Despre Comisia Senatorială „Decembrie 1989” am scris în repetate rînduri pe acest blog. Am contestat activitatea ei chiar pe cînd se desfășura, atît în prima legislatură, cînd aceasta a fost condusă de Sergiu Nicolaescu, cît și în a 2-a legislatură, cînd a fost condusă de Valentin Gabrielescu. Vezi pe acest blog:
În 16 decembrie 1994 (la 5 ani de la revoluție) a avut loc audierea președintelui Ion Iliescu la această comisie. Am scris și despre această audiere, în articolul Revoluția trădată (linc).
Prezint acum înregistrarea video aproape întreagă a audierii domnului Ion Iliescu la respectiva comisie.
Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției”. Din capitolul „Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea)”, prezint acum subcapitolul „Execuția fostului președinte Ceaușescu Nicolae”.
În acest subcapitol se discută despre executarea soților Ceaușescu, operațiune care este deasemeni considerată parte a inducerii în eroare și diversiunii. „Uciderea la 25 decembrie 1989 a cuplului Ceauşescu Nicolae şi Elena, după supunerea acestora la un proces penal fără respectarea drepturilor procesuale elementare, a făcut parte integrantă din inducerea în eroare exercitată de grupul politico-militar (vîrfurile decizionale ale CFSN şi ale MApN) ajuns la putere în stat şi a avut drept scop legitimarea în faţa poporului român, ascunderea filosovietismului şi preconstituirii acestei puteri”, spune Parchetul. Aici sînt într-un oarecare dezacord cu Parchetul. Am îndoieli cu privire la „preconstituirea” puterii, pe care le-am exprimat deja în comentariile la capitolele precedente ale rechizitoriului. Ascunderea filosovietismului nici nu s-a prea făcut. CFSN a spus deschis că dorește să mențină România în Tratatul de la Varșovia iar în 1990 la mitingurile opoziției și în presa de opoziție s-a vorbit mult despre filosovietismul FSN. Asta nu l-a împiedicat pe Ion Iliescu să cîștige alegerile cu 85% din voturi în mai 1990. Însă legitimarea în fața poporului român ar putea fi unul dintre motivele uciderii Ceaușeștilor. În fragmentele anterioare ale rechizitoriului s-a arătat deja că la C.C. se făcuse cîte un guvern la fiecare etaj. Deși televiziunea a intrat rapid sub controlul grupului Iliescu și s-a introdus acolo cenzura armatei (cum tot în rechizitoriu s-a explicat anterior), existau încă grupuri de revoluționari care nu recunoșteau CFSN ca autoritate legitimă. În momentul cînd grupul Iliescu organizează procesul și execuția Ceaușeștilor, acesta este un semn că anume acest grup exercită puterea în stat. Inculpatul Gelu Voican Voiculescu, unul dintre cei care au susținut execuția Ceaușeștilor, spusese la Comisia Senatorială Decembrie 1989 (declarație folosită acum împotriva sa): „Am avut o insistenţă în a vrea moartea lor, dar nu dintr-o ură personală, ci ca un raţionament abstract şi impersonal. (…) Orice nouă echipă, orice nou regim nu se impune decît prin acte dure, prin moarte chiar. Impresia mea, că faptul de a-l fi ucis pe Nicolae Ceauşescu a conferit echipei asteia credibilitate şi a impus-o ca respectabilă. Pentru că pînă atunci erau vorbe. Noi, însă am făcut ceva. În trei zile l-am omorît pe Ceauşescu. Am îndrăznit şi ne-am asumat riscul. Atunci, toţi au zis „Ăştia sînt nişte oameni serioşi dacă au cutezat asta, pot să facă încă următorii paşi”. Şi din momentul ăla nimeni nu a mai avut curajul să… ne-a conferit o consistenţă”.Citește în continuare „Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (16). Execuția fostului președinte Ceaușescu Nicolae”→
Emisiune a TVR din 1997 în care se vorbește despre teroriștii din 1989. Apar procurorul Dan Voinea, Adrian Done (revoluționar care zice că a arestat teroriști și i-a predat armatei), Ioan Itu (ziarist). Printre cei arestați în decembrie 1989 sub bănuiala de terorism a fost și Valentin Gabrielescu, mai apoi senator PNȚCD și șef al Comisiei Senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989.
Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției”. Din capitolul „Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea)”, prezint acum subcapitolul „Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN”.
Vezi fragmentele anterioare ale rechizitoriului, comentate pe acest blog:
În subcapitolul care urmează se vorbește despre dezinformarea făcută prin intermediul mijloacelor de informare în masă. Principala dezinformare a fost făcută prin televiziunea română (la pagina TVR în decembrie 1989 găsiți multe asemenea exemple). Aspectul cel mai important relevat în rechizitoriu este că în 22 decembrie 1989 „la orele 15:00, în biroul adjunctului directorului TVR (etajul XI), s-a instalat un grup militar de control şi cenzură a informaţiei ce urma a fi difuzată prin această instituţie. Comandamentul Militar a fost condus de gl. (r) Nicolae Tudor, impus în această funcţie de gl. lt. Stănculescu Atanasie Victor (ministrul apărării în acel moment), adjuncţii acestuia fiind cpt. de rang I Dumitrescu (Cico) Emil şi col. Oană Florea Marin”. Cu alte cuvinte, emisiunea TVR din 22 decembrie 1989 se împarte în perioade distincte: dimineața, cînd TVR era încă sub controlul lui Ceaușescu și s-a transmis comunicatul despre moartea lui Milea, după intrarea revoluționarilor în TVR pînă la ora 15, cînd a existat un relativ haos și spuneau revoluționarii ce voiau, și după ora 15, cînd Stănculescu instituie controlul militar la TVR, prin intermediul generalului Nicolae Tudor și al inculpatului Emil Dumitrescu poreclit Cico. Acest inculpat a murit în timpul urmăririi penale. Nu știu care e situația generalului Tudor. Citește în continuare „Rechizitoriul în procesul revoluției (13). Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare prin intermediul mass-media”→
Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției”. Din capitolul „Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea)”, prezint acum subcapitolul „Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN”.
Vezi fragmentele anterioare ale rechizitoriului, comentate pe acest blog:
Am pomenit deja despre cartea „Interviuri după Revoluție” de Alex Mihai Stoenescu (editura Orizonturi, București 2016), în care îmi este dedicat un capitol (linc). În acel capitol sînt publicate 2 scrisori pe care le trimisesem lui Alex Mihai Stoenescu (pag. 87-99, 106-115), scrisorile pe care Stoenescu mi le trimisese mie, cît și unele comentarii făcute de Stoenescu pe marginea acestei corespondențe. Redau și pentru cititorii acestui blog prima dintre scrisorile mele. Între paranteze drepte cu litere cursive sînt comentarii ale mele de acum. Corespondența mea cu domnul Stoenescu a avut loc înainte de publicarea, de către dînsul, a cărții sale „Revoluția din decembrie 1989 – o tragedie românească” care reprezintă volumul IV din ciclul „Istoria loviturilor de stat în România” al acestui autor.
Stimate domnule Stoenescu,
Mulțumesc pentru scrisoare. Consider interesant să continuăm discuția referitoare la revoluția din 1989.
Ziarul „Revoluția din Timișoara și minciunile lui Marius Tucă” a fost publicat în 10 martie 2004, dar de reacționat la cele scrise de Jurnalul Național am făcut-o chiar mai repede, în forumul de discuții de la pagina de internet a acestui ziar. Intrați pe http://www.jurnalul.ro, de acolo pe forum și căutați la forumul „Agora” tema de discuție „decembrie 1989 și „manipulările lui Tucă” (deja tema s-a învechit și poate nu mai apare pe prima pagină) [acum nu mai găsesc pe internet forumul „Jurnalului Național”, care a dat faliment între timp, a renăscut sub denumire ușor schimbată iar arhiva electronică a fost preluată parțial de saitul antena3.ro]. Veți vedea că de multe ori reacția mea a fost la doar 24 de ore de la publicarea articolelor în Jurnalul Național. În 10 martie am publicat articolele publicate pe internet în ziar, dar și după 10 martie 2004 Jurnalul Național a continuat să scrie despre revoluție iar eu am continuat să dau replici. Deci, pe forumul de internet al Jurnalului Național veți găsi unele articole care nu apar în ziarul ce vi l-am trimis (au apărut însă în bilunarul timișorean „VIP în Banat”). Mai apoi mi s-a blocat accesul pe forumul Jurnalul Național, dar ziarul respectiv nici nu mai publică despre revoluție. Citește în continuare „Scrisoarea mea din 13 septembrie 2004 către Alex Mihai Stoenescu”→
Am observat că pe internet apar reclame cu noua carte a lui Alex Mihai Stoenescu cu „mărturii senzaționale despre evenimentele din decembrie 1989”, fiind pomenit în reclame și numele meu, iar apoi am găsit în „Cotidianul” un rezumat al capitolului din carte care mă privește, cu titlul: Marius Mioc: „Nu îi recunosc lui Iliescu vreun merit în răsturnarea lui Ceaușescu” (linc).
Între timp am procurat cartea, iată cîteva comentarii referitoare la capitolul legat de mine, căci n-am timp acum să comentez toată cartea:
În 2004 am schimbat într-adevăr niște scrisori cu Alex Mihai Stoenescu, pe care-l remarcasem ca mentor al campaniei de falsificare a istoriei revoluției din „Jurnalul Național”, campanie care mă determinase să scot un ziar – „Revoluția din Timișoara și minciunile lui Marius Tucă” (Marius Tucă fiind șeful „Jurnalului Național”), ziar pe care l-am trimis și lui Alex Mihai Stoenescu (dacă-mi amintesc bine, l-am trimis și la „Jurnalul Național”, să ajungă și la Marius Tucă). Mai apoi am scos o întreagă carte legată de campania „Jurnalului Național” – „Revoluția din 1989 și minciunile din Jurnalul Național” (editura Marineasa, 2005). Citește în continuare „Noua carte a lui Alex Mihai Stoenescu – „Interviuri după revoluție”, în care are și un capitol despre mine”→
Cînd unii membri ai Comisiei Senatoriale s-au deplasat la Timişoara, m-am prezentat la un dialog cu aceştia, fără însă să accept depunerea de mărturii. După respectivul dialog, în 1 aprilie 1994 am organizat o conferinţă de presă (pomenită în articolul de mai sus din „Renaşterea Bănăţeană” din 5 aprilie 1994) în care am reiterat poziţia asociaţiei „17 Decembrie” Timişoara, a cărei „Comisie pentru adevăr şi dreptate” o reprezentam. Adică: refuzul depunerii de mărturii în faţa comisiei senatoriale pînă nu se vor dezminţi informaţiile false din raportul lui Sergiu Nicolaescu şi pînă cînd Comisia Senatorială nu-şi va propune ca scop tragerea la răspundere a criminalilor din decembrie 1989. În aceeaşi zi a ţinut o conferinţă de presă şi senatorul Valentin Gabrielescu, secretar general al PNŢCD şi preşedintele Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. A fost întrebat de ziarişti şi despre boicotul revoluţionarilor timişoreni anunţat de mine. „Renaşterea Bănăţeană” a consemnat: „dl. Valentin Gabrielescu a motivat imposibilitatea formulării unui răspuns clar prin faptul că, din punctul de vedere al comisiei pe care o conduce, raportul este ‘pur personal şi nu are nici o legătură cu comisia care nu şi-l însuşeşte’. În rest argumentaţia s-a bazat şi pe ineleganţa unei polemici în presă cu un coleg de senat. Cu o notă de umor, însă, dl. Gabrielescu a precizat: ‘Reprezentantul celor de la 17 Decembrie, Marius Mioc, deşi n-a vrut să declare nimic, a vorbit totuşi vreo trei ore; şi a spus destule lucruri care ne interesau’.”.
Într-un fel, domnul Gabrielescu a sugerat că boicotul anunţat de mine nu era o chestie serioasă. Cei care au citit relatarea din presă au putut rămîne cu convingerea că eu însumi am încălcat boicotul la care am îndemnat pe alţii.
Recent am cerut Senatului, în temeiul legii 544/2001, să îmi trimită transcrierea convorbirii avută de mine în 31 martie 1994 cu respectiva Comisie Senatorială. Am primit transcrierea pe care o prezint mai jos. Convorbirea se păstrează la Senat, înregistrată pe bandă audio. Am cerut să mi se dea şi o copie a înregistrării audio, într-un format ascultabil pe computer, dar mi s-a răspuns că nu au mijloace tehnice să convertească înregistrarea de pe bandă de casetofon în format electronic.
În transcrierea făcută de funcţionarii Senatului nu sînt precizate numele interlocutorilor mei. Principalul meu partener de discuţie a fost Valentin Gabrielescu, care era preşedintele Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Dacă-mi amintesc bine, iniţial era un alt senator care voia să mă audieze dar după ce am făcut scandal am fost audiat de şeful Gabrielescu personal. Nu ştiu însă dacă acea parte pînă a obţine să fiu audiat de Gabrielescu personal a fost înregistrată audio şi apare în această transcriere. Alături de Gabrielescu a asistat la discuţii şi senatorul Hoszu Zoltan de la UDMR, care însă a intervenit foarte rar. Cel de-al treilea senator membru al comisiei care se deplasase la Timişoara şi care fusese primul care voise să mă audieze se ocupa de audierea altor doritori, într-o altă încăpere din sediul prefecturii. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat scurte comentarii ale mele actuale.
COMISIA DE ANCHETĂ A EVENIMENTELOR DIN DECEMBRIE 1989
Transcrierea după casete audio a audierii din 31 martie 1994, la Timişoara
Domnul:
Vă rog să vă spuneţi numele dumneavoastră.
În articolul „Dezinformări despre Ion Monoran în ziarul „Adevărul”. Eroi martiri ai revoluţiei apăruţi post-factum” (linc) făgăduiam cititorilor că voi căuta materiale despre conferinţa de presă a asociaţiei „17 Decembrie” în care s-a pomenit valul de sinucideri din rîndurile revoluţionarilor timişoreni din prima parte a anilor ’90. Este vorba de conferinţa de presă din 19 decembrie 1995, făcută cu prilejul aniversării revoluţiei. Pe atunci făceam parte din Comisia pentru Adevăr şi Dreptate a asociaţiei „17 Decembrie” şi în această calitate am participat la conferinţa de presă. Redau 2 relatări de presă despre acea conferinţă – din ziarul „Timişoara” din 20 decembrie 1995, unde se găseşte lista cu revoluţionarii sinucişi, şi din „Realitatea Bănăţeană” din 20 decembrie 1995. De remarcat şi diferenţa dintre cele 2 relatări, fiecare ziarist avînd aprecieri diferite despre ce este de consemnat de la acea conferinţă de presă.
Prima relatare: Liana Păun în „Timişoara” din 20 decembrie 1995:
Conferinţa de presă a Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA) şi a altor mişcări militare apărute după revoluţie (Grupul de Iniţiativă pentru Democratizarea Armatei = GIDA, Acţiunea pentru Dreptate Militară = ADM, Grupul de Acţiune pentru Modernizarea Armatei = GAMA) ţinută în noiembrie 1990 la Grupul pentru Dialog Social. Momentul conferinţei de presă este după ce ministrul Victor Atanasie Stănculescu dăduse un ordin de desfiinţare a CADA, după ce în prealabil îşi crease susţinere în armată cu ajutorul unui val de avansări la excepţional care au însemnat şi o îmbunătăţire a situaţiei materiale a multor ofiţeri. După această conferinţă de presă, o parte din participanţi au fost trecuţi în rezervă de ministrul Victor Stănculescu. Înregistrarea video este după o casetă care a fost montată, posibil chiar de Grupul de Dialog Social. Sînt unele întreruperi care arată că la montaj s-au scos nişte părţi (poate considerate nerelevante). La sfîrşitul conferinţei de presă înregistrarea pe care am avut-o la dispoziţie nu mai era de calitate. Am eliminat acea ultimă parte din filmarea prezentată mai jos. Comentariile mele au fost inserate în text cu litere cursive, între paranteze drepte.
Blogul lui Marius Mioc 