Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Stalin – „cel mai mare om de ştiinţă al epocii noastre” martie 5, 2012


Azi 5 martie se aniversează 59 de ani de la moartea lui Stalin (explicaţie pentru cititorii mai tineri: fost conducător al URSS). Am mai prezentat pe blog articole comemorative ale acestei frumoase zi de primăvară:

Martie 1953: Stalin, “cel mai bun şi iubit prieten al poporului român”, e grav bolnav
5 martie 1953: moartea lui Stalin
Dan Deşliu şi Petru Dumitriu despre Stalin

În continuarea tradiţiei acestui blog, de a cinsti cum se cuvine moartea demnitarilor comunişti, prezint cititorilor un articol apărut în „Scînteia” din 9 martie 1953:

I. V. Stalin – corifeu al ştiinţei
de acad. prof. Traian Săvulescu, preşedintele Academiei R.P.R. (more…)

 

5 martie 1953: moartea lui Stalin martie 4, 2011


„Tovarăşul Iosif Vissarionovici Stalin a încetat din viaţă”, anunţă „Scînteia” din 6 martie 1953, prima pagină a ziarului fiind într-un chenar negru.

„A încetat să bată inima lui Iosif Vissarionovici Stalin, tovarăşul de luptă şi genialul continuator al cauzei lui Lenin, înţeleptul conducător şi învăţător al Partidului Comunist şi al poporului sovietic”, sînt informaţi oamenii muncii de către Comitetul Central al PCUS, Consiliul de Miniştri al URSS şi Prezidiul Sovietului Suprem al URSS.

„Împreună cu Lenin, tovarăşul Stalin a făurit puternicul partid al comuniştilor, l-a educat şi l-a oţelit; împreună cu Lenin tovarăşul Stalin a fost inspiratorul şi conducătorul Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, întemeietorul primului Stat socialist din lume”, sînt enumerate meritele pe care le-a avut răposatul, iar documentul se încheie cu convingerea că „numele nemuritor a lui Stalin va trăi veşnic în inima poporului sovietic şi a întregii omeniri progresiste”.

Acelaşi ziar publică „Concluzia medicală asupra bolii şi morţii lui I. V. Stalin” semnată de o comisie de medici sovietici, anume „hemoragie cerebrală (în emisfera stîngă), în urma maladiei hipertonice şi a arterosclerozei”.

„Vom face zid şi mai puternic în jurul steagului glorios al lui Lenin-Stalin!” este titlul unui alt articol din ziar care relatează adunările din diferite întreprinderi „în care zeci şi zeci de mii de oameni au ascultat comunicatul guvernamental şi buletinele asupra stării sănătăţii tovarăşului Stalin”.

„Fiecare din biruinţele poporului nostru în lupta pentru făurirea unei vieţi fericite se datoreşte ajutorului părintesc al tovarăşului Stalin. Noi, oţelarii reşiţeni, sîntem hotărîţi să păşim înainte spre noi victorii pe drumul luminat de învăţătura marelui Stalin, dînd zi de zi tot mai multe tone de oţel şi fontă pentru apărarea patriei noastre dragi, pentru apărarea păcii”, s-a spus într-o adunarea a oamenilor muncii din Reşiţa.
De la un alt miting sînt relatate cuvintele tovarăşei Tudora Marin, sudoriţă la cazane: „vestea îmbolnăvirii tovarăşului Stalin ne-a îndurerat adînc. Ştim că această durere o simte fiecare om muincitor dornic de pace şi libertate, pentru că tovarăşul Stalin e părintele şi călăuzitorul tuturor popoarelor care iubesc pacea şi libertatea. Să întărim neîncetat prietenia şi alianţa cu Uniunea Sovietică. Ne vom strînge şi mai mult rîndurile în jurul partidului luîndu-ne angajamentul de a nu precupeţi eforturile în lupta pentru realizarea planului cincinal în 4 ani, pentru apărarea păcii”, la care stahanovistul (muncitor fruntaş în producţie care urmează modelul sovieticului Stahanov) Ion Tiţa a adăugat:
(more…)