Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Lămuriri despre împrejurările arestării fostului viceprimministru FSN Gelu Voican Voiculescu în 1985 Mai 14, 2018


În „Dicționarul General al Revoluției Române” (linc) editat de Institutul Revoluției Române în 2010 (autori Gheorghe Sbârnă și Valentin Marin, cuvînt înainte Claudiu Iordache), la pagina 710 este prezentat și Gelu Voican Voiculescu. Se scrie despre acesta: „A fost deținut politic (închis 3 luni în 1970, arestat o zi în 1977 și închis un an și jumătate în perioada 1985-1986)”. Din cîte cunosc, la Institutul Revoluției se dorește editarea unei noi ediții a acestui Dicționar în care să se corecteze greșelile din ediția veche. Între timp, și conducerea Institutului s-a schimbat, domnul Voiculescu devenind directorul general al acestuia. În noua sa calitate de director, nădăjduiesc să vegheze și la corectarea celor publicate de IRRD despre domnia sa, astfel încît acest institut să slujească adevărului istoric.

Pentru a ajuta Institutul Revoluției la corectarea „Dicționarului General al Revoluției Române” în ceea ce privește directorul său, încerc să sintetizez situația în care se afla Gelu Voican Voiculescu în 1985, în toată complexitatea sa, pe baza dosarului său de la CNSAS la care am avut acces datorită procesului pe care l-am deschis pentru lămurirea relațiilor cu securitatea a domniei sale. Pe acest blog deja au fost prezentate mai multe materiale din dosarul CNSAS al domnului Voiculescu. Dosarul e voluminos, în cadrul procesului am primit copii după filele acestuia dar cu anonimizarea unor nume din dosar. Din documentele cu nume șterse e destul de greu să înțelegi despre ce era vorba, dar am izbutit să procur și copii fără anonimizare, care mi-au îngăduit o înțelegere mai bună a situației fostului viceprimministru FSN și actual director IRRD. Cum domnia sa a ajuns recent și urmărit pentru crime împotriva umanității în dosarul revoluției (linc), interesul public pentru cunoașterea cît mai exactă a biografiei domnului Voiculescu este crescut.

Între 6 mai și 22 iulie 1970 (deci 2 luni și 16 zile, nu 3 luni) Gelu Voican Voiculescu a fost reținut pentru încercare de trecere ilegală a graniței ungaro-austriece și presupusă trădare prin transmitere de secrete. A fost eliberat fiindcă codul penal pedepsea numai trecerea ilegală a graniței române, nu și a altor state și totodată, documentele care se aflau la el legate de industria petrolieră românească, nu aveau caracter de secret de stat, cum s-a crezut inițial. Caracterul politic al reținerii domnului Voiculescu în 1970 a fost recunoscut după revoluție, în temeiul legii 221/2009, de către Tribunalul București (Sentința 2219 din 21.12.2011, păstrată și de Curtea de Apel București). (more…)

 

„Le Monde” din 16 ianuarie 1990 despre divergențele din CFSN Decembrie 4, 2017


După mitingul din 12 ianuarie 1990, a doua încercare de răsturnare a regimului Iliescu (linc), ziarul francez „Le Monde” relatează, în numărul din 16 ianuarie 1990, despre divergențele apărute în interiorul Consiliului Frontului Salvării Naționale. Redau acest articol, în tălmăcire proprie.

România: răzgîndiri, atacuri la persoană
Divergențele cresc în sînul Consiliului Frontului Salvării Naționale
(more…)

 

DIICOT îmi răspunde la întrebarea mea dacă Vladimir Plahotniuc e sau nu urmărit penal în România Noiembrie 16, 2017


În Republica Moldova a făcut vîlvă în ultimele zile știrea că DIICOT din România l-a pus sub urmărire pe Vladimir Plahotniuc, unul din conducătorii politici importanți de acolo.

Ca urmare a acestui lucru am adresat către DIICOT, prin e-mail la diicot@mpublic.ro, următoarea întrebare:

Către DIICOT

Subsemnatul, Mioc Marius, domiciliat în Timișoara (…) în calitate de blogăr https://mariusmioc.wordpress.com/ vă solicit să confirmați ori să infirmați știrea apărută într-o serie de organe de presă din România și Republica Moldova precum că cetățeanul Vladimir Plahotniuc, avînd dublă cetățenie – moldovenească și română -, și care este unul din oamenii politici importanți din Republica Moldova, este urmărit penal de DIICOT.
Știrea a apărut în ziarul „Adevărul” din București http://adevarul.ro/moldova/politica/vlad-plahotniuc-vizat-intr-un-dosar-penal-romania-santaj-inselaciune-spalare-bani-document-1_5a09f7065ab6550cb81f57a3index.html și Jurnal TV din Chișinău http://www.jurnal.md/ro/politic/2017/11/13/exclusivitate-plahotniuc-este-cercetat-penal-in-romania-seful-pd-in-vizorul-diicot-pentru-constituirea-unui-grup-infractional/ dar și în alte surse de informare în masă a căror enumerare exhaustivă nu o cred necesară. Se face referire la procuroarea româncă Raluca Negulescu care ar fi început urmărirea penală.
Răspunsul dv. rog să mi-l comunicați prin e-mail.

Vă mulțumesc,
Marius Mioc

La această cerere a mea am primit din partea DIICOT următorul răspuns: (more…)

 

„Jurnalul Național” intră în faliment Noiembrie 8, 2017


Lucrarea mea de popularizare a științei publicată în 2005, legată de campania publicistică din „Jurnalul Național”

Una din principalele oficine de falsificare a istoriei revoluției din 1989, „Jurnalul Național”, a intrat în faliment conform deciziei Tribunalului București (linc).

În 2004 „Jurnalul Național”, sub conducerea lui Marius Tucă, a declanșat o viguroasă campanie de rescriere a istoriei revoluției, cu articole aproape zilnice pe acest subiect. Aceasta m-a determinat să public ziarul-ediție specială „Revoluția din Timișoara și minciunile lui Marius Tucă” (10 martie 2004) iar apoi să scriu cartea „Revoluția din 1989 și minciunile din Jurnalul Național”, publicată în 2005. Întreaga campanie se desfășura sub lozinca „vrem adevărul despre revoluție”, lozincă folosită de altfel de toți falsificatorii istoriei.

Campania din „Jurnalul Național” era legată, după părerea mea, de rejudecarea procesului Chițac-Stănculescu care avea loc la acea vreme. Ziarul s-a manifestat consecvent ca un apărător al generalului Stănculescu și ca mijloc de presiune mediatică asupra instanței de judecată pentru a obține achitarea sa, ori după ce aceasta nu s-a produs, eliberarea din închisoare (linc).

Mentorul campaniei publicistice a „Jurnalului Național” a fost fostul informator plătit al securității Alex Mihai Stoenescu (linc). În 2009 acesta și-a mutat locul de acțiune la ziarul „Adevărul” condus pe atunci de Grigore Cartianu, ziar care începuse o nouă campanie despre revoluție, cu aceeași orientare și aceleași scopuri ca și cea din „Jurnalul Național”. Pe acest blog am semnalat prompt preluarea campaniei din „Jurnalul Național” de către ziarul „Adevărul”: Alex Mihai Stoenescu s-a transferat de la „Jurnalul Naţional” la „Adevărul” (linc) (more…)

 

12 ianuarie 1990 – cînd s-a clătinat puterea FSN. Darie Novăceanu: „Timp de șase ore, Piața Victoriei a devenit piața rușinii și profanării” Octombrie 30, 2017


12 ianuarie 1990, decretată zi de doliu în amintirea mucenicilor revoluției, a fost ziua în care puterea FSN s-a clătinat. Doliul național a fost prilejul adunării unor mari mulțimi de oameni care să discute despre revoluție. Inevitabil, în discuții s-a ajuns și la întrebări legate despre ce s-a întîmplat în acele zile și nedumeririle apărute cu pivire la teroriști și la cei care au preluat puterea. De aici o parte a mulțimii venită pentru comemorarea victimelor revoluției s-a transformat în mulțime protestatară. Despre cele întîmplate în 12 ianuarie 1990 am scris deja pe acest blog, pe baza relatărilor din presa momentului:
– 12 ianuarie 1990 – înlăturarea lui Lorin Fortuna de la conducerea judeţului Timiş
– 12 ianuarie 1990, a doua încercare de răsturnare a regimului Iliescu
– Ziarul „Adevărul”, după mitingul din 12 ianuarie 1990: „Revoluţia are nevoie de calm!”

Prezint acum articolul redactorului șef al ziarului „Adevărul”, Darie Novăceanu, despre mitingul din 12 ianuarie 1990, articol publicat în ziarul din 14 ianuarie 1990. Articolul urmează linia ziarului de calmare a spiritelor și susținere a FSN. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat comentarii ale mele.

Să fim lucizi: Tiranul e mort!

Între euforie și luciditate, adunarea din Piața Victoriei a introdus pentru cîteva ore, nu numai în acest spațiu, ci în toată țara, anarhia, lichelismul și vînătoarea de capete. N-a fost un miting, nici o manifestație, cum cu multă eroare se mai susține. Aceasta presupuns ordine, atitudine politică limpede, platformă sau listă de revendicări la fel de limpezi și, neapărat, reprezentanți onești. Așa ceva n-a existat în Piața Victoriei. A fost doar o adunare, mă tem că nu chiar spontană; o înghesuială perfectă, stăpînită de geometria imundă a haosului, capabilă să pună în pericol destinul fragil al libertății abia cîștigate.

Nimic mai inoportun în ziua cînd patria și-a coborît drapelele în bernă și s-a rugat în toate bisericile ei, cinstind memoria eroilor care i-au adus această libertate încă fragilă.

Timp de șase ore, Piața Victoriei a devenit piața rușinii și profanării: multe din lozincile care s-au rostit țîșneau direct din gîtul sticlelor cu băuturi alcoolice. Unele erau îndreptățite, altele numai explicabile. Și înclin să cred că, poate, era bine ca Frontul Salvării Naționale să nu fi apărut deloc în fața acestei înghesuieli. Pentru că, dincolo de aceste lozinci, lucrul cel mai neadevărat și mai fără temei n-a venit din masă, ci de la Front, de la singurul microfon în stare de funcționare: „Noi sîntem poporul!”, a strigat Dumitru Mazilu, reprezentant al Frontului [vicepreședinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale în acel moment; în 12 ianuarie 1990 o parte din mulțime a cerut „jos Iliescu” și părea să sprijine preluarea puterii de Dumitru Mazilu], în momentul în care un gunoi cu aspirații politico-artistice cerea îndepărtarea din Front a unui alt reprezentant, absolut reprezentativ pentru acest Front [bănuiesc că se referă aici la momentul cînd s-a cerut îndepărtarea lui Ion Iliescu]. Dumnezeule! Vocea care a rostit acest neadevăr tragic, repetîndu-l de cîteva ori pentru ca cei fără discernămînt să și-l însușească și certifice, ar trebui să tacă pentru mult timp, să facă penitență și să ceară iertare poporului român. Pentru că poporul nu se afla în piață decît ca noțiune și n-a fost reprezentat în acest spațiu decît prin prezența celor cinstiți și demni față de ei înșiși. Nimeni în această țară nu mai are dreptul să confiște poporul în folosul său personal. Ajunge că timp de douăzeci și cinci de ani a stat confiscat de tiranul care a făcut ce a vrut într-o țară la fel de confiscată și ea, cu toate nopțile și zilele ei. Tiranul e mort. Nu mai vrem alt tiran! (more…)

 

Lupta împotriva dezinformării în problema cadavrelor incinerate Septembrie 15, 2017


Despre minciunile care s-au spus în legătură cu cele 40 de cadavre ale revoluționarilor timișoreni furate în timpul revoluției din spitalul județean și incinerate la București am mai scris pe acest blog (vezi la final lista de articole) și în cartea mea „Falsificatorii istoriei”. După ce înființasem „Comisia pentru Adevăr și Dreptate” în cadrul asociației „17 Decembrie” Timișoara a răniților și familiilor îndoliate din revoluție, m-am ocupat cu dezmințirea diferitelor informații false legate de revoluție, inclusiv balivernele despre morții incinerați la București. Asociația „17 Decembrie” includea familiile celor arși la crematoriul din București și astfel am cunoscut direct unele din familiile acestor victime.

Redau mai jos, din ziarul „Timișoara” din 16 iulie 1991, dezmințirea dată față de un articol publicat în „Dialog Liberal” – publicație tot din Timișoara, editată de Partidul Național Liberal.

Senzațional cu orice preț

În ziarul „Dialog Liberal” nr. 12/1991, dl. Emil Secuianu încearcă să facă lumină într-o problemă care a fost de mult lămurită: morții incinerați în timpul revoluției la București.

Cine a fost aceștia? Ofițeri D.I.A.! spune „Dialogul Liberal” și „Realitatea Tineretului” din Focșani. Agenți străini! spune „România Mare”.

De fapt, majoritatea acestor morți sînt cunoscuți. Comisia pentru Adevăr și Dreptate a trimis lista acestora la mai multe publicații, ea fiind publicată în „Renașterea Bănățeană” din 2 martie și în „Adevărul” din 13 martie 1991. Se pare însă că pînă nu vom trimite această listă tuturor celor peste 1000 de publicații care apar în România nu vor înceta speculațiile despre „marea enigmă a revoluției – morții incinerați la București”.

Dacă pînă acum nu cunoaștem adevărul despre revoluție, este și din cauza unor ziariști care caută senzaționalul cu orice preț.

COMISIA PENTRU ADEVĂR ȘI DREPTATE

(more…)

 

Deputatul Cătălin Marian Rădulescu și întrebările legate de faptele sale din revoluție Martie 24, 2017


Cătălin Marian Rădulescu, deputat de Argeș, a fost pînă în 14 martie 2017 vicepreședinte al Comisiei parlamentare a Revoluționarilor, iar acum a rămas simplu membru al acesteia. A stîrnit oarecare scandal cu niște declarații date ziarului „Adevărul” în care spunea că a păstrat arma de la revoluție cu care a tras nu știe în cine și e gata să mai tragă cu ea la nevoie (linc), dar declarația s-a dovedit mincinoasă, pistolul-mitralieră deținut de Rădulescu, ca armă de panoplie, fiind de fapt fabricat la 10 ani după revoluție (linc). Rădulescu, care spune că după revoluție a devenit vicepreședinte CFSN Argeș (CV-ul său de pe saitul Camerei Deputaților spune că a fost secretar al acestui organism), a mai declarat că a participat la revoluție în Timișoara, din prima zi, fiind prezent la casa pastorului Tokes și unul din prietenii săi fiind împușcat lîngă el. Iată declarația lui Rădulescu despre faptele sale din 1989 (al doilea fișier video – linc): (more…)