Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Ovidiu Forai – La taifas cu cronicarii Timișoarei mai 21, 2018


În 17 mai, la biblioteca Universității din Timișoara, a avut loc lansarea cărții lui Ovidiu Forai – „La taifas cu cronicarii Timișoarei”.

Ovidiu Forai este un fost coleg al meu de facultate (Politehnică), care după revoluție a lucrat ca ziarist sportiv, apoi a făcut o a doua facultate – istorie la „Babeș-Bolyai” din Cluj, și s-a apucat și de scris cărți cu tematică istorică. Pe teme de istorie a mai publicat o carte în 2015 – „Biserica Sfîntul Gheorghe, prima catedrală a Timișoarei” (linc), o monografie a unei clădiri care a fost și catedrală catolică, și geamie mahomedană, și care a fost dărîmată în 1914 (urmele fundației clădirii se pot vedea în Piața Sfîntul Gheorghe, în urma săpăturilor arheologice). Mai are publicate și cîteva cărți despre sport. De prin 2005 a renunțat la meseria de ziarist pentru cea de inginer (la Contitech), dar n-a abandonat complet scrisul.

Noua carte, „La taifas cu cronicarii Timișoarei”, este o culegere de interviuri cu persoane care au scris despre istoria Timișoarei și Banatului. Sînt în total 17 interviuri, printre care și un interviu cu mine. Lista persoanelor interviate este: Dan Ciobotaru, Claudiu Călin, Florin Drașovean, Costin Feneșan, Cristina Feneșan, Sergiu Galiș, Rudolf Graf, Ioan Hațegan, Luciana Ianculescu, Arpad Jancso, Octavian Leșcu, Marius Mioc, Ioan Munteanu (recent răposat), Victor Neumann, Mihai Opriș, Istvan Petrovics, Rodica Vârtaciu-Medeleț. În „Introducere” autorul arată că lista celor interviați a fost aleasă subiectiv de dînsul, dar e conștient că există și alte persoane cu contribuții importante la istoria Timișoarei și e posibil să scrie și un al doilea volum, unde să includă persoane absente în această lucrare. (more…)

 

Viorel Marineasa: „Teroriştii printre noi. Adevărul despre ucigaşii Revoluţiei” de Grigore Cartianu (recenzie) februarie 13, 2012


Scriitorul şi conferenţiarul universitar timişorean Viorel Marineasa mi-a trimis o nouă recenzie legată de o carte despre revoluţia din 1989: „Teroriştii printre noi. Adevărul despre ucigaşii revoluţiei” de Grigore Cartianu. Respectiva recenzie a fost publicată şi în revista timişoreană „Orizont”. O prezint acum şi cititorilor acestui blog.

Despre volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor. Să mori împușcat ca un animal sălbatic” al lui Grigore Cartianu am scris cu vreun an în urmă. Observam atunci că prima sută de pagini este compromisă de faptul că autorul și-a însușit cu deosebită osârdie teoriile lui Alex Mihai Stoenescu, conform cărora „revoluția” din România ar fi fost rodul acțiunii orchestrate a serviciilor secrete străine, dar recunoșteam că, pe următoarele 400, Cartianu își demonstrează talentul, reconstituind pas cu pas drumul cuplului prezidențial până sub zidul cazărmii de la Târgoviște.
Noua sa carte, Teroriștii printre noi. Adevărul despre ucigașii Revoluției (Editura Adevărul Holding, București, 2011), este consecința unei munci de echipă. Lui Cristian Delcea și lui Mihai Voinea li se datorează investigația jurnalistică (lor li se poate adăuga Laurențiu Ungureanu, cel ce a refăcut filmul evenimentelor de la Craiova), iar Andrei Crăciun i-a coordonat. În ce-l privește, Grigore Cartianu a alcătuit planul de ansamblu, a scris capitolul introductiv, a „supervizat întreaga construcție” și a așezat în final un șir de editoriale (când complementare, când de direcție în raport cu zdroaba de pe teren) având legătură sau tangență cu tema. (more…)

 

Viorel Marineasa: Recenzie la cartea lui Catherine Durandin – „Moartea Ceauşeştilor. Adevărul despre o lovitură de stat comunistă” decembrie 20, 2011


Prezint mai jos o recenzie la cartea despre revoluţie a lui Catherine Durandin recent apărută la editura Humanitas, scrisă de domnul Viorel Marineasa, scriitor timişorean, conferenţiar universitar şi patron al editurii Marineasa din Timişoara.

„Moartea Ceauşeştilor. Adevărul despre o lovitură de stat comunistă” de Catherin Durandin. Recenzie

Moartea Ceauşeştilor. Adevărul despre o lovitură de stat comunistă (Humanitas, București, 2011; ediția franceză: La mort des Ceaușescu, Bourin Editeur, 2009) este, dacă nu mă înșel, a șaptea carte pe care doamna Catherine Durandin (de data aceasta, cu participarea lui Guy Hoedts) o consacră României. În calitate de profesoară la Institutul Național de Limbi și Civilizații Orientale (INALCO) și la Institutul Superior de Relații Internaționale și Strategice (IPRIS), dumneaei s-a specializat în istoria recentă a țării noastre. (more…)

 

4 cărţi noi despre revoluţie decembrie 9, 2011


Am greşit ieri cînd, luîndu-mă după „Renaşterea Bănăţeană”, am scris pe blog că la sediul Uniunii Scriitorilor din Timişoara se va lansa volumul „Cărţile revoluţiei”. Nu există nici un volum cu titlul „Cărţile revoluţiei”, dar au fost lansate 4 cărţi despre revoluţie, editate de asociaţia „Memorialul Revoluţiei” din Timişoara.

La prezentarea cărţilor a vorbit criticul literar Cornel Ungureanu, din partea Uniunii Scriitorilor (gazda evenimentului). Viorel Marineasa a remarcat campania de falsificare a istoriei la care trebuie să se dea replică; a exemplificat cu nişte afirmaţii ale lui Catherine Durandin, care ar fi scris (n-am reţinut unde) că manifestul Frontului Democratic Român din Timişoara a fost redactat în română, maghiară, germană şi „… rusă” (cu puncte-punctele incluse) cînd de fapt a fost tipărit (şi) în sîrbă, fiindcă există minoritate sîrbă în Timişoara. Durandin probabil a văzut litere chirilice şi, habarnistă cum e, a crezut că e vorba de limba rusă. Alte aberaţii marca Durandin ar cuprinde prezenţa la Timişoara a unor grupuri de manifestanţi care vorbeau româneşte cu accent basarabean. Alex Mihai Stoenescu a fost pomenit de asemenea, cu titulatura pe care i-a dat-o Neculai Constantin Munteanu – „cel mai scîrbos informator al securităţii” (linc).

„Născuţi în lanţuri” se cheamă cartea coordonată de Lucian Vasile Szabo care analizează reflectarea revoluţiei de la Timişoara în presa locală, naţională şi internaţională. (more…)

 

Asociaţia „Memorialul Revoluţiei” – apariţii editoriale în 2010 noiembrie 15, 2010


Asociaţia „Memorialul Revoluţiei” din Timişoara, care conform legii 152/2000 este administratoarea Centrului Naţional de Documentare, Cercetare şi Informare Publică despre Revoluţia din Decembrie 1989, a editat în 2010 mai multe cărţi. Nu am avut timp să scriu nişte recenzii serioase pentru ele (îmi rezerv dreptul de a reveni), dar semnalez aceste apariţii editoriale celor interesaţi. (more…)

 

Frobii (povestire ştiinţifico-fantastică) mai 29, 2010


V-am plictisit destul cu revoluţia pe blogul ăsta, azi vă dau o povestire ştiinţifico-fantastică pe care am scris-o cînd aveam 14 ani (în 1982). Povestirea a fost difuzată în acel an la radio Bucureşti 3, la emisiunea „Exploratorii lumii de mîine”, dar n-a fost niciodată publicată pe hîrtie. La vremea aceea eram pasionat de literatură ştiinţifico-fantastică, iar emisiunea săptămînală „Exploratorii lumii de mîine” era singura emisiune de acest fel din audiovizualul românesc. (more…)

 

Societatea „Timişoara” şi-a făcut sait martie 22, 2010


De fapt saitul e de cîteva săptămîni (cel mai vechi articol văd că e din 4 martie), dar eu abia acu’ aflai, şi acu’ vă zic şi vouă: http://www.societateatimisoara.ro/ (more…)

 

Victoria Chiticariu, copilul revoluţiei, va participa la spectacolul aniversar dedicat eroilor decembrie 13, 2009


Victoria Chiticariu, copilul revoluţiei. Foto: tion.ro

La spectacolul dedicat eroilor revoluţiei care va avea loc în 18 decembrie 2009, de la ora 18, în Piaţa Operei din Timişoara, va participa şi Victoria Chiticariu, tînăra născută în timpul revoluţiei, anunţă saitul tion.ro (linc). Foarte posibil ca Victoria să fie copilul a cărui naştere fost anunţată de la balconul Operei în 21 decembrie 1989, înregistrarea audio a acelui moment fiind prezentată pe acest blog (linc).

Spectacolul va cuprinde concertul „Messa de Requiem” de Giuseppe Verdi şi va fi coordonat de directorul Operei din Viena, Ioan Holender (timişorean de obîrşie). Vor participa orchestrele şi corurile reunite ale Filarmonicii Banatul şi ale Operei din Timişoara. Muzica va fi intercalată cu texte citite de actori, inclusiv o poezie scrisă special pentru acest eveniment de Herta Muller, laureată a premiului Nobel pentru literatură (multă vreme locuitoare a oraşului Timişoara).

Victoria (acum studentă la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor) va urca pe scenă în timpul spectacolului, alături de Victor Rebengiuc şi actori de la teatrele timişorene (român, maghiar şi german) şi va rosti un text consacrat aniversării revoluţiei pregătit de Viorel Marineasa.

Spectacolul respectiv se va transmite în direct pe TVR3, TVR Timişoara şi radio Timişoara.

 

Aniversarea revoluţiei la Timişoara. Invitaţi: Emil Constantinescu, Lech Walesa, Viktor Orban, Laszlo Tokes, Imre Pozsgay ş.a. decembrie 11, 2009


Am amintit deja despre sesiunea de comunicări despre revoluţie organizată de Fundaţia Academia Civică, Societatea Timişoara şi Asociaţia Memorialul Revoluţiei, care a început în 10 decembrie şi va continua în 11 decembrie 2009, la casa Adam Muller Gutenbrun. (more…)