Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Amintiri din 16 decembrie 1989 (video) iunie 24, 2016


Actualizare 24 iunie 2016: Adăugare de lincuri explicative.

Pamflet. Istoria revoluției din 1989 pe placul lui Grigore Cartianu, Alex Mihai Stoenescu, Cristian Troncotă și alți stupid people. Textul respectiv l-am publicat încă din 2008 pe acest blog, sub numele „Marius Mioc rupe tăcerea!” (linc). Acum e cu variantă video.

Mă trezesc de dimineaţă, îmi aprind un Kent şi mă mai uit o dată la pumnul de dolari şi alte valute pe care îl primisem pentru începerea operaţiunii. „Iubiţico, nu vrei şi tu o ţigară?” îi spun gagicii. „Lasă-mă-n pace!”, răspunde ea somnoroasă. Nu vrea Kent și nici valută, ea visează la ziua de 22 decembrie, cînd va apărea Petre la televizor. (more…)

 

Marius Mioc rupe tăcerea! (pamflet) decembrie 16, 2008


Din 1990 încoace mă tot agit pe tema adevărului despre revoluţie şi nu mă bagă nimeni în seamă. Am scris mai multe articole în presă şi cărţi despre revoluţie, am publicat pe internet, dar degeaba. Privesc cu pizmă la cei pe care mass-media bucureşteană îi consideră dezvăluitorii misterelor revoluţiei, alde Victor Stănculescu, Virgil Măgureanu, Alex Mihai Stoenescu sau răposatul Paul Niculescu Mizil şi mă gîndesc: de ce n-am nici 10% din credibilitatea lor? Am analizat şi am constatat că e o problemă de marketing: eu vin cu documente şi înregistrări video plictisitoare, ei cu poveşti palpitante despre conspiraţii, KGB, CIA, Malta, Ialta. Ei oferă ceea ce publicul cere. Aşa că, de azi întorc foaia, dragi cititori, mă dau şi eu pe brazdă şi vă povestesc despre ceea ce vreţi să auziţi – conspiraţii şi agenturi străine. Iacă aşa o să ajung şi eu la statutul de istoric serios. Mai jos, Marius Mioc rupe tăcerea!

Amintiri din 16 decembrie 1989

Mă trezesc de dimineaţă, îmi aprind un Kent şi mă mai uit o dată la pumnul de dolari şi alte valute pe care îl primisem pentru începerea operaţiunii. „Iubiţico, nu vrei şi tu o ţigară?” îi zic gagicii. „Lasă-mă-n pace!”, răspunde ea somnoroasă. N-are chef nici de Kent, nici de valută, ea visează la ziua de 22 decembrie 1989, cînd va apărea Petre la televizor.

Mă îmbrac şi mă duc la băcănie, să-mi iau raţia. „O sticlă de ulei, un chilogram de zahăr şi 2 chilograme de libertate” cer vînzătorului. „Libertate nu se dă decît cu bon de donare de sînge de la centrul de hematologie”, spune acesta.

Simt cum mă cuprinde furia faţă de regimul comunist. Mama lor de nemernici, nu vor să ne dea libertate decît cu preţul sîngelui! Dau fuga la centrul hematologic. Aici, o coadă cum nu s-a mai văzut, parcă se dădeau portocale. Ceva e necurat aici – ce i-a apucat pe toţi să-şi ceară raţia de libertate tocmai astăzi? Trebuie neapărat să vorbesc cu Mişa.

Ajung acasă. Dau comandă pentru o convorbire interurbană cu Pătîrlagele. Telefonista, polcovnica Nataşa, complotistă de-a noastră, din popor, membră a conspiraţiei încă din 1971, cunoaşte parola. Îmi dă legătura cu Cremlinul.

„Mihail Sergheevici, sînt Marius. E voie să începem?”, întreb. „Stai că e Volodea lîngă mine. Uite, pun pe spicăr, vorbeşte cu el”, răspunde Mişa. „Tovarăşe Criucicov, din Timişoara vă sun. Începem?”. „Ighen”, îmi spune Volodea, cu gîndul la anii tinereţii. Volodea e om serios, un adevărat profesionist în meseria de eliberare a popoarelor. În ’56 a adus libertate poporului frate maghiar. „Nu uitaţi ca la sfîrşit să-l puneţi în frunte pe Marginalizatu. El vă va integra în NATO, ceea ce e dorinţa mea cea mai fierbinte”, îmi mai aminteşte Volodea.

Dau telefon lui Iulian Vlad. „Generale, vezi că începem. Voi în noaptea care vine îl săltaţi pe bozgor, îl scuturaţi un pic, dar nu prea tare, ca să-şi păstreze aspectul comercial pe 22 decembrie. Anunţă-l şi pe dobitocul de Postelnicu”. „Mie ce-mi iese din afacerea asta?”, mă întreabă Vlad. „4 ani de puşcărie”, îl informez. „Cum adică, eu ditamai comandantul securităţii şi nu capăt decît 4 ani? V-aţi pierdut respectul! Vreau mai mult!”. „Egoistule, acum nu e vreme de tîrguieli. O să primeşti 9 ani de puşcărie, dar n-o să execuţi decît 4”, îi explic. „Dar de ce să execut numai 4?”, face Vlad pe încăpăţînatul. „Băi, voi securiştii atît sînteţi de îmbibaţi de mentalităţi comuniste că nu înţelegeţi lucruri elementare. Tu nu pricepi că o să instalăm statul de drept? Dacă primeşti 9 ani de închisoare, şi în genunchi să te rogi, mai mult de 4 nu ai cum să execuţi. Cu excepţia cazului că te cheamă Miron Cozma”.

Sînt obosit, dau să mă culc, dar sună telefonul. E aiatolahul Khomeini, îngrijorat că nu a mai luat nimeni legătura cu el ca să-i dea instrucţiuni. „Trebuie să-l ţii de vorbă pe bîlbîit cel puţin două zile. Propune-i contracte avantajoase, nu-ţi fă griji că Iranul ar ieşi în pierdere din asta, că oricum nu va trebui să respectaţi contractele după aia”, îi poruncesc.

După masă primesc raportul cu privire la membrii C.P.Ex. Îl citesc satisfăcut. S-a izbutit informarea tuturor C.P.Ex.-iştilor. Cînd bîlbîitul va propune deschiderea focului împotriva demonstranţilor, aceştia îl vor aproba. Astfel vom avea motive să-i băgăm în puşcărie după căderea bîlbîitului, dovedind caracterul profund anticomunist al revoluţiei noastre. Cînd bîlbîitul îşi va oferi demisia, membrii C.P.Ex. au fost instruiţi să-l refuze şi să-l roage să rămînă la putere. Astfel, izbînda revoluţiei va fi mai sigură.

O singură problemă mă îngrijorează: nu s-a izbutit contactarea agentului Toporovschi. Individul ăsta, lipsit de instrucţiuni, ar putea reacţiona imprevizibil. Ei, nu le poţi prevedea chiar pe toate. Mă bizui totuşi pe profesionalismul său, sper că-şi mai aminteşte de şedinţa conspirativă de astă-vară, cînd s-a comunicat participanţilor că România are o bibliotecă centrală universitară de prisos.

Mai citeşte, despre ce am făcut în decembrie 1989: Sînt vechi membru al clubului posesorilor de NUP