Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (16). Execuția fostului președinte Ceaușescu Nicolae ianuarie 14, 2020


Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției”. Din capitolul „Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea)”, prezint acum subcapitolul „Execuția fostului președinte Ceaușescu Nicolae”.

Vezi fragmentele anterioare ale rechizitoriului, comentate pe acest blog:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
– Principalele evenimente desfășurate în intervalul orar 12,06 – 16,00 din data de 22 decembrie 1989
– Revoluția în orașele României
– Preluarea puterii de către CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Introducere. Inducerea în eroare executată în mod direct de către conducerea CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Efectele psihozei şi divizării (tehnici ale dezinformării) – resimţite la nivelul întregii populaţii a României
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN. Gelu Voican Voiculescu (1994): „Lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie”… „Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa unei implicări armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei”
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare prin intermediul mass-media
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Diversiunea radio-electronică – componentă a inducerii în eroare
Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Cazul Otopeni. Conduita inculpatului Rus Iosif – șeful Aviaţiei Militare

În acest subcapitol se discută despre executarea soților Ceaușescu, operațiune care este deasemeni considerată parte a inducerii în eroare și diversiunii. „Uciderea la 25 decembrie 1989 a cuplului Ceauşescu Nicolae şi Elena, după supunerea acestora la un proces penal fără respectarea drepturilor procesuale elementare, a făcut parte integrantă din inducerea în eroare exercitată de grupul politico-militar (vîrfurile decizionale ale CFSN şi ale MApN) ajuns la putere în stat şi a avut drept scop legitimarea în faţa poporului român, ascunderea filosovietismului şi preconstituirii acestei puteri”, spune Parchetul. Aici sînt într-un oarecare dezacord cu Parchetul. Am îndoieli cu privire la „preconstituirea” puterii, pe care le-am exprimat deja în comentariile la capitolele precedente ale rechizitoriului. Ascunderea filosovietismului nici nu s-a prea făcut. CFSN a spus deschis că dorește să mențină România în Tratatul de la Varșovia iar în 1990 la mitingurile opoziției și în presa de opoziție s-a vorbit mult despre filosovietismul FSN. Asta nu l-a împiedicat pe Ion Iliescu să cîștige alegerile cu 85% din voturi în mai 1990. Însă legitimarea în fața poporului român ar putea fi unul dintre motivele uciderii Ceaușeștilor. În fragmentele anterioare ale rechizitoriului s-a arătat deja că la C.C. se făcuse cîte un guvern la fiecare etaj. Deși televiziunea a intrat rapid sub controlul grupului Iliescu și s-a introdus acolo cenzura armatei (cum tot în rechizitoriu s-a explicat anterior), existau încă grupuri de revoluționari care nu recunoșteau CFSN ca autoritate legitimă. În momentul cînd grupul Iliescu organizează procesul și execuția Ceaușeștilor, acesta este un semn că anume acest grup exercită puterea în stat. Inculpatul Gelu Voican Voiculescu, unul dintre cei care au susținut execuția Ceaușeștilor, spusese la Comisia Senatorială Decembrie 1989 (declarație folosită acum împotriva sa): „Am avut o insistenţă în a vrea moartea lor, dar nu dintr-o ură personală, ci ca un raţionament abstract şi impersonal. (…) Orice nouă echipă, orice nou regim nu se impune decît prin acte dure, prin moarte chiar. Impresia mea, că faptul de a-l fi ucis pe Nicolae Ceauşescu a conferit echipei asteia credibilitate şi a impus-o ca respectabilă. Pentru că pînă atunci erau vorbe. Noi, însă am făcut ceva. În trei zile l-am omorît pe Ceauşescu. Am îndrăznit şi ne-am asumat riscul. Atunci, toţi au zis „Ăştia sînt nişte oameni serioşi dacă au cutezat asta, pot să facă încă următorii paşi”. Şi din momentul ăla nimeni nu a mai avut curajul să… ne-a conferit o consistenţă”. (more…)

 

Rechizitoriul în dosarul revoluției (3). Constituirea grupului dizident Iliescu iunie 21, 2019


Actualizare 23 iunie 2019: Mici schimbări în ordinea unor propoziții la comentarii.

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod: „Constituirea grupului dizident Iliescu”. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
Considerații generale. Contextul intern și internațional

Și în acest fragment al rechizitoriului se dau citate copioase din lucrările Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Reamintesc că activitatea acelei comisii a fost boicotată de asociații de revoluționari din Timișoara, boicot pe care chiar eu l-am inițiat. Am considerat că înființarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” la propunerea lui Sergiu Nicolaescu, membru al grupului care a preluat puterea în 1989, este parte din diversiunea menită să-i scape pe criminalii din 1989. Faptul că Sergiu Nicolaescu a folosit comisia pentru a propune o amnistie generală pentru evenimentele din decembrie 1989 (la audierea președintelui Ion Iliescu, în 16 decembrie 1994) îl consider o confirmare a intuiției mele.

Pentru acest aspect, citește pe acest blog:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
– Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)
– Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)
– 31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

În ceea ce privește „grupul dizident Iliescu” caracterizat prin „total filosovietism”, Parchetul se bizuie pe laudele de sine ale unor presupuși membri ai acestui grup în fața Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” și pe unele declarații luate în 2017-2018 de către Parchet. Într-un singur loc se face precizarea că există și documente care se coroborează cu declarațiile – anume la Radu Nicolae se invocă 3 pagini provenite de la CNSAS, fără precizări despre conținutul acestora (instanța desigur are la dispoziție acele 3 pagini). (more…)

 

Terorist, erou martir. O replică a domnului Mihalache şi răspunsul meu ianuarie 23, 2012


Am prezentat pe acest blog filmul „Terorist, erou martir” (linc), producţie TVR 2011, realizator Cornel Mihalache, împreună cu o recenzie la acesta. Domnul Mihalache a scris o replică la recenzia mea, pe care o reproduc mai jos (am adăugat doar diactriticele, fiindcă mă enervează scrisul fără diacritice), împreună cu un răspuns al meu la replica dînsului.

Drept la replică la Marius Mioc (more…)

 

Noiembrie 1990. Conferinţă de presă CADA la GDS: „L-am sprijinit pe generalul Stănculescu, ţinînd cont de faptul că toţi sîntem dalmaţieni” (video) august 15, 2011


Conferinţa de presă a Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA) şi a altor mişcări militare apărute după revoluţie (Grupul de Iniţiativă pentru Democratizarea Armatei = GIDA, Acţiunea pentru Dreptate Militară = ADM, Grupul de Acţiune pentru Modernizarea Armatei = GAMA) ţinută în noiembrie 1990 la Grupul pentru Dialog Social. Momentul conferinţei de presă este după ce ministrul Victor Atanasie Stănculescu dăduse un ordin de desfiinţare a CADA, după ce în prealabil îşi crease susţinere în armată cu ajutorul unui val de avansări la excepţional care au însemnat şi o îmbunătăţire a situaţiei materiale a multor ofiţeri. După această conferinţă de presă, o parte din participanţi au fost trecuţi în rezervă de ministrul Victor Stănculescu. Înregistrarea video este după o casetă care a fost montată, posibil chiar de Grupul de Dialog Social. Sînt unele întreruperi care arată că la montaj s-au scos nişte părţi (poate considerate nerelevante). La sfîrşitul conferinţei de presă înregistrarea pe care am avut-o la dispoziţie nu mai era de calitate. Am eliminat acea ultimă parte din filmarea prezentată mai jos. Comentariile mele au fost inserate în text cu litere cursive, între paranteze drepte.

Transcriere înregistrare: (more…)

 

Dialog CADA – Gelu Voican (11). Generalul Militaru a avut un consens al celorlalţi generali prezenţi, inclusiv generalul Stănculescu care era la comandă în urma morţii lui Milea (video) martie 5, 2010


Continuarea dialogului din 12 februarie 1990 dintre ofiţerii Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA) şi viceprimministrul Gelu Voican Voiculescu, reprezentant al preşedintelui Ion Iliescu. Comentariile mele sînt cu litere cursive între paranteze drepte.

Vezi părţile precedente ale acestui dialog:

Lista de revendicări a CADA
În rîndul armatei sînt uscături, oameni care au tras în populaţie. Se ajunge la situaţia din perioada 17-19, cînd s-au vînat familii de cadre
Cînd a început să se spargă vitrinele, cu fiecare vitrină care cădea, cădea şi o părticică din noi, de spaimă
Cu revoluţia am pactizat noi, cei care am fost piept în piept. Dar nu au pactizat comandanţii noştri care se erijează în revoluţionari
Terorişti n-au fost atît de mulţi cît a fost război psihologic. Ne-am împuşcat noi între noi şi aşa am omorît populaţie nevinovată
De ce nu se spune că securitatea şi miliţia au avut tancuri şi că ei au călcat lumea?
Generalul Militaru este un om a cărui merite sînt incontestabile
Mihai Chiţac este o persoană extrem de săritoare şi receptivă la interesele naţiunii
Cunoaşteţi existenţa dosarelor Corbu 1 şi Corbu 2?
500 de studenţi de la Academia Tehnică Militară sînt în piaţă, 23 fac greva foamei

Transcriere înregistrare: (more…)

 

Istoria comisiei guvernamentale din 1990, care a propus trimiterea în judecată a lui Stănculescu şi Chiţac octombrie 16, 2008


În 1997 am discutat cu Rodica Marina Giura, fostă funcţionară de poştă şi membră a Frontului Democratic Român care se constituise în decembrie 1989 în clădirea Operei din Timişoara. Ea a contribuit la înfiinţarea comisiei guvernamentale de anchetă din 1990, acea comisie care a propus prima oară trimiterea în judecată a generalilor Mihai Chiţac, Victor Atanasie Stănculescu şi Ştefan Guşă. Cînd mi-a dat declaraţia de mai jos doamna Giura era maior de poliţie.

Am publicat această declaraţie în cartea „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei” (Editura Sedona 1999). O reproduc acum aici, în urma recentei condamnări a generalilor Mihai Chiţac şi Victor Stănculescu. Precizez că trimiterea în judecată a generalilor Stănculescu şi Chiţac (Guşă murise între timp) s-a făcut în 1997 anume pe temeiul materialelor strînse de această comisie guvernamentală de anchetă.

Pe la sfîrşitul lui decembrie 1989, începutul lui ianuarie a apărut la TV un interviu cu generalul Chiţac proaspăt numit ministru de interne care declara că el nu a fost la Timişoara în perioada revoluţiei. În urma interviului, la Consiliul Judeţean unde mă aflam s-a prezentat căpitan de tancuri Grigore Taşcău de la unitatea militară din Buziaş, care a spus că în 17 decembrie l-a văzut pe generalul Chiţac la Catedrală, fiind indignat.

În 12 ianuarie 1990, împreună cu Marton Florin, cpt. Taşcău şi încă o persoană (Marian) am plecat la Bucureşti, unde am fost primiţi la orele 24 (după eşuarea manifestaţiei care avusese loc în faţa guvernului) de dl. viceprimministru Voican şi consilierul Mugurel Florescu (ulterior procuror general adjunct), cărora le-am relatat situaţia referitoare la Chiţac. Voican a promis că va verifica cele declarate de noi şi dacă se confirma îl va demite. Gelu Voican ne-a luat adresele spunînd că ne va căuta la nevoie.

După un timp, văzînd că nu se iau măsuri, am plecat iar în aceeaşi formaţie la Bucureşti. Voican ne-a dat o împuternicire (mie şi lui Florin Marton) pentru a putea intra în unităţile militare să cercetăm adevărul „pentru informarea preşedintelui Iliescu”. Cu această împuternicire am întîmpinat totuşi greutăţi la intrarea în unităţile militare de aviaţie, unde a fost nevoie de acordul şefului aviaţiei pe ţară. La aviaţie am ascultat benzile audio înregistrate în perioada revoluţiei, benzi care cuprindeau ordinele date de la garnizoană şi misiunea elicopterelor care au survolat Timişoara în 17 decembrie. Această audiere s-a făcut în prezenţa şi cu ajutorul ofiţerului Chiticaru Constantin. După ascultarea primei benzi am fost rugaţi să părăsim unitatea.

Atunci un alt ofiţer (lt-col. Şurcu Cornel) mi-a înmînat un memoriu adresat conducerii ţării de un grup de ofiţeri de aviaţie (grup care avea să fie nucleul CADA).

Văzînd problemele pe care le-am avut am plecat la Bucureşti cu propunerea să se formeze o comisie cu girul guvernului care să poată aduna informaţii despre revoluţie. În urma discuţiei cu Voican acesta ne-a spus să formăm comisia. M-am întors la Timişoara şi am luat legătura cu lt-col. Ghinea care aduna date despre morţii revoluţiei, solicitîndu-i ajutorul în propunerea unui membru al comisiei dintre ofiţerii neimplicaţi în revoluţie. Mi l-a propus pe maior Oancea Viorel. Am trecut pe listă pe mr. Oancea Viorel, lt-col Ghinea, Marton Florin, cerîndu-i lt-col. Ghinea numele unui medic militar neimplicat. Mi l-a dat pe cel al doctorului Meliţă, care a acceptat să facă parte. Acestuia i-am solicitat un nume de procuror militar neimplicat. Mi l-a dat pe cel al lui cpt. Romeo Bălan. Acesta l-a propus pe procuror civil Speriuşi Vlad Vasile, care l-a propus pe avocat Popa Constantin. Am mai adăugat pe listă pe fostul deţinut politic Vintilescu Teodor.

Am plecat cu lista la Bucureşti, exact cînd se desfăşura manifestarea CADA. Printre cele cerute de CADA se afla şi adevărul despre revoluţie. Gelu Voican le-a spus că a venit în întîmpinarea lor în această problemă deoarece formase deja o comisie de cercetare. M-a prezentat ofiţerilor din CADA, şi citind lista cu membrii comisiei ofiţerii au adăugat pe listă pe maistru militar Stanciu Traian, lt-col. Şurcu, maior Chiriac Octavian, contestîndu-i pe lt-col. Ghinea şi pe Marton Florin, care au fost eliminaţi din comisie. Imediat a fost bătută la maşină lista şi semnată de prim-ministrul Petre Roman şi de viceprimministrul Gelu Voican Voiculescu.

Ulterior dr. Meliţă a fost contestat de cadrele de la Spitalul Militar şi s-a retras din comisie.

După două zile de activitate a comisiei a apărut un comunicat, chipurile din partea comisiei, cum că din verificările comisiei ministrul de interne Chiţac este nevinovat.

Indignată l-am sunat pe primul ministru Petre Roman spunînd că renunţăm, blocăm activitatea comisiei dacă se dau comunicate false în numele nostru. Acesta declară că va lua măsuri împotriva celor vinovaţi. Am aflat ulterior că Gelu Voican dăduse comunicatul. Căutîndu-mă la telefon acesta m-a rugat să nu dau dezminţire, spunîndu-mi că a fost luat la întrebări de Petre Roman.

Comisia a dat dezminţire şi ne-am început activitatea. Precizez că iniţial membrii comisiei mă suspectau pe mine de comunicat, deoarece Petre Roman în discuţia cu CADA declarase ca sînt reprezentantul guvernului în comisie.

Datorită informaţiilor pe care le aveam de la aviaţie, aveam ordinele date de cei de la comandament, transmise de lt-col. Balaş. Audiindu-l pe lt-col Balaş, acesta iniţial a negat ordinele date, dar cînd i-am citit cîteva din ordinele transmise (pe care le cunoşteam din benzile audio de la aviaţie) acesta ne-a spus că paginile din Jurnalul de luptă din perioada revoluţiei au fost rupte şi duse la Bucureşti împreună cu hărţile pe care erau notate dispozitivele de luptă cu comandanţii lor. Am sunat la Bucureşti, unde l-am găsit la M.Ap.N. pe general Vasile Ionel, cerîndu-i să-mi trimită jurnalul de luptă şi hărţile, lucru pe care l-a şi făcut, trimiţînd un maior din minister cu ele. Acesta mi le-a predat personal, pentru care am semnat.

Dintre membrii comisiei au participat efectiv procurorul Romeo Bălan (doar la primul dosar, motivînd că are foarte mult de lucru la serviciu), procuror Speriuşi Vlad, maistru militar Stancu Traian, avocat Popa Constantin şi eu. Lt-col. Şurcu şi maior Chriac, datorită faptului că erau activi în CADA veneau foarte rar la comisie. Cînd am finalizat primul dosar în care propuneam cercetarea penală a miniştrilor Stănculescu, Chiţac, şefului statului major general Guşe şi alţii, au fost chemaţi să semneze referatul colonel Oancea Viorel (care n-a participat la comisie, a semnat însă referatul). Chiriac şi Şurcu au citit referatul spunînd că îl vor semna după ce vin de la Bucureşti (fiind chemaţi de Stănculescu). La reîntoarcere au refuzat să semneze şi au încercat să mă elimine din comisie. Au declarat că eu nu reprezint pe nimeni (la poştă unde eram angajată refuzau să-mi plătească salariul; abia ulterior am reuşit să-mi primesc banii cu ajutorul lui Petre Roman). S-a supus la vot şi cu majoritate s-a hotărît rămînerea mea în comisie. Dr. Vintilescu [ajuns ulterior deputat – nota mea] n-a participat la lucrările comisiei, în schimb mă atenţiona că s-ar putea să-mi cadă o cărămidă în cap şi că KGB-ul e pe urmele mele. Nici dr. Vintilescu nu a semnat referatul.

După depunerea dosarului la procuratura militară am plecat (fiind chemaţi) la primul ministru pentru prezentarea situaţiei, împreună cu procuror Speriuşi, cpt. Taşcău şi maistru militar Stancu T. La citirea referatului cu propunerile noastre, Petre Roman a fost de acord cu cercetarea penală a lui Chiţac, despre Guşe a fost ambiguu, în privinţa lui Stănculescu „nici nu poate fi vorba”.