Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (17). Clasarea cauzei față de anumiți făptuitori, bănuiți și părți civile. Disjungerea cauzei legată de avionul prăbușit în 28 decembrie 1989

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției”. Din capitolul „Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea)”, prezint acum partea legată de clasarea cauzei față de unii făptuitori (răposați), bănuiți și părți civile și disjungerea cauzei legată de doborîrea unui avion Tarom în 28 decembrie 1989.

Vezi fragmentele anterioare ale rechizitoriului, comentate pe acest blog:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
– Principalele evenimente desfășurate în intervalul orar 12,06 – 16,00 din data de 22 decembrie 1989
– Revoluția în orașele României
– Preluarea puterii de către CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Introducere. Inducerea în eroare executată în mod direct de către conducerea CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Efectele psihozei şi divizării (tehnici ale dezinformării) – resimţite la nivelul întregii populaţii a României
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN. Gelu Voican Voiculescu (1994): „Lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie”… „Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa unei implicări armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei”
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare prin intermediul mass-media
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Diversiunea radio-electronică – componentă a inducerii în eroare
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Cazul Otopeni. Conduita inculpatului Rus Iosif – șeful Aviaţiei Militare
Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Execuția fostului președinte Ceaușescu Nicolae

În acest fragment al rechizitoriului se explică clasarea cauzei față de anumite persoane. Se trage concluzia că generalii Victor Atanase Stănculescu, Nicolae Militaru, Ion Hortopan și Nicolae Eftimescu sînt vinovați de crime împotriva umanității, dar ca urmare a faptului că aceștia au murit, se dispune clasarea. Tot vinovat de crime împotriva umanității este considerat și Silviu Brucan, deși el n-a avut funcții de conducere militare, pentru că acesta a redactat comunicate publice ale CFSN, „a avut un rol determinant în crearea conjuncturii mincinoase ce a avut drept consecinţă uciderea la Tîrgovişte a fostului şef de stat şi a soţiei acestuia” și „a instigat în permanenţă la lupta armată fratricidă dintre forţele MApN şi cele aparţinînd MI-DSS”. Și față de Brucan se dispune clasarea pe motiv de moarte a făptuitorului. Mi se pare că imaginea aceasta de luptă fratricidă între M.Ap.N. și MI-DSS pe care o prezintă parchetul nu corespunde întrutotul adevărului. În perioada de după 22 decembrie 1989 (la care se referă rechizitoriul) a existat și luptă fratricidă armată cu armată, nu doar armată cu securitate. Unele cazuri de luptă armată cu armată sînt prezentate și în rechizitoriu. Cei care au creat diversiunea nu aveau neapărat ceva împotriva securității, ci aveau nevoie de haos ca să ascundă faptele lor de reprimare a revoluției și să se pretindă salvatori ai revoluției. Pentru ca pretenția de salvare a revoluției să aibă credibilitate era nevoie de niște victime, dar autorilor diversiunii nu le-a păsat prea mult dacă victimele sînt de la securitate, armată sau civili. Au acționat nediscriminatoriu. Din punct de vedere propagandistic era mai lesne să fie prezentată securitatea ca dorind să-l readucă la putere pe Ceaușescu, iar Brucan, în temeiul și a experienței personale cu securitatea (a fost anchetat după „scrisoarea celor 6”), și-a manifestat mai fățiș neîncrederea în securitate. Nu era nimic anormal în acea conjunctură să se manifeste neîncredere în securitate. Continuă lectura