Rechizitoriul în dosarul revoluției (4). Timișoara – autoritate de lucru judecat

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din Timișoara. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu

În acest fragment de rechizitoriu se preia, cu autoritate de lucru judecat, constatările din 2 procese legate de revoluția din Timișoara: „Procesul celor 25” (inculpat principal Ion Coman) – început în 1990, ș procesul Chițac-Stănculescu, început în 1997, după ce Ion Iliescu pierduse puterea politică. Există și alte procese ale revoluției din Timișoara care cred că ar fi trebuit amintite ca autoritate de lucru judecat: procesul Calea Lipovei, în care au fost condamnați generalul Constantin Rotariu. locotenent-colonelul Ion Păun și căpitanul Constantin Gheorghe pentru morții și răniții din 17 decembrie 1989 din zona Calea Lipovei din Timișoara – proces care întărește faptul că Ministerul Apărării Naționale s-a implicat în reprimare (Decizia 359/2002 a Curții Supreme de Justiție), dar și alte procese mai mici, cum ar fi cel al milițianului Vasile Bandula, condamnat pentru rănirea prin împușcare a lui Vasile Moldovan, în 18 decembrie 1989, în Piața Badea Cîrțan din Timișoara (Sentinţa nr. 1 din 28 septembrie 1990 a Tribunalului Militar Extraordinar Timişoara şi Decizia nr. 16 din 14 decembrie 1990 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti) – care întărește ideea că Ministerul de Interne s-a implicat în reprimare, fiindcă mai nou și implicarea Minsiterului de Interne e pusă la îndoială.

Parchetul observă corect că în prima fază nimeni din M.Ap.N. nu a fost inculpat. A fost tactica regimului Iliescu, în conducerea căruia făceau parte Victor Stănculescu (membru CFSN, ministru și membru în Consiliul Militar Superior care a coordonat lupta „antiteroristă”), Mihai Chițac (ministru) și Ștefan Gușă (membru CFSN și, conform lui Ion Iliescu – vezi „Ion Iliescu explică componența nominală a Comandamentului Militar Unic al FSN” (linc) și „Precizări suplimentare ale domnului Iliescu cu privire la componența nominală a Consiliului Militar Superior” (linc), membru și în Consiliul Militar Superior care a coordonat lupta „antiteroristă”, afirmație care se coroborează cu filmări din CC care-l arată pe Gușă dînd ordine legate de această luptă și cu declarații de martori), să ascundă implicarea M.Ap.N. în represiune. Declararea generalului Milea ca erou a fost parte din strategia FSN de falsificare a istoriei.

Ceea ce Parchetul nu spune este că FSN a încercat să evite tragerea la răspundere nu numai a celor din M.Ap.N. ci și a celor din securitate. În contextul anului 1990, cînd lumea era furioasă datorită morților de la revoluție, a fost imposibil pentru FSN să nu accepte deschiderea unor procese și prezentarea în fața publicului a unor inculpați. Au fost aleși mai ales inculpați din miliție, securitate și partid și doar ca excepție s-a acceptat deschiderea unui proces împotriva cuiva din M.Ap.N. (plutonierul Pavel Dumitru din Lugoj – linc, care a ajuns inculpat poate și datorită gradului mic pe care-l avea și faptului că în cazul său s-a putut susține că a tras din proprie inițiativă, fără ordin direct; dar chiar și în acest caz s-au făcut eforturi pentru a se obține o pedeapsă cît mai mică, promovîndu-se inclusiv un recurs în anulare). Dar FSN a ocrotit pe toți cei implicați în reprimarea revoluției. Am arătat acest aspect în articolul Cum a fost achitat colonelul Filip Teodorescu în procesul revoluției de la Timișoara (linc), dar el reiese și din numeroasele grațieri făcute de inculpatul Ion Iliescu (procesul Calea Lipovei, procesul C.P.Ex.). Aceste grațieri nici măcar nu sînt amintite în rechizitoriul Parchetului. Probabil fiindcă grațierea este o prerogativă legală a președintelui și nu poate fi încadrată la „crime împotriva umanității”, dar aceste grațieri snt o dovadă, fie și indirectă, în favoarea uneia din tezele rechizitoriului, anume existența unei înțelegeri între vărfuri decizionale ale M.Ap.N. și noua conducere politică a țării.

Redau mai jos următorul fragment din rechizitoriu.

III. Timişoara – autoritate de lucru judecat

Scrisoarea mea din 13 septembrie 2004 către Alex Mihai Stoenescu

Am pomenit deja despre cartea „Interviuri după Revoluție” de Alex Mihai Stoenescu (editura Orizonturi, București 2016), în care îmi este dedicat un capitol (linc). În acel capitol sînt publicate 2 scrisori pe care le trimisesem lui Alex Mihai Stoenescu (pag. 87-99, 106-115), scrisorile pe care Stoenescu mi le trimisese mie, cît și unele comentarii făcute de Stoenescu pe marginea acestei corespondențe. Redau și pentru cititorii acestui blog prima dintre scrisorile mele. Între paranteze drepte cu litere cursive sînt comentarii ale mele de acum. Corespondența mea cu domnul Stoenescu a avut loc înainte de publicarea, de către dînsul, a cărții sale „Revoluția din decembrie 1989 – o tragedie românească” care reprezintă volumul IV din ciclul „Istoria loviturilor de stat în România” al acestui autor.

Stimate domnule Stoenescu,

Mulțumesc pentru scrisoare. Consider interesant să continuăm discuția referitoare la revoluția din 1989.

Ziarul „Revoluția din Timișoara și minciunile lui Marius Tucă” a fost publicat în 10 martie 2004, dar de reacționat la cele scrise de Jurnalul Național am făcut-o chiar mai repede, în forumul de discuții de la pagina de internet a acestui ziar. Intrați pe http://www.jurnalul.ro, de acolo pe forum și căutați la forumul „Agora” tema de discuție „decembrie 1989 și „manipulările lui Tucă” (deja tema s-a învechit și poate nu mai apare pe prima pagină) [acum nu mai găsesc pe internet forumul „Jurnalului Național”, care a dat faliment între timp, a renăscut sub denumire ușor schimbată iar arhiva electronică a fost preluată parțial de saitul antena3.ro]. Veți vedea că de multe ori reacția mea a fost la doar 24 de ore de la publicarea articolelor în Jurnalul Național. În 10 martie am publicat articolele publicate pe internet în ziar, dar și după 10 martie 2004 Jurnalul Național a continuat să scrie despre revoluție iar eu am continuat să dau replici. Deci, pe forumul de internet al Jurnalului Național veți găsi unele articole care nu apar în ziarul ce vi l-am trimis (au apărut însă în bilunarul timișorean „VIP în Banat”). Mai apoi mi s-a blocat accesul pe forumul Jurnalul Național, dar ziarul respectiv nici nu mai publică despre revoluție.

Postelnicu: „Arăt cu toată fermitatea că condamn și cu acest prilej deoarece am mai făcut-o atitudinea mea, dar și a celorlalți membri ai CPE și altor cadre prezente… pentru faptul că deși am luat cunoștiință de ordinul trădătorului de a se trage în popor nu am luat poziție toți pentru a preveni măcelul”

De pe saitul dosarele revoluției (linc) care cuprinde documentele din „procesul celor 25” al revoluției din Timișoara, preiau o declarație a lui Tudor Postelnicu. A se vedea și altă declarație a lui Postelnicu publicată anterior pe acest sait:
– Tudor Postelnicu despre cadavrele incinerate, generalul Vlad și colonelul Filip Teodorescu

La marginea filei nu se văd cîteva litere. Am completat cu deducția mea din context literele lipsă prin litere puse între paranteze, iar dacă n-am putut să deduc ce lipsea, cu trei puncte între paranteze. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat comentarii ale mele.

Declarație

Subsemnatul Postelnicu Tudor, fiul lui Constantin și Elena, născut la data de 13.11.1931, în comuna Provița de Sus, jud. Prahova, din propria inițiativă declar următoarele:

(…) pe data de 17.12.1989 a avut loc o ședință extraordinară a CPE [Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al PCR] urmată de teleconferință;

S-a discutat la ședința CPE cu trimiterea oastei, a zis trădătorul, dezarmată pe cîmpul de luptă deoarece unitățile MI au fost înarmate numai cu cartușe de manevră, propunîndu-se măsuri organizatorice, care în (…) s-au soldat chiar cu cererea demisiei, adică să vă căutați alt președinte;

La teleconferință reflectînd chiar și noapte să-mi reamintesc (cum a) fost în aceiași zi a pus foarte dur următoarele probleme:
– l-am trimis pe Ion Coman să pună ordine la Timișoara care (…) fel a spus și prezent.
– s-a trimis armata, respectiv unitățile MI din garnizoană (neînarm)ate. Ce este asta cartușe de manevră.
– cum? dușmanul îți dă o palmă și tu întorci și celălalt (obraz)? să fie clar că asta este o neexecutare de ordine și trebuie să (vă tri)mit în tribunal.
– să se instituie cu începînd din acest moment să se considere (că sîn)tem în stare de luptă. Această măsură presupune înarmarea uni(tăților) cu cartușe de război. Nu am revenit la măsură ci a menționat (cartuș)ele de manevră.
– a dat dispoziții că dacă cineva atacă sediile de partid, uni(tățile) militare, alte obiective importante să fim necruțători, adică (să se) deschidă foc, nu cum a făcut generalul Milea a scos armata (în ora)șul Buc. să cînte, eu am ordonat să fie făcut un tur de forță (…)ri, tancuri alt armament greu cu muniție la ei. Nu s-a făcut (ce a) zis el, asta fiind o încălcare foarte gravă a ordinelor.
– (să) se asigure permanență la toate Con. Județene, în unitățile (social)iste.

Ion Coman: „Îmi recunosc în întregime vinovăția… că am transmis ordinul dictatorului de a se deschide foc împotriva demonstranților… Adaug însă că alături de mine răspund direct pentru deschiderea focului în Timișoara, în primul rînd generalii Nuță și Gușe, cărora eu le-am ordonat să tragă”

Ion Coman, conducătorul represiunii revoluției de la Timișoara, a dat în 16 ianuarie 1990 o declarație în cadrul urmăririi penale pe care am găsit-o pe saitul dosarelerevolutiei.ro. Declarația este la dosarul „procesului celor 25” al revoluției din Timișoara și o pun acum și la dispoziția cititorilor acestui blog. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat comentarii ale mele.

Coman a fost osîndit la proces la 15 ani de închisoare. A ispășit efectiv 3 ani și 3 luni, fiind grațiat de președintele Emil Constantinescu.

Procuratura GENERALĂ – Direcția Procuraturilor Militare
Dosar nr.517/P/1989

DECLARAȚIE
a învinuit/inculpat ION COMAN

astăzi 16 luna ianuarie 1990 a cărui identitate s-a stabilit prin Buletinul de identitate nr. ………. eliberat de ……

Numele și prenumele… ION COMAN
Porecla …
Data nașterii (anul, luna, ziua)… 25 martie 1926
Locul nașterii… com. Asan-Aga, jud. Teleorman
Numele și prenumele părinților… Petre și Ioana
Cetățenia… română
Studii… Academia Militară
Situația militară (grad ctg. și centrul militar de care aparține)… satisfăcut – Gral colonel
Locul de muncă ……….
Ocupația… secretar al CC al PCR
Stare civilă (căsătorit, necăsătorit, nr. copiilor)… căsătorit, fără copii minori
Numele și prenumele înainte de căsătorie…
Averea ce posedă… în jur de 300000 lei, pe librete CEC cu soția
Domiciliul… București (…)
Antecedente penale (instanța, faptul, data)… nu are
Apărător…

După ce i s-a adus la cunoștiință obiectul cauzei și i s-au explicat drepturile sale procesuale conform art. 202 al. 3 C. pr. pen. i s-a pus în vedere să declare tot ce știe cu privire la fapta și învinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta și care constă în genocid și complicitate la subminarea economiei naționale

În decembrie 1989 securiștii au fost înarmați ori au ținut armele în depozit?

La lansarea la Timișoara a cărții generalului Aurel Rogojan (linc) „Factorul intern. România în spirala conspirațiilor”, dar și cu multe alte prilejuri, s-a afirmat că în decembrie 1989 generalul Iulian Vlad (șeful securității ceaușiste) ar fi transmis securiștilor ordinul de a nu se înarma. Toate armele ar fi fost ținute în depozit, nici măcar în rasteluri, s-a pretins la respectiva lansare de carte.

Această susținere nu este nouă. Cu titlul de exemplu, încă din 2008 fostul vicepreședinte FSN-ist Gelu Voican Voiculescu a pretins, într-un interviu din ziarul timișorean „Agenda Zilei” (linc), că generalul Iulian Vlad „ceruse încă din 18 decembrie să se sigileze armamentul și să se adopte o atitudine pasivă față de demonstranți”. O mulțime de alte articole din presa scrisă și online au susținut același lucru, că în timpul revoluției Iulian Vlad a cerut tuturor securiștilor să nu se înarmeze. Este motivul pentru care în cartea domnului Rogojan (fost șef de cabinet a lui Iulian Vlad) se pomenește chiar de necesitatea ridicării unei statui pentru Iulian Vlad. Ideea ar fi fost enunțată de fostul președinte italian Francesco Cossiga (linc), domnul Rogojan doar ne transmite părerea lui Cossiga.

Că afirmația despre păstrarea armelor securiștilor doar în depozit, în timpul revoluției, reprezintă o minciună, ne arată primul mare proces al revoluției din Timișoara, așa-numitul „proces al celor 25” (cu inculpat principal Ion Coman). La respectivul proces mai mulți securiști au recunoscut faptul că au fost înarmați în timpul revoluției. Singurul lucru pe care nu l-au recunoscut este că au tras în populație. Inculpatul locotenent-colonel Gheorghe Atudoroaie a recunoscut faptul că a transmis ordinul de înarmare pentru securiști. În final Atudoroaie a fost achitat, simpla transmitere a ordinului de înarmare, fără a se dovedi că a transmis și ordin de deschidere a focului împotriva manifestanților, nefiind îndestulătoare pentru condamnarea acestuia. Șeful securității Timiș, Traian Sima, în cazul căruia s-a dovedit ca a dat nu doar ordin de înarmare ci și de folosire a armelor, a fost însă condamnat la închisoare. Declarațiile lui Atudoroaie se coroborează cu declarațiile multor alți securiști (de pildă, maiorul Radu Tinu recunoștea că a fost înarmat cu pistol mitralieră dar a spus că nu l-a folosit), cît și cu documentele aflate la dosarul procesului cu privire la eliberarea armamentului. Toate acestea au fost consemnate în hotărîrea judecătorească din respectivul proces, hotărîre a cărei motivare am publicat-o integral în 2004 în cartea „Curtea Supremă de Justiție – Procesele revoluției din Timișoara (1989)”. Ulterior cartea respectivă a fost publicată și pe internet, pe saitul „Procesul Comunismului” (linc).

Redau mai jos fragmente din hotărîrea judecătorească în care instanța constată, printre altele, că securiștii din Timișoara au fost înarmați în timpul revoluției:

Interviu cu generalul Viorel Oancea în „Observatorul Militar”. Am auzit că Ceaușescu a fugit. Rotariu a strigat „Închideți tot, că au intrat teroriștii pe frecvență!”

Generalul Viorel Oancea, maior în decembrie 1989, este primul ofițer român care a vorbit de la balconul Operei din Timișoara, asigurînd protestatarii că este alături de ei. Faptul se întîmpla în dimineața de 22 decembrie 1989, cînd Ceaușescu era încă la putere. Despre acele întîmplări povestește într-un interviu în „Observatorul Militar” din 4 martie 2015, acordat locotenent-colonelului Cristian Dumitrașcu. Reproduc aici respectivul interviu. Am inserat niște comentarii ale mele cu litere cursive, între paranteze drepte.

Din fericire, regimul s-a schimbat, și mă bucur că s-a întîmplat asta, fiindcă dacă nu era așa, nici eu nu mai eram acum în fața dumneavoastră!

Radu Tinu despre revoluția română (video)

În 15 decembrie 2014 saitul pressalert (linc) l-a invitat pe Tinu Radu, fost adjunct al șefului securității Timiș în decembrie 1989, pentru a povesti despre revoluție. Prezint cititorilor acestui blog respectiva emisiune. Primele 3 minute 42 de secunde de la începutul înregistrării sînt „moarte”, vă îndemn să săriți peste ele. Reporterul se numește Dragoș Boța. Este de remarcat în acest interviu că reporterul face cîteva încercări de a pune la îndoială unele afirmații ale interlocutorului său, în contrast cu obiceiul răspîndit în presa dîmbovițeană ca atunci cînd sînt interviați foști securiști reporterii să joace doar rolul de curea de transmisie pentru mesajele acestora. Explicația e că reporterul e timișorean. Dragoș Boța este primul ziarist pe care-l cunosc care îi cere lui Radu Tinu explicații asupra neconcordanțelor dintre declarațiile sale din 1999, cînd spunea că revoluția de la Timișoara a fost spontană, și cele din 2004 începînd, cînd a vorbit despre agenturili străine. Eu semnalasem pe acest blog (linc) respectivele neconcordanțe cît și refuzul puzderiei de ziariști care l-au interviat pe Radu în legătură cu decembrie 1989 de a-l întreba pe interlocutor despre ele. Iată că după atîția ani în sfîrșit s-a găsit un ziarist care să-l întrebe despre asta. Se trece foarte repede peste subiect, dar faptul că subiectul a fost totuși atins e o premieră.

Domnul Boța, deși a făcut eforturi pentru a se documenta cu privire la invitatul său, încă dovedește multe lipsuri în documentare. De pildă, pare complet ignorant asupra celor scrise în agenda personală a lui Radu Tinu, agendă depusă ca dovadă la procesul în care acesta fusese inculpat, și despre care a scris și ziaristul Iosif Costinaș, cel mort în condiții ciudate (linc), în ziarul „Timișoara” (vezi mai sus scanarea respectivului articol). În respectiva agendă apar adnotări despre diferiți cetățeni români, spre exemplu „Mioc Marius – stud. TCM”, dar nimic despre implicare activă a agenturilor străine. Există doar o scurtă adnotare despre doi diplomați – Radu Tinu pomenește pe larg în interviu despre asta. Dar subiectul agendei personale a domnului Radu Tinu îl voi trata într-un articol separat pe acest blog. În continuare, dau transcrierea emisiunii-interviu cu Tinu Radu, în care am inserat cu litere cursive între paranteze drepte comentarii ale mele. Pentru înlesnirea urmăririi discuției am împărțit-o în capitole, al căror titluri le-am ales eu. Capitolele respective sînt:
– Pălăvrăgeli inițiale
– Securitate sau SRI e același lucru. Mi-am slujit țara
– Am fost victima unor procurori comuniști derbedei. Nu uit și nu iert. Mi-am făcut liste de dușmani. Mai am trei care trăiesc din listele astea
– Virgil Măgureanu a discutat cu cei din complet să fim eliberați. Cred că vorbise cu Iliescu sau cu Petre Roman
– Herta Muller a fost un produs al serviciilor de spionaj german
– Banii primiți de Laszlo Tokes
– Interviul dat de Tokes emisarilor din Canada
– Din nou despre banii primiți de Tokes
– Am găsit două poziții total diferite în declarațiile dumneavoastră
– Ați prins măcar un provocator? N-aveai cum atunci!
– Cele 40 de cadavre incinerate
– Vizita la Timișoara a lui Denis Curry
– Patria a priori. Instrucțiuni de folosire
– Informatorii securității din balconul operei
– Armele de la operă. Planul de atacare al operei
– Vă simțiți responsabil pentru ceea ce s-a întîmplat în 1989?

Transcriere înregistrare:

Preotul Ilie Sîrbu (socrul lui Victor Ponta) la revoluţie. Închiderea porţilor catedralei din Timişoara la revoluţie. Valer Marian către Ilie Sîrbu: „M-am revoltat cînd am aflat că aţi afirmat în anturajul dvs. că fostul preşedinte social-democrat Ion Iliescu trebuie ţinut la distanţă”

Actualizare (25 noiembrie 2014): Vezi și afirmațiile unuia din revoluționarii prezenți în clădirea Operei: Ioan Beni Oprea: Alaiul mitropolitan a venit în balconul Operei după fuga lui Ceauşescu. Noi amănunte despre acţiunile bisericii ortodoxe în revoluţia din Timişoara (linc).

Pe internet a circulat mult plîngerea penală împotriva lui Ilie Sîrbu (linc), tatăl europarlamentarei Daciana Sîrbu şi socrul primministrului Victor Ponta. Se cunoaşte despre Ilie Sîrbu că în decembrie 1989 era preot şi consilier la Mitropolia Banatului şi a vorbit revoluţionarilor din balconul Operei din Timişoara în dimineaţa de 22 decembrie 1989, înainte de fuga lui Ceauşescu. În plîngere, fostul senator PSD Valer Marian îl acuză pe Ilie Sîrbu de complicitate la omor calificat, faptă pe care ar fi săvîrşit-o închizînd porţile catedralei cînd s-a tras asupra manifestanţilor. Citez din plîngere:

În timpul evenimentelor sîngeroase de la Timişoara din decembrie 1989, fără a avea sarcini în acest sens, din pur exces de zel, numitul Sîrbu Ilie a raportat, de mai multe ori pe zi, legăturii sale operative ierarhic superioare din Centrul de Informaţii Externe tot ce afla şi avea în raza vizuală de observaţie din perimetrul Catedralei Mitropolitane Ortodoxe. În data de 17 decembrie 1989, cînd, la ordinul şi exemplul personal al generalului Chiţac Mihai din Ministerul Apărării Naţionale, a fost declanşat foc de arme automate asupra populaţiei civile din Piaţa Catedralei, mulţimea s-a retras să se adăpostească în catedrală. Din propria iniţiativă, consilierul Mitropoliei, Sîrbu Ilie, a închis şi a baricadat uşile catedralei astfel că mai mulţi oameni, care au încercat şi au sperat să se salveze în catedrală, au căzut seceraţi de gloanţe, înregistrîndu-se şase morţi şi zeci de răniţi.

Cercetările Parchetului în dosarul revoluției (66). Timișoara

Continui prezentarea ordonanţei procurorilor Codruţ Mihalache, Marian Tudor şi Claudiu Culea în dosarul 97/P/1990 – dosarul mamut făcut de procurorul Dan Voinea prin conexarea mai multor cauze legate de revoluţia din 1989. Astfel, acesta a devenit dosarul principal legat de revoluţie, dar nu trebuie făcută greşeala de a-l considera singurul dosar cu acest subiect din arhivele parchetului.

Vezi şi primele părţi ale acestei ordonanţe:
– Consideraţii generale
– Istoricul dosarului
– Situaţia de fapt generală
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (1)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (2)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (3)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (4)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (5)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (6)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (7)
– Bucureşti. Busculada de la mitingul lui Ceauşescu
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi de maşini militare
– Bucureşti. Ucişi prin împuşcare în 21 decembrie şi noaptea de 21/22 decembrie 1989
– Bucureşti. Răniţi în 21 decembrie şi noaptea de 21/22 decembrie 1989
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (8)
– Bucureşti. Agresaţi, reţinuţi, răniţi
– Bucureşti. Răspînditori de manifeste şi alţii
– Bucureşti. CC – situaţie generală
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (1)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (2)
– Bucureşti. Moartea lui Jean Luis Calderon
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (3)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (4)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (5)
– Bucureşti. Un securist rătăcit în CC
– Bucureşti. Moartea generalului Milea
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (1)
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (2)
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (3). Moartea actorului Horia Căciulescu
– Bucureşti. Televiziune – situaţia generală
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (1)
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (2)
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (3)
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (4)
– Bucureşti. Televiziune. Reţinuţi (bănuiţi de terorism)
– Bucureşti. Televiziune. Margareta Costea
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (5)
– Bucureşti. Radiodifuziune
– Bucureşti. Zona Mărgeanului – Şoseaua Antiaeriană. Răniţi şi ucişi (1)
– Bucureşti. Zona Mărgeanului – Şoseaua Antiaeriană. Răniţi şi ucişi (2)
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (1). Militari împuşcaţi în autobuze sau camioane
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (2)
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (1)
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi (1)
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (2)
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi (2)
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în TAB sau în elicopter
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (3)
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (3)
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Moartea rugbyştilor Durbac şi Murariu
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (4)
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Autobuzul mitraliat
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Uslaşul Soldea
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Reţinuţi (bănuiţi de terorism)
– Otopeni
– Bucureşti. Şoseaua Olteniţei
– Bucureşti. Fabrica de Elemente de Automatizări. Răniţi falşi?
– Bucureşti. Casa Scînteii
– Bucureşti. Spitalul Militar Central, Spitalul Colţea şi Calea Moşilor
– Bucureşti. Colentina, Linia de centură – Domneşti, Operă, Piaţa Unirii, Spitalul Caritas
– Bucureşti. Strada Eforie, şoseaua Pantelimon, Griviţa Roşie, 23 August, Bucur Obor
– București. Str. Lemnea
– București. Zonele Beldiman, Arhivele Statului, Tei – Barbu Văcărescu, spitalul Floreasca, șoseaua Viilor
– București. Șoseaua Chitilei (inclusiv comuna Chitila), Calea Griviței și întreprinderea Laromet
– București. Cadavre neidentificate

În acest episod prezint capitolul despre Timișoara din rezoluția parchetului. Trebuie precizat că despre revoluția din Timișoara există alte dosare mult mai importante decît acesta la care s-a dat rezoluția pe care o prezint acum. E vorba de dosare care au și primit rezolvare în instanță, precum cel al „procesului celor 25” (inculpați Ion Coman, Radu Bălan și alții), procesului Chițac-Stănculescu, Calea Lipovei și altele, unele deja prezentate pe acest blog – vedeți pagina Revoluția din Timișoara (documente) (linc). În dosarul 97/P/1990 mi se pare că domnul procuror Dan Voinea a comasat ce documente mai existau pe la parchet despre Timișoara după ce majoritatea documentelor fuseseră deja incluse în alte dosare, trimise deja în judecată, și a mai făcut niște audieri noi, la mare distanță de momentul revoluției, ca să poată exista și un capitol despre Timișoara în acest dosar. Impresia de superficialitate cu care s-a lucrat în capitolul despre Timișoara, care pare bizuit pe resturi de documente neincluse în dosarele importante ale Timișorii, mi-o dă și ortografierea greșită a numelui unor victime (de pildă Bânciu e ortografiat Banciu, fără diacritice).

III.2. SITUAŢIE DE FAPT TIMIŞOARA

Aşa cum am arătat anterior, în cursul zilei de 17.12.1989, populaţia din mun. Timişoara manifesta împotriva regimului Ceauşescu.
Ferm hotărâţi să „restabileasca ordinea”, Nicolae Ceauşescu şi membrii Comitetului Politic Executiv au dispus implicarea unor forţe, care, prin dimensiunile lor, depăşeau cu mult amplitudinea evenimentelor consumate până în acel moment. Pentru coordonarea acţiunilor, au fost trimişi reprezentanţi ai eşaloanelor superioare de partid şi din conducerea Ministerului de Interne, respectiv a Ministerului Apărării Naţionale.
Au existat trei comandamente pentru coordonarea măsurilor de reprimare a manifestanţilor: cel politic, format din Coman Ion, Bălan Radu, Matei Ilie şi Pacoste Cornel, cel al Ministerului de Interne alcătuit din generalii Nuţă Constantin, Mihale Velicu şi Macri Emil, alături de conducerile locale ale miliţiei şi securităţii şi, în fine, cel al Ministerului Apărării Naţionale condus de generalul Guşă Ştefan, ajutat de un grup de ofiţeri superiori.

Procuror Romeo Bălan: Teroriștii din Timișoara, după 22 decembrie 1989 (1). Piaţa Operei

În cartea „Victimele revoluţiei. Timişoara 1989” editată de asociaţia „Memorialul Revoluţiei” din Timişoara în 2011, procurorul militar Romeo Bălan prezintă şi cercetările făcute de parchetul militar din Timişoara cu privire la „teroriştii” de după 22 decembrie 1989 care se spune că au acţionat în oraş. Voi prezenta în serial capitolul „Victimele de după 22 decembrie” din această carte. Primul episod se referă la zona Piaţa Operei.

Recomand să citiţi şi capitolul „Identificarea victimelor incinerate” (linc) din aceeaşi carte a procurorului Bălan, capitol deja prezentat pe acest blog.

VICTIME DUPĂ 22 DECEMBRIE

După 22 decembrie au fost din nou victime la Timișoara. 20 de morți din care 7 militari și 79 de răniți, din care 25 de militari, sunt rezultatul uzului de armă la Timișoara.

Mai era justificată dechiderea focului după căderea lui Ceaușescu?

Înainte de a încerca unele considerații cu privire la această perioadă am să prezint principalele zone din oraș unde au fost împușcate victimele.

PIAŢA OPEREI

După căderea lui Ceauşescu, în seara zilei de 22 decembrie 1989 s-a deschis focul în Piaţa Operei din Timişoara. A fost primul loc în care a început să se tragă din nou. În clădirea Operei se afla un grup de revoluţionari încă din 20.12.1989, care au constituit ulterior Frontul Democrat Român. Până la fuga lui Ceauşescu cei din Operă au fost păziţi de forţe proprii, constituiţi în două filtre de pază, exterior şi interior, la un moment dat cei din pază având chiar arme în dotare din cele recuperate de la fostul Consiliul Judeţean Timiş şi de la câţiva lucrători de poliţie T.F. Cu toate acestea nu au fost evenimente, cei din interior nu au fost atacaţi şi nici nu au făcut uz de armă. Trebuie însă precizat că în 21 decembrie 1989, forţele armate ale fostului regim au încercat să întocmească un plan de capturare a liderilor revoluţionarilor din Operă. În acest scop la sediul Diviziei mecanizate Timişoara s-au prezentat mai mulţi ofiţeri de la Securitatea Timiş care cunoşteau obiectivul. Din fericire planul nu s-a concretizat. Despre acest episod intitulat Operaţiunea Tunetul şi Fulgerul a scris regretatul ziarist Iosif Costinaş. Acest moment trebuie reamintit pentru a înlătura susţinerile privind fraternizarea armatei cu revoluţionarii în cursul zilei de 20 decembrie 1989. Comandamentul politico-militar de la fosta judeţeană de partid condus de fostul secretar C.C. Ion Coman şi comandamentele militare de la Divizia mecanizată şi de la Inspectoratul M.I. au renunţat la soluţia militară doar pentru că nu mai era viabilă. În Piaţa Operei şi în centrul oraşului erau sute de mii de timişoreni care în mod paşnic îşi cereau drepturile şi împotriva acestora nu se mai putea interveni cu tancul.