Cronologia revoluției române, așa cum o propăvăduia Moise Guran: „Securitatea refuză să se implice în stradă”. Atît 16-17 decembrie 1989 la Timișoara, cît și 21 decembrie 1989 București sînt „diversiune externă”

Moise Guran, steaua politică în ascensiune a Uniunii Salvați România, nu a scris despre revoluție doar articolul (linc) care a pricinuit cererea asociației „17 Decembrie” din Timișoara de înlăturare a sa din conducerea USR (linc).

În decembrie 2014 Guran a publicat un alt articol, „Revoluţie sau lovitură de stat? De fapt, nu e chiar aşa simplu…” (linc). În articol dă o cronologie a revoluției, care e de fapt copiată după o carte a lui Alex Mihai Stoenescu. Despre cartea lui Stoenescu Guran scrie: „o lucrare istorică de referinţă în ceea ce priveşte anul 1989 în România. Vă invit să o cumpăraţi şi să o citiţi”.

Legat de Alex Mihai Stoenescu, pe acest blog am scris mai multe articole despre dumnealui, pe care le găsiți la pagina „Analize despre revoluția din 1989” (linc). Despre cartea „Istoria loviturilor de stat în România” – vol. IV – „Revoluția din decembrie 1989 – o tragedie românească”, din care citează Guran, am scris următoarele comentarii:
– “Prejudecăţile birocratice ale lui Alex Stoenescu” – comentariu la primul volum al acestuia despre revoluţie – “Istoria loviturilor de stat în România – vol. IV (I)”, Editura Rao Bucureşti, 2004.
– “Securitatea în revoluţia din 1989, după părerea lui Alex Stoenescu” – comentariu la capitolul “Departamentul Securităţii Statului la începutul revoluţiei” din “Istoria loviturilor de stat în România – vol. IV (II)”, Editura Rao Bucureşti, 2005.
– Greşita distincţie a lui Alex Stoenescu: “diversiune” şi “revoltă populară” (I) – prima parte a comentariului la capitolul „Lovitura principală – Bucureşti 21 decembrie 1989” şi la alte referiri despre începutul revoluţiei din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005).
– Greşita distincţie a lui Alex Stonenescu: “diversiune” şi “revoltă populară” (2) – a 2-a parte a comentariului la capitolul „Lovitura principală – Bucureşti 21 decembrie 1989” şi la alte referiri despre începutul revoluţiei din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005).
– Căderea lui Ceauşescu, văzută de Alex Stoenescu – Comentariu la partea legată de căderea lui Ceauşescu din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005).

Din cronologia revoluției propăvăduită de Moise Guran, rețin următoarele idei de bază:

Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (17). Clasarea cauzei față de anumiți făptuitori, bănuiți și părți civile. Disjungerea cauzei legată de avionul prăbușit în 28 decembrie 1989

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției”. Din capitolul „Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea)”, prezint acum partea legată de clasarea cauzei față de unii făptuitori (răposați), bănuiți și părți civile și disjungerea cauzei legată de doborîrea unui avion Tarom în 28 decembrie 1989.

Vezi fragmentele anterioare ale rechizitoriului, comentate pe acest blog:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
– Principalele evenimente desfășurate în intervalul orar 12,06 – 16,00 din data de 22 decembrie 1989
– Revoluția în orașele României
– Preluarea puterii de către CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Introducere. Inducerea în eroare executată în mod direct de către conducerea CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Efectele psihozei şi divizării (tehnici ale dezinformării) – resimţite la nivelul întregii populaţii a României
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN. Gelu Voican Voiculescu (1994): „Lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie”… „Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa unei implicări armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei”
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare prin intermediul mass-media
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Diversiunea radio-electronică – componentă a inducerii în eroare
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Cazul Otopeni. Conduita inculpatului Rus Iosif – șeful Aviaţiei Militare
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Execuția fostului președinte Ceaușescu Nicolae

În acest fragment al rechizitoriului se explică clasarea cauzei față de anumite persoane. Se trage concluzia că generalii Victor Atanase Stănculescu, Nicolae Militaru, Ion Hortopan și Nicolae Eftimescu sînt vinovați de crime împotriva umanității, dar ca urmare a faptului că aceștia au murit, se dispune clasarea. Tot vinovat de crime împotriva umanității este considerat și Silviu Brucan, deși el n-a avut funcții de conducere militare, pentru că acesta a redactat comunicate publice ale CFSN, „a avut un rol determinant în crearea conjuncturii mincinoase ce a avut drept consecinţă uciderea la Tîrgovişte a fostului şef de stat şi a soţiei acestuia” și „a instigat în permanenţă la lupta armată fratricidă dintre forţele MApN şi cele aparţinînd MI-DSS”. Și față de Brucan se dispune clasarea pe motiv de moarte a făptuitorului. Mi se pare că imaginea aceasta de luptă fratricidă între M.Ap.N. și MI-DSS pe care o prezintă parchetul nu corespunde întrutotul adevărului. În perioada de după 22 decembrie 1989 (la care se referă rechizitoriul) a existat și luptă fratricidă armată cu armată, nu doar armată cu securitate. Unele cazuri de luptă armată cu armată sînt prezentate și în rechizitoriu. Cei care au creat diversiunea nu aveau neapărat ceva împotriva securității, ci aveau nevoie de haos ca să ascundă faptele lor de reprimare a revoluției și să se pretindă salvatori ai revoluției. Pentru ca pretenția de salvare a revoluției să aibă credibilitate era nevoie de niște victime, dar autorilor diversiunii nu le-a păsat prea mult dacă victimele sînt de la securitate, armată sau civili. Au acționat nediscriminatoriu. Din punct de vedere propagandistic era mai lesne să fie prezentată securitatea ca dorind să-l readucă la putere pe Ceaușescu, iar Brucan, în temeiul și a experienței personale cu securitatea (a fost anchetat după „scrisoarea celor 6”), și-a manifestat mai fățiș neîncrederea în securitate. Nu era nimic anormal în acea conjunctură să se manifeste neîncredere în securitate.

Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (16). Execuția fostului președinte Ceaușescu Nicolae

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției”. Din capitolul „Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea)”, prezint acum subcapitolul „Execuția fostului președinte Ceaușescu Nicolae”.

Vezi fragmentele anterioare ale rechizitoriului, comentate pe acest blog:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
– Principalele evenimente desfășurate în intervalul orar 12,06 – 16,00 din data de 22 decembrie 1989
– Revoluția în orașele României
– Preluarea puterii de către CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Introducere. Inducerea în eroare executată în mod direct de către conducerea CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Efectele psihozei şi divizării (tehnici ale dezinformării) – resimţite la nivelul întregii populaţii a României
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN. Gelu Voican Voiculescu (1994): „Lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie”… „Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa unei implicări armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei”
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare prin intermediul mass-media
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Diversiunea radio-electronică – componentă a inducerii în eroare
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Cazul Otopeni. Conduita inculpatului Rus Iosif – șeful Aviaţiei Militare

În acest subcapitol se discută despre executarea soților Ceaușescu, operațiune care este deasemeni considerată parte a inducerii în eroare și diversiunii. „Uciderea la 25 decembrie 1989 a cuplului Ceauşescu Nicolae şi Elena, după supunerea acestora la un proces penal fără respectarea drepturilor procesuale elementare, a făcut parte integrantă din inducerea în eroare exercitată de grupul politico-militar (vîrfurile decizionale ale CFSN şi ale MApN) ajuns la putere în stat şi a avut drept scop legitimarea în faţa poporului român, ascunderea filosovietismului şi preconstituirii acestei puteri”, spune Parchetul. Aici sînt într-un oarecare dezacord cu Parchetul. Am îndoieli cu privire la „preconstituirea” puterii, pe care le-am exprimat deja în comentariile la capitolele precedente ale rechizitoriului. Ascunderea filosovietismului nici nu s-a prea făcut. CFSN a spus deschis că dorește să mențină România în Tratatul de la Varșovia iar în 1990 la mitingurile opoziției și în presa de opoziție s-a vorbit mult despre filosovietismul FSN. Asta nu l-a împiedicat pe Ion Iliescu să cîștige alegerile cu 85% din voturi în mai 1990. Însă legitimarea în fața poporului român ar putea fi unul dintre motivele uciderii Ceaușeștilor. În fragmentele anterioare ale rechizitoriului s-a arătat deja că la C.C. se făcuse cîte un guvern la fiecare etaj. Deși televiziunea a intrat rapid sub controlul grupului Iliescu și s-a introdus acolo cenzura armatei (cum tot în rechizitoriu s-a explicat anterior), existau încă grupuri de revoluționari care nu recunoșteau CFSN ca autoritate legitimă. În momentul cînd grupul Iliescu organizează procesul și execuția Ceaușeștilor, acesta este un semn că anume acest grup exercită puterea în stat. Inculpatul Gelu Voican Voiculescu, unul dintre cei care au susținut execuția Ceaușeștilor, spusese la Comisia Senatorială Decembrie 1989 (declarație folosită acum împotriva sa): „Am avut o insistenţă în a vrea moartea lor, dar nu dintr-o ură personală, ci ca un raţionament abstract şi impersonal. (…) Orice nouă echipă, orice nou regim nu se impune decît prin acte dure, prin moarte chiar. Impresia mea, că faptul de a-l fi ucis pe Nicolae Ceauşescu a conferit echipei asteia credibilitate şi a impus-o ca respectabilă. Pentru că pînă atunci erau vorbe. Noi, însă am făcut ceva. În trei zile l-am omorît pe Ceauşescu. Am îndrăznit şi ne-am asumat riscul. Atunci, toţi au zis „Ăştia sînt nişte oameni serioşi dacă au cutezat asta, pot să facă încă următorii paşi”. Şi din momentul ăla nimeni nu a mai avut curajul să… ne-a conferit o consistenţă”.

Rechizitoriul în procesul revoluției (13). Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare prin intermediul mass-media

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției”. Din capitolul „Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea)”, prezint acum subcapitolul „Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN”.

Vezi fragmentele anterioare ale rechizitoriului, comentate pe acest blog:

– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
– Principalele evenimente desfășurate în intervalul orar 12,06 – 16,00 din data de 22 decembrie 1989
– Revoluția în orașele României
– Preluarea puterii de către CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Introducere. Inducerea în eroare executată în mod direct de către conducerea CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Efectele psihozei şi divizării (tehnici ale dezinformării) – resimţite la nivelul întregii populaţii a României
– Rechizitoriul în procesul revoluției (12). Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN. Gelu Voican Voiculescu (1994): „Lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie”… „Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa unei implicări armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei”

În subcapitolul care urmează se vorbește despre dezinformarea făcută prin intermediul mijloacelor de informare în masă. Principala dezinformare a fost făcută prin televiziunea română (la pagina TVR în decembrie 1989 găsiți multe asemenea exemple). Aspectul cel mai important relevat în rechizitoriu este că în 22 decembrie 1989 „la orele 15:00, în biroul adjunctului directorului TVR (etajul XI), s-a instalat un grup militar de control şi cenzură a informaţiei ce urma a fi difuzată prin această instituţie. Comandamentul Militar a fost condus de gl. (r) Nicolae Tudor, impus în această funcţie de gl. lt. Stănculescu Atanasie Victor (ministrul apărării în acel moment), adjuncţii acestuia fiind cpt. de rang I Dumitrescu (Cico) Emil şi col. Oană Florea Marin”. Cu alte cuvinte, emisiunea TVR din 22 decembrie 1989 se împarte în perioade distincte: dimineața, cînd TVR era încă sub controlul lui Ceaușescu și s-a transmis comunicatul despre moartea lui Milea, după intrarea revoluționarilor în TVR pînă la ora 15, cînd a existat un relativ haos și spuneau revoluționarii ce voiau, și după ora 15, cînd Stănculescu instituie controlul militar la TVR, prin intermediul generalului Nicolae Tudor și al inculpatului Emil Dumitrescu poreclit Cico. Acest inculpat a murit în timpul urmăririi penale. Nu știu care e situația generalului Tudor.

Rechizitoriul în procesul revoluției (12). Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN. Gelu Voican Voiculescu (1994): „Lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie”… „Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa unei implicări armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei”

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției”. Din capitolul „Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea)”, prezint acum subcapitolul „Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN”.

Vezi fragmentele anterioare ale rechizitoriului, comentate pe acest blog:

– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
– Principalele evenimente desfășurate în intervalul orar 12,06 – 16,00 din data de 22 decembrie 1989
– Revoluția în orașele României
– Preluarea puterii de către CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Introducere. Inducerea în eroare executată în mod direct de către conducerea CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Efectele psihozei şi divizării (tehnici ale dezinformării) – resimţite la nivelul întregii populaţii a României

În acest subcapitol sînt prezentate induceri în eroare care au contribuit la crearea psihozei teroriste efectuate de persoane din conducerea Ministerului Apărării Naționale. Vinovăția inculpaților civili din cadrul CFSN (Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu) provine din faptul că ei au acceptat această dezinformare. Însuși unul din inculpați – Gelu Voican Voiculescu – a declarat în 1994 la Comisia Senatorială că diversiunea „a făcut-o armata (…) lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie, că armata a fost, a făcut și a dres”.

Adina Anghelescu-Stancu – Interviu din 1991 cu generalul Nicolae Militaru

Pe internet găsesc un interviu (linc) dat de generalul Nicolae Militaru pentru Adina Anghelescu, în 1991, și publicat în revista „Baricada”. Reporterița scrie că a păstrat ciorna manuscrisului pe care sînt adnotări „făcute chiar de mîna generalului atunci cînd acesta a solicitat să vadă materialul înaintea publicării lui”. Generalul Militaru a murit în 1996 „în urma unui aşa-numit cancer galopant, la puţin timp după ce anunţase că va fi contracandidatul lui Ion Iliescu la Preşedinţia României”, scrie doamna Anghelescu. În fapt Militaru nu doar a anunțat că va fi contracandidatul lui Ion Iliescu la alegeri ci chiar a fost contracandidatul acestuia, dar a avut un număr nesemnificativ de voturi (0,22%) și a murit puțin după alegeri.

În contextul în care în rechizitoriul din dosarul revoluției se fac multe referiri la generalul Militaru, cred folositor să readuc în atenție acest interviu și cititorilor mei. În acest dosar al revoluției Nicolae Militaru nu a mai putut fi audiat, deci punctul lui de vedere cu privire la evenimente îl putem afla doar din asemenea interviuri date cînd încă mai trăia.

Cu Brîndușa Armanca în 1997. „În linii mari adevărul se cam cunoaște… Problema este că s-au scris atîtea minciuni despre revoluție… Nu e vorba să descoperim acuma roata… ci pur și simplu să lămurim opinia publică despre care este adevărul” (video)

În 1997 am fost invitat la o emisiune a TVR Timișoara, a cărei realizatoare era Brîndușa Armanca, pentru a vorbi despre cărțile mele care apăruseră pînă atunci – „Falsificatorii istoriei” și „Revoluția din Timișoara așa cum a fost” (aceasta din urmă apăruse chiar în acel an). Cred că emisiunea a fost difuzată în 17 decembrie 1997 și titlul ei era „Remember”.

Transcriere înregistrare:

Rechizitoriul în procesul revoluției (9). Preluarea puterii de către CFSN

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, în care e descrisă preluarea puterii de către CFSN.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
– Principalele evenimente desfășurate în intervalul orar 12,06 – 16,00 din data de 22 decembrie 1989
– Revoluția în orașele României

În acest capitol Parchetul descrie preluarea puterii de către CFSN. Se face referire și la niște înregistrări video, pe care le-am prezentat și eu pe blog – de pildă la Pregătirile CFSN de preluare a puterii (video) – linc și la Ion Iliescu citeşte la TVR programul CFSN şi componenţa acestuia (linc). Se arată că la ora 16 din ziua de 22 decembrie 1989, Ion Iliescu însoțit de alte cîteva persoane (printre care generalul în rezervă Nicolae Militaru) s-a dus la sediul M.Ap.N. unde a fost recunoscut ca „noul comandant suprem al Forțelor Armate Române” de către cei aflați acolo, generali și ofițeri superiori din armată, dar și din Ministerul de Interne și din securitate, căci, zice Parchetul, se aflau atunci la M.Ap.N. și persoane din conducerea miliției și securității. Ion Iliescu a înființat atunci un „comandament unic militar și civil care avea să coordoneze inclusiv operațiunile militare, pe întregul teritoriu al țării”. Din capitolul precedent al rechizitoriului rezultă că la acea oră era liniște în țară din punct de vedere militar, poate cu excepția Sibiului.

Rechizitoriul în procesul revoluției (7). Principalele evenimente desfăşurate în intervalul orar 12:06 -16:00 din data de 22 decembrie 1989

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din București, în 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceaușescu și pînă la orele 16.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:

– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu

În acest fragment se descriu evenimentele de după fuga lui Ceaușescu (cînd se consideră că acesta a pierdut puterea), pînă la ora 16, cînd s-a consolidat „grupul Iliescu”. Au fost cucerite de revoluționari sediul securității, televiziunea și radioul. Deasemeni și în provincie revoluționarii au ocupat sediile comitetelor județene PCR, ale miliției și securității.

Puțin înainte de fuga președintelui din C.C., fratele său, generalul Ilie Ceaușescu, dăduse un ordin – notă telefonică – ca toate unitățile militare să acționeze conform stării de necesitate, dar această notă telefonică a fost primită numai de o parte dintre unități (după cum reiese din jurnalele acțiunilor de luptă și din declarația lui Victor Stănculescu).

În jurul orei 14,10 generalul Eftimescu transmite o notă telefonică prin care se poruncește tuturor unităților să se retragă în cazărmi și să execute doar ordinele primite de la Ministerul Apărării Naționale. Parchetul apreciază că acesta e momentul în care conducerea superioară a armatei a preluat prerogativele comandantului suprem Nicolae Ceaușescu.

La 5 minute după acest moment generalul Stănculescu trimite trupe la Televiziunea Română, iar mai tîrziu, pînă la orele 16, vor fi înconjurate cu trupe și alte obiective (sediul CC, Radiodifuziunea, Banca Națională, Casa Scînteii – unde erau redacțiile și tipografia multor ziare, Palatul Primăverii, mari întreprinderi din București). La acele momente în toată țara situația era calmă și astfel „nu existau motive întemeiate pentru reînarmarea trupelor și trimiterea lor în stradă”, explică Parchetul.

În sediul CC se încercau constituirea a diferite comitete revoluționare care să preia puterea. Iosif Dan a declarat că au fost vreo 14 guverne, „la fiecare etaj s-a făcut un guvern”. Din alte declarații reies și unii dintre cei care încercau să încropească o nouă putere: Ion Moțoi Chicideanu, Ilie Verdeț, Constantin Dăscălescu (prim-ministrul lui Ceaușescu), Dumitru Mazilu, Nicolae Dide.

La Televiziunea Română, după ce a fost cucerită de revoluționari, începînd cu ora 15 a fost instituit un comandament militar, în frunte cu generalul Nicolae Tudor și cu inculpatul Emil (Cico) Dumitrescu, care a avut drept scop „cenzura și controlul informațiilor”. Cu alte cuvinte, Televiziunea Română Liberă (cum se prezenta) nu a mai fost chiar așa de liberă după ora 15.

VI. Principalele evenimente desfăşurate în intervalul orar 12:06 -16:00 din data de 22 decembrie 1989

Rechizitoriul în procesul revoluției (6). Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din București, în dimineața de 22 decembrie 1989, sinuciderea fostului ministru al apărării Vasile Milea, numirea lui Stănculescu în funcția de ministru, ședința C.P.Ex. din dimineața de 22 decembrie și fuga Ceaușeștilor din clădirea CC. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada

În ceea ce privește moartea generalului Vasile Milea, Parchetul concluzionează că a fost o sinucidere. „S-a realizat chiar şi o reconstituire a stării de fapt existente şi s-a conchis că scenariul asasinării ministrului apărării s-a dovedit imposibil, singura concluzie viabilă fiind aceea a sinuciderii”. Se citează din nou din raportul Comisiei Senatoriale (care, reamintesc, a fost boicotată la Timișoara): „Dacă gl. Milea ar fi executat întocmai ordinul lui Ceauşescu şi ar fi deschis focul cu tot armamentul asupra revoluţionarilor, am fi avut mii de victime şi poate întreaga acţiune ar fi fost înecată în sînge”. Se susține astfel că regimul comunist ar fi fost capabil în 22 decembrie 1989 să oprească revoluția. Pentru mine, care în 16 decembrie 1989 m-am alăturat revoluției lîngă casa preotului Laszlo Tokes cînd erau acolo sub 200 de persoane, cu gîndul că e foarte posibil să răsturnăm regimul (nu știam sigur că vom izbuti să-l răsturnăm, dar consideram asta ca o variantă deplin posibilă), ideea că regimul ar mai fi putut să oprească revoluția în 22 decembrie 1989, după ce deja se revoltaseră mai multe orașe din țară și ieșiseră în stradă zeci de mii de bucureșteni, mi se pare aberantă. De altfel, însăși declarația lui Stănculescu, citată de Parchet, spune că la acel moment rezistența era inutilă și că printre cei din C.C. era o „panică pe care nu o vezi decît poate o singură dată în viaţă”.

Dar pe lîngă ce scrie Comisia Senatorială sînt amintite și cercetări proprii făcute de Parchet. Se lansează ipoteza: „Este foarte probabil ca încă înaintea sinuciderii ministrului apărării, pe fondul nemulţumirilor privind eficienţa represiunii, comandantul suprem să fi luat decizia numirii gl.lt. Stănculescu în funcţia de ministru al apărării”. Se sugerează astfel, fără să se spună explicit, că Milea s-ar fi sinucis după ce și-a dat seama că a căzut în dizgrația lui Ceaușescu. Martorul Silviu Curticeanu enumeră astfel ipotezele motivului sinuciderii lui Milea: „Ori s-a speriat de faptul că Ceauşescu l-a ameninţat că îl pune în faţa plutonului de execuţie, ori a văzut că armata nu-i mai răspunde şi nu mai poate face nimic, sau pentru că ştia că şi armata poartă o vină în legătură cu cele întîmplate”.