Propaganda ceauşistă deplînge „propaganda neagră” împotriva lui Ceauşescu din 1989

„În anul 1989 România devenise ţinta unei operaţiuni de propagandă neagră care urmărea să transmită un set de mesaje cu „încadrare juridică”: Ceauşescu ar deţine bomba atomică, Ceauşescu intenţionează să atace Ungaria, Ceauşescu supune minoritatea maghiară unui genocid. Ceauşescu, un dictator dement şi periculos care călca în picioare toate principiile fundamentale ale ONU. Set identic de acuzaţii cu cele aduse lui Saddam Hussein”, scrie George Damian pe blogul său (linc), într-un articol în care comentează ultima carte a lui Larry Watts „Cei dintîi vor fi cei din urmă. România şi sfîrşitul Războiului Rece”.

Saddam Hussein este exemplul tipic de dictator care a fost răsturnat de la putere nu de propriul popor, ci de o intervenţie militară străină. Ani întregi înaintea invaziei Iracului, a fost acuzat că are arme de distrugere în masă. A fost un adevărat circ cu încercările inspectorilor ONU de a verifica acuzaţiile şi refuzul lui Saddam de a-i lăsa să verifice. Totodată, este cunoscut că Saddam a folosit arme chimice împotriva minorităţii curde din Nordul ţării, omorînd mii de persoane şi că era agresiv cu vecinii, atacînd Iranul şi apoi Kuweitul. Din cele 3 acuzaţii principale împotriva lui Saddam (deţinere de arme de distrugere în masă, atacarea vecinilor şi masacrarea unei minorităţi etnice), 2 au fost corecte, doar cea legată de armele de distrugere în masă s-a dovedit falsă.

Compararea lui Nicolae Ceauşescu cu Saddam Hussein are scopul de a răspîndi în opinia publică românească teoria dragă ceauşiştilor – că Ceauşescu, ca şi Saddam Hussein, a fost răsturnat de o intervenţie străină. Există însă diferenţe majore între aceste 2 cazuri.

Zvonurile despre posibila bombă atomică românească le-a lansat însuşi Ceauşescu, la întîlnirea cu Karoly Grosz de la Arad, din 1988. Documentul pe care însuşi George Damian îl invocă (linc) – un studiu al Europei Libere despre înrăutăţirea relaţiilor româno-maghiare (vezi alături) – spune:

În noiembrie 1988 Matyas Szuros, preşedintele Adunării Naţionale Ungare şi fost secretar al CC a afirmat că liderul român Nicolae Ceauşescu s-a lăudat în timpul întîlnirii cu Karoly Grosz din august 1988 de la Arad că România are capacitatea de a produce orice, chiar şi dispozitive nucleare (…)
În aprilie 1989 Ceauşescu a spus Comitetului Central al PCR că România are capacitatea tehnologică de a produce arme nucleare dar a ales să n-o facă fiindcă „sîntem categoric împotriva armelor nucleare”.

Pe George Damian nu îl interesează dacă e adevărat sau nu că Nicolae Ceauşescu a făcut respectivele afirmaţii, ci imediat lipeşte eticheta de „propagandă neagră”. Sărmanul Ceauşescu, ar fi fost învinuit pe nedrept de posesia armelor nucleare, motiv pentru care întreaga lume s-a coalizat împotriva sa, exact ca împotriva lui Saddam!

De fapt, în 1989 problema armelor nucleare ale regimului Ceauşescu era inexistentă ca problematică în cercurile politice internaţionale. Însuşi documentul citat de George Damian subliniază asta: “While Western observers do not argue with Ceauşescu’s assesment of Romanian tehnology, they note that far more than trained scientists are necesarry to build an atomic bomb. No one – except perhaps in Hungary – seriously believes that Romania has the political, military or economic incentives to join the club of states with nuclear weapons” (Observatorii din Vest nu polemizează cu afirmaţiile lui Ceauşescu despre capacitatea tehnologică românească, dar notează că e nevoie de mult mai mult decît de oameni de ştiinţă calificaţi ca să construieşti o bombă atomică. Nimeni – poate cu excepţii în Ungaria – nu crede în mod serios că România are motivaţia politică, militară sau economică să se alăture clubului ţărilor cu arme nucleare).

Tot inexistentă ca problematică în cercurile politice internaţionale era şi primejdia ca România să atace Ungaria. Nici măcar Ungaria nu lua serios în seamă această posibilitate, se arată în documentul citat de Damian: “At least in public Hungary’s military leaders are denying any military threat from Romania (…) The traditional friendship of arms between the two armies has remained. The ministry knew of no Romanian threat, he said, and the Warsaw Pact would prevent any situation that would endanger peace between Hungary and Romania” (cel puţin în public conducătorii armatei ungare dezmint orice ameninţare militară din partea României (…) Tradiţionala frăţie de arme între cele două armate s-a păstrat. Ministerul nu cunoaşte nici o ameninţare din partea României, a spus, şi Tratatul de la Varşovia ar preveni orice situaţie care să primejduiască pacea dintre Ungaria şi România). De amintit, pentru cititorii mai tineri ai acestui blog, că lupta pentru pace şi împotriva armelor nucleare era una din principalele teme propagandistice ale regimului Ceauşescu.
Studiul Europei Libere notează şi faptul că Ungaria şi-a continuat programul de reducere a cheltuielilor militare, desfiinţînd unităţi militare anume de la graniţa cu România, ceea ce arată că ameninţarea românească nu era luată în serios. Se mai notează:

Deşi România este singura ţară din Pactul de la Varşovia care nu şi-a redus cheltuielile militare după discursul din noiembrie 1988 de la ONU a lui Mihail Gorbaciov, ea pur şi simplu nu are o armată credibilă. Un expert occidental a descris forţele armate româneşti ca „insignifiante” din următorul motiv: Armata e folosită regulat ca sursă de muncă ieftină. Mulţi recruţi nu au parte decît de antrenamentul [militar] cel mai rudimentar. Doctrina politică a lui Ceauşescu a dus la completa deprofesionalizare a forţelor armate.

Din experienţă proprie (am făcut stagiul militar la termen redus, în 1986-1987) consider părerea expertului american ca fiind corectă. În 9 luni de stagiu militar am tras 9 gloanţe. Pe lîngă deprofesionalizare, trebuie adăugate corupţia şi indisciplina ca trăsături caracteristice ale armatei române din acea vreme.

Ca element concret care ar dezvălui intenţiile agresive ale României faţă de Ungaria este menţionat faptul că într-o revistă cu circuit restrîns în conducerea căreia se afla Ilie Ceauşescu („Lupta întregului popor”) au fost citate nişte rînduri scrise în 1944 de americanul Milton Lehrer precum că graniţa de la Trianon ar putea fi considerată injustă fiindcă a lăsat în teritoriul maghiar unele zone etnice româneşti. Că pe plan internaţional ar fi existat cineva care să considere în mod serios că asta ar dovedi vreo intenţie a României de a ataca Ungaria e doar o interpretare postfactum a propagandei ceauşiste, dar faptul că demnitari ungari au comentat negativ asemenea articol dintr-o revistă românească e firesc.

Cît despre acuzaţia că „Ceauşescu supune minoritatea maghiară unui genocid”, documentul amintit nu conţine nici cea mai mică aluzie la aşa ceva. În publicaţii obscure ale diasporei maghiare se puteau găsi aprecieri de acest tip, dar asta nu înseamnă că pe plan politic internaţional erau luate în seamă. Comparaţia cu Saddam Hussein, care realmente a folosit arme chimice împotriva curzilor, e deplasată.

Şi Băsescu a fost acuzat de genocid, başca terorism de stat, de pildă pe blogul Roxanei Iordache (linc). Inclusiv acuzaţia că ar pregăti o bombă atomică o putem găsi la adresa lui Băsescu pe internet: „Serviciile secrete americane şi israeliene au concluzionat că Băsescu urmăreşte producţia armei nucleare”, este scris pe blogul româno-americanului Robert Horvath (linc). Poate după 20 de ani Larry Watts şi George Damian vor comenta despre conspiraţia internaţională împotriva lui Băsescu.

În concluzie, în 1989 nişte surse obscure şi care pe planul politicii internaţionale nu erau luate în seamă de nimeni, aduceau lui Ceauşescu acuzaţii că ar pregăti o bombă atomică, că ar vrea să atace militar Ungaria şi că ar supune minoritatea maghiară la genocid. În ceea ce priveşte bomba atomică, însuşi Ceauşescu fusese cel care stîrnise discuţiile prin declaraţiile lui (şi să notăm performanţa recentă a propagandei ceauşiste: cei care au reprodus cu acurateţe vorbele lui Ceauşescu sînt acuzaţi de propagandă neagră împotriva lui Ceauşescu!). Pe plan internaţional însă conducătorul român a fost corect apreciat: ca un demagog mincinos a cărui vorbe nu merită luate în serios.

Relevanţa acestor fapte pentru întîmplările din 1989 e nulă. E ca şi cînd ar apărea azi un articol în revista „Can Can” şi cineva ar trage concluzii legate de politica unor guverne în temeiul respectivului articol. Comparaţia cu Saddam Hussein – a cărui situaţie era discutată în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, făcea obiectul unor rezoluţii ONU, întreaga presă internaţională dezbătea acel subiect – e forţată. Despre „genocidul lui Ceauşescu” s-a vorbit la modul serios abia DUPĂ izbucnirea revoluţiei şi după ce s-a tras în manifestanţi.

“Propagandă neagră” împotriva lui Ceauşescu? Mai degrabă propagandă de reabilitare a lui Ceauşescu.

Mai citeşte:
– Previziune din 1994: Dacă anumite condiţii sînt îndeplinite, calea spre reabilitarea ceauşismului e deschisă în România. Ion Cristoiu şi raportul SRI despre revoluţie
– Propagandă în ziarul „Adevărul”: eroul Ceauşescu a împiedicat alipirea Deltei la URSS
– Nou episod de propagandă ceauşistă în „Adevărul”
– Nouă aberaţie în cadrul campaniei de reabilitare a lui Ceauşescu: Acesta ar fi vrut să ridice o statuie mareşalului Antonescu
– „Să plece tăticu’, vrem să vină Nicu!”, sau noi minciuni în ziarul Adevărul
– Securitatea lui Ceauşescu şi Basarabia. Activitatea lui Ion Stănescu, fondatorul “unităţii anti-KGB” a securităţii
– Din nou despre Ion Stănescu, fondatorul “unităţii anti-KGB” a securităţii
– Valentin Ceauşescu, viitorul preşedinte al României?
– Răstălmăcirile lui Larry Watts şi răstălmăcirile altora despre Larry Watts
– Mircea Munteanu: Noi dovezi despre criza din 1989 din România. Ministerul de Externe al RSR: „În cazul în care veţi fi întrebaţi (repetăm: numai în cazul în care veţi fi întrebaţi) în legătură cu aşa-zisele evenimente de la Timişoara, răspundeţi cu toată claritatea că nu aveţi cunoştiinţă despre aşa ceva”

• jurnalistica din România
• revoluţia română din 1989