Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Îl vizitam pe Tokes aproape zilnic decembrie 9, 2015


copertarcumafostDin cartea mea „Revoluția din Timișoara așa cum a fost” publicată în 1997 am mai prezentat deja cîteva mărturii ale celor implicați în revoluția timișoreană. Prezint acum declarația lui Arpad Gazda, un apropiat al pastorului Laszlo Tokes.

Născut în 28 ianuarie 1966 la Covasna, de religie reformată, Arpad Gazda era în 1989 lăcătuş mecanic la IJPIPS şi student seralist la fizică. A fost printre cei reținuți în noaptea de 16/17 decembrie 1989 în clădirea bisericii reformate din Timișoara, cînd miliția a intrat în clădire ca să-l evacueze pe Laszlo Tokes. În 1995, cînd mi-a dat declarația de mai jos, era corespondent de Timişoara al săptămînalului orădean „Erdelyi Naplo”. În 1999 a absolvit jurnalistica la Universitatea din Budapesta. Este unul din cei mai cunoscuți ziariști unguri din România. A lucrat în conducerea ziarului clujean „Kronika” și apoi a devenit corespondent de Transilvania al agenției maghiare de presă MTI.

Declarația lui Arpad Gazda am retipărit-o și în cărțile „Revoluția din Timișoara și falsificatorii istoriei” și „Revoluția fără mistere. Începutul revoluției române: cazul Laszlo Tokes”. (more…)

 

„Ne-a spus că sîntem liberi, apoi am mai fost reţinuţi o zi” septembrie 12, 2012


Din cartea mea „Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost” redau mărturia lui Victor Burghelea, cu care am fost în aceeaşi cameră la Penitenciarul Timişoara. Lui Victor Burghelea i-am cerut ca dacă iese mai repede decît mine din închisoare (ceea ce s-a şi întîmplat) să-mi anunţe familia şi să le transmită şi nişte instrucţiuni pentru confirmarea alibiului de care aveam nevoie pentru a tăgădui prezenţa mea la revoluţie. Într-adevăr a dat telefon familiei mele, care de la Burghelea a putut afla prima oară că sînt în viaţă, dar instrucţiunile pe care îi spusesem să le dea nu le-a reţinut.

Victor Burghelea s-a născut în 29 septembrie 1934 la Rîşcani (Basarabia). În 1989 lucra ca tehnician la fabrica ELBA. În 1995, cînd i-am luat această declaraţie, era pensionar. După revoluţie, a fost o vreme secretar al asociaţiei ALTAR (a arestaţilor din revoluţie). A răposat în 2004. Iată declaraţia sa:

14 decembrie 1989, înspre seară trec întîmplător prin Piaţa Maria, unde lume foarte puţină – cîţiva – sînt postaţi lîngă parohia lui Laszlo Tokes. Nu ştiu de ce aceşti cîţiva sînt postaţi acolo. (more…)

 

Verificarea armamentului securităţii şi miliţiei din Timişoara septembrie 3, 2012


În 8 ianuarie 1990, o comisie formată din cadre ale Ministerului Apărării Naţionale formată din căpitan Mihai Diaconu, locotenent-colonel Ştefan Demeter, maistru militar Ambrosie Pantea, plutonier Vasile Ciuhan, plutonier Vasile Cuciureanu şi sergent major Gabriel Rotaru, a verificat armamentul cadrelor de miliţie şi securitate din judeţul Timiş. Pe multe arme s-au găsit urme de funingine, ceea ce arată că s-a tras cu ele, dar nu s-a putut stabili cînd şi în ce împrejurări, şi dacă s-a tras în aer sau în manifestanţi. Nici în cazul armelor care n-au avut urme de funingine, nu se poate trage o concluzie definitivă, deoarece aceste urme dispar dacă arma este curăţată. Regula generală în 1989 era ca armamentul să fie curăţat după folosire, dar în decembrie 1989 evoluţia rapidă a evenimentelor a făcut ca această regulă să se neglijeze.

Documentul pe care-l reproduc aici nu constituie o dovadă pe baza căreia s-ar putea trage concluzii cu privire la cei care ar fi tras în populaţie în timpul revoluţiei, ci doar un indiciu care, dacă nu se coroborează şi cu alte dovezi, nu poate demonstra nimic. Consider însă documentul interesant, de aceea îl reproduc aici. (more…)

 

Minciuni anticomuniste marca Sorin Ilieşiu octombrie 23, 2009


Vicepreşedintele Alianţei Civice, Sorin Ilieşiu, a lansat un nou apel, de astă dată către ambasadorul SUA, căruia îi cere o audienţă pentru a-i prezenta un apel pentru condamnarea internaţională a comunismului. Scrisoarea domnului Ilieşiu, la care au aderat 36 de organizaţii civice şi sindicale, e prezentată pe saitul asociaţiei „21 Decembrie” (linc).

Delegaţia care ar urma să discute cu ambasadorul american (sau o fi discutat deja?) este mai cuprinde, pe lîngă domnul Ilieşiu, pe: Teodor Mărieş, preşedinte al asociaţiei „21 Decembrie”, George Costin, declarat „preşedinte executiv” al Blocului Naţional al Revoluţionarilor (este vorba de organizaţia care îl are ca preşedinte de onoare pe Ion Iliescu; conducerea anunţată în presă după ultimul congres al acesteia nu-l includea însă pe George Costin, fie a dezinformat presa, fie în actele depuse la tribunal după congres e o altă conducere decît ceea ce s-a discutat la congres, de faţă cu presa), Antonie Popescu şi Ionuţ Matei, avocaţi ai asociaţiei „21 Decembrie”, Liviu Antonesei, Florian Mihalcea, preşedinte al Societăţii „Timişoara”.

Un lucru mă deranjează însă în scrisoarea domnului Ilieşiu: Afirmaţia categorică că „nimeni nu a fost trimis în judecată pentru masacrul din decembrie 1989”. Această afirmaţie reprezintă o minciună sfruntată. Au fost o mulţime de procese legate de revoluţia din 1989. Numai referitor la revoluţia din Timişoara, avem următoarele cazuri, prezentate de mine în cartea „Curtea Supremă – Procesele revoluţiei din Timişoara (1989)”: (more…)

 

Securistul Gheorghe Sălăjan în procesul revoluţiei din Timişoara (2): Caraşcă cu doi ofiţeri de miliţie au plecat la Bucureşti să ducă nişte dosare generalului Vlad iunie 12, 2009


A 2-a parte a mărturiei lui Gheorghe Sălăjan, ofiţer timişorean de securitate însărcinat cu cercetarea penală, în procesul revoluţiei din Timişoara. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive între paranteze drepte. (more…)

 

Procesul Chiţac-Stănculescu şi mercenariatul jurnalistic octombrie 17, 2008


Odată cu pronunţarea hotărîrii judecătoreşti în procesul Chiţac-Stănculescu, o parte a mass-mediei, care de 19 ani dezinformează în problema revoluţiei române, şi-a reluat cu intensitate dezinformările.

De pildă, într-un comentariu de Bogdan Pitaru de la Antena 3 citim: “În cazul generalului Stănculescu, justiţia română s-a perpelit 18 ani în decizii îndoielnice, menite să arunce procesul acestuia în derizoriu. Generalul a fost, pe rând, condamnat, graţiat, trimis la psihiatru şi, într-un final, încarcerat”. Informaţii false şi tendenţioase. Stănculescu nu a fost niciodată graţiat, trimiterea la psihiatru este o cerinţă a Codului de procedură penală în cazurile de omor, nu o toană a judecătorilor, iar deciziile justiţiei în cazul Stănculescu s-au perpelit atîta vreme doar datorită sprijinului politic pe care Stănculescu l-a avut (şi încă îl are) din partea fostului preşedinte Ion Iliescu. Deşi exista o propunere de începere a urmăririi penale a generalilor Stănculescu şi Chiţac încă din 1990, din partea unei comisii care anchetase evenimentele din Timişoara, parchetul nu a făcut asta decît în 1997, după ce Iliescu pierduse alegerile. Bogdan Pitaru nu spune cine este vinovat de prelungirea procesului. Generalul Stănculescu însuşi, personal sau prin avocaţii săi, a folosit toate tertipurile posibile pentru prelungirea procesului. De pildă, deşi fusese examinat psihiatric, a pretins că examinarea nu e valabilă fiindcă nu s-a făcut cu internare, cerînd pe acest motiv rejudecarea procesului. În mod normal procesul Chiţac-Stănculescu era încheiat în 2000, cînd se respinsese recursul celor doi generali şi se dăduse prima hotărîre „definitivă şi irevocabilă”. Doar împrejurarea că Ion Iliescu a ajuns la putere şi a numit un procuror general care a promovat recursul în anulare în acest caz a făcut ca procesul să se prelungească atît. Cei doi generali nu se pot considera însă nedreptăţiţi de prelungirea procesului, cîtă vreme ei înşişi au făcut memorii pentru promovarea acelui recurs în anulare. Toate cele 4 complete de judecată care au examinat cauza i-au găsit vinovaţi, iar completul de la recursul în anulare trimisese cauza la rejudecare.

“Aşa cum doar mareşalul Antonescu nu poate fi singurul vinovat pentru deciziile României din al doilea război mondial, aşa nici generalul Stănculescu nu poate fi unicul responsabil pentru dramele din timpul Revoluţiei române”, mai scrie Bogdan Pitaru.

Lăsînd la o parte comparaţia trasă de păr între un general comunist şi un mareşal anticomunist, observăm manipularea opiniei publice prin inducerea ideii că justiţia l-ar fi considerat pe generalul Stănculescu drept unic vinovat de dramele revoluţiei române. Nimic mai fals. Lăsînd la o parte celelalte oraşe, referindu-ne doar la Timişoara, încă din 1990 au fost trimise în judecată 25 de persoane pentru participare la reprimarea revoluţiei. După 6 ani de procese, din cei 25 de inculpaţi 9 au fost condamnaţi (Ion Coman, Ilie Matei, Cornel Pacoste, Ion Popescu, Traian Sima, Ion Deheleanu, Ion Corpodeanu, Iosif Veverca, Nicolae Ghircoiaş – la acesta din urmă s-a constatat că pedeapsa a fost graţiată), în 2 cazuri (Radu Bălan şi Emil Macri) a intervenit decesul inculpaţilor, în alte 9 cazuri s-a constatat că fapta a fost amnistiată (Valentin Ciucă, Ion Baciu, Gheorghe Avram, Laurenţiu Preda, Eugen Mişea, Tiberiu Grui, Eugen Peptan, Gheorghe Ganciu, Emilian Zamfir Iosef), iar în 5 cazuri (Filip Teodorescu, Gabriel Anastasiu, Gheorghe Atudoroaie, Tinu Radu, Viorel Bucur) s-a pronunţat achitare. Pe lîngă acest proces de amploare, au mai fost condamnaţi în procese separate: plutonierul major de miliţie Vasile Bandula (pentru împuşcarea lui Vasile Moldovan), căpitanul de miliţie Traian Cozma (pentru falsificare de buletine de identitate pentru generalii Constantin Nuţă, Mihalea Velicu, Emil Macri şi coloneii Nicolae Ghircoiaş şi Ion Deheleanu; s-a constatat însă că infracţiunea e graţiată), iar în cazul locotenentului Florin Dragomir s-a constatat că fapta de purtare abuzivă a fost amnistiată. Toţi aceşti inculpaţi erau din miliţie, securitate sau activul de partid. Cîtă vreme a fost Ion Iliescu preşedinte, nimeni din armată nu a fost tras la răspundere pentru crimele de la Timişoara. Populaţia oraşului observase însă că şi armata deschisese focul, fapt recunoscut de altfel şi de generalul Stănculescu. Abia după pierderea puterii de Ion Iliescu în 1996, justiţia a putut să se atingă şi de cadre ale M.Ap.N. care se făcuseră vinovate de crime în Timişoara. Au mai fost astfel condamnaţi generalul Constantin Rotariu, locotenent-colonel Ion Păun şi căpitan Constantin Gheorghe, toţi aceştia fiind graţiaţi imediat după condamnare de preşedintele Ion Iliescu. A mai fost condamnat de asemeni căpitan Ilie Andreoiu, pentru împuşcarea a 3 persoane. După toate aceste procese, faptul că se pretinde că Stănculescu ar fi fost singurul găsit responsabil de dramele revoluţiei este doar o expresie a fenomenului de mercenariat care există în jurnalistica românească.

Stănculescu pare să fi fost la Timişoara om de încredere a lui Ceauşescu. A fost numit de acesta comandant militar al oraşului în data de 20 decembrie (cînd n-au mai fost morţi ci un singur rănit) iar în 22 decembrie tot Ceauşescu l-a numit ministru al apărării naţionale, după sinuciderea lui Milea. Dictatorul avea o deosebită încredere în cel care avea să-i organizeze execuţia.