Declarațiile din 2009 ale unor urmăriți penali pentru crime împotriva umanității în dosarul revoluției, disponibile pe internet

În așa-numitul „dosar al revoluției”, Parchetul General a anunțat (linc) că a extins urmărirea penală și asupra lui Teodor Brateș, fost crainic la TVR. Teodor Brateș „a fost principalul factor de diseminare a știrilor false, cu caracter diversionist, în acest fel contribuind într-o foarte mare măsură la instalarea psihozei teroriste ce a afectat profund întreaga populație a României”, este scris în comunicatul Parchetului. La ora actuală în acest dosar sînt urmăriți penal: Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, general (r) Iosif Rus, amiral (r) Emil Dumitrescu (Cico) și Teodor Brateș.

Încă de acum cîțiva ani, pe alt sait al meu, documente1989, am publicat declarațiile date în „dosarul revoluției” de o parte dintre acești urmăriți penal: Ion Iliescu, Iosif Rus, Emil Dumitrescu și Teodor Brateș. Toate aceste declarații au fost date în anul 2009 (chiar în dosarul în care au acum calitatea de urmăriți penal) și au fost publicate de mine pe internet între anii 2013 (declarația lui Iliescu) și 2017 (declarația lui Rus). Puteți citi respectivele declarații la lincurile de mai jos:
– Declaraţia lui Ion Iliescu din 2009
– Declaraţia lui Teodor Brateş despre revoluţie
– Declarația contraamiralului Emil (Cico) Dumitrescu despre revoluție
– Declarația generalului Iosif Rus, comandant al aviației militare

În ceea ce-l privește pe Gelu Voican Voiculescu, nu dispun de declarația dată de el în dosarul revoluției, dar găsiți pe acest blog o mulțime de materiale din dosarul său de la CNSAS:
– Filajul securităţii asupra lui Gelu Voican Voiculescu
– Filajele securității asupra lui Gelu Voican Voiculescu din perioada decembrie 1968 – ianuarie 1969
– Planul de documentare al securității cu privire la Gelu Voican Voiculescu (1985)
– Gelu “748000 de euro” Voican: “Despre faptul că falsific deconturile, în afară de şeful meu, mai cunoşteau majoritatea colegilor mei”
– “Inculpatul Voiculescu Gelu Voican a dat dovadă de sinceritate în timpul urmăririi penale”
– Analiză a Securităţii: “Voiculescu Gelu solicită sarcini pe linie SLOMR, menţionînd pe un ton de reproş că dacă nu-l folosim cîndva se va retrage undeva la ţară şi va creşte păsări”
– Gelu Voican Voiculescu, chemat la securitate pentru un presupus plan de părăsire a ţării: “Contactul avut m-a îmbogăţit în viziunea mea asupra unor realităţi sociale, resimţind că realmente există preocuparea de a se veghea asupra destinelor oamenilor”
– Gelu Voican Voiculescu, amintiri despre un cetăţean dominican
– Securitatea, bănuitoare faţă de Gelu Voican Voiculescu
– Istoria lui Gregorian Bivolaru “în toată intimitatea devenirii sale existenţiale”, scrisă pentru securitate de Gelu Voican Voiculescu
– Gelu Voican explică securităţii: Gregorian Bivolaru e greu recuperabil prin reeducare. Numai un stagiu militar dur, făcut anume pentru a-l frînge, cu toate asprimile cîmpului de instrucţie la infanterie, l-ar putea lecui
– Gelu Voican despre persoana care i-a adăpostit cărţi şi xeroxuri: “Discutînd pe marginea unor aspecte social-economice din ţară sau de ordin cultural, am reţinut că făcea unele aprecieri care puteau fi interpretate ca negative”
– Paul Goma, în dosarul CNSAS a lui Gelu Voican Voiculescu
– Securitatea despre Gelu Voican Voiculescu: “Se confirmă pe a treia linie că a deconspirat legătura cu organele de securitate”
– Departamentul juridic al CNSAS a cerut declararea lui Gelu Voican Voiculescu drept colaborator al securităţii
– Nota de constatare a CNSAS în cazul Gelu Voican Voiculescu
– Raport al securităţii despre Gregorian Bivolaru
– Spicuiri din dosarul CNSAS a lui Gelu Voican Voiculescu, despre Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei
– Spicuiri din dosarul CNSAS a lui Gelu Voican Voiculescu, despre Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (2)
– Biblioteca lui Gelu Voican Voiculescu, confiscată şi apoi restituită de securitate
– O zi din viaţa lui Gelu Voican Voiculescu
– Procesul Verbal al ședinței colegiului CNSAS în care s-a discutat cazul Gelu Voican Voiculescu
– Relațiile lui Gelu Voican Voiculescu cu Paul Goma (1)
– Relațiile lui Gelu Voican Voiculescu cu Paul Goma (2). Informatorul „Gigi”: „A relatat că-l cunoaște foarte bine pe Goma modul de cunoștiință fiind la un nivel foarte intim”
– 1968: Studenta Stoian și conferențiarul Niculescu dezvăluie activitatea subversivă a lui Gelu Voican Voiculescu
– 1977. Planul securității de pătrundere în locuința lui Gelu Voican Voiculescu
– 1969. Gelu Voican Voiculescu avertizat de securitate
– 1977. Informatorul Gigi: Gelu Voican Voiculescu dornic de audiență la Nicolae Ceaușescu
– 1969. Gelu Voican Voiculescu poartă insigna lui Mao Tze Dun ca să irite cetățenii sovietici
– 1979. Gelu Voican Voiculescu se pretinde ofițer de securitate
– 1977. Informatorul Andrei Valeriu: „Gelu Voiculescu consideră că Goma a fost lipsit total de simț tactic și că a greșit în conducerea și desfășurarea acțiunii pentru drepturile fundamentale ale omului”
– 1985. Securitatea se documentează despre Gelu Voican Voiculescu
– Gelu Voican Voiculescu, în audiență la Ilie Ceaușescu

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.