Am mai publicat pe acest blog articole despre minirevoluţia din noiembrie 1989 din Chişinău, care a dus la schimbarea prim-secretarului Partidului Comunist din Moldova Simion Grosu cu Petru Lucinschi. Vezi:
– 16 noiembrie 1989: izbînda gorbaciovismului în Republica Socialistă Sovietică Moldovenească
– 7 şi 10 noiembrie 1989: ciocniri ale forţelor de ordine cu mulţimea la Chişinău
În completarea acestor articole prezint nişte comentarii şi relatări ale săptămînalului „Literatura şi Arta”, singura publicaţie de la Chişinău care avusese curajul să se opună propagandei oficiale, care îi înfăţişa pe manifestanţi exclusiv ca nişte huligani. De remarcat că săptămînalul pomeneşte de o tactică a autorităţilor comuniste: valul de adunări ale colectivelor de muncă în care se condamnau acţiunile „extremiştilor”. Exact cum va proceda şi Ceauşescu în decembrie 1989, după evenimentele din Timişoara.
Acum, cînd ţipătul sfîşietor al mamei secerate de măciuca soldatului – al mamei care, în cădere, îşi acoperă cu trupul copilul luat cu cîteva minute în urmă de la grădiniţă – acum deci, cînd ţipătul ei, după 13 zile, scade în intensitate; acum cînd implorările pensionarului („Za şto biote menea, sînovia!?”) ce a avut imprudenţa să-şi facă promenada de seară pe lîngă M.A.I. aproape că a devenit o şoaptă; acum cînd leşinul adolescentului bătut pînă la învineţire se estompează şi se destramă în imaginaţia noastră omenească, – se cuvine să privim cu un ochi lucid nu numai desfăşurarea cronologică a tulburărilor din 10 noiembrie, ci şi modul cum au fost comentate acestea, mai cu seamă în ultimele zile, de presa de limbă rusă.
Vom aminti, aşadar, în primul rînd, oponenţilor noştri un fapt de importanţă principială: între 10 şi 16 noiembrie, ziua cînd a apărut „Literatura şi Arta” cu o anchetă a victimelor ciocnirilor şi, respectiv, cu o tratare proprie a evenimentelor, toate mijloacele de informare în masă, inclusiv influenta televiziune şi radiodifuziune, pe parcursul a cinci zile şi ceva au difuzat sub toate chipurile posibile şi în exclusivitate doar versiunea M.A.I. cu privire la evenimentele din seara de 10. (Şi trebuie să recunoaştem că M.A.I. a izbutit să creeze un puternic curent de opinie publică favorabilă sie, apărînd în faţa lumii drept victimă nevinovată a unor grupuri de extremişti şi reuşind, totodată, să arunce o pată de umbră, mai cu seamă în mediul populaţiei rusofone, asupra Frontului Popular din Moldova). Faptul e cunoscut de toată lumea.
Însă M.A.I., în persoana locotenent-colonelului Iurii Makarov, afirmă: „… În legătură cu cele publicate de Literatura şi Arta … ne miră selectarea tendenţioasă a faptelor. Au fost anchetate doar persoanele civile care au suferit de pe urma ciocnirilor” („Krasnaia Zvezda” 19.11.1989).
Însă Procuratura republicană, în persoana tov. A. I. Nicolaev, ajutor superior al URSS, afirmă: „Acum însă, chiar de la începutul anchetei, se fac încercări de a forma o opinie publică. Şi încă una UNILATERALĂ ŞI NEOBIECTIVĂ (subl. n.). În acelaşi timp se recurge la procedee nepermise (?). Ne dau temei să vorbim astfel materialele publicate (de „Literatura şi Arta” – n.n.) menţionate deja. (…) Despre ce fel de obiectivitate mai poate fi vorba?” („Sovetscaia Moldavia” din 19.11.1989).
Trebuie să declarăm cititorilor noştri că modul acesta, neruşinat, în cel mai înalt grad fariseic, de a manipula opinia publică a populaţiei rusofone nu ne mai miră. Îl cunoaştem şi îl privim cu un ochi rece. Ziarul nu a urmărit scopul de aanticipa o anchetă oficială şi nici de a apăra sau a învinuit F.P.M. sau M.A.I. Scopul nostru sincer şi cu desăvîrşire dezinteresat este – şi astăzi, cînd venim cu informaţii adăugătoare şi concludente – să creăm o opinie publică justă, să contribuim la activitatea comisiei parlamentare şi la dezvăluirea adevăraţilor vinovaţi – fie acestea persoanele „extremiste”, fie cele cu jilţuri ministeriale. Credem că cele publicate mai jos vin să completeze substanţial versiunea oficială difuzată pe toate căile posibile de M.A.I.
În această ordine de idei, la scenariul publicat în numărul trecut sînt de adăugat încă trei puncte:
1. Valul de adunări a colectivelor de muncă, declanşat chiar a doua zi pentru a condamna acţiunile extremiştilor (fără a aştepta rezultatele unei anchete veridice, aşa cum se procedează în orice ţară civilizată);
2. Valul de colete şi flori, destinate soldaţilor şi miliţienilor spitalizaţi (zecile de trecători ocazionali prin faţa clădirii M.A.I., de asemenea spitalizaţi, nu au beneficiat şi ei de această onoare);
3. Deschiderea (a doua zi? a treia zi?) a unui cont special la Bancă (numărul 140001) („Vecernii Chişinev” 18.11.1989) unde sînt vărsate ajutoarele financiare destinate victimei ce se cheamă M.A.I.Vă mai amintiţi de cît timp au avut nevoie moldovenii pentru a obţine deschiderea unui cont la Bancă pentru Monumentul Poetului Anonim?
Conflictul din 10 noiembrie 1989 a început cu o manifestaţie a 7 tineri, care au fost apoi arestaţi, arestarea lor provocînd noi proteste ale cetăţenilor. Etapele cronologice ale conflictului au fost reconstituite în „Literatura şi Arta” din 16 noiembrie 1989 astfel:
1. Clădirea M.A.I. este plină de militari şi miliţieni, echipaţi cu bastoane şi scuturi, cel puţin cel puţin cu o jumătate de oră pînă la venirea celor 7 tineri.
2. Protestul individual al celor 7, reţinerea lor.
3. Protestul stihiinic a unui grup de trecători.
4. Primul atac mai mic al miliţienilor, primele cruzimi.
5. Protestul stihiinic al gloatei (circa 1000 de oameni)
6. Al doilea atac mai mare. Masacrul în masă, o cruzime deosebită.
7. Începutul conflictelor, utilizarea gazelor, repausuri mici. Ridicarea lîngă teatrul dramatic a unei „baricade” din garduri.
8. Retragerea, după propunerile deputaţilor, a soldaţilor şi miliţienilor.
9. Prima încercare de retragere spre piaţă. Prima provocare cu scopul de a nu permite retragerea (atacul a 30-40 de militari asupra coloanei).
10. Agravarea ciocnirilor. Răsturnarea automobilului. Gazele, Primul grup de eliberaţi.
11. A doua încercare de retragere spre piaţă. A doua provocare (deschiderea focului din automate).
12. Agravarea ciocnirilor: incendierea automobilului, spargerea geamurilor. Gazele. Aruncarea cîrpelor aprinse, a sticlelor cu benzină. Al doilea grup de eliberaţi.
13. A treia încercare de retragere spre piaţă. A treia provocare (Imitarea tragerii din automate prin pachetele cu explozibil).
14. Continuarea ciocnirilor. gazele. Distrugeri noi nu sînt.
15. Retragerea spre piaţă.
16. Aşteptarea de aproape o oră. Adresarea deputaţilor şi a membrilor Uniunii Scriitorilor.
17. Toţi pleacă. Un grup mic de oameni se apropie de M.A.I. Cîteva pietre aruncate în direcţia ministerului.
Ion Caţaveică, în articolul „Jocul de-a transparenţa” publicat de „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989 prezintă conferinţa de presă ţinută de autorităţi după evenimente. Am inserat cu litere cursive între paranteze drepte unele comentarii personale:
Rostul unei conferinţe de presă este, probabil, în primul rînd informarea recoprocă a autorităţilor şi reprezentanţilor mass-media. Schimb de informaţii, aşadar, verificarea unor date, nume, cifre privind un eveniment sau altul. Toate cu un singur scop, şi anume: de a aduce la cunoştiinţa publicului larg cît mai multă şi mai detaliată informaţie, bineînţeles, cu condiţia să fie veridică.
Pe data de 14 noiembrie a.c. în cadrul conferinţei de presă care a avut loc în palatul Prieteniei evenimentele luate în dezbatere vizau zonele cele mai fierbinţi ale vieţii noastre din ultimul timp: situaţia social-politică din republică cu componentele ei de bază, şi anume, pretenţiile de autonomie ale găgăuzilor, acţiunile provocatoare ale enclavelor transnistrene, sesiunea Sovietului Suprem al RSSM, dar mai ales evenimentele din 7 şi 10 noiembrie a.c.
O dovadă în plus a importanţei şi gravităţii situaţiei şi ordinii de zi a constituit-o chiar prezenţa la această conferinţă de presă a tov. I. T. Guţu, secretar al CC al PCM, tov. V. S. Puşcaş, locţiitorul preşedintelui Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM, tov. N. C. Demidenko, procurorul RSSM, tov. V. N. Voronin, ministrul de interne [care avea să devină preşedinte al Moldovei] şi tov. G. I. Lavranciuk, preşedintele Consiliului de stat pentru securitate [KGB] etc. Atîta doar că felul cum aceasta a fost reflectată la televiziunea moldovenească a nedumerit şi revoltat foarte multă lume, dar în primul rînd pe reprezentanţii mass-media, participanţi nemijlociţi la această acţiune.
Dar s-o luăm pe încetul, de la un capăt. Două ore acordate unor evenimente de o asemenea importanţă sînt cu totul insuficiente. Să trecem însă peste acest detaliu. Expunerea situaţiei de către persoanele amintite mai sus, ar fi trebuit să conţină cît mai multe detalii concrete şi pe cît posibil înşiruite mai laconic. Trec pe contul lipsei noastre de experienţă şi acest moment, căci noi, inclusiv reprezentanţii mass-media, deocamdată înecăm evenimentul în cuvinte. Uneori deliberat, ca să cîştigăm timp şi să acumulăm puncte, ca la box, alteori, cum ziceam, din lipsă de deprindere şi altele. Cu timpul, probabil, va trebui să medităm asupra modalităţii unor astfel de acţiuni. Poate că este cazul să invităm doar cîte uin reprezentant de la fiecare publicaţie, dar în schimb acesta să beneficieze în mod egal cu toată lumea de dreptul de a pune întrebări. Să existe, deci, un regulament. Şi esenţialul este să existe o garanţie că televiziunea va oglindi integral asemenea conferinţe de presă. Lipsa de spaţiu şi timp în asemenea împrejurări este cel puţin neserioasă.
Mie personal îmi crapă obrazul de ruşine, cînd mă întîlnesc cu oamenii, care au privit reportajul televizat al acestei conferinţe de presă şi care mă întreabă:
– Te-am văzut la conferinţa de presă. Cum de ai putut să taci în situaţia cînd sîntem minţiţi, huliţi, dezinformaţi?Ce să le răspund oamenilor? Că s-a făcut tot posibilul ca să rămînă cît mai puţin timp pentru întrebări? Că au fost date răspunsuri kilometrice la întrebări lipsite de importanţă şi au fost ocolite cu grijă întrebările incomode? Că am reuşit şi eu, totuşi, să pun cîteva întrebări, care au fost pur şi simplu eliminate din reportajul cu pricina? Aceste întrebări vi le pun şi Dvs. tov. Lozan [conducătorul televiziunii moldoveneşti din acea perioadă]. E o întîmplare oare? Nu cred. Cît va dura oare această practică atemistă [de la ATEM = Agenţia Telegrafică Moldovenească, agenţia de presă oficială a guvernului RSS Moldoveneşti] de dezinformare şi monopolizare a dreptului de informaţie şi interpretare a evenimentelor?
Şi de cîte ori va mai fi nevoie să ne spălăm obrazul şi să dăm explicaţii publicului, în loc să răspundeţi voi, cei cu gîndul la scaunul în care şedeţi, cu foarfeca în mînă, gata să curmaţi fragilul curs al restructurării din republică?
În încheiere, iată şi întrebările mele şi ale colegilor mei, parte din ele puse, parte rămase în blocnotes, din simplul motiv că am fost întrerupţi şi cenzuraţi:
– Care era efectivul trupelor de ostaşi şi miliţieni, aflate după amiază, pe data de 10 noiembrie a.c., în clădirea M.A.I.?
– Cine a chemat în ajutor trupele armate din afara republicii? Cît vor staţiona ele?
– La ce oră s-a dat ordinul de aplicare a forţei şi a gazelor toxice?
– Această decizie a fost autorizată de Moscova, mai exact de tov. Bakutin, ministrul de interne al URSS?
– Sînt instrucţiuni speciale pentru cazul cînd se aplică bastoanele de cauciuc. Ele interzic să se lovească în bătrîni, bolnavi, copii, femei, precum şi în locurile vulnerabile ale corpului uman. Ştiaţi că pe 10 noiembrie forţele de ordine au neglijat totalmente aceste instrucţiuni, lovind unde se nimerea şi în cine se nimerea? Ce au de gînd să întreprindă organele de justiţie în acest sens?
– În interviul televizat de a doua zi, tov. Voronin, ministrul de interne, a afirmat că primul ordin de aplicare a forţei dumnealui îl dăduse pe la ora 20,00. Toate victimele internate în spital, precum şi martorii oculari, cu care am stat de vorbă, au mărturisit, că primul val de reprimare a fost pînă la ora 18,00. Care-i totuşi, adevărul? Căci acest detaliu este definitoriu şi doar clarificînd pe deplin acest moment, putem spune cu certitudine cine este răspunzător de cele întîmplate.
– Cum se poate ca toate reportajele şi emisiunile televizate privind aceste evenimente, să vorbească la nesfîrşit despre cazurile de leziuni corporale ale forţelor de ordine şi să tacă despre cazurile de comoţii cerebrale, leziuni corporale, fracturi etc., suferite de trecătorii nevinovaţi, aflaţi la mare distanţă de clădirea ministerului de interne? De altfel printre aceste victime sînt femei de 60 de ani, copii, bătrîni…
– Nu cumva această acţiune a trupelor armate şi de miliţie a fost programată şi a urmărit un anumit scop?
– Nu cumva această dezinformare a publicului de către ATEM, tov. Voronin şi televiziune este o aţîţare a vrajbei interetnice şi în acest fel acţiunile lor cad sub incidenţa legii?
– O întrebare către tov. Puşcaşu şi tov. Demidenko. Găgăuzii, mai bine zis forţele lor extremiste, se întrunesc într-un aşa zis congres şi cu de la sine putere îşi proclamă autonomia. În enclavele Tiraspol, Bender, Rîbniţa, comitetele executive locale abrogă legile Sovietului Suprem din RSSM privind limba de stat şi grafia latină. Ce întreprinde procuratura, ca să-i tragă la răspundere pe aceşti rebeli, care provoacă neruşinat un întreg popor?
– Dacă era persecutat, ameninţat, batjocorit nu Grigore Vieru sau Leonida Lari, ci un lider de partid sau un lider al interfrontului [organizaţie apărînd drepturile rusofonilor din Moldova], tov. Demidenko ar fi stat cu mîinile în sîn cum stă acuma?Aceste, dragi cititori, sînt doar cîteva întrebări la care cerem să ne răspundă instituţiile de resort în competenţa cărora intră chestiunile în cauză. Aşteptăm deci răspunsul.
Mai citeşte, din presa anilor 1988-1990 din RSS Moldovenească:
– 1988, Chişinău: Ce se vorbeşte la întrunirile asociaţiilor neformale?
– 1988, Chişinău: Neformal despre „neformali”. „A fost adoptată decizia: Cu organele de partid să ducă tratative numai cei fără de partid”
– August 1988 la Chişinău: “Sînt indignată de faptul că la acest cenaclu se vorbeşte numai în limba moldovenească, în centrul oraşului, unde zilnic vin foarte mulţi turişti. Mă miră că miliţia nu întreprinde nimic”
– 1988, RSS Moldovenească. Uniunea Scriitorilor respinge criticile care i-au fost aduse
– Octombrie 1988, RSS Moldovenească: Declararea limbii de stat va traduce în viaţă “principiile politicii naţionale leniniste”
– “Literatura şi Arta” în polemică cu “Sovetscaia Moldavia” (5 ianuarie 1989)
– 1989: Nedumeriri şi nelinişti la Chişinău
– 26 februarie 1989 la Chişinău. “Libertate lui Ţurcanu!”. Manifestanţii “sînt simpli muncitori … ce au aderat cu trup şi suflet la politica gorbaciovistă”
– 12 martie 1989: La Chişinău mulţimea ia cu asalt sediul CC al Partidului Comunist
– A. N. Iacovlev răspunde ziarului „Pravda” despre pactul Ribentrop-Molotov. „Este evidentă devierea de la normele leniniste ale politicii ecsterne sovietice”
– 1989: Sfîrşit de august la Chişinău. Comitetul ’89
– 27 august 1989: Marea Adunare naţională de la Chişinău sau “Ziua ce va lumina un veac”
– Marea Adunare Naţională de la Chişinău (video)
– Reportaj de la Marea Adunare Naţională de la Chişinău din 27 august 1989
– 31 august 1989: Adoptarea legilor despre limba de stat şi grafia latină în RSS Moldovenească
– 16 noiembrie 1989: izbînda gorbaciovismului în RSS Moldovenească
– 7 şi 10 noiembrie 1989 – ciocniri ale forţelor de ordine cu mulţimea la Chişinău
– 1990: tricolorul românesc înălţat cu mîndrie la Chişinău. 2009 – înălţarea tricolorului românesc considerată diversiune rusească
– Lupta pentru alfabetul latin prin caricaturi
– Interviu cu Anatol Plugaru (primul şef al serviciilor secrete moldoveneşti) publicat în ianuarie 1990
– Interviu cu Ilie Ilaşcu publicat în 1990
– Adversarul vostru electoral e Partidul Comunist
Blogul lui Marius Mioc 
Domnilorrusi, carati-va acasa din Romania noastra, Republica Moldova. V-am tolerat indeajuns!