Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

CPRD se opune schimbărilor la legea 341/2004 propuse de Teodor Mărieş şi SSPR februarie 17, 2012


Încă din 22 ianuarie am semnalat faptul că Raymond Luca, preşedintele CPRD, este împotriva iniţiativelor de schimbare a legii 341/2004 ale lui Teodor Mărieş (preşedintele asociaţiei „21 Decembrie”, aflat în greva foamei) şi George Costin (secretarul de stat la SSPR). Vezi: Teodor Mărieş semnează un protocol cu PDL. Raymond Luca se opune oricăror schimbări în legea 341/2004 (linc).

Recent (15 februarie), domnul Luca îşi reafirmă opoziţia faţă de planurile de schimbare a legii 341/2004, printr-un comunicat de presă publicat pe saitul Camerei Deputaţilor (linc), în care se spune că „comisia parlamentară pentru revoluţionarii din decembrie 1989 a decis prin vot să nu susţină aceste amendamente”. Reproduc mai jos respectivul comunicat. Comentariile mele au fost inserate în text cu litere cursive între paranteze drepte. La sfîrşit am adăugat comentarii suplimentare. (more…)

 

Precizări de la Preşedinţia României februarie 14, 2012


După ce Mediafax a transmis ştirea (linc) că preşedintele Traian Băsescu, referindu-se la cererea de graţiere a fostului general Victor Stănculescu, a afirmat că acesta e „singurul condamnat” pentru revoluţia din 1989, am adresat preşedintelui României o scrisoare în care atrăgeam atenţia că respectiva afirmaţie reprezintă o „minciună sfruntată”, îi ceream confirmarea faptului că respectiva afirmaţie a fost într-adevăr făcută de domnia sa şi, pentru cazul că informaţia MediaFax e corectă, ceream să mi se spună cine este consilierul prezidenţial vinovat de dezinformarea preşedintelui şi dacă s-au luat măsuri de pedepsire a acestuia, ţinînd seama de gravele prejudicii aduse credibilităţii instituţiei prezidenţiale. În scrisoare dădeam şi o listă incompletă a proceselor legate de revoluţie, din care se putea observa că Stănculescu nu e singurul condamnat pentru aceasta. În esenţă e vorba de argumentele folosite în articolul de pe acest blog: Preşedintele Traian Băsescu minte cu privire procesele revoluţiei, în timp ce analizează cererea de graţiere a lui Stănculescu (linc).

Preşedinţia României mi-a trimis un răspuns, semnat de consilierul de stat Gabriel Cristian Piscociu, din care reiese că expresia folosită de domnul Traian Băsescu la o emisiune radiofonică, în legătură cu Victor Atanasie Stănculescu, a fost de „singurul mare vinovat al revoluţiei”, nu de „singurul condamnat al Revoluţiei”, cum apăruse în ştirea Mediafax. Reţin totodată răspunsul lui Traian Băsescu despre dosarele revoluţiei, cînd reporterul Alexandra Andon l-a întrebat: „Acum ar fi posibilă desecretizarea lor? Sînt secretizate?”. Domnul Băsescu a răspuns: „Eu cred că nu e nimic secret”. Este o precizare importantă pentru oameni de felul lui Cornel Mihalache, care se prezintă drept specialişti în istoria revoluţiei din 1989 şi care îşi exprimă neîncrederea cînd li se spune că dosarele legate de revoluţie au fost desecretizate, părîndu-li-se o aberaţie îndemnul de a cerceta documentele în locul bîrfelor (vezi polemica legată de filmul „Terorist – erou martir” – linc).

Redau mai jos răspunsul primit de la Preşedinţia României: (more…)

 

SSPR şi Asociaţia „21 Decembrie” fac propuneri de schimbări în Legea 341/2004 februarie 2, 2012


De pe saitul asociaţiei „21 Decembrie” (linc) prezint ultimile propuneri de schimbări în legea 341/2004 pe care SSPR le înaintează parlamentului, în cadrul discutării propunerii legislative a parlamentarului brăilean Viorel Balcan. Cu roşu sînt trecute amendamentele asociaţiei „21 Decembrie”, propuse în 30 ianuarie 2012 şi acceptate şi de secretarul de stat George Costin, dar întreaga ultimă coloană reprezintă amendamentele propuse de SSPR.

Amintesc că propunerea Balcan a fost respinsă în Senat cu 0 voturi pentru şi 113 împotrivă, cum remarca preşedintele CPRD Raymond Luca (linc). Amendamentele SSPR şi Asociaţiei „21 Decembrie” transformă practic proiectul de lege Balcan într-o lege nouă. Ideea principală a proiectului de lege Balcan – limitarea acordării titlurilor de luptător în revoluţie doar la oraşele declarate martir – este eliminată, dar se pun mai multe amendamente noi. Tehnica legislativă de a schimba o lege în momentul votului în camera decizională, ignorînd complet textul iniţial al legii şi dezbaterile din cealaltă cameră este copiată după felul cum s-a procedat cu proiectul de lege 410/2011 (linc), devenit legea 283/2011 (pe acest blog am făcut şi eu greşeala pe care au mai făcut-o alţii de a denumi legea 410/2011), prin care s-au suspendat indemnizaţiile luptătorilor remarcaţi în revoluţie.

Remarc în amendamentele propuse cîteva expresii mai mult propagandistice prin care se subliniază caracterul anticomunist al revoluţiei din 1989 (dar adevărul istoric este că în timpul revoluţiei au fost afirmate şi lucruri de tipul: „Nu vrem să avem capitalismul. Vrem un socialism democratic” – linc) sau adaugă cuvîntul „criminal” şi „impus prin forţă străină” la caracterizarea regimului comunist. Pe lîngă aceste amendamente mai mult de formă sînt şi cîteva de substanţă: (more…)

 

Teodor Mărieş semnează un protocol cu PDL. Raymond Luca se opune oricăror schimbări în legea 341/2004 ianuarie 22, 2012


Domnul Teodor Mărieş, preşedintele asociaţiei „21 Decembrie” bucureşti, aflat în cea de-a 61 zi de grevă a foamei (linc) (îl sfătuiesc să renunţe) a iscălit un protocol cu PDL cu privire la schimbări care ar trebui făcute în Legea 341/2004. Acest protocol (semnat de Ioan Oltean şi Mircea Toader din partea PDL, George Costin de la SSPR, Teodor Mărieş, Nicolae Bănuţoiu şi Victor Grigorescu în calitate de revoluţionari) a fost subiectul unor mesaje de poştă electronică schimbate de domnul secretar de stat George Costin cu Raymond Luca, preşedintele CPRD. Reproduc mai jos fragmente din această corespondenţă, cum mi-au fost aduse la cunoştiinţă de domnul Luca. Scurte explicaţii introduse de mine au fost scrise cu litere cursive, între paranteze drepte.

George Costin către Raymond Luca, 20 ianuarie 12:44 PM

ASTAZI a fost semnat un PROTOCOL cu PDL.
ATASEZ acest document precum si amendamentele si propunerile pe care le voi sustine.
Daca aveti propuneri, va rog sa mi le transmiteti, sau sa fiti prezent luni, 23 ianuarie 2012 orele 19.00, la Grupul Parlamentar PDL din Camera Deputatilor pentru a le sustine.
Vă doresc un concediu placut in continuare!

Raymond Luca către George Costin, 20 ianuarie 2:37 PM

Stimate domnule secretar de stat,
Am primit materialele si iata care este opinia mea: (more…)