Etichetă: Vasile Ion

Victor Socaciu, deputat PSD şi cîntăreţ, şi-a rezolvat certificatul de revoluţionar, a cărui preschimbare fusese iniţial respinsă

Unul dintre cei care a cerut preschimbarea certificatului de revoluţionar conform Legii 341/2004 a fost cunoscutul cîntăreţ Victor Socaciu (cerere de preschimbare 11193 din 3 noiembrie 2004, avizat de Asociaţia Luptătorilor în Revoluţia din Decembrie din Caraş-Severin). Cererea sa a fost analizată şi RESPINSĂ de către Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor în vechea legislatură, cînd la conducerea comisiei se afla colegul de partid al domnului Socaciu, domnul Emilian Vasile Cutean. Citez din sinteza şedinţei CPRD din 9 septembrie 2008, disponibilă pe saitul Camerei Deputaţilor (linc): Citește în continuare „Victor Socaciu, deputat PSD şi cîntăreţ, şi-a rezolvat certificatul de revoluţionar, a cărui preschimbare fusese iniţial respinsă”

Calomniază, calomniază, că tot rămîne ceva, sau bîrfele care circulă despre Doru Mărieş (video)

Actualizare 14 mai 2018: Adaug un interviu din 2012 al Simonei Fica, pe care acum l-am găsit pe internet, în care pretinde că articolul din „Ziarul” nu îi aparține.

Regimul FSN-ist instalat în decembrie 1989 a practicat cu succes arta ponegririi tuturor celor care erau incomozi puterii. Prin 1990 cam toţi românii au auzit, şi o bună parte din ei au şi crezut, că Doina Cornea a fost văzută cu traista de dolari după ea, împărţind bani celor care vor să se înscrie în PNŢCD. Vînzarea Ardealului era ocupaţia secundară a tuturor celor care se opuneau lui Ion Iliescu şi în general toţi opozanţii erau plătiţi de cineva ca să se opună FSN-ului, că nu se poate închipui că cineva l-ar contesta pe Ion Iliescu cu bună credinţă.

Devenind incomod pentru Ion Iliescu, nu e de mirare că şi despre Teodor Mărieş s-au lansat o serie de bîrfe. De pildă, în ziarul „Ziarul” din 29 martie 2008 a apărut articolul „Revoluţia şpăgii” de Simona Fica şi Roxana Orcea, articol preluat şi pe saitul asociaţiei „Civic Media” (linc). Citez din articol: Citește în continuare „Calomniază, calomniază, că tot rămîne ceva, sau bîrfele care circulă despre Doru Mărieş (video)”