Nicolae Trifon Toma: Revoluţia din Lugoj. 20 decembrie 1989

De pe saitul revoluţiei lugojene (linc) prezint descrierea evenimentelor din decembrie 1989 alcătuită de domnul Nicolae Trifon Toma. În acest oraş revoluţia a început în 20 decembrie 1989, Lugojul fiind al doilea oraş al României, după Timişoara, în care a izbucnit revoluţia. Mai jos, evenimentele din Lugoj, din 20 decembrie 1989:

Indiscutabil, locul de unde a pornit revoluţia din Lugoj este centrul oraşului, strada dintre cofetăria Liliacul şi ceasul electric. Acesta este km 0 al Lugojului.
Scînteia a fost dată de prima lozincă anticeauşistă: “Jos Ceauşescu!”, urmată imediat de: “Jos comunismul!”. Trebuie să recunoaştem, era o gloată fără lideri, care s-au bulucit pe podul de fier, cu gînd să meargă la comitetul municipal de partid unic, adică PCR, dar unii dintre ei, curînd şi-au dat seama că sînt prea puţini pentru a-i sili pe comunişti să predea puterea locală. La început au fost circa 50 – 60, dar în scurt timp au ajuns la aproape o sută de tineri, sau poate mai mult, dar un lucru este clar, că aproape în fiecare clipă se alipeau de coloană, ba o persoană, ba două şi uneori grupuri întregi.
Fără să pot descoperi care dintre participanţi ar fi avut o influenţă mai mare, coloana s-a deplasat, în mod organizat spre platforma industrială, cu gîndul de a-i putea ridica la revoltă pe cei care lucrau în schimbul de după masă la IURT, IUPS şi IPC-Mondial. În fruntea coloanei am identificat pe Iosif Ianculescu, Petrică Balint şi un ceferist, al cărui nume nu l-am putut afla, care purta cu el steagul cu gaură.
Când demonstranţii s-au apropiat de unităţile militare, în comun acord se impune o regulă, coloana se va deplasa numai pe partea stîngă, adică lăsînd între ea şi unitate două benzi de circulaţie. Cînd primii demonstranţi au trecut calea ferată, în timp ce scandau, mai întîi s-au auzit două focuri de armă, urmate imediat de o rafală scurtă de pistol mitralieră. Cîţiva tineri, aflaţi în mijlocul demonstranţilor s-au prăbuşit, din care Valentin Rosada şi Daniel Brocea, vor deceda mai tîrziu şi astfel jertfa celor doi va deveni un simbol al libertăţii pentru lugojeni.
Când s-a auzit împuşcăturile, cineva de bine de la IURT, a deconectat curentul electric şi demonstranţii văzînd întreaga zonă în întuneric, au crezut că uzina este închisă, dar nimeni nu a avut ideea să meargă mai departe la IUPS şi la IPC-Mondial, ale căror schimburi lucrau după amiază.
Ulterior, în mod eronat s-a vorbit despre faptul că revoluţionarii din Lugoj au atacat unitatea militară, ba mai mult au sărit gardul, dar nici o victimă omenească nu a fost lîngă gard sau în perimetrul unităţii, singurii morţi înregistrîndu-se la circa 40-50 m de cel mai apropiat gard, în dreptul micuţului părculeţ, unde se află monumentele ridicate în cinstea eroilor din decembrie 1989.
Neputinţa, mînia şi răspunsul cu gloanţe la o demonstraţie paşnică, au dus la tot ce s-a întîmplat mai tîrziu, începînd cu incendierea primăriei şi terminînd cu spargerea tuturor vitrinelor magazinelor din oraş.
Cei doi loviţi de gloanţe, au fost trimişi la spital, iar grupul s-a întors înapoi spre primărie. Acum ies cîţiva coordonatori firavi, fără a avea alura unor lideri, însă sfaturile lor sînt ascultate şi ei sînt Kovacs Iosif de la IURT şi Bot Gheorghe de la IUPS. Oricine îşi arogă dreptul de a fi printre primii organizatori ai revoluţiei sînt tardive şi neavenite şi îi rugăm să-şi ţină poveştile pentru ei şi minciunile gogonate pentru nepoţi.
În dreptul sălii de sport, coloana a deviat spre Micro IV, pe strada Cornet şi pentru că erau somaţi permanent de miliţieni şi pentru a atrage cîţi mai mulţi în rîndurile lor. Erau convinşi şi circula ideea, cu cît sînt mai mulţi cu atît mai temeinică era reuşita. După ce au trecut prin faţa blocurilor, îngroşîndu-şi rîndurile, au ieşit în dreptul UNIC-ului şi au trecut podul de beton, cu gîndul să meargă la gară, însă spaima că vor trece pe lîngă batalionul de securitate i-a întors din drum, aşa că în dreptul hotelului Timiş au luat-o pe strada Columna din Paris şi apoi pe strada policlinicii şi au ajuns iarăşi de unde au plecat, din centrul oraşului. Atunci, o persoană, pe care nu am reuşit să o identific, a spart vitrina de la librăria din centru şi după ce a scos toate cărţile “celui mai iubit fiu al poporului român”, le-a aranjat în mijlocul străzii şi le-a dat foc. În lumina flăcărilor se striga tot mai tare: “Jos Ceauşescu!”, “Jos comunismul!” etc.
Flăcările nici nu erau stinse şi coloana, ca un şarpe uriaş se deplasă spre comitetul municipal de partid şi au ajuns la orele 21 şi cîteva minute. După încercările nereuşite ale revoluţionarilor de a-l convinge pe Triţoiu, să arunce tabloul lui Ceauşescu şi alte însemne ale comunismului, Petrică Balint forţează uşa, sparge geamurile de deasupra şi circa 50 de manifestanţi se bulucesc înăuntru. Atunci se declanşează violenţa, oarecum justificată, după răspunsul cu gloanţe era normal să se răspundă pe măsură. Funcţionarii sînt bătuţi, unii sar pe ferestre şi îşi rup picioarele, tovarăşa Zaharia este confundată cu tovarăşa prim secretar Paulina Basica şi în urma altercaţiei ajunge la spital. Foşti lideri PCR locali fug la Miliţie şi apoi sub adăpostul lui Remus Porumb de la unitatea de securitate.
Vîrful violenţei se concretizează prin aruncarea pe ferestre a diverselor aparate electrice şi electronice şi alimentelor găsite în birourile celor nesătui.
În piaţă cîteva mii de oamenii priveau flăcările. Nu erau în stare să spună nimic în faţa acestui simbol comunist, care reprezenta pe plan local prelungirea unui regim străin, importat de la ruşi.
Nu departe, pe strada V.V. Delamarina, pompierii stăteau gata să intervină să stingă focul şi au reuşit acest lucru, fiindcă comandantul lor Iosif Căpăţână a fost primul militar din Lugoj care s-a alăturat revoluţionarilor şi pentru acest fapt profund de conştiinţă a fost ales în Consiliul municipal. În timpul incendiului au ars documentele de stare civilă şi fiscală ale lugojenilor şi pentru readucerea lor la zi s-a cheltuit enorm şi muncă şi bani.
Pe la orele 22,30, din Piaţa, de acum înainte, a Revoluţiei, se desprinde un grup condus de-o doamnă blondă (mai tîrziu am aflat că o cheamă Mariana), care însoţită de vreo 50-60 de tineri şi se deplasează spre Miliţie. În drumul lor, sparg vitrinele de la librăria din apropiere şi se dau foc operelor lui Ceauşescu. În spatele bisericii greco-catolice, grupul se desface în două părţi, cea numeroasă se îndreaptă spre Miliţie, iar cealaltă, ocoleşte biserica, cu intenţia să meargă spre centru. Cînd doamna cea blondă a ajuns la poarta Miliţiei, a început să bată în poartă cu o cărămidă sau o piatră, numindu-i pe miliţieni criminali. Atunci s-a deschis focul. Spaima a fost atît de mare, încît piaţa s-a golit foarte repede. Urmele gloanţelor trase din Miliţie au putut fi văzute mulţi ani, pe frontispiciul farmaciei din Piaţa Republicii (actualmente Piaţa Iosif Constantin Drăgan).
Faptul că Miliţia a deschis focul a contribuit din plin la distrugerea tuturor vitrinelor din municipiu. Chioşcul de ziare din Piaţa Poştei a luat foc şi ars în cîteva minute scrum. După ce s-au întors de la Miliţie s-a început spargerea sistematică a geamurilor magazinelor şi într-o furie colectivă necontrolată s-au aruncat pe stradă pîine, sticle şi alte mărfuri. Pînă în jur de orele 2 noaptea se auzea zarva spargerilor din oraş. Dacă la început erau doar cîţiva care spărgeau, pe urmă au apărut grupuri în fiecare cartier şi nu a scăpat nici un gemuleţ al vreunui magazin.
Clădirea primăriei a rămas pustie, nepăzită, la discreţia hoţilor şi a ţiganilor, care în înţelegere au furat pe rupte, pur şi simplu au devastat clădirea, bucurîndu-se de o libertate totală.
Cînd lucrurile păreau să se liniştească au intervenit plini de zel, armata în cooperare cu miliţia, şi-au “cules” la întîmplare circa 50 de persoane, vinovate în opinia unor ofiţeri obtuzi, de declanşarea Revoluţiei la Lugoj. I-au îngrămădit într-o dubă şi i-au dus la sediul Miliţiei, unde pînă dimineaţa au fost supuşi unor anchete foarte aspre.
În acea noapte de pomină, cu siguranţă nimeni nu a dormit, şi nimeni nu se gîndea că această primă zi, era prima zi a libertăţii noastre.

(va urma)

Mai citeşte: Revoluţia din Lugoj – un loc unde s-a aflat cine a tras. „Nu mai puteam suporta conţinutul lozincilor strigate de mulţime împotriva lui Ceauşescu”

• revoluţia română din 1989