Tatulici & Tatomir – Povestea Timişorii (15). ELBA 19 decembrie 1989. Radu Bălan a zis: Conducerea judeţului nu o mai deţin eu, rugămintea mea e să nu ieşiţi în stradă că o să vă împuşte

Un nou fragment din filmul „Povestea Timişorii” realizat de Mihai Tatulici şi Virgil Tatomir şi difuzat în 1991 la TVR. Aici este vorba de începerea grevei la întreprinderea ELBA, în 19 decembrie 1989. Comentariile mele sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Vezi şi primele 14 fragmente prezentate pe acest blog:
– 15 decembrie 1989
– 16 decembrie 1989
– În jurul lui Tokes
– Dezvoltarea mişcării revoluţionare în 16 decembrie 1989
– Lupte între manifestanţi şi forţele de ordine
– Calea Lipovei şi Girocului, 17 decembrie 1989
– Groapa comună din cimitirul eroilor
– Catedrală, 17-18 decembrie 1989
– Recapitulare prima parte
– Guşă şi Stănculescu la proces
– Amintiri din arest
– Răniţi împuşcaţi în spitalul judeţean?
– Furtul cadavrelor
– Claudiu Iordache despre 18 decembrie 1989

Transcriere înregistrare:
0:00 Lazăr Boran: Prima fază în ELBA [întreprinderea Electrobanat, aflată lîngă gara de Nord, prima întreprindere care a intrat în grevă în timpul revoluţiei], dacă bine-mi amintesc, a venit primarul Moţ. N-aş putea să spun, la o jumătate de oră sau la o oră, a sosit şi Radu Bălan [prim-secretarul PCR Timiş]. Moţ şi cu Radu Bălan au fost, au fost, au chemat şefii de secţie în sus, la sala de şedinţe, consiliul de administraţie, mă rog, nu era atunci consiliu de administraţie, şi împreună cu conducerea ELBA au încercat, au încercat să lămurească oamenii să intre în secţie. Bine înţeles că oamenii nu au intrat în secţie şi în acest caz, mai mult au cerut să coboare jos directorul împreună cu Radu Bălan. Mi-amintesc şi acum un fapt, hai să zic aşa, simpatic, Radu Bălan a fost urcat pe un bidon din acesta metalic de vreo 200 de litri. S-a urcat pe acel bidon, fără prea multe, că aşa au vrut femeile, în sfîrşit, fără prea multă, mă-nţelegi, fără să opună hai să zic o rezistenţă, şi a încercat să vorbească oamenilor. Bineînţeles fără succes, pentru că oamenii din momentul acela, eu consider, o părere personală, că ştiau ce doresc. Mai mult, s-a auzit în jurul întreprinderii un huruit de aceste taburi. Huruit pe care oamenii îl ştiau din oraş. La început a fost un număr de vreo 2 sau 3 taburi care nu au venit la poartă, la porţile întreprinderii, ci s-au oprit undeva în zona gării sau în spate pe la piaţă, dincolo de Bega. În acest moment oamenii au cerut, unii ieşind afară şi văzînd, au cerut ca să fie retrasă armata din jurul întreprinderii. Radu Bălan, în momentul acela, s-a îndreptat spre poarta doi, a cerut un pahar de apă din care, portăreasa i-a adus un pahar de apă, a băut o jumătate din pahar şi a solicitat legătura telefonică, că nu se putea vorbi de pe alte telefoane decît numai acela, a solicitat legătura telefonică la dînsul la birou. O doamnă, Irina, îmi scapă numele acum, oricum, „da, da, am înţeles”, eram lîngă dînsul la un metru, care am înţeles că era secretara dînsului i-a spus că-i poate… De fapt solicitase legătura cu şeful. N-am înţeles cine a fost în prima fază acest şef. A zis, doamna respectivă a zis „imediat”. Se auzea foarte tare în telefon, deci convorbirea pe care o avea Radu Bălan cu doamna, a zis „imediat”. N-a durat cîteva secunde şi i s-a dat legătura. L-a salutat cu un „să trăiţi” pe această persoană şi a cerut, „tovarăşe general”, cam aşa ceva s-a exprimat, „dar vă rog foarte mult să daţi dispoziţie să se retragă armata”. Ceea ce a urmat discuţia, care a durat, să zic aşa, vreo 2-3 minute, nu pot să v-o redau toată pentru că nu am prins decît frînturi de frază. Dar am înţeles din discuţia avută că era vorba despre generalul Coman. În momentul cînd a închis telefonul, apropo, înainte de a închide telefonul am înţeles că-i va trimite un general, nu am reţinut, n-am reţinut numele generalului care urma să fie trimis în întreprindere. În momentul cînd a închis telefonul, Radu Bălan a ieşit în curte la oameni, oamenii aşteptau un răspuns bineînţeles de la el, şi s-a exprimat cam în felul ăsta: „Din păcate, nu vă mai pot ajuta cu nimic, conducerea judeţului în prezent nu o mai deţin eu şi singura mea rugăminte ar fi să nu ieşiţi în stradă pentru că o să vă împuşte”, sau cam aşa ceva, nu, probabil o frază aproximativă.

(va urma)

• revoluţia română din 1989