În dimineaţa de 13 iunie 1990 poliţia a evacuat Piaţa Universităţii, locul unde de 2 luni se desfăşura o manifestaţie antiguvernamentală, şi a arestat mai multe persoane aflate acolo. Faptul a stîrnit mînia unei părţi a populaţiei, care nu era dispusă să accepte, după revoluţia din 1989, că autorităţile au vreo legitimitate în a interzice o demonstraţie de stradă. „Dreptul de a manifesta liber” era una din revendicările cuprinse în manifestul „A căzut tirania!” al Frontului Democratic Român de la Timişoara, iar evacuarea Pieţii Universităţii, corelată şi cu alte elemente, precum prezenţa multor nomenclaturişti comunişti în FSN (care cîştigase alegerile de la 20 mai 1990 – linc), inclusiv a unora despre care se spunea că au participat direct la reprimarea sîngeroasă a revoluţiei din 1989 (cazul miniştrilor Chiţac şi Stănculescu – confirmat apoi în justiţie – linc), lăsa impresia că în decembrie 1989 s-a murit degeaba. Reacţia violentă a celor care nu voiau să se împace cu o asemenea stare de lucruri nu s-a lăsat aşteptată, şi ar fi fost de fapt previzibilă pentru orice persoane cu simţ politic. Filmul de mai jos cred că vorbeşte singur despre atmosfera zilei de 13 iunie 1990 în capitala României.
Transcriere selectivă a înregistrării:
1:06 Ion Iliescu: Stimaţi concetăţeni, mă adresez din nou dumneavoastră. Sînt momente dramatice pentru ţara noastră. Este vorba de o nouă încercare de forţă a unor grupuri ostile dezvoltării democratice a ţării, care au acţionat şi în cursul lunii ianuarie, pe 12 [? – nu se aude clar] şi 28 ianuarie, în cursul lunii februarie, care au încercat prin forţă să destabilizeze situaţia ţării şi să înlocuiască puterea existentă în ţara noastră. Mai grav este că de astă dată este vorba după desfăşurarea alegerilor libere, cînd poporul şi-a manifesta, în imensa sa majoritate, opţiunea pentru dezvoltarea democratică a ţării. Avem de-a face cu o încercare de rebeliune de tip legionar. Elemente declasate, care au antrenat probabil şi o serie de elemente naive, manevrate de forţe interesate în destabilizarea ţării şi în ignorarea opţiunii exprimate de poporul nostru, s-au dedat la grave acte de violenţă. Este necesară unirea hotărîtă a tuturor forţelor conştiente ale ţării, a întregului popor, pentru a da riposta necesară acestor acţiuni iresponsabile şi ostile poporului nostru. Fac apel la toate forţele politice să facă front comun împotriva acestor elemente de tip fascist, de tip legionar, care acţionează împotriva intereselor poporului nostru. Fac apel la forţele de ordine, la armata noastră, să-şi facă şi de astă dată datoria, pentru a apăra ordinea de stat, ordinea de drept, pentru a apăra puterea legal instituită prin alegerile recente, pentru a apăra opţiunea poporului nostru şi mersul său decisiv spre democraţie. Numai strîns uniţi vom putea să asigură calmul, liniştea necesară, dezvoltarea noastră democratică.
04:12 Petre Roman: Ceea ce pot să afirm categoric este că bandele erau organizate. Ele au organizat după un program clar stabilit. Au atacat cîteva puncte cheie: poliţia, de unde şi-au procurat arme, ministerul de interne unde s-ar fi găsit o şi mai mare cantitate de arme şi televiziunea, pe care au reuşit s-o ocupe pentru scurtă vreme. O asemenea acţiune nu putea să nu fie organizată.
6:16 George Roncea: S-a hotărît planul de, să-i zicem, de nimicire a pieţei, a fost pus pe picioare la data de 11 iunie la sediul guvernului, unde a avut loc o şedinţă la care a participat preşedintele de la acea vreme, Ion Iliescu, Petre Roman, ca şef al guvernului, Chiţac, ca ministru de interne, Stănculescu, armată, mai erau de la minsterul sănătăţii, de la servicii, de la SRI. Şi s-a pus pe picioare un plan de radere a demonstranţilor care deja, nu-i aşa, deveniseră foarte enervanţi pentru Ion Iliescu şi pentru Petre Roman.
6:52 Înregistrare audio – dialog radio între generalii M.I. Diamandescu şi Chiţac: „Pentru 53”. „(neînţelegibil) 52. Două atacuri succesive, aruncă cu pietre, ne mutilăm aparatul. Sînt autobuze distruse. Ăsta a fost sprijinul dat de dv. pînă acuma”. „Şi să ştiţi că nu mai vine, la 23 August a zis că sindicatele n-au fost de acord să trimită”. „Informaţi la domnul preşedinte, le dăm foc la toate autobuzele. Ăsta a fost înţelegerea, vă rog să informaţi”.
Mai citeşte:
– Teodor Mărieş în dialog cu Angela Băcescu (iunie 1991)
– Revoluţia trădată
– „Speranţa” – un film de Sorin Ilieşiu
Blogul lui Marius Mioc 
daca reusea fantezia ,,rebeliune legionara,, impotriva lui Iliescu,iar Horia Sima venea in 1990 in ROmania la putere,azi coruptia era istorie in Romania,iar Tara avea principiile: credinta in Dumnezeu,neam,tara, munca inobilieaza omul,nu hotia, aveam ajutor legionar pentru cei saraci sau orfani, aveam cantine sociale in fiecare sat, aveam VOLUNTARIAT pentru tineri si construit de Biserici,scoli,azile voluntar pentru Tara.
Aveam stopata imigratia ilegala,si imigratia in sine.Romancele nu trebuiau sa isi dea chilotii jos in Spania,iar copii lor sa fie orfani in Romania,crescuti de bunici.
Asta e realitatea.Romanii au mers sa stearga la c_r batranii din azilelel din Italia,Germania,israel,si asa mai departe.Multimim partidului, Securitatii privatizate si serviciilor secrete!!! (hai ca la 22 servicii secrete cate a avut Romania dupa 1990,trebuia sa fie cea mai aparata tara din lume!!!)
Eu nu cred că în 1990, bătrînelul Horia Sima a avut vreo legătură concretă cu mişcarea din Piaţa Universităţii. Poate simpatiza cu ea, dar nu a fost implicat concret în organizarea ei.
Principala problemă a regimului Iliescu era complicitatea cu criminalii din decembrie 1989. Mişcarea anti-Iliescu era o mişcare împotriva unui regim criminal. Că Iliescu era de stînga e o chestie care ar fi putut fi acceptată – într-o democraţie există şi partide de stînga care participă liber la alegeri. Dar ascunderea criminalilor din 1989 şi manipularea care s-a făcut cu revoluţia (profitînd de faptul că TVR – sub control iliescian – era singura televiziune la vremea aceea; azi o manipulare de asemenea proporţii n-ar mai fi posibilă) erau intolerabile, şi de aici furia şi disperarea cu care au acţionat adversarii regimului. Tot de aici, încăpăţînarea cu care puterea evita dialogul pe problemele legate de revoluţie, fiindcă ştia că nu are răspunsuri satisfăcătoare.
Pentru partidele politice de opoziţie problema crimelor din decembrie 1989 nu a fost niciodată prioritară. E o chestie la care m-am referit în analiza „Politicienii şi revoluţia diin 1989” (vezi pagina cu Analize despre revoluţia din 1989).
+ ,,batranelul,, Horia Sima dadea fior securistiilor din Romania chiar si dupa ce Miscarea Legionara a fost exterminata de regimul diabolic comunist,timp de 45 de ani!