Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Hotărîrea Tribunalului Bucureşti cu privire la Gelu Voican Voiculescu, în procesul celor 748000 de euro iunie 26, 2015


HotJudGVV10În 2011 am publicat articolul Tribunalul Bucureşti confirmă că Gelu Voican Voiculescu a fost un borfaş de drept comun. Noi aberaţii conspiraţioniste în „Adevărul” (linc), în care explicam hotărîrea Tribunalului Bucureşti în procesul deschis de fostul viceprimministru FSN-ist Gelu Voican Voiculescu în temeiul legii 221/2009, cît şi dezinformările despre asta din ziarul „quality” „Adevărul”.

La procesul legat de lămurirea colaborării sale cu securitatea, Gelu Voican Voiculescu a înfăţişat instanţei şi hotărîrea judecătorească din acest proces, pe care o înfăţişez acum în extenso cititorilor, pentru spulberarea oricăror îndoieli. Mă întreb dacă ziarul „Adevărul” va publica dezminţire la articolele sale mai vechi legate de acest caz şi îşi va cere scuze faţă de cititori.

ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A III-A CIVILĂ

DOSAR NR. 63354/3/2010

SENTINŢA CIVILĂ NR. 2219

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.12.2011
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREŞEDINTE – CORNELIA TELECHI
GREFIER – MIHAELA POPOVICI

Din partea Ministerului Public – Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bucureşti, participă procuror Voicu Sorin Cezar.

Pe rol se află pronunţarea asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul GELU VOICAN VOICULESCU în contradictoriu cu pîrîtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, avînd ca obiect pretenţii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009. (more…)

 

Tribunalul Bucureşti respinge cererea mea de intervenţie în procesul dintre Gelu Voican Voiculescu şi statul român mai 1, 2013


Luni 29 aprilie am fost la Tribunalul Bucureşti unde s-a discutat, în dosar 21195/3/2012 (linc) cererea mea de intervenţie în procesul deschis de Gelu Voican Voiculescu împotriva statului român, prin care cere despăgubiri conform legii 221/2009. Am scris despre acest proces în articolul Nouă încercare a lui Gelu Voican Voiculescu de a încasa despăgubiri de la statul român, pe motiv de „suferinţe anticomuniste” (linc). (more…)