Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Aberații legislative: 38000 euro subvenții de la stat pentru românii din diaspora care se repatriază, dar confiscare a sumelor de peste 2000 euro ale acelorași români care nu pot fi justificate iunie 7, 2018


Un proiect de lege aprobat recent de guvern, vizînd combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, prevede dreptul autorităților de a confisca sumele de peste 2000 de euro trimise în țară din străinătate, dacă nu pot fi justificate (linc). Proiectul de lege ar transpune în practică Directiva UE 2015/849 privind prevenirea spălării banilor sau finanțării terorismului.

Milioane de români muncesc în străinătate și mulți dintre ei trimit bani în țară la rude. Unii și-au construit case în România cu bani cîștigați în străinătate. Sînt oameni care au muncit din greu și au izbutit să pună niște bani deoparte. Acum statul pretinde să ai documente justificative pentru acești bani, sau se confiscă!

Unii dintre românii din străinătate poate au lucrat fără contract legal. Nu orice căpșunar sau îngrijitor de bătrîni care s-a dus în altă țară a avut contract legal. Dar asta nu înseamnă că banii pe care i-a cîștigat nu i se cuvin. Sînt bani rezultați din muncă cinstită și deseori grea. Dacă nu s-au plătit niște impozite pentru banii aceia e treaba statului în care s-a desfășurat munca, nu a statului român, să ancheteze și eventual să emită pretenții financiare. Dar legea plănuită de guvern vorbește de confiscare pentru simplul fapt că nu există documente justificative pentru bani, fără să fie nevoie de vreo dovadă că banii sînt rezultatul unei activități nelegale. Se poate întîmpla următoarea situație: Statul român să confiște banii pe motiv de lipsă de documente justificative, iar după un timp statul – să zicem spaniol – să constate că românul respectiv n-a plătit impozite și să-i pretindă bani (cu asistența judiciară a statului român, căci între state există acorduri de cooperare fiscală) ca impozit din cîștigul deja confiscat. Deci românul care a lucrat în Spania rămîne după muncă nu numai fără bani, ci și cu datorie la fiscul spaniol, pe motiv de neplată a impozitelor! (more…)

 

Richard Andrew Hall: Revoluţia română din 1989 ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul „Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism (1). Mişcări de deschidere august 29, 2009


Richard Andrew Hall este un profesor american care s-a ocupat de studiul istoriei revoluţiei române din 1989 (subiectul lucrării sale de doctorat). Cititorii constanţi ai acestui blog îl cunosc deja, căci am mai publicat aici traduceri din lucrările dînsului.

Mai citeşte, pe acest blog, alte lucrări ale domnului Hall:
Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România (teza de doctorat – fragmente) (1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8)
Cazul Petre Olaru (1, 2, 3, 4, 5, 6, 7)

Încep acum în serial publicarea traducerii unor fragmente din altă lucrare a domnului Hall: „Revoluţia română din 1989 ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul „Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism”.

Pentru publicarea în altă parte a lucrărilor domnului Hall aveţi nevoie de aprobarea autorului, cu care puteţi lua legătura la hallria@comcast.net.

Opiniile din articol aparţin autorului. Precizez că nu împărtăşesc toate ideile domnului Hall despre revoluţia română. Ca de obicei, intervenţiile mele vor fi cu litere cursive între paranteze drepte.

În serialul pe care-l încep acum va fi vorba de filmul „Şah-mat” al regizoarei Susanne Brandstatter, consacrat revoluţiei române, şi de discuţiile care au existat în jurul acestui film. Filmul respectiv a fost amplu comentat inclusiv în România (mai ales de „Jurnalul Naţional” şi televiziunea Antena 1). Deasemenea, se vor analiza afirmaţiile despre revoluţie şi contradicţiile dintre acestea ale unor personalităţi cunoscute în România precum Dan Pavel, Ion Mihai Pacepa, Andrei Codrescu, Vladimir Tismăneanu ş.a.

Mişcări de deschidere

Orice istorie conţine de fapt două istorii: Istoria epocii care este povestită şi istoria epocii în care se povesteşte. Înregistrarea trecutului este întotdeauna, într-o oarecare măsură, prizoniera prezentului în care se face înregistrarea. (more…)

 

Rich Andrew Hall – „Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România” (1). Ceauşescu pleacă în Iran ianuarie 5, 2009


"Tineretul Liber" din 26 decembrie 1989 despre vizita lui Ceauşescu în Iran

"Tineretul Liber" din 26 decembrie 1989 despre vizita lui Ceauşescu în Iran

Rich Andrew Hall este un profesor american care a studiat revoluţia română din 1989. În 1997 şi-a luat doctoratul în ştiinţe politice la Universitatea Indiana, teza de doctorat avînd titlul: „Rescrierea istoriei revoluţiei. Relaţiile într-un regim autoritar şi triumful revizionismului securist în România de după Ceauşescu”.

Recent dl. Hall şi-a publicat teza de doctorat pe internet, pe blogul său personal consacrat revoluţiei române din 1989. Unele idei din această teză de doctorat le consider interesante, de aceea voi publica aici în serial traducerea unor părţi din această lucrare. Pentru republicarea în altă parte a acestor fragmente este nevoie să cereţi aprobarea autorului, cu care se poate lua legătura la hallria@comcast.net

Ceauşescu pleacă în Iran

Luni dimineaţă, în 18 decembrie 1989, preşedintele Ceauşescu a plecat într-o vizită dinainte plănuită în Iran. Era primul şef de stat care mergea într-o vizită oficială la Teheran după moartea aiatolahului Khomeini în iunie 1989<Jack Anderson şi Dale Van Atta – „Iran Embarassed by Ceausescu Visit” (Iranul stînjenit de vizita lui Ceauşescu) în Washington Post, 17 ianuarie 1990>. Cînd avionul prezidenţial a decolat spre Iran, Timişoara era practic sub ocupaţie militară de către unităţi de armată, securitate şi miliţie. Se pare că Ceauşescu era mulţumit de veştile pe care le primise despre înăbuşirea revoltei, încît a considerat că poate părăsi ţara în siguranţă. În absenţa sa, atribuţiile sale erau preluate de Biroul Permanent al Comitetului Politic Executiv (C.P.Ex.). În fapt, asta însemna că puterea rămîne prim-viceprimministrului – soţia sa Elena – care nu era nicidecum o străină de putere, şi vicepreşedintelui ţării, Manea Mănescu, care era căsătorit cu sora lui Nicolae, Maria<Martyn Rady, Romania in Turmoil: A Contemporary History (New York: IB Tauris & Co Ltd., 1992), pag. 94. Pentru legăturile lui Mănescu cu familia Ceauşescu, vezi ibid., pag. 52-53>.

Faptul că Ceauşescu a părăsit ţara în toiul celei mai serioase ameninţări pe care a avut-o de înfruntat vreodată regimul comunist din România, pe deplin conştient de ceea ce se întîmplase cu ceilalţi lideri comunişti din regiune cu doar puţină vreme în urmă, în acea toamnă, e o dovadă despre cît de încrezător în propriile-i forţe şi rupt de realitate devenise. Pe de altă parte, absenţa lui din ţară între 18 şi 20 decembrie pentru un răstimp de peste 48 de ore a oferit elitelor din cadrul regimului oportunitatea perfectă să îl elimine de la putere dacă ar fi dorit asta. Ceauşescu, foarte probabil, ar fi primit azil politic în Iran. În teorie cel puţin, dacă înlăturarea lui Ceauşescu a fost premeditată, acesta era momentul ideal pentru a acţiona.

Multe persoane din elita comunistă îşi aminteau cum absenţa din ţară a lui Ceauşescu în timpul devastatorului cutremur din 1977 a paralizat autorităţile<Lovitura de stat eşuată plănuită pentru octombrie 1984 în timp ce Ceauşescu era în vizită în Germania de Vest a fost inspirată de amintirea experienţei din martie 1977. Vezi Silviu Brucan, The Wasted Generation: Memories of the Romanian Journey from Capitalism to Socialism and Back (Generaţia irosită: Amintiri ale călătoriei româneşti de la capitalism la socialism şi înapoi), Editura Westview Press 1993, Boulder, Colorado, SUA, pag. 131-134>. Mai mult, fiind ameninţaţi de Ceauşescu la şedinţa de urgenţă a C.P.Ex. din 17 decembrie 1989 cu înlăturarea din funcţii şi posibila execuţie, iar Ceauşescu fiind convins la acea şedinţă mai degrabă să amîne decît să anuleze acea hotărîre, comandanţii militari ai lui Ceauşescu aveau o puternică motivaţie să acţioneze rapid. Însă, în loc să facă aşa ceva, acoliţii lui Ceauşescu i-au executat credincioşi ordinele şi au aşteptat răbdători întoarcerea sa. Acesta este un puternic argument împotriva oricărei presupuneri că subordonaţii lui Ceauşescu plănuiau să-l înlocuiască şi intenţionat au lăsat evenimentele din Timişoara să scape de sub control.

Teoriile care pretind că Ceauşescu a fost răsturnat de o lovitură de stat plănuită din afară au o problemă în a explica de ce complotiştii n-au încercat să preia puterea în răstimpul cînd Ceauşescu a fost în afara ţării şi să-l împiedice apoi să revină în România. Întîmplările din Timişoara deja asiguraseră dimensiunea populară presupusă a fi atît de importantă acestui scenariu al loviturii de stat. Mai mult, dacă protestele din Timişoara au fost instigate de agenţi străini, de ce aceşti agenţi au fost incapabili să răspîndească revoluţia la Bucureşti (care a rămas surprinzător de liniştit) în timpul acestor zile?

În susţinerea ideii că evenimentele din decembrie au fost o lovitură de stat cu sprijin sovietic, Cornel Ivanciuc a citat comentariile din martie 1994 ale lui Igor Toporovski (directorul Institutului pentru Studii Politice Ruseşti şi Internaţionale de la Moscova), care a pretins că Biroul Politic Sovietic „a ales momentul cînd Ceauşescu era la Teheran [pentru a-l înlătura], căci altfel acţiunea ar fi fost greu de iniţiat”<Cornel Ivanciuc, “Raporturile dintre Frontul Salvării Naţionale şi KGB”, revista 22, nr. 21 (24-30 mai 1995), pag. 11>. Totuşi, faptele spun altceva. Ceauşescu nu a fost înlăturat la momentul cel mai prielnic – cînd se afla în Iran – iar răscoala din Timişoara nu s-a răspîndit în afara oraşului decît după întoarcerea lui Ceauşescu. Toate acestea aruncă îndoieli asupra afirmaţiilor lui Toporovski.

Comentariu propriu (Marius Mioc): Cornel Ivanciuc, cel care a scris în revista „22” despre declaraţiile lui Igor Toporovski, este un fost informator al securităţii. A se vedea articolul Mirelei Corlăţan – „Cornel Ivanciuc: Am turnat şi am fost plătit de Securitate” apărut în „Cotidianul” din 25 octombrie 2006. De la Ivanciuc şi alţii au preluat „argumentul Toporovski”, de pildă Vladimir Alexe în „Ziua” din 20 decembrie 1999. Acest Vladimir Alexe apare la rîndul său pe o listă a informatorilor Securităţii. În aceste condiţii eu pun la îndoială nu numai corectitudinea declaraţiilor lui Igor Toporovski ci chiar şi simpla existenţă a acestora. Ce anume a declarat Igor Toporovski despre revoluţia română, dacă o fi declarat ceva pe acest subiect, trebuie stabilit prin surse mai serioase decît Cornel Ivanciuc.

(Va urma)