Din cartea mea „Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost” (1997) reproduc o declaraţie despre Ladislau Csizmarik. Acesta, profesor de muzică la Centrul Judeţean al Creaţiei Populare, născut la 12 martie 1939 la Gătaia (judeţul Timiş), avea 2 copii şi a fost ucis în 17 decembrie 1989, trupul său fiind ars la crematoriul din Bucureşti.
Declaraţia mi-a fost dată de domnul Ciprian Cipu, director la Centrul Judeţean al Creaţiei Populare (coleg de serviciu cu Csizmarik în 1989), în 25 iulie 1995.
În 14 decembrie 1989 colegul meu L. Csizmarik printre altele mi-a mărturisit că doreşte să se ducă la Maria la Biserica Reformată, că acolo se petrec lucruri interesante. L-am întrebat ce. Atunci el mi-a povestit că preotul de la acea biserică este în colimatorul securităţii şi că vor să-l expedieze.
Noi în acea zi am continuat să facem pacheţelele cu cîntece de colind şi patriotice pe care să le difuzăm prin directorii de cămine culturale care erau convocaţi pentru data de 15 decembrie. Am profitat de acest lucru şi am tipărit colindele (în număr de 5-7), cît şi cîteva cîntece patriotice printre care Hora Unirii, Trei Culori, Deşteaptă-te Române, cu textele originale, nu contrafăcute. Menţionez că Laţi (cum îi ziceam noi) răspundea de problemele muzicale, iar subsemnatul giram funcţia de director întrucît domnul Achim Penda era bolnav.
În 15 decembrie dimineaţa ne-am întîlnit din nou. Era agitaţie mare. Şedinţa cu directorii de cămine culturale convocată de către tovarăşul V. Bolog şi Comitetul de Cultură s-a desfăşurat rapid. Nu ştiu ce s-a discutat că noi doar am distribuit plicurile cu cîntecele mai sus menţionate. Ulterior unii dintre directori mi-au zis că am avut mare curaj cu distribuirea acestora (menţionez pe Cica Seculi de la Variaş, actualmente primar, care mi-a confirmat că profesorul de muzică a refuzat să lucreze acele melodii datorită textelor). Noi profitaserăm de un cuvînt al secretarului cu propaganda de la judeţ care ne ceruse să difuzăm cîntece autentice. Desigur noi am interpretat-o aşa cum am vrut noi.
După ce am dat textele ne-am reîntors la serviciu şi de aici am plecat în Piaţa 700, la restaurant, unde puteam sta de vorbă în linişte, fără a fi auziţi. Am servit o cafea şi cîte 50 gr. votcă. Laţi mi-a zis că a fost în Piaţa Maria, că acolo a început să se strîngă lume şi el crede că de aici va exploda buba. Din cele confirmate cu el s-a aflat şi soţia sa împreună cu o prietenă. Desigur eram curios şi l-am întrebat care este cauza scandalului. El mi-a zis că vor să-l evacueze pe popă (Laszlo Tokes – n.n.) că le era incomod şi că adevărul este după el că acel om nu se subordonează autorităţilor şi nu doreşte să subordoneze biserica politicului.
L-am mai întrebat ce au facut. Mi-a zis că bătrînii în special au aprins lumînări şi că au început chiar să cînte melodii religioase şi că făceau rugăciuni. Un moment de referinţă l-a constituit apariţia la geam a preotului care le-a dat binecuvîntarea.
Am plecat acasă. Pe drum în troleibuz lumea deja discuta despre acest caz. Unii spuneau că securitatea a încercat să intre în biserică să-l ridice pe preot, alţii că au fost sute de oameni adunaţi acolo etc.
La plecarea mea acasă (în jurul orei 15) Laţi mi-a mărturisit că va trece iar pe acolo să vadă ce se întîmplă. De remarcat că a luat maşina de scris şi mi-a cerut să mai batem la maşină cîteva texte. Împreună am mai multiplicat cca 30-50 bucăţi cu cîntece patriotice (Deşteaptă-te române şi Hora Unirii). În seara de 15 decembrie eu am fost nominalizat să fac de serviciu la instituţie. Dimineaţa m-am întîlnit cu Laţi. Mi-a povestit că în Piaţa Maria s-au alăturat deja pe lîngă credincioşii reformaţi şi mulţi români şi în special tineri. Ba chiar mi-a mărturisit că a fost blocat şi un tramvai (pe o durată scurtă). Atunci seara pe lîngă melodiile religioase s-a cîntat şi un cîntec naţional (nu-mi aduc aminte care). L-am intrebat: Laţi, tu ai dat tonul? El mi-a răspuns: desigur! Mi-a mai zis că au apărut şi „caraliii” (miliţia şi securitatea). L-am întrebat cînd a plecat acasă. Mi-a spus că spre dimineaţă, că nu putea pleca mai repede întrucît cu cît erau mai mulţi erau mai siguri că nu îi vor putea aresta.
În 16 decembrie a fost ultima noastră întîlnire. El a plecat acasă în jurul orelor 14 iar eu m-am dus să mănînc şi să mă pregătesc că eram noaptea din nou de serviciu împreună cu colegul Aurel Ardelean. Atunci am văzut că în Piaţa Libertăţii la garnizoană au venit blindate şi camioane cu militari. Ne-am zis că lucrurile sînt serioase şi că regimul comunist se clatină tare.
În seara de 17 decembrie a început să se tragă. Ne-am zis că e tragedie şi că mor nevinovaţi. Nu ştiam la acea oră că Laţi a plecat de acasă spre Piaţa Operei. Am aflat acest lucru din convorbirea ulterioară cu nevasta sa. Aceasta mi-a spus că în seara de 16 au fost împreuna din nou în Piaţa Maria. În 17, în jurul orelor 19-20 Laţi nu mai avea răbdare şi a zis că se duce pînă afară. Şi-a luat de pe biroul de lucru ceva hîrtii (eu bănuiesc că textele cu cîntece patriotice) şi dus a fost.
Dimineaţa pe la orele 4-5 soţia a primit telefon de la doamna Csizmarik (ea m-a căutat pe mine însă nu eram acasă), care a spus că Laţi a fost împuşcat. Soţia mi-a telefonat informîndu-mă şi spunîndu-mi s-o ajut să-l găsim pe Laţi. Cu toate eforturile, în acele momente nu am avut cu cine discuta despre acest caz. Doamna Corneanu, preşedinta Comitetului de Cultură, nu a îndrăznit să ceară lămuriri şi ajutor la Comitetul Judeţean de Partid, spunîndu-mi că este o nebunie ce-i cer. Mai îmi spunea că el trebuia să fie acasă, nu în Piaţa Operei.
Ulterior am aflat de la maiorul Chiriţă, care ne-a relatat că în noaptea de 17/18 decembrie, fiind de serviciu la garnizoană, după ce s-a tras în Piaţa Operei a primit misiunea să cureţe piaţa. Domnul Chiriţă a luat un camion cu doi sau trei militari şi s-a deplasat în piaţă. În faţă la Lacto-Bar era un cetăţean mort, străpuns de două gloanţe în stomac. De aici a plecat în faţa Catedralei, unde pe scări era un alt mort şi unul lovit în picior. A plecat cu maşina spre spitalul Clinicile Noi, unde a dat de doctorul Babuşceac (fostul soţ al soţiei lui Laţi). Acesta l-a recunoscut pe Laţi care era cel mort în faţa Lacto-Barului. Doctorul Babuşceac i-a telefonat doamnei Csizmarik.
În dimineaţa de 18 decembrie la spitalul Clinicile Noi a apărut o maşină cu doi indivizi care au somat doctorii să-l dea pe „profesoraşul care ştie să dirijeze cîntece în Piaţa Operei”. Doctorii au fost nevoiţi să se supună.
Din acel moment nu s-a mai ştiut nimic. Împreună cu alţi colegi l-am căutat pe Laţi, inclusiv în cimitirul săracilor, dar nu l-am găsit.
Blogul lui Marius Mioc 
Domnule Marius Mioc inca mai sper ca am sa primesc un raspuns la e-mailul pe care vi l-am trimis .
Tapus Constantin Luptator in rezistenta anticomunista
Impresionant. Sper ca domnul Lati este acum in cer cu zimbetul pe buze dirijind coruri de ingeri. Iar nemernicii care i-au curmat viata ard in focurile Geenei…
Am trecut in aceasta dimineata pe la gura de canal din Popesti Leordeni, unde cenusa acestor martiri, inclusiv a lui Lotzi, a fost aruncata acum fix 27 de ani. In ciuda bisericii construite in ultimii ani, ramane un loc dezolant si trist, pe masura indiferentei acestui popor care de mai bine de un sfert de veac nu a fost in stare sa le faca eroilor sai o minima dreptate. Dumnezeu sa te odihneasca, Lotzi, langa dreptii sai, impreuna cu toti cei care ati cazut pentru o lume mai buna!