Din cartea mea „Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost redau acum mărturia domnului Alexandru Cuţară, arestat în noaptea de 16/17 decembrie 1989. Cu litere cursive între paranteze drepte sînt comentarii ale mele de azi pe care le-am inserat în text.
Născut în 24 februarie 1948 la Bucureşti, domnul Cuţară era în 1989 inginer constructor la ISPE (Institutul de Studii şi Proiectări Energetice). A participat la revoluţie alături de vecinul său de cartier Gheorghe Ciuhandu, care avea să devină apoi primarul Timişorii. După revoluţie domnul Cuţara a fost o perioadă preşedinte al asociaţiei ALTAR (a luptătorilor timişoreni arestaţi în revoluţie). Este totodată autorul unui album bilingv (română-germană) de prezentare a oraşului Timişoara pentru turişti (apărut după revoluţie).
De cîţiva ani urmăream zilnic emisiunile posturilor de radio „Europa Liberă” şi „Vocea Americii”, aşteptînd „să se întîmple ceva”. Mi-era clar că se apropie sfîrşitul lui Ceauşescu.
În seara de sîmbătă, 16 decembrie 1989, fiică-mea s-a întors acasă pe la ora 22,30 şi ne-a spus că în oraş e zarvă mare, lumea se agită, a fost spart sediul Comitetului Judeţean de Partid. Am crezut că revolta recentă de la Braşov se reeditează acum la Timişoara. Mi-am luat paltonul şi am ieşit în stradă. Am luat-o spre staţia de tramvai şi am fost surprins că o mulţime de tramvaie (1,2,6 …) circulau pe linia lui 4, aproape în şir indian [semn că fuseseră deviate de la traseul lor normal, care trecea prin Centru şi Piaţa Maria, lîngă locuinţa lui Laszlo Tokes]. M-am urcat într-un tramvai, am coborît la Continental şi am luat-o spre Consiliu. Am avut un şoc văzînd Consiliul scăldat în lumină şi înconjurat de figurile sinistre ale scutierilor (vedeam pentru prima dată uniformele acelea). M-am speriat puţin, dar m-am gîndit că dacă mă întorc din drum, pot fi suspectat de ceva. Am mers în continuare liniştit, iar la ASCAR am făcut colţul spre Loga. Aveam de gînd să fac un mic ocol şi să mă îndrept spre centru, dar am auzit un vuiet de glasuri dinspre complexul studenţesc. M-am îndreptat într-acolo. Se auzeau tot mai clar lozincile cunoscute („Studenţi, veniţi cu noi”, „Jos Ceauşescu”, „Jos dictatura”, etc.). Am întîlnit demonstranţii şi am continuat cu aceştia traseul. Citește în continuare „Indescriptibila senzaţie de euforie”