Rechizitoriul în procesul mineriadei din 1990 (13). Încadrarea juridică a faptelor fiecăruia dintre inculpați. Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu

Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi primele 12 părți ale rechizitoriului:
– Inculpații și obiectul cauzei
– Date privind contextul general al cauzei
– Manifestația din Piața Universității
– Starea de fapt (8-12 iunie 1990)
– Starea de fapt. Intervenția din dimineața de 13 iunie, Atacul asupra Institutului de Arhitectură și atacul muncitorilor de la IMGB
– Starea de fapt. Evenimentele petrecute în după-amiaza zilei de 13 iunie 1990 la Poliţia Capitalei, sediul Serviciului Român de Informaţii, sediul Ministerului de Interne, Televiziunea Română, Romarta Copiilor
– Starea de fapt. Organizarea şi deplasarea la Bucureşti a muncitorilor din diferite centre industriale (județele Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Călărași, Dîmbovița, Galați, Giurgiu)
– Starea de fapt. Organizarea şi deplasarea la Bucureşti a muncitorilor din diferite centre industriale, precum şi a minerilor din bazinele carbonifere (jud. Gorj, Hunedoara, Olt, Prahova, Teleorman)
– Starea de fapt. Sosirea muncitorilor și minerilor în Capitală și acțiunile desfășurate de aceștia în zilele de 14-15 iunie 1990
– Unităţile în care au fost reţinute persoanele ridicate de mineri alături de forţele de ordine, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990
– Consecințele interne și internaționale ale evenimentelor din 13-15 iunie 1990 din București. Situația persoanelor vătămate. Mijloace de probă
– Analiza în drept a faptelor

Urmează fiecare dintre inculpați, luați pe rînd. În fișierul care l-am primit lipsește Nicolae S. Dumitru dintre inculpații anunțați inițial. Probabil cînd s-a editat fișierul pentru anonimizarea unor date s-a șters din greșeală partea legaăt de Nicolae S. Dumitru.

Încadrarea jurirică a faptelor fiecăruia dintre inculpaţi

1. Inculpatul civil ILIESCU ION

Rechizitoriul în procesul revoluției (7). Principalele evenimente desfăşurate în intervalul orar 12:06 -16:00 din data de 22 decembrie 1989

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din București, în 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceaușescu și pînă la orele 16.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:

– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu

În acest fragment se descriu evenimentele de după fuga lui Ceaușescu (cînd se consideră că acesta a pierdut puterea), pînă la ora 16, cînd s-a consolidat „grupul Iliescu”. Au fost cucerite de revoluționari sediul securității, televiziunea și radioul. Deasemeni și în provincie revoluționarii au ocupat sediile comitetelor județene PCR, ale miliției și securității.

Puțin înainte de fuga președintelui din C.C., fratele său, generalul Ilie Ceaușescu, dăduse un ordin – notă telefonică – ca toate unitățile militare să acționeze conform stării de necesitate, dar această notă telefonică a fost primită numai de o parte dintre unități (după cum reiese din jurnalele acțiunilor de luptă și din declarația lui Victor Stănculescu).

În jurul orei 14,10 generalul Eftimescu transmite o notă telefonică prin care se poruncește tuturor unităților să se retragă în cazărmi și să execute doar ordinele primite de la Ministerul Apărării Naționale. Parchetul apreciază că acesta e momentul în care conducerea superioară a armatei a preluat prerogativele comandantului suprem Nicolae Ceaușescu.

La 5 minute după acest moment generalul Stănculescu trimite trupe la Televiziunea Română, iar mai tîrziu, pînă la orele 16, vor fi înconjurate cu trupe și alte obiective (sediul CC, Radiodifuziunea, Banca Națională, Casa Scînteii – unde erau redacțiile și tipografia multor ziare, Palatul Primăverii, mari întreprinderi din București). La acele momente în toată țara situația era calmă și astfel „nu existau motive întemeiate pentru reînarmarea trupelor și trimiterea lor în stradă”, explică Parchetul.

În sediul CC se încercau constituirea a diferite comitete revoluționare care să preia puterea. Iosif Dan a declarat că au fost vreo 14 guverne, „la fiecare etaj s-a făcut un guvern”. Din alte declarații reies și unii dintre cei care încercau să încropească o nouă putere: Ion Moțoi Chicideanu, Ilie Verdeț, Constantin Dăscălescu (prim-ministrul lui Ceaușescu), Dumitru Mazilu, Nicolae Dide.

La Televiziunea Română, după ce a fost cucerită de revoluționari, începînd cu ora 15 a fost instituit un comandament militar, în frunte cu generalul Nicolae Tudor și cu inculpatul Emil (Cico) Dumitrescu, care a avut drept scop „cenzura și controlul informațiilor”. Cu alte cuvinte, Televiziunea Română Liberă (cum se prezenta) nu a mai fost chiar așa de liberă după ora 15.

VI. Principalele evenimente desfăşurate în intervalul orar 12:06 -16:00 din data de 22 decembrie 1989

După 30 de ani, „Europa Liberă” ne învață istoria revoluției din 1989 prin spusele lui Virgil Măgureanu

Unul dintre cei care au fost inculpați pentru crime împotriva umanității în dosarul mineriadei, Virgil Măgureanu (linc), a dat un interviu Sabinei Fati pentru postul de radio Europa Liberă (linc), în care povestește despre revoluția din 1989.

Interviul îl găsiți la lincul indicat. În principiu, ni se povestește despre Moscova atotștiutoare. Nu degeaba l-am numit acum vreo 10 ani pe domnul Măgureanu „anticaghebistul feroce” (linc). Amintesc doar că de multă vreme am atras atenția că Virgil Măgureanu este printre cei care dezinformează cu privire la revoluția din 1989. În 1994, cînd dumnealui conducea SRI-ul și se publicase raportul SRI cu privire la revoluția din 1989, am făcut o conferință de presă, în numele asociației „17 Decembrie” Timișoara a răniților și familiilor îndoliate din revoluție (în cadrul căreia înființasem „Comisia pentru Adevăr și Dreptate”), în care am arătat minciunile din acel raport și am cerut destituirea lui Virgil Măgureanu (linc). Textul acelei conferințe de presă l-am publicat și în cartea mea „Falsificatorii istoriei” (prima ediție 1994, a 2-a ediție 1995, apoi și în „Revoluția din Timișoara și falsificatorii istoriei”, 1999).

Mircea Diaconu, despre participarea sa la revoluție: Pe domnul (Ion) Iliescu l-a adus Dumitru Iliescu… Diaconu plecase la teatru pentru că aveam spectacole… Am fost vicepreședinte al Alianței Civice (video)

Domnul Mircea Diaconu (actual candidat la președinția României) a dat, într-o filmare pusă pe facebook și youtube, explicații legate de participarea sa la revoluție și implicarea sa civică din anul 1990. Reproduc filmarea și pentru cititorii mei.

Vezi pe acest blog filmări din revoluția bucureșteană în care apare și Mircea Diaconu:
– Demisia lui Dăscălescu. 22 decembrie 1989
– Ilie Verdeţ în 22 decembrie 1989
– În clădirea CC al PCR, 22 decembrie 1989. Dăscălescu: La Timișoara am eliberat deținuții. Cetățean: Dacă în această anarhie nu se face ordine va fi lovitură de stat militară

Transcriere înregistrare:

Andrei Caramitru (USR) dorește continuarea tendinței de limitare a plăților cu bani peșin, începută de PSD

În 2014 în articolul Statul maximal ia avînt în guvernarea PSD. Limitarea plăților cu bani peșin (linc), mi-am exprimat nemulțumirea față de politica guvernanților de a impune interziceri în folosirea plăților cu bani peșin.

În luna august, văd că domnul Andrei Caramitru, unul dintre cei care, din cîte s-a anunțat, lucrează la programul de guvernare USR (linc), anunță pe profilul său facebook despre planurile pe care le are de a îmbunătăți economia românească, printre care și acela de a limita plățile cu bani peșin. Citez:

Eliminăm cash-ul din economie (eliminăm evaziunea fiscală și banii negri care circulă, cuplat cu o reducere de taxe și plafonarea comisioanelor bancare). Toate plățile de salarii, pensii etc. pe card. Toate plățile la magazine, ANAF etc. cu cardul (nici o plata de peste 2000 de lei cash nu este permisă). Depunerea (după o perioadă de gratie) si scoaterea de bani cash din cont de peste cîteva mii de lei nu mai sînt posibile. Nu e nimic revoluționar – în mai toate țările e așa.

Mesajul lui Caramitru a fost deja comentat de alții (linc), eu nu l-am comentat atunci că eram în pauză blogăristică. În fapt Caramitru, deși se prezintă ca anti-PSDist feroce, nu face decît să plagieze și să dezvolte idei deja puse în practică de PSD. Am fost împotriva acestor idei cînd ele au fost enunțate de PSD, rămîn împotrivă și cînd sînt enunțate din partea USR. Motivele le-am expus deja în articolul din 2014 sus-menționat și nu le mai repet. Că în mai multe țări e acest sistem e din pricină că multe guverne sînt disperate după bani, fiind băgate în datorii pe care greu le pot plăti.

Nou decret a lui Iohanis pentru atribuirea titlului de luptător cu rol determinant

Printr-un decret iscălit în 12 septembrie 2019 (linc), președintele României, domnul Klaus Iohanis, i-a atribuit titlul de luptător cu rol determinant în revoluția din 1989 domnului Aurel Constantin Muntoiu.

Rechizitoriul în procesul mineriadei din 1990 (12). Analiza în drept a faptelor

Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi primele 11 părți ale rechizitoriului:
– Inculpații și obiectul cauzei
– Date privind contextul general al cauzei
– Manifestația din Piața Universității
– Starea de fapt (8-12 iunie 1990)
– Starea de fapt. Intervenția din dimineața de 13 iunie, Atacul asupra Institutului de Arhitectură și atacul muncitorilor de la IMGB
– Starea de fapt. Evenimentele petrecute în după-amiaza zilei de 13 iunie 1990 la Poliţia Capitalei, sediul Serviciului Român de Informaţii, sediul Ministerului de Interne, Televiziunea Română, Romarta Copiilor
– Starea de fapt. Organizarea şi deplasarea la Bucureşti a muncitorilor din diferite centre industriale (județele Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Călărași, Dîmbovița, Galați, Giurgiu)
– Starea de fapt. Organizarea şi deplasarea la Bucureşti a muncitorilor din diferite centre industriale, precum şi a minerilor din bazinele carbonifere (jud. Gorj, Hunedoara, Olt, Prahova, Teleorman)
– Starea de fapt. Sosirea muncitorilor și minerilor în Capitală și acțiunile desfășurate de aceștia în zilele de 14-15 iunie 1990
– Unităţile în care au fost reţinute persoanele ridicate de mineri alături de forţele de ordine, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990
– Consecințele interne și internaționale ale evenimentelor din 13-15 iunie 1990 din București. Situația persoanelor vătămate. Mijloace de probă

Remarc că videoul de pe youtube cu care ilustrasem episodul precedent nu mai e disponibil. Nădăjduiesc că dispariția de pe youtube a filmării respective nu are legătură cu faptul că a fost popularizată prin acest sait.

VIII. ANALIZA ÎN DREPT A FAPTELOR

Analiza tipicității infracțiunilor contra umanității – art. 439 din Noul Cod Penal

Rechizitoriul în procesul revoluției (6). Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din București, în dimineața de 22 decembrie 1989, sinuciderea fostului ministru al apărării Vasile Milea, numirea lui Stănculescu în funcția de ministru, ședința C.P.Ex. din dimineața de 22 decembrie și fuga Ceaușeștilor din clădirea CC. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada

În ceea ce privește moartea generalului Vasile Milea, Parchetul concluzionează că a fost o sinucidere. „S-a realizat chiar şi o reconstituire a stării de fapt existente şi s-a conchis că scenariul asasinării ministrului apărării s-a dovedit imposibil, singura concluzie viabilă fiind aceea a sinuciderii”. Se citează din nou din raportul Comisiei Senatoriale (care, reamintesc, a fost boicotată la Timișoara): „Dacă gl. Milea ar fi executat întocmai ordinul lui Ceauşescu şi ar fi deschis focul cu tot armamentul asupra revoluţionarilor, am fi avut mii de victime şi poate întreaga acţiune ar fi fost înecată în sînge”. Se susține astfel că regimul comunist ar fi fost capabil în 22 decembrie 1989 să oprească revoluția. Pentru mine, care în 16 decembrie 1989 m-am alăturat revoluției lîngă casa preotului Laszlo Tokes cînd erau acolo sub 200 de persoane, cu gîndul că e foarte posibil să răsturnăm regimul (nu știam sigur că vom izbuti să-l răsturnăm, dar consideram asta ca o variantă deplin posibilă), ideea că regimul ar mai fi putut să oprească revoluția în 22 decembrie 1989, după ce deja se revoltaseră mai multe orașe din țară și ieșiseră în stradă zeci de mii de bucureșteni, mi se pare aberantă. De altfel, însăși declarația lui Stănculescu, citată de Parchet, spune că la acel moment rezistența era inutilă și că printre cei din C.C. era o „panică pe care nu o vezi decît poate o singură dată în viaţă”.

Dar pe lîngă ce scrie Comisia Senatorială sînt amintite și cercetări proprii făcute de Parchet. Se lansează ipoteza: „Este foarte probabil ca încă înaintea sinuciderii ministrului apărării, pe fondul nemulţumirilor privind eficienţa represiunii, comandantul suprem să fi luat decizia numirii gl.lt. Stănculescu în funcţia de ministru al apărării”. Se sugerează astfel, fără să se spună explicit, că Milea s-ar fi sinucis după ce și-a dat seama că a căzut în dizgrația lui Ceaușescu. Martorul Silviu Curticeanu enumeră astfel ipotezele motivului sinuciderii lui Milea: „Ori s-a speriat de faptul că Ceauşescu l-a ameninţat că îl pune în faţa plutonului de execuţie, ori a văzut că armata nu-i mai răspunde şi nu mai poate face nimic, sau pentru că ştia că şi armata poartă o vină în legătură cu cele întîmplate”.

Dosarul revoluției: „Au fost trimise în judecată persoane ale căror conduite au fost constatate în intervalul 22-31 decembrie 1989”

Avînd drum prin București, m-am prezentat din proprie inițiativă la Parchetul General, pentru a vedea dacă nu există vreo comunicare pentru mine legată de dosarul revoluției, în care am calitatea de parte vătămată. Știam de la alte persoane, timișoreni răniți sau urmași ai celor decedați în revoluție, că au primit acasă hîrtii precum că s-a încercat să li se comunice niște acte legate de dosar, dar n-au fost găsiți acasă, așa că se pot deplasa la București să-și ridice actele, și dacă nu se prezintă în cîteva zile se consideră actele comunicate. Asta-i ceva tipic la procese penale, am pățit-o și eu în alte cazuri, cînd în loc să mi se pună în cutia poștală ce anume trebuie să mi se comunice, mi se pune o hîrtie că n-am fost găsit acasă și să mă prezint singur la instanță să-mi ridic actele. În unele cazuri știu sigur că eram acasă la momentul respectiv. Poștașul sau cine o fi fost însărcinat cu comunicarea ar fi trebuit doar să sune la interfon, dar n-a făcut-o. S-o fi gîndit omul că dacă mă găsește acasă trebuie să urce pînă la etaj să-mi comunice actele și îi era prea lene pentru așa ceva. Prin urmare a fost mai simplu să pună o hîrtie că nu m-a găsit acasă și să mă duc eu la instanță (în București) să-mi ridic actele.

Cunoscînd procedura standard a Poștei Române (sau a firmei care se ocupă cu comunicarea actelor de la instanțe – nu știu sigur că e Poșta), mă gîndesc: nu mai aștept să-mi vină în cutia poștală hîrtie că nu m-au găsit acasă, ci, fiindcă tot aveam drum la București, merg eu la Parchet să-i întreb dacă au ceva pentru mine. Și aveau comunicarea pe care o pun alăturat, unde adresa mea e trecută greșit – Calea Aradului 15, deși eu niciodată n-am locuit acolo și nici n-am indicat această adresă undeva. Fiindcă adresa era greșită, nu ajunsese la mine nici măcar comunicarea că n-am fost găsit acasă.

Casa de Pensii acceptă să plătească fără procese indemnizații pentru copiii de eroi martiri ai revoluției, dar la o valoare mai mică decît cea cerută de lege

Imediat după apariția OUG 95/2014 am arătat pe acest blog (linc) că noua ordonanță înseamnă pentru copiii de eroi martiri ai revoluției de peste 26 de ani dreptul necondiționat de a primi o indemnizație egală cu jumătate din cîștigul salarial mediu pe economie. Înainte de aceasta, legea 341/2004 prevedea indemnizații doar pentru copiii eroilor martiri de pînă la 18 ani, sau 26 de ani dacă-și continuă studiile, iar peste 26 de ani numai dacă nu realizează venituri din motive neimputabile. Acea indemnizație era calculată cu coeficientul de 1,1 din cîștigul salarial mediu, deci mai mare decît cea nou introdusă de OUG 95/2014. La data apariției OUG 95/2014 (25 de ani de la revoluție), foarte puțini copii de eroi martiri erau sub 26 de ani, azi n-a mai rămas nici unul.

Casa de Pensii a refuzat însă să plătească aceste indemnizații, prevalîndu-se de o ordonanța nr. 1/2015 care spunea că în 2015 indemnizațiile stabilite conform legii 341/2004 se plătesc la nivelul din 2014. Astfel, s-a continuat să se susțină de către Casa de Pensii că numai dacă petenții nu realizează venituri din motive neimputabile poate avea drept la indemnizație, caz în care indemnizația poate fi chiar mai mare – calculată cu coeficient de 1,1, nu de 0,5.