul Chişinăului, prilej pentru un nou articol indignat al agenţiei de presă ATEM, cu titlul „Chemarea la raţiune trebuie să fie auzită”. Reproduc din acest articol (după bisăptămînalul „Tinerimea Moldovei” din 15 martie 1989):

img_0007img_0008

„Duminica trecută în partea centrală a Chişinăului au avut loc din nou mitinguri şi procesiuni de masă nesancţionate [neautorizate] ale cetăţenilor, care au încălcat grav ordinea publică, destabilizînd [destabilizare – un cuvînt des folosit şi în România de FSN, după decembrie 1989] astfel situaţia din oraş (…) mulţimea a ieşit în Piaţa Biruinţei, deşi în recenta hotărîre a Sovietului Orăşenesc se menţiona inadmisibilitatea desfăşurării în ea a unor oarecare demonstraţii, cu excepţia celor festive. Mulţi tineri s-au îndreptat spre tribuna centrală, rupînd cordoanele de miliţieni, mulţi dintre care au avut de suferit. Nu pot fi calificate altfel decît un sacrilegiu acţiunile indivizilor care au urcat cu picioarele pe parapetul monumentului lui V. I. Lenin. La această acţiune au fost atraşi şi copiii. Un micuţ, după toate probabilităţile un elev de clasa întîia, a fost pus să ţină o lozincă a cărui conţinut el, desigur, nici nu-l înţelegea (…) Mai tîrziu anume unui copil i s-a poruncit să arboreze pe un pom de lîngă clădirera Comitetului Central drapelul tricolor. Şi din nou, la fel ca în duminicile precedente, a fost paralizată principala arteră de transport a oraşului – bulevardul Lenin. Unii au întîrziat la aeroport, la alţii n-a putut veni la timp salvarea, numeroşi chişinăueni n-au putut să-şi petreacă ziua de odihnă aşa cum ar fi vrut. (…) participanţii la procesiune s-au îndreptat apoi spre clădirea CC al Partidului Comunist al Moldovei. Unii au încercat să pătrundă în ea cu forţă. Dar au fost opriţi de miliţieni care s-au văzut nevoiţi să recurgă la ajutorul militarilor. Cei mai înrăiţi infractori au fost reţinuţi şi traşi la răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare. (…) În presă, la televiziune şi radiodifuziune s-a comunicat despre mitingul şi procesiunea nesancţionate [neautorizate], care au avut loc la Chişinău în ziua de 8 martie. Atunci organelor de ocrotire a drepturilor li s-a reproşat: de ce nu sînt scoşi la iveală şi nu sînt numiţi organizatorii concreţi ai dezordinilor, pentru ca obştimea să-i cunoască? Astăzi putem să-i numim. În acea zi cei mai activi, după cum ne informează organele competente, au fost: L. Lari şi N. Josu – poetese, A. Mîndîcanu – corector la revista Scînteia Leninistă, S. Guşilova – arhitect superior la Direcţia Moldghiprostroi, V. Ştepa – lector de educaţie fizică la Institutul de medicină din Chişinău, V. Movilă – lector la catedra de filologie franceză a Universităţii de stat din Chişinău, V. Buzilă – colaboratoare la Muzeul etnografic de stat, E. Cojocaru – muncitoare la Direcţia de exploatare a spaţiului locativ nr. 6. Concluzia este univocă: trebuie să se pună capăt evoluţiei primejdioase a evenimentelor. Chemarea la raţiune trebuie să fie auzită”.

O relatare independentă şi obiectivă a evenimentelor din 12 martie 1989 e greu de găsit. Presa moldovenească a vremii era subordonată conducerii de la Chişinău. Singurul ziar care a îndrăznit să critice relatările oficiale a fost săptămînalul „Literatura şi Arta” din 16 martie 1989, unde sub titlul „ATEM, nu dezinformATEM”, Nina Josu, una din cele nominalizate de agenţia de presă moldovenească ca organizatoare a dezordinilor, protestează că a fost ponegrită în demnitatea ei de cetăţean sovietic şi arată că în 8 martie nu se afla la Chişinău (dar nu spune unde se afla în 12 martie). În acelaşi timp, Nina Josu se arată de acord cu calificativul de „elemente lipsite de răspundere” cu care ATEM îi zugrăvise pe instigatorii manifestaţiilor.

O povestire de martor ocular a acelor evenimente ne oferă Constantin Cheianu, dar este scrisă mult după evenimente deci posibil inexactă. Conform explicaţiilor tehnice ale lui Cheianu, instrumentul principal de dialog cu poporul al miliţiei moldoveneşti erau „democratizoarele”, nişte beţe de cauciuc lungi de aproape un metru şi groase de trei centimetri.

Dezorientarea pe care mitingul din 12 martie 1989 a creat-o în rîndul conducerii RSS Moldoveneşti este însă observabilă în articolul „Fără comentarii” din „Tinerimea Moldovei” din 17 martie 1989.

img_0006

Iată ce scria acel articol: „În numărul din 14 martie a.c. în gazeta „Sovietscaia Moldavia” au apărut materialele „Chemarea la raţiune trebuie să fie auzită”, „Scorniri şi fapte” şi „Din surse sigure” semnate de ATEM. În aceeaşi zi în „Moldova Socialistă” au văzut lumina tiparului „Chemarea la raţiune să fie auzită” şi „Din surse sigure”. La indicaţia oficială a agenţiei de informaţii „Tinerimea” a retipărit materialul „Chemarea la raţiune trebuie să fie auzită” iar „Învăţămîntul public” aceeaşi relatare precum şi cea intitulată „Din surse sigure”. Între timp, în ziua de marţi, după ce gazeta noastră fusese semnată în tipar, de la ATEM au început să ne parvină telegrame urgente, al căror conţinut îl reproducem în întregime: La ora 15,00: «În materialul „Scorniri şi fapte” din buletinul special se face următoarea rectificare (…)». Peste o oră şi cincizeci de minute, la ora 16,50: «Materialul „Scorniri şi fapte” din buletinul de la 13 martie se anulează în mod obligatoriu. ATEM». Peste încă două ore şi douăzeci de minute, la 19,10: «Materialele „Scorniri şi fapte” şi „Din surse sigure” se anulează în mod obligatoriu. ATEM». A doua zi dimineaţa: «Materialele obligatorii transmise prin buletinele ATEMului „Scorniri şi fapte”, „Din surse sigure” şi „Chemarea la raţiune trebuie să fie auzită” trebuie anulate în mod obligatoriu. ATEM»”.

Evenimentele din 12 martie 1989 le-au pregătit pe cele din 31 august 1989, cînd Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti avea să proclame limba moldovenească ca limbă de stat şi să decreteze revenirea la alfabetul latin, cît şi pe cele din noiembrie 1989, cînd Simion Grosu, prim-secretarul Partidului Comunist din Moldova, care se manifestase ca un adversar al revendicărilor mişcării naţionale, avea să fie înlăturat de la putere (fapt care a ajutat electoral Partidul Comunist la alegerile din 1990).

 

16 noiembrie 1989: izbînda gorbaciovismului în Republica Socialistă Sovietică Moldovenească noiembrie 17, 2008


În 16 noiembrie s-au împlinit 19 ani de la un eveniment politic major din istoria Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti: înlăturarea de la putere a lui Simion Cuzmici Grosu, prim-secretarul filialei moldoveneşti a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (P.C.U.S.) şi înlocuirea sa cu Piotr Chirilovici Lucinschi (cunoscut şi sub numele de Petru Lucinschi), fost secretar adjunct al filialei din Tadjichistan a P.C.U.S., basarabean de obîrşie. Lucinschi avea să devină mai apoi preşedinte al Republicii Moldova din 1996 pînă în 2001, şi să fie decorat de Emil Constantinescu cu ordinul „Steaua României” în anul 2000.

Evenimentul a reprezentat o izbîndă a mişcării naţionale de peste Prut, căci Simion Grosu, lider politic din perioada brejnevistă, se manifestase ca un duşman al acestei mişcări, pe cînd Petru Lucinschi avea faima de a fi o persoană mai tolerantă din acest punct de vedere.

Eram abonat atunci la presa moldovenească, vă prezint ziarul „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989, pe atunci port-drapel al mişcării naţionale din Basarabia, anunţînd numirea lui Lucinschi:

moldova-018

Nicolae Dabija, redactorul şef al Literaturii şi Artei, azi candidat PNL pentru parlamentul României în circumscripţia pentru diasporă care include şi Republica Moldova, era entuziasmat de schimbarea politică intervenită. Pe prima pagină a ziarului pe care-l conducea publica o telegramă de la un oarecare Gheorghe Oancea: „La 16 noiembrie pe mult pătimitul pămînt al Moldovei s-a mai născut un copil. În cinstea alegerii lui Petru Lucinschi ca prim-secretar al C.C. al P.C.M. am hotărît să-l numim Petru”.

moldova-019

Nu a fost uşor să se ajungă la această situaţie. A fost nevoie pentru asta de ciocniri violente între demonstranţi şi forţele de ordine din Chişinău, în urma cărora sediul Ministerului de Interne moldovenesc, condus de Vladimir Voronin (actualul preşedinte al Moldovei) a fost incendiat. Este un fel de „13 iunie” moldovenesc, un crîmpei din istoria românilor destul de ignorat în România.

Totul a început în 7 noiembrie 1989, cînd se aniversa principala sărbătoare sovietică: Marea Revoluţie Socialistă din 1917. Conducerea de la Chişinău a hotărît să sărbătorească această zi în mod tradiţional, cu paradă militară. Povesteşte Alexandru Donos, în „Literatura şi Arta” din 16 noiembrie 1989: „Un grup de cetăţeni s-au adunat în dimineaţa zilei de 7 noiembrie 1989 lîngă spitalul de boli infecţioase de pe bulevardul Lenin, unde se afla coloana tehnicii militare ce urma să ia parte la parada de pe Piaţa Victoriei. Aceştia au hotărît să-şi exprime poziţia antimilitaristă prin blocarea tancurilor şi altor blindate, aşezîndu-se direct în stradă în faţa tehnicii, pentru a-i bara calea”.

Oameni neînarmaţi care să se împotrivească tancurilor mai fuseseră în 1989 în Piaţa Tien An Men din China, şi aveau să mai fie în 17 decembrie 1989 la Timişoara. Reacţia forţelor de ordine moldoveneşti o povesteşte tot Alexandru Donos: „Detaşamente de tineri îmbrăcaţi în civil au tăbărît asupra celor din stradă, începînd fulgerător să-i bată în modul cel mai crunt, pînă la însîngerare, apoi îi luau tîrîş de acolo, ducîndu-i pe trotuar”.

moldova-008

moldova-009

După acest incident, oameni furioşi s-au îndreptat spre Piaţa Victoriei, unde întreaga conducere de partid a RSS Moldoveneşti se afla la tribuna oficială aşteptînd parada militară. La vederea acestora întreaga ştăbărime sovietică moldovenească şi-a luat tălpăşiţa! O umilinţă nemaiîntîlnită pentru puterea sovietică, de la instalarea ei în Basarabia! Alexandru Donos e grijuliu să dezvinovăţească Frontul Popular din Moldova de acest incident. Nu se ştia care va fi reacţia autorităţilor, dacă nu cumva Frontul Popular, organizaţia ce reprezenta mişcarea naţională a românilor basarabeni, nu va fi scoasă în afara legii: „Dinspre monumentul lui Ştefan cel Mare a venit un grup de bărbaţi şi femei, purtînd un tricolor. Ajungînd în dreptul tribunei (lor li s-au alăturat, întorcîndu-se tot atunci înapoi, o parte din demonstranţii coloanei ce trecuse deja …), grupul s-a oprit să scandeze ceva. Din cauza muzicii ce răsuna puternic din megafoane, nu se auzea ce strigă ei. Tot atunci conducerea a părăsit repede tribuna. Şi abia peste cîteva minute (…) a apărut coloana Frontului Popular. Cînd aceasta a ajuns în dreptul monumentului lui V. I. Lenin, la tribună, desigur nu era nimeni, fapt care i-a şi deziluzionat pe cei sosiţi. Ei nu ştiau: cu zece minute înainte aici venise un grup de provocatori cu scopul de a alunga conducerea de la tribună, pentru ca ea să nu întîmpine coloana F.P.M.”.

Cu alte cuvinte, explică Donos, Frontul Popular din Moldova e format din cetăţeni sovietici loiali care veniseră să-şi exprime bucuria aniversării marii revoluţii socialiste, şi care au fost profund dezamăgiţi că conducerea republicii nu le acordă atenţia cuvenită. Ăia care au oprit tancurile şi apoi au alungat conducerea republicii de la tribuna oficială nu ştim cine sînt, nişte provocatori.

„Literatura şi Arta” nu spune cine erau persoanele de la tribuna oficială care-şi luaseră tălpăşiţa de frica mulţimii. Indirect aflăm acest lucru din „Tinerimea Moldovei” din 10 noiembrie 1989, care publică un reportaj pe ton festiv despre eveniment, neamintind nici o vorbuliţă despre incidentele neplăcute conducerii sovietice: S. C. Grosu, I. T. Guţu, G. I. Eremei, I. P. Calin, V. C. Pşenicinicov, A. N. Sangheli, V. F. Semionov, M. I. Snegur, L. D. Dicusar, V. A Caziulin, G. I. Lavranciuc, V. V. Runcovschi, membri şi membri supleanţi ai Biroului C.C. al Partidului Comunist al Moldovei. Cei care cunoaşteţi alfabetul chirilic puteţi citi mai jos relatarea din „Tinerimea Moldovei”.

moldova-003

moldova-004

moldova-005

În „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie, Valeriu Rogozenco, ziarist la „Tinerimea Moldovei”, avea să explice că la acel ziar s-a interzis publicarea altor ştiri despre aniversarea din 7 noiembrie în afară de relatarea oficială a ATEM (Agenţia Telegrafică Moldovenească, aflată sub controlul guvernului moldovean).

moldova-021

„Literatura şi Arta” a fost practic singurul ziar care a spart cenzura, publicînd şi relatări ale martorilor oculari. Unele contrazic afirmaţiile lui Donos despre neimplicarea Frontului Popular. Vladimir Dorogan: „oamenii muncii au început să se adune lîngă spitalul republican de boli infecţioase pentru a participa la manifestaţie în cadrul coloanei organizate de Frontul Popular. În faţa noastră staţionau tancurile şi rachetele gata pentru parada militară. Din masa de oameni a ieşit în faţa tancurilor un grup alcătuit din aproximativ 100 de persoane (…) tovarăşii conducători au dat bir cu fugiţii îndată ce au zărit coloana Frontului Popular cu tricolorul”

moldova-010

moldova-012

În 10 noiembrie s-a încercat organizarea unui protest faţă de acţiunile miliţiei din 7 noiembrie. Arestarea celor care iniţiaseră demonstraţia de protest a dus la atacarea sediului Ministrului de Interne moldovenesc de mulţimea înfuriată. „Literatura şi Arta” din 16 noiembrie face cronica evenimentelor.

moldova-015

moldova-017

Bilanţul evenimentelor include 142 de militari răniţi, scrie „Literatura şi Arta”, dar mijloacele de informare în masă oficiale refuzau să prezinte şi situaţia civililor răniţi, din care „Literatura şi Arta” numărase 76, inclusiv 8 otrăviţi cu gaze toxice. „Miliţia, aşa cum a apreciat generalul-maior E. A. Neceaiev, prim adjunct al şefului Direcţiei Generale pentru menţinerea ordinii publice a M.A.I. al URSS, sosit la Chişinău, a dat dovadă de stăpînire de sine şi datorită acestui lucru au putut fi evitate pierderile de vieţi omeneşti”. Astăzi, cel care îşi arogă meritul de a fi evitat pierderile de vieţi omeneşti este Vladimir Voronin, actualul preşedinte al Republicii Moldova, pe atunci ministru de interne al RSS Moldoveneşti.

moldova-011

Deputaţii moldoveni care reprezentau mişcarea naţională se delimitează de violenţe şi subliniază faptul că conducerea republicii le-a cerut ajutorul pentru potolirea mulţimii. De pildă, în „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie, Petru Buburuz, pînă în 2007 consilier al ÎPS Petru, mitropolitul Basarabiei din cadrul Patriarhiei Române, pe atunci deputat în Sovietul Suprem de la Moscova, protestează împotriva ponegririlor din mass media oficială, care-l înfăţişau ca un promotor al violenţelor: „Cînd situaţia din centrul oraşului a ieşit de sub control, noi am fost invitaţi oficial de către reprezentanţii conducerii pentru a normaliza situaţia. Mai mult decît atît, furia participanţilor la conflict ajunsese la o cotă, cînd tentativele de a-i calma deveniseră chiar riscante pentru viaţă. Astfel, automobilul miliţienesc prin amplificatoarele căruia am încercat împreună cu N. Dabija şi V. Matei să ne adresăm către atacanţi pentru a-i linişti, a fost în cîteva minute incendiat”.

moldova-031

Nu ştiu cîţi dintre români cunoşteau în decembrie 1989 cele întîmplate cu o lună înainte în Moldova Sovietică. Eu eram însă bine informat, căci eram abonat la ziare basarabene, şi pentru mine personal evenimentele de la Chişinău au fost o sursă de inspiraţie.