Guvernul desființează Institutul Revoluției. Scurt istoric al acestui institut

Prin Ordonanța de Urgență nr. 91 publicată în Monitorul Oficial nr. 1059 din 31 decembrie 2019, guvernul Ludovic Orban a hotărît desființarea Institutului Revoluției.

Institutul fusese înființat prin legea 556/2004, lege care este abrogată prin actuala ordonanță. La acea vreme președintele României era Ion Iliescu și prin lege președintelui României i s-a acordat dreptul de a numi persoanele din conducerea Institutului. Astfel, întreaga conducere a institutului (colegiul național) a fost numită personal de Ion Iliescu. Apoi, acest colegiu național, la prima sa ședință, l-a ales democratic, în unanimitate, pe Ion Iliescu ca președinte al institutului.

TV Britanică ITN în 22 decembrie 1989. „Evenimentele din România sînt o priveliște dramatică dar neconfortabilă pentru conducerea sovietică”. Doamna Thatcher a lăudat oamenii curajoși din România… Ea i-a numit „eroi adevărați”. Deputat britanic: „Restul lumii datorează recunoștiință acestor oameni… pentru că au scăpat lumea de unul dintre cei mai tiranici dictatori” (video)

Jurnalul de știri al televiziunii britanice ITN din 22 decembrie 1989, cu știri despre revoluția română. Sînt prezentate reacțiile lui Margaret Thatcher și George Bush, filmări din București difuzate la TVR, reacțiile emigranților români din Londra și din Washington. Se afirmă (greșit) că noul guvern e condus de Corneliu Mănescu. Deschiderea porții Brandernburg de la zidul Berlinului, în prezența lui Helmuth Kohl, Hans Modrow și a sute de mii de germani a ajuns doar la sfîrșitul buletinului de știri, întîmplările din România fiind considerate mai importante. Subtitrare în limba română adăugată (trebuie s-o activați).

Transcriere înregistrare:

Rechizitoriul în procesul revoluției (9). Preluarea puterii de către CFSN

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, în care e descrisă preluarea puterii de către CFSN.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
– Principalele evenimente desfășurate în intervalul orar 12,06 – 16,00 din data de 22 decembrie 1989
– Revoluția în orașele României

În acest capitol Parchetul descrie preluarea puterii de către CFSN. Se face referire și la niște înregistrări video, pe care le-am prezentat și eu pe blog – de pildă la Pregătirile CFSN de preluare a puterii (video) – linc și la Ion Iliescu citeşte la TVR programul CFSN şi componenţa acestuia (linc). Se arată că la ora 16 din ziua de 22 decembrie 1989, Ion Iliescu însoțit de alte cîteva persoane (printre care generalul în rezervă Nicolae Militaru) s-a dus la sediul M.Ap.N. unde a fost recunoscut ca „noul comandant suprem al Forțelor Armate Române” de către cei aflați acolo, generali și ofițeri superiori din armată, dar și din Ministerul de Interne și din securitate, căci, zice Parchetul, se aflau atunci la M.Ap.N. și persoane din conducerea miliției și securității. Ion Iliescu a înființat atunci un „comandament unic militar și civil care avea să coordoneze inclusiv operațiunile militare, pe întregul teritoriu al țării”. Din capitolul precedent al rechizitoriului rezultă că la acea oră era liniște în țară din punct de vedere militar, poate cu excepția Sibiului.

Rechizitoriul în procesul revoluției (7). Principalele evenimente desfăşurate în intervalul orar 12:06 -16:00 din data de 22 decembrie 1989

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din București, în 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceaușescu și pînă la orele 16.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:

– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu

În acest fragment se descriu evenimentele de după fuga lui Ceaușescu (cînd se consideră că acesta a pierdut puterea), pînă la ora 16, cînd s-a consolidat „grupul Iliescu”. Au fost cucerite de revoluționari sediul securității, televiziunea și radioul. Deasemeni și în provincie revoluționarii au ocupat sediile comitetelor județene PCR, ale miliției și securității.

Puțin înainte de fuga președintelui din C.C., fratele său, generalul Ilie Ceaușescu, dăduse un ordin – notă telefonică – ca toate unitățile militare să acționeze conform stării de necesitate, dar această notă telefonică a fost primită numai de o parte dintre unități (după cum reiese din jurnalele acțiunilor de luptă și din declarația lui Victor Stănculescu).

În jurul orei 14,10 generalul Eftimescu transmite o notă telefonică prin care se poruncește tuturor unităților să se retragă în cazărmi și să execute doar ordinele primite de la Ministerul Apărării Naționale. Parchetul apreciază că acesta e momentul în care conducerea superioară a armatei a preluat prerogativele comandantului suprem Nicolae Ceaușescu.

La 5 minute după acest moment generalul Stănculescu trimite trupe la Televiziunea Română, iar mai tîrziu, pînă la orele 16, vor fi înconjurate cu trupe și alte obiective (sediul CC, Radiodifuziunea, Banca Națională, Casa Scînteii – unde erau redacțiile și tipografia multor ziare, Palatul Primăverii, mari întreprinderi din București). La acele momente în toată țara situația era calmă și astfel „nu existau motive întemeiate pentru reînarmarea trupelor și trimiterea lor în stradă”, explică Parchetul.

În sediul CC se încercau constituirea a diferite comitete revoluționare care să preia puterea. Iosif Dan a declarat că au fost vreo 14 guverne, „la fiecare etaj s-a făcut un guvern”. Din alte declarații reies și unii dintre cei care încercau să încropească o nouă putere: Ion Moțoi Chicideanu, Ilie Verdeț, Constantin Dăscălescu (prim-ministrul lui Ceaușescu), Dumitru Mazilu, Nicolae Dide.

La Televiziunea Română, după ce a fost cucerită de revoluționari, începînd cu ora 15 a fost instituit un comandament militar, în frunte cu generalul Nicolae Tudor și cu inculpatul Emil (Cico) Dumitrescu, care a avut drept scop „cenzura și controlul informațiilor”. Cu alte cuvinte, Televiziunea Română Liberă (cum se prezenta) nu a mai fost chiar așa de liberă după ora 15.

VI. Principalele evenimente desfăşurate în intervalul orar 12:06 -16:00 din data de 22 decembrie 1989

Rechizitoriul în procesul mineriadei din 1990 (9). Starea de fapt. Sosirea muncitorilor și minerilor în Capitală și acțiunile desfășurate de aceștia în zilele de 14-15 iunie 1990

Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi primele 8 părți ale rechizitoriului:
– Inculpații și obiectul cauzei
– Date privind contextul general al cauzei
– Manifestația din Piața Universității
– Starea de fapt (8-12 iunie 1990)
– Starea de fapt. Intervenția din dimineața de 13 iunie, Atacul asupra Institutului de Arhitectură și atacul muncitorilor de la IMGB
– Starea de fapt. Evenimentele petrecute în după-amiaza zilei de 13 iunie 1990 la Poliţia Capitalei, sediul Serviciului Român de Informaţii, sediul Ministerului de Interne, Televiziunea Română, Romarta Copiilor
– Starea de fapt. Organizarea şi deplasarea la Bucureşti a muncitorilor din diferite centre industriale (județele Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Călărași, Dîmbovița, Galați, Giurgiu)
– Starea de fapt. Organizarea şi deplasarea la Bucureşti a muncitorilor din diferite centre industriale, precum şi a minerilor din bazinele carbonifere (jud. Gorj, Hunedoara, Olt, Prahova, Teleorman)

6. Sosirea muncitorilor şi minerilor în Capitală şi acţiunile desfăşurate de aceştia în zilele de 14-15 iunie 1990

Rechizitoriul în procesul mineriadei din iunie 1990 (2). Date privind contextul general al cauzei

28 septembrie 1990. Fotografie de la primul proces legat de evenimentele din 13 iunie 1990, avînd ca inculpați protagoniștii mișcării din Piața Universității. Printre ei: Teodor Mărieș (cu barbă) și Dumitru Dincă (în spatele lui Mărieș). La București și Timișoara s-au desfășurat manifestații în favoarea eliberării celor arestați ca urmare a evenimentelor din 13 iunie 1990. Sursă foto: facebook

Actualizare 23 mai 2019, ora 10,47: Adăugare păreri legate de presupusul contact cu cancelarii europene ale unor dizidenți.

Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi prima parte a rechizitoriului: Inculpații și obiectul cauzei (linc).

În această parte rechizitoriul face o expunere istorică a evenimentelor pînă la începerea manifestației din Piața Universității, ajungînd cu expunerea și la manifestațiile din Valea Jiului din 1977. Se afirmă în rechizitoriu că după evenimentele din 1977 cadre ale securității au fost încadrate ca muncitori în minele din Valea Jiului, cu scopul de a-i supraveghea și intimida pe mineri (asta-mi amintește de o lozincă de la mitingurile din 1990: „securiștii-n mină, să ne dea lumină”), dar nu se indică documente în sprijinul acestei afirmații. Printre intelectualii din CFSN care sînt enumerați ca fiind „cunoscuţi pentru poziţia lor anticomunistă manifestată încă din timpul dictaturii comuniste şi care, în acea perioadă, reuşiseră să intre în contact cu cancelariile europene”, Parchetul îi numește pe Ion Caramitru și Domokos Geza. Rog cititorii acestui blog să-mi indice manifestări ale pozițiilor anticomuniste ale acestor persoane de dinainte de decembrie 1989. Deasemeni, și în cazul celorlalte persoane care se manifestaseră împotriva dictaturii amintite de Parchet, faptul că intraseră în contact cu cancelariile europene ar trebui dovedit, nu doar afirmat. Mărturisesc că nu știu ce dovezi există că Aurel Dragoș Munteanu, de pildă, a intrat în contact cu vreo cancelarie europeană. Niște scrisori ale lui fuseseră transmise la „Europa Liberă”, dar asta nu înseamnă automat „contact cu cancelarii europene”. Poate a existat un asemenea contact, dar Parchetul ar trebui să indice dovezi, fiindcă un rechizitoriu trebuie să se bizuie pe dovezi, nu pe presupuneri.

II. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI

O impresie greșită: În „dosarul revoluției” Parchetul ar fi considerat securitatea nevinovată

Pe saitul contributors apare, cu semnătura mai multor persoane cunoscute, o scrisoare deschisă adresată Ministerului Public (linc) cu întrebarea „unde sînt securiștii?”. „Cerem dreptate pentru victimele revoluției”, spun autorii scrisorii, ai cărei semnatari sînt: Mădălin Hodor, istoric, angajat CNSAS, Mihai Demetriade, istoric, Andrei Ursu, inginer, fiul dizidentului Gheorghe Ursu ucis de securitate în perioada comunistă, Brîndușa Palade, prodecan al Facultății de Științe Politice, SNSPA, scriitor, Vlad Alexandrescu, Oana Demetriade, istoric, Magda Cârneci, scriitor, președinte CD-GDS, Corneliu N. Vaida, revoluționar din Timișoara, Cristian Pârvulescu, Smaranda Enache, fost ambasador, co-președinta Ligii Pro Europa, Gabriel Andreescu, profesor Universitatea de Vest, Timisoara, fost disident, fost presedinte APADOR-CH, Vladimir Tismăneanu, profesor de științe politice, Universitatea Maryland, SUA.

„Cu stupefacție am observat că din acest rechizitoriu lipsesc cu desăvîrșire principalii vinovați pentru cele peste 1200 de victime ale Revoluției – respectiv membrii Departamentului Securității Statului”, scriu autorii scrisorii. „În lumina probelor amintite și a memoriei generației care a trecut prin Revoluție, aserțiunea Parchetului Militar că „Departamentul Securității Statului, începînd cu data de 22.12.1989, orele 16:00” ar fi trecut de partea Revoluției sau „s-ar fi pus la dispoziția Consiliului Frontului Salvării Naționale și conducerii acestuia” nu este o dovadă de respect, ci o desconsiderare pentru amintirea martirilor din decembrie 1989”, mai adaugă aceștia.

Pregătirile CFSN de preluare a puterii (video)

Actualizare 5 noiembrie 2020: Fiindcă canalul meu vimeo a fost șters, înlocuiesc filmarea de pe vimeo de la sfîrșitul acestui articol cu aceeași filmare încărcată pe platforma video bitchute.

Prezint o filmare, se pare făcută de Adrian Sârbu (viitorul patron al ProTV) în clădirea Comitetului Central al PCR, în seara de 22 decembrie 1989, cu pregătirile făcute de grupul lui Ion Iliescu de a prelua puterea. Am pus pe youtube primele 6,30 minute ale înregistrării, dar înregistrarea completă de 13,17 minute am pus-o doar pe vimeo, că pe youtube îmi apare reclamație legată de drepturi de autor.

Filmarea a fost subtitrată. Pe alocuri subtitrarea are greșeli și am adăugat eu o nouă subtitrare. De remarcat replica generalului Ștefan Gușă „Dacă nu scăpăm de ăștia de aicea de la ușă vă spun că…” (nu-și continuă ideea) – cei de la ușă de care voia să scape generalul Gușă erau revoluționarii, cît și spusele șefului USLA, colonelul Gheorghe Ardeleanu, către Ștefan Gușă: „împreună cu Victor să facem treaba care am spus-o”.

Transcriere înregistrare:

Membrii vechi ai Colegiului Național al Institutului Revoluției Române contestă numirea noilor membri de către Klaus Iohannis

Pe portalul revoluției (linc) a apărut o petiție trimisă Administrației Prezidențiale de către membrii vechi ai Colegiului Institutului Revoluției, prin care este contestată numirea, de către președintele Klaus Iohannis, a celor 6 noi membri din acest colegiu, invocîndu-se nulitatea absolută  Decretului prezidențial nr. 847/12 oct. 2018. După cum am mai scris, președintele Iohannis a numit 6 persoane în conducerea Institutului Revoluției (linc), și anume pe Ion Caramitru, Radu Filipescu, Nicoleta-Lorena Giurcanu (Matei), Teodor Doru Mărieş, Florian Răzvan-Mihalcea și Dan Voinea, în locul a 6 membri ai Colegiului Național al acestei instituții care au răposat între timp ori și-au dat demisia.

Redau această petiție, înregistrată cu nr 8271 din 31 octombrie 2018 la Administrația Prezidențială.

Domnului Klaus Werner IOHANNIS, Președintele României,
Administrației prezidențiale

Noi, Petrică Dorin BALINT, Emilian Vasile CUTEAN, Emil (Cico) DUMITRESCU, Cazimir Benedict IONESCU, Eugenia IORGA, Mihail ISPAS, Dumitru MAZILU, Alexandru MIRONOV, Gheorghe PASTOR, Romeo RAICU, Petre ROMAN, Ioan SAVU, Adrian SANDA, Răzvan Emil THEODORESCU, Dan TOADER, Dorel VIȘAN, Valentin VOICILĂ, Gelu Voican VOICULESCU, membri cu mandat permanent și neretribuiți ai Colegiului Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 – IRRD, vă prezentăm mai jos motivele de nulitate absolută ale Decretului prezidențial nr. 847/12 oct. 2018, privind completarea colegiului național, prin ocuparea locurilor vacante, publicat în Monitorul Oficial parte I nr. 871 din 15 oct.:

Dumitru Mazilu în „Le Monde”: S-a pretins că a avut loc o concurență între președintele Iliescu și mine, dar asta e fals… Nu putem scoate în afara legii nici un partid, nici Partidul Comunist nici altele

Ziarul francez „Le Monde” din 18 ianuarie 1990 a publicat un interviu cu Dumitru Mazilu, vicepreședinte al CFSN. Redau și pentru cititorii acestui sait acel interviu, în tălmăcire proprie. Cu litere cursive, între paranteze drepte, comentarii și explicații ale mele.

România: Amînarea alegerilor generale
Un interviu cu numărul doi al Consiliului Frontului Salvării Naționale
Domnul Mazilu explică criza din sînul noii puteri