Amazon interzice la vînzare cartea lui C. J. Hopkins „Creșterea Reichului Nou-Normal” în Germania, Austria și Olanda

Cenzura în vremea coronavirusului (linc) este un articol pe care-l publicam în 25 aprilie 2020 în care atrăgeam atenția că sub pretextul luptei cu c0vidul este atacat unul din principiile de bază ale democrației: libertatea de exprimare. Lupta împotriva libertății de exprimare a fost unul din punctele discutate și agreate încă din octombrie 2019 (înainte ca așa zisa molimă c0vid să fie declarată) la întrunirea organizată de Centrul pentru Siguranța Sănătății din SUA în colaborare cu Forumul Economic Mondial și Fundația Bill și Melinda Gates: Eveniment 201 – exercițiu ficțional organizat de Centrul pentru Securitatea Sănătății (CHS) de la Universitatea Johns Hopkins în octombrie 2019, în colaborare cu Forumul Economic Mondial și Fundația Bill & Melinda Gates, în care se simula o pandemie mondială provocată de un nou coronavirus (video – linc).

Subiectul cenzurii moderne l-am dezvoltat și exemplificat în multe alte articole de pe acest blog:
– LARICS mă citează ca fiind printre „apostolii dezinformării” legate de covid-19 și cere cenzurarea interviului cu profesor Sucharit Bhakdi încărcat de mine pe youtube
– Vimeo mi-a șters contul
Cenzura youtube și Organizația Mondială a Sănătății (video)
Din nou, cenzură pe youtube: Filmare cu mine vorbind despre legea carantinării ștearsă
Cenzura youtube continuă. Noul meu cont pe platforma video Bitchute
Listă filmări legate de problema covid cenzurate de pe contul meu youtube
Robert Kennedy Jr., nepotul președintelui SUA asasinat la Dallas, cenzurat pe instagram. „Nașul” Radu Moraru cenzurat și el pe facebook. Mi-am făcut cont pe rețeaua alternativă de socializare mewe
Facebook renunță să mai cenzureze mesajele despre posibilă obîrșie artificială a virusului c0vid. De ce cred că aceasta este totuși o teorie falsă
Lista completă a politicilor de cenzură ale facebook în problema covid-19 și a vaccinării
Cenzura Fox TV legată de vacsinare. „Am crezut că am fost angajată să fac jurnalism… dar ei promovează propagandă!” (video)
Dr. Vernon Coleman: Ce înseamnă cu adevărat să fii cenzurat

C.J. Hopkins e un autor pe care l-am mai prezentat cititorilor acestui blog:
C. J. Hopkins – Construirea „realității” nou-normale
Noi dosare penale pentru adversarii ideologiei covid. Criminalizarea dizidenței, un articol de C.J. Hopkins

Dînsul are saitul „Fabrica de Consimțămînt” (linc), pe care a publicat multe articole incorecte politic legate de problema c0vid. Cred că lui îi aparține expresia „Noul Normal” prin care descrie lumea fără libertate care se dorește a fi creată sub pretextul luptei cu c0vidul.

Domnul Hopkins a adunat mai multe articole pe care le publicase pe saitul său într-o nouă carte – „Creșterea Reichului Nou-Normal”. A pus-o în vînzare prin saitul Amazon (linc), și s-a înfruntat cu un fenomen specific Noului Normal pe care-l trăim: cenzura. Sub pretextul că pe coperta cărții apare o imagine estompată a unei zvastici, saitul Amazon (cea mai importantă firmă de comenzi pe internet, inclusiv în domeniul vînzărilor de carte în lumea apuseană) a hotărît să nu mai ofere această carte spre vînzare în Germania, Austria și Olanda. Aceste țări au legi prin care se interzice propaganda fascistă.

Cartea lui Hopkins nu susține nazismul, dar în ea se fac comparații între legile de acum din Germania care interzic anumite activități pentru cei nevacsinați antic0vid și cele din perioada nazistă care interziceau activități pentru evrei. De aceea apare pe copertă o zvastică estompată, pusă pe o mască care e simbolul restricțiilor adoptate sub pretextul pandemiei.

C. J. Hopkins trăiește în Germania, cartea sa descrie evoluțiile în problema c0vid mai ales în Germania (cu referiri concrete la legile germane și evenimentele din Germania), o bună parte dintre cititorii săi sînt din această țară iar Amazon este unul dintre marii jucători pe piața de carte din Germania. Prin urmare, din punct de vedere financiar și al vînzării cărții, faptul că Amazon refuză să mai vîndă cartea sa cititorilor din Germania, Austria și Olanda este pentru C. J. Hopkins o lovitură importantă. Din România însă cartea se poate comanda la lincul indicat.

C. J. Hopkins a publicat pe saitul său un articol (linc) în care descrie întîmplarea și redă schimbul de mesaje electronice pe care l-a avut cu „Amazon Content Review Team” (Echipa de Verificare de Conținut a Amazon) cu privire la cartea sa. Inițial i s-a reproșat zvastica estompată de pe coperta cărții, care ar contraveni legilor germane. Hopkins a răspuns că legea germană îngăduie prezentarea zvasticii în scopuri educaționale, artistice, științifice, pentru combaterea activităților anticonstituționale (părerea lui Hopkins este că restricțiile adoptate sub pretext c0vid sînt anticonstituționale), pentru descrierea unor evenimente istorice sau actuale. Deasemenea a arătat că pe saitul Amazon sînt puse în vînzare alte cărți care au zvastica pe copertă, chiar fără vreo estompare. Răspunsul echipei de verificare de conținut Amazon a fost că „ne rezervăm dreptul să stabilim care produs oferă o satisfacție redusă clienților și să eliminăm acel produs de la vînzare”.

Întîmplări asemănătoare cu cea a lui C. J. Hopkins am pățit și eu cu cartea „Covid, minciuna veacului” (linc). Lanțurile de librării au refuzat să-mi preia cartea spre vînzare (deși nu pretindeam bani decît după vînzarea efectivă), astfel că numărul librăriilor în care se găsește cartea e foarte mic. Au refuzat să-mi preia cartea și librării cu care aveam colaborare activă pentru celelalte cărți ale mele, despre revoluția din 1989, ori în alte cazuri, mi s-a luat la început cartea spre vînzare dar după ce s-au epuizat exemplarele trimise s-a refuzat o nouăm comandă. Am avut și situația cînd o librărie din București cu care colaboram de 20 de ani la vînzarea cărților mele a rupt colaborarea cu mine după ce i-am trimis „Covid, minciuna veacului” și a trebuit să-mi ridic de acolo toate cărțile trimise, inclusiv titlurile mai vechi despre revoluția din 1989. Am povestit deja pe blog: Am încetat colaborarea cu librăria Eminescu din București (linc). Și Al Jazeera a relatat pe subiectul ăsta: Al Jazeera despre protestul de la București din 21 decembrie 2021 (linc).

Se pare că ăsta e Noul Normal: cenzură, dacă nu directă, atunci măcar indirectă, prin sabotarea difuzării publicațiilor care prezintă opinii incorecte politic. Asta pe lîngă alte aspecte, cum ar fi morțile subite, îmbolnăvirile dese de tot felul de boli, supravegherea permanentă și dreptul autorităților de a stabili arest la domiciliu (numit carantină) pentru oricine sub pretextul că se luptă cu vreo boală.

Mai citește alte articole despre problema coronavirusului la pagina c0vid-19.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.