Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (17). Clasarea cauzei față de anumiți făptuitori, bănuiți și părți civile. Disjungerea cauzei legată de avionul prăbușit în 28 decembrie 1989 ianuarie 27, 2020


Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției”. Din capitolul „Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea)”, prezint acum partea legată de clasarea cauzei față de unii făptuitori (răposați), bănuiți și părți civile și disjungerea cauzei legată de doborîrea unui avion Tarom în 28 decembrie 1989.

Vezi fragmentele anterioare ale rechizitoriului, comentate pe acest blog:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
– Principalele evenimente desfășurate în intervalul orar 12,06 – 16,00 din data de 22 decembrie 1989
– Revoluția în orașele României
– Preluarea puterii de către CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Introducere. Inducerea în eroare executată în mod direct de către conducerea CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Efectele psihozei şi divizării (tehnici ale dezinformării) – resimţite la nivelul întregii populaţii a României
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN. Gelu Voican Voiculescu (1994): „Lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie”… „Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa unei implicări armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei”
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare prin intermediul mass-media
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Diversiunea radio-electronică – componentă a inducerii în eroare
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Cazul Otopeni. Conduita inculpatului Rus Iosif – șeful Aviaţiei Militare
Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Execuția fostului președinte Ceaușescu Nicolae

În acest fragment al rechizitoriului se explică clasarea cauzei față de anumite persoane. Se trage concluzia că generalii Victor Atanase Stănculescu, Nicolae Militaru, Ion Hortopan și Nicolae Eftimescu sînt vinovați de crime împotriva umanității, dar ca urmare a faptului că aceștia au murit, se dispune clasarea. Tot vinovat de crime împotriva umanității este considerat și Silviu Brucan, deși el n-a avut funcții de conducere militare, pentru că acesta a redactat comunicate publice ale CFSN, „a avut un rol determinant în crearea conjuncturii mincinoase ce a avut drept consecinţă uciderea la Tîrgovişte a fostului şef de stat şi a soţiei acestuia” și „a instigat în permanenţă la lupta armată fratricidă dintre forţele MApN şi cele aparţinînd MI-DSS”. Și față de Brucan se dispune clasarea pe motiv de moarte a făptuitorului. Mi se pare că imaginea aceasta de luptă fratricidă între M.Ap.N. și MI-DSS pe care o prezintă parchetul nu corespunde întrutotul adevărului. În perioada de după 22 decembrie 1989 (la care se referă rechizitoriul) a existat și luptă fratricidă armată cu armată, nu doar armată cu securitate. Unele cazuri de luptă armată cu armată sînt prezentate și în rechizitoriu. Cei care au creat diversiunea nu aveau neapărat ceva împotriva securității, ci aveau nevoie de haos ca să ascundă faptele lor de reprimare a revoluției și să se pretindă salvatori ai revoluției. Pentru ca pretenția de salvare a revoluției să aibă credibilitate era nevoie de niște victime, dar autorilor diversiunii nu le-a păsat prea mult dacă victimele sînt de la securitate, armată sau civili. Au acționat nediscriminatoriu. Din punct de vedere propagandistic era mai lesne să fie prezentată securitatea ca dorind să-l readucă la putere pe Ceaușescu, iar Brucan, în temeiul și a experienței personale cu securitatea (a fost anchetat după „scrisoarea celor 6”), și-a manifestat mai fățiș neîncrederea în securitate. Nu era nimic anormal în acea conjunctură să se manifeste neîncredere în securitate. (more…)

 

Manipulare dîmbovițeană: Iulian Vlad a fost eliberat prin hotărîre judecătorească februarie 8, 2018


Cînd a luat amploare campania propagandistică de prezentare a lui Iulian Vlad, fostul șef al securității comniste, ca erou național, care s-a opus (după diferite articole din presă și emisiuni TV) și lui Ceaușescu, și lui Iliescu, sau poate amîndurora, am comentat că pentru aprecierea rolului lui Iulian Vlad în 1989 este necesară cunoașterea hotărîrilor judecătorești prin care a fost condamnat. De pildă, scriam legat de un articol a lui Dan Turturică, în care se susținea ideea că Iulian Vlad a fost băgat la închisoare fiindcă  „a vrut să blocheze forțele pro-KGB, conduse de Ion Iliescu … plătind pentru gestul său patriotic cu ani de închisoare”, că înainte de a face asemenea afirmații, domnul Turturică ar fi trebuit să studieze motivarea hotărîrilor judecătorești de condamnare a lui Vlad, eventual să le combată dar după studiere (linc). (more…)

 

Wikipedia românească îl declară pe Lorin Fortuna „cadru de conducere al Partidului Comunist Român” noiembrie 9, 2015


În 4 septembrie am relatat că Wikipedia românească a şters articolul despre Lorin Fortuna (linc). Explicam în acel articol că nişte domni care activează pe saitul Wikipedia – secţiunea în limba română, au ajuns la concluzia că Lorin Fortuna, conducătorul Frontului Democratic Român înfiinţat la Timişoara în 20 decembrie 1989, care a condus opoziţia faţă de regimul ceauşist între 20 și 22 decembrie 1989 izbutind şi răsturnarea acestuia, nu este un subiect destul de notabil pentru respectiva enciclopedie on-line, adică nu se ridică la nivelul buldogului Manole (linc).

În 22 octombrie o altă persoană care activează la Wikipedia sub porecla de „SenatorulX” (în general cei care scriu la Wikipedia folosesc pseudonime) a făcut o cerere de recuperare a respectivului articol (linc), pe motiv că subiectul ar fi totuşi notabil. Remarc că în cadrul discuţiilor iniţiatorul propunerii de recuperare a amintit chiar articolul meu de pe acest blog. (more…)

 

Wikipedia românească a şters articolul despre Lorin Fortuna septembrie 4, 2015


Wikipedia este un sait destul de cunoscut (locul 7 pe plan mondial, conform traficului măsurat prin alexa.com – linc) care îşi propune să ofere publicului informaţii enciclopedice pe o largă varietate de subiecte. Are secţiuni în diferite limbi, inclusiv în limba română.

În cadrul secţiunii în limba română exista, de vreo 8 ani, şi un articol de prezentare a domnului Lorin Fortuna, cel care în decembrie 1989 a condus comitetul revoluţionar Frontul Democratic Român de la Timişoara, iar în perioada 22 decembrie 1989 – 12 ianuarie 1990 a condus judeţul Timiş (linc). Din decembrie 2014 Lorin Fortuna are şi titlul de cetăţean de onoare al Timişorii (linc). (more…)

 

Încercări de cenzurare a internetului. Wikipedia englezească intră în grevă pentru o zi ianuarie 18, 2012


Trei sînt pretextele cu care se încearcă în lumea modernă limitarea libertăţii de expresie: combaterea pornografiei, combaterea extremismului şi apărarea drepturilor de autor, scriam într-un articol mai vechi (linc).

Ideologia Statului Maximal, atît de populară pe plaiurile mioritice, are adepţi şi în SUA. Sub pretextul drepturilor de autor s-au propus acolo 2 legi prin care se încearcă limitarea libertăţii internetului. Situaţia este destul de serioasă ca să determine Fundaţia Wikimedia, care administrează unul din cele mai populare saituri de pe internet – Wikipedia – să anunţe o măsură fără precedent: intrarea în grevă pentru o zi a Wikipediei de limbă engleză (linc).

Pe Wikipedia de limbă română (care are o calitate mult mai scăzută decît cea de limbă engleză) subiectul nu pare să stîrnească interes. Voi traduce eu anunţul făcut de Fundaţia Wikimedia, tema fiind de interes general: (more…)

 

Wikipedia despre Gelu Voican Voiculescu aprilie 29, 2011


Enciclopedia on-line Wikipedia, sursa de informare a persoanelor superficiale din întreaga lume, scrie (varianta din 29 aprilie 2011; ulterior pot apărea schimbări) în articolul consacrat lui Gelu Voican Voiculescu (linc): (more…)

 

Scrierile mele – copiate de alţii ianuarie 19, 2009


Urmărind un linc pe care wordpress-ul mi-l indica că îmi trimite vizitatori pe blog am găsit o discuţie în care se spunea că articolul meu „Antisemitismul lui Eminescu” pus în 15 ianuarie pe acest blog ar fi de fapt copiat după o lucrare a Alinei Savin „Mihai Eminescu şi chestiunea evreească”.

Într-adevăr, sînt fraze întregi care corespund cuvînt cu cuvînt între cele două lucrări (paginile 5 şi 6 în articolul Alinei Savin, care e mai amplu). Numai că nu eu am copiat de la Alina Savin ci Alina Savin (persoană pe care n-o cunosc) de la mine. Ea şi-a scris articolul în 12 iunie 2006 la Poitiers, Franţa, aşa cum a precizat la sfîrşitul acestuia. Eu am publicat articolul în 19 mai 2003 pe forumul moldova.net – un forum specializat pe probleme legate de Basarabia, unde am activat cu numele de „Marius”. Forumul respectiv a avut între timp probleme, o parte din discuţiile vechi au dispărut, participanţii au trebuit să se reînregistreze, dar articolul respectiv încă se mai găseşte pe arhiva respectivului forum.

Pe urmă, în 2005 am republicat articolul, într-o variantă puţin adăugită, pe saitul novopress (fiind şi singura mea colaborare cu acel sait pînă acum).

Cînd am pus articolul pe blog am precizat că e vorba de un articol mai vechi pe care-l republic cu prilejul aniversării lui Mihail Eminescu, fac acum precizările ca să se vadă că nu eu am copiat de la Alina Savin ci aceasta de la mine. La bibliografie, Savin a trecut volumul „Opere” de Eminescu de la Editura Academiei din 1989 şi cartea lui Carol Iancu „Evreii din România de la excludere la emancipare”, pe care le citez în articol. Anonimul „Marius” de pe forumul moldova.net n-a fost trecut la bibliografie.

Nu e prima oară cînd păţesc asta. Un alt articol de-al meu pus şi pe acest blog (de cînd mi-am deschis blog mai pun aici şi articole ale mele mai vechi; nu pe toate, numai cele mai izbutite) „Hăţişurile politicii sovietice şi moldoveneşti, văzute de Mircea Druc”, pe care-l publicasem iniţial în 2005 pe altermedia, a fost baza dezvoltării articolului despre Mircea Druc de pe Wikipedia românească. În 10 septembrie 2008, „Evenimentul Zilei”, scrie un articol despre Mircea Druc în care recunosc nişte fraze copiate cuvînt cu cuvînt din articolul meu. Culmea e că cei de la Wikipedia s-au apucat să facă scandal că dreptul „lor” de proprietate intelectuală a fost încălcat, astfel că pînă la urmă ediţia on-line a „Evenimentului Zilei” a precizat Wikipedia ca sursă a articolului (în ediţia tipărită precizarea nu apare). Despre faptul că Wikipedia a copiat la rîndul ei de la mine n-au mai precizat.

Un alt caz a fost cu „Caietele Revoluţiei” nr. 3 (10)/2007, editate de Institutul Revoluţiei Române. La pagina 46, sub semnătura lui Gino Rado (vicepreşedinte al Asociaţiei „Memorialul Revoluţiei” din Timişoara, dar care, ca orice miel blînd, mai face un ban colaborînd şi cu Institutul Revoluţiei) a apărut articolul „Lepa Bărbat erou martir” care descrie moartea Lepei Bărbat, victimă a revoluţiei din Timişoara. În mai mult de jumătate din articol se reproduce cuvînt cu cuvînt o parte din declaraţia pe care soţul acesteia, Vasile Bărbat, mi-o dăduse cînd am scris cartea „Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost”, declaraţie pe care o publicasem şi pe internet. Restul articolului constă din nişte date biografice ale Lepei Bărbat şi situaţia procesului legat de uciderea acesteia, care tot din cartea mea (sau de pe internet, tot de mine puse) au fost copiate. Nu se amintea sursa de inspiraţie. Am scris apoi şi o scrisoare către Institutul Revoluţiei în care am protestat pentru faptul că prezintă munca mea ca rezultatul cercetărilor lor, cu care-şi justifică subvenţiile de la bugetul statului. Le-am cerut să publice scrisoarea, fără rezultat. În schimb, mi-a telefonat Viorel Domenico de la Institutul Revoluţiei ca să-mi propună colaborarea cu Institutul, pentru un dicţionar al revoluţiei române, indicîndu-mi concret că ei ar dori să publice un material despre Sorin Leia, martir al revoluţiei a cărui fapte merită a fi cunoscute. M-a luat la sentiment, că soarta eroului Sorin Leia, care a fost împuşcat pe treptele Catedralei din Timişoara, merită popularizată.

Despre Sorin Leia scrisesem deasemeni în cartea „Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost”, pe baza declaraţiei mamei acestuia şi a martorului Avram Gliguţă, rănit tot pe treptele Catedralei, iar apoi pusesem declaraţiile respective şi pe internet. Nu i-am dat însă lui Domenico acordul de se publica de către Institutul Revoluţiei declaraţiile strînse de mine, fiindcă am nişte îndoieli legate de activitatea şi modul de înfiinţare al acestui institut (cititorii acestui blog pot căuta în categoria „Institutul Revoluţiei” ca să înţeleagă despre ce e vorba; despre cenzura de la Institutul Revoluţiei a vorbit şi Bogdan Murgescu – care pregătise un număr al revistei „Clio 1989” a institutului care n-a mai fost acceptat de conducerea acestuia, fiind publicat pînă la urmă în regim privat la editura Polirom; aveam şi eu acolo două articole din care unul sînt convins că a deranjat; e vorba deci de refuzul meu de a colabora cu un institut în care se practică cenzura).

E, şi ce dacă nu le-am dat acordul? În „Caietele Revoluţiei” nr. 1/2008, la pagina 69 apare un articol despre Sorin Leia, nesemnat dar bizuit exact pe declaraţiile strînse de mine. La bibliografie se indică „fondul documentar al asociaţiei Memorialul Revoluţiei” (deci tot Gino Rado trebuie să fie în spatele acelui articol; da, „Memorialul Revoluţiei” are cărţile mele în bibliotecă) şi cartea lui Costel Neacşu „Religiozitatea revoluţiei române din decembrie 1989”. Costel Neacşu e un tip pe care l-am cunoscut, şi care a preluat în cartea sa declaraţiile despre Sorin Leia publicate de mine, dar cu citarea cărţii mele în bibliografia lucrării sale, ba chiar mi-a adresat şi nişte mulţumiri la sfîrşitul cărţii sale. Institutul Revoluţiei a folosit cartea lui Neacşu ca să poată spune că ei au copiat de la Costel Neacşu, nu de la mine. În felul ăsta evită să pomenească de mine, că sînt un tip cam antipatic (ştiu asta), dar de folosit munca mea tot o folosesc.

În cazurile astea eu nici nu ştiu dacă juridic am vreun drept să protestez, fiindcă e vorba de declaraţiile unor terţe persoane, deci nu de creaţiile mele intelectuale proprii. Cert este că munca de reporter, de a căuta martorii la ei acasă pentru a le cere declaraţii, chiar de a-i îndruma în cursul scrierii declaraţiilor pentru a cuprinde toate aspectele relevante (depinde de persoană şi de nivelul cultural al acesteia; unii martori au nevoie de îndrumări pentru a ieşi un text final coerent, alţii nu), eu am făcut-o, fără să mă plătească nimeni pentru asta. Iar acum nişte domni de la Institutul Revoluţiei şi Memorialul Revoluţiei, cu salarii asigurate din bugetul statului, declară că fac cercetare despre revoluţie copiind de pe internet declaraţii publicate de mine, fără să precizeze sursa.

Alt caz: În ziarul PRM „Tricolorul” din 18 şi 20 decembrie 2004 apăruse articolul „Enigmele revoluţiei din decembrie 1989” semnat de un oarecare Bogdan Păpădie, care era copiat în proporţie de 90% după articolul meu „Politicienii şi revoluţia din 1989”, publicat din anul 2000 pe internet iar din 2001 şi pe hîrtie în volumul „Întrebări cu şi fără răspuns” al Asociaţiei Memorialul Revoluţiei. Am semnalat situaţia redacţiei şi am primit un e-mail de la Vlad Hogea, care era pe atunci redactor la „Tricolorul”, în care-şi cere scuze spunînd că n-a cunoscut faptul, recunoaşte că practica e dezonorantă şi făgăduieşte că va publica o notă despre autorul real al articolului. N-am mai urmărit dacă acea notă s-a publicat.

Cu dezvoltarea asta a internetului, mă aştept la tot mai mulţi amatori de făcut copy + paste!