Lună: aprilie 2019

Daniela Lungu, membră în comisia SSRMLÎRC de (re)analizare a cererilor de „luptător cu rol determinant”, condamnată penal (în primă instanță) pentru instigare la fals în declarații și la fals în înscrisuri

Pe portalul instanțelor se poate vedea sentința Judecătoriei Timișoara în dosar 5918/325/2018 (linc), prin care 3 persoane – Titus Marinescu, Susana Benkosi și Daniela Lungu – au fost osîndite într-un caz de fals în declarații și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Este vorba de un contract de vînzare-cumpărare al unei mașini, care a fost trecută pe numele unei persoane cu handicap, evitîndu-se astfel plata unor taxe către stat, mașina respectivă nefiind de fapt în proprietatea acelei persoane. Daniela Lungu este din Lugoj, și e membră în comisia SSRMLÎRC care (re)analizează cererile de acordare a titlurilor de „luptători cu rol determinant”. Conform hotărîrii instanței, Daniela Lungu a primit 8 luni închisoare pentru instigare la fals în declarații și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, dar cu amînarea aplicării pedepsei pentru 2 ani, în care va fi sub supraveghere și totodată va trebui să presteze muncă neremunerată în favoarea comunității pentru 40 de zile. Citez de pe portalul instanțelor: Citește în continuare „Daniela Lungu, membră în comisia SSRMLÎRC de (re)analizare a cererilor de „luptător cu rol determinant”, condamnată penal (în primă instanță) pentru instigare la fals în declarații și la fals în înscrisuri”

Decizia ÎCCJ din procesul legat de lămurirea colaborării cu securitatea a lui Gelu Voican Voiculescu. „Nu se poate trage concluzia că practicarea yoga, cît și deținerea și schimbul de literatură ocultă sau ezoterică ar fi constituit activități sau atitudini îndreptate împotriva regimului totalitar comunist” … (a existat) „o stratagemă a intimatului-pîrît față de organele fostei Securități … a încercat să le dezinformeze și să devieze cursul cercetărilor”

Am relatat pe acest blog (linc) că în 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea ca fostul viceprimministru FSN Gelu Voican Voiculescu să fie declarat colaborator al securității. Am rămas dator cititorilor cu prezentarea motivării deciziei. Cu destulă întîrziere am primit-o, căci ÎCCJ nu mi-a trimis-o iar eu n-am avut drum la București s-o ridic. Cînd am fost o dată la București, la arhiva Curții de Apel nu aveau hotărîrea, fiindcă procesul fiind început din 2010 a fost calificat ca „arhivă veche” și dus undeva în Ilfov, la o firmă de arhivare care ține arhiva Curții de Apel București. Așa că numai cu programare se pot obține date din dosarele respective. Pînă la urmă am dobîndit totuși hotărîrea ÎCCJ, pe care o prezint acum cititorilor în întregime, fiind de folos pentru înțelegerea activității fostului viceprimministru, acum director al Institutului Revoluției Române și recent acuzat de crime împotriva umanității în „dosarul revoluției”.

Amintesc că pe acest blog am scris pe larg despre respectivul proces, în care am fost reclamant, alături de Gregorian Bivolaru, conducătorul mișcării yoghine MISA, pîrîți fiind Gelu Voican Voiculescu și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Vezi articolele anterioare: Citește în continuare „Decizia ÎCCJ din procesul legat de lămurirea colaborării cu securitatea a lui Gelu Voican Voiculescu. „Nu se poate trage concluzia că practicarea yoga, cît și deținerea și schimbul de literatură ocultă sau ezoterică ar fi constituit activități sau atitudini îndreptate împotriva regimului totalitar comunist” … (a existat) „o stratagemă a intimatului-pîrît față de organele fostei Securități … a încercat să le dezinformeze și să devieze cursul cercetărilor””

Extrase din rechizitoriul în „dosarul revoluției” – disponibile public

Saitul „știri pe surse” a publicat niște extrase din rechizitoriul Parchetului General în dosarul revoluției. Cei interesați le pot citi aici (linc).

În calitate de parte vătămată în dosar am cerut deja, prin e-mail, să mi se trimită copie după întreg rechizitoriul, fiindcă nu mă mulțumesc cu extrase. Cînd îl voi primi, voi publica pe acest blog, eventual cu comentarii. Citește în continuare „Extrase din rechizitoriul în „dosarul revoluției” – disponibile public”

Comunicatul domnului secretar de stat Laurențiu Coca și Colegiul Revoluționarilor

Am prezentat deja pe acest blog (linc) comunicatul SSRMLÎRC (linc) în care pune în discuție „probitatea morală” a procurorului general Augustin Lazăr în contextul trimiterii în judecată, sub conducerea acestuia, a „dosarului revoluției”.

În comunicatul respectiv mi-a atras atenția următoarea frază:

Avînd în vedere mesajele transmise și de către membri ai Colegiului Consultativ al Revoluționarilor (din care fac parte, ca beneficiari ai Legii 341/2004, și noiembriști, și urmași de eroi-martiri), vă aducem la cunoștiință următoarele: Secretariatul de Stat, conform funcțiilor și atribuțiilor specifice stabilite prin lege ale acestuia, sprijină activitatea organizațiilor revoluționarilor din decembrie 1989, a luptătorilor în rezistența anticomunistă, precum și a persoanelor care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 și Valea Jiului – Lupeni august 1977, pentru a contribui la consolidarea democrației și a statului de drept, pentru respectarea Constituției României, care consacră și principiile Revoluției Române din Decembrie 1989, înfăptuite de întreg poporul român. SSRML este o instituție pentru revoluționari și luptători anticomuniști, reprezentînd Guvernul României în slujba acestora.

Citește în continuare „Comunicatul domnului secretar de stat Laurențiu Coca și Colegiul Revoluționarilor”

SSRMLÎRC discută „probitatea etică” a procurorului general Augustin Lazăr de a se ocupa de „dosarul revoluției”

În contextul trimiterii în judecată a „dosarului revoluției”, pe saitul Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist (SSRMLÎRC) a apărut un comunicat (linc) iscălit de domnul secretar de stat Laurențiu Florian Coca (fost senator PSD 2008-2016) în care, citîndu-se concluzia unor organizații neguvernamentale nenominalizate, se contestă „probitatea etică” a procurorului general Augustin Lazăr pentru a se ocupa de acest dosar. În comunicat se arată că SSRMLÎRC a primit „numeroase solicitări de a-și exprima oficial poziția” în „cazul Lazăr”. Dintre cei care au trimis aceste numeroase solicitări sînt amintite 2 persoane, respectiv profesorul Man Nistor din Tîrgu Mureș și Octav Bjoza, subsecretar de stat la SSRMLÎRC și președinte al asociației foștilor deținuți politici. Este de menționat că a existat o cerere de destituire a lui Augustin Lazăr și de la Teodor Mărieș (linc), președintele asociației „21 Decembrie 1989” din București, dar aceasta nu este menționată în comunicatul SSRMLÎRC. În comunicat se mai amintește că s-au mai primit mesaje de la membri ai Colegiului Consultativ al Revoluționarilor (persoanele din acest colegiu au fost numite prin ordin al secretarului de stat Laurențiu Coca în 13 februarie 2019 – linc), dar formularea este ambiguă, nu este limpede dacă acele mesaje se referă la Augustin Lazăr și dosarul revoluției ori la scopurile generale ale SSRMLÎRC. În final se face un apel „la organele abilitate în vederea cercetării faptelor procurorului Augustin Lazăr” și se dau recomandări Societății Timișoara. Redau în continuare, în întregime, comunicatul respectiv: Citește în continuare „SSRMLÎRC discută „probitatea etică” a procurorului general Augustin Lazăr de a se ocupa de „dosarul revoluției””

O impresie greșită: În „dosarul revoluției” Parchetul ar fi considerat securitatea nevinovată

Pe saitul contributors apare, cu semnătura mai multor persoane cunoscute, o scrisoare deschisă adresată Ministerului Public (linc) cu întrebarea „unde sînt securiștii?”. „Cerem dreptate pentru victimele revoluției”, spun autorii scrisorii, ai cărei semnatari sînt: Mădălin Hodor, istoric, angajat CNSAS, Mihai Demetriade, istoric, Andrei Ursu, inginer, fiul dizidentului Gheorghe Ursu ucis de securitate în perioada comunistă, Brîndușa Palade, prodecan al Facultății de Științe Politice, SNSPA, scriitor, Vlad Alexandrescu, Oana Demetriade, istoric, Magda Cârneci, scriitor, președinte CD-GDS, Corneliu N. Vaida, revoluționar din Timișoara, Cristian Pârvulescu, Smaranda Enache, fost ambasador, co-președinta Ligii Pro Europa, Gabriel Andreescu, profesor Universitatea de Vest, Timisoara, fost disident, fost presedinte APADOR-CH, Vladimir Tismăneanu, profesor de științe politice, Universitatea Maryland, SUA.

„Cu stupefacție am observat că din acest rechizitoriu lipsesc cu desăvîrșire principalii vinovați pentru cele peste 1200 de victime ale Revoluției – respectiv membrii Departamentului Securității Statului”, scriu autorii scrisorii. „În lumina probelor amintite și a memoriei generației care a trecut prin Revoluție, aserțiunea Parchetului Militar că „Departamentul Securității Statului, începînd cu data de 22.12.1989, orele 16:00” ar fi trecut de partea Revoluției sau „s-ar fi pus la dispoziția Consiliului Frontului Salvării Naționale și conducerii acestuia” nu este o dovadă de respect, ci o desconsiderare pentru amintirea martirilor din decembrie 1989”, mai adaugă aceștia. Citește în continuare „O impresie greșită: În „dosarul revoluției” Parchetul ar fi considerat securitatea nevinovată”

Adresă de poștă electronică devenită indisponibilă

În trecut, ca adresă de contact pentru acest blog a fost trecută marius_mioc@excite.com. Aceeași adresă am pus-o și prin alte părți pentru cei care au ceva să îmi scrie.

De cîtva timp, saitul excite.com are niște probleme și n-am mai izbutit să-mi accesez poșta electronică de la această adresă. Am nădăjduit că e o problemă vremelnică care se va rezolva, căci saitul a anunțat că face lucrări de mentenanță, dar văd că nu s-a rezolvat.

Ca urmare, anunț pe toți cei care vor să-mi scrie, că noua mea adresă de contact este mioc.marius@gmail.com. Am actualizat și la pagina de contact a blogului această adresă.

Cei care mi-au scris în ultima vreme (cam 2 săptămîni) pe vechea adresă de contact, să-mi retrimită mesajele pe noua adresă, fiindcă e posibil să nu fi luat la cunoștiință de mesajele lor.

Motivația diversiunii din revoluție, conform Parchetului General. 2 structuri pomenite – „Consiliul Militar Superior” și „grupul de decizie politico-militară al CFSN”. În esență, Parchetul susține ideile prezentate de multă vreme pe acest blog

În comunicatul Parchetului despre trimiterea în judecată a dosarului revoluției (linc) se explică că în 22 decembrie 1989 a început o diversiune care a avut ca scop „a evita tragerea la răspundere penală ca urmare a represiunii existente pînă la 22 decembrie 1989”. Citez din comunicatul Parchetului: Citește în continuare „Motivația diversiunii din revoluție, conform Parchetului General. 2 structuri pomenite – „Consiliul Militar Superior” și „grupul de decizie politico-militară al CFSN”. În esență, Parchetul susține ideile prezentate de multă vreme pe acest blog”