Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

5 ianuarie 1990: Maiorul Mihai Floca începe reabilitarea USLA aprilie 3, 2010


Domnul Richard Andrew Hall, pe blogul dînsului, semnalează articolul „Crimă?” publicat în „Armata poporului” din 6 iunie 1990 (linc), articol semnat de maiorul Mihai Floca şi în care se pune la îndoială comportamentul USLA în timpul incidentului de la Ministerul Apărării Naţionale, în care au fost ucişi mai mulţi uslaşi, printre care Gheorghe Trosca, presupus implicat în dovedirea ca spion a generalului Militaru (această presupunere nu a fost dovedită, este doar repetată stăruitor în presă, mai recent în ziarul „Adevărul”; acum, după desecretizarea tuturor documentelor legate de revoluţie ar fi cazul să se dea publicităţii dosarele „Corbu” care l-ar fi privit pe fostul ministru Militaru). Uslaşii morţi au fost apoi declaraţi terorişti, leşurile acestora fiind lăsate în stradă pentru a fi batjocorite de trecători. Articolul este o replică la un alt articol, al Angelei Băcescu din revista „Zig-Zag”, unde se lansase ipoteza că uslaşii au fost nevinovaţi, victime ale unui fals război antiterorist. Găsim în articolul lui Mihai Floca unele declaraţii care lasă să se înţeleagă că uslaşii aceia nu era nevinovaţi ci realmente atacaseră sediul M.Ap.N., deci împuşcarea acestora era justificată: (more…)