Pentru cititorii mai tineri, care nu cunosc situația din armata Republicii Socialiste România (cînd stagiul militar era obligatoriu), dar și pentru cei mai bătrîni, care și-au făcut stagiul militar înainte de sfîrșitul anilor ’80, deci nu cunosc situația din armată de la sfîrșitul acestor ani, singura situație relevantă pentru evenimentele din 1989, povestesc cîteva crîmpeie din propria mea experiență din timpul stagiului militar.
Mi-am făcut stagiul militar la infanterie, la Caransebeș, în anii 1986-1987. Fiindcă intrasem la facultate, am făcut stagiul militar la „termen redus” (TR), adică doar 9 luni, nu 1 an și 4 luni cît făceau ceilalți tineri. Ăsta era sistemul epocii Ceaușescu – studenții făceau cătănie cu termen redus și erau pregătiți ca viitori ofițeri în rezervă.
Contrar miturilor pe care le observ în societate, eu în armată n-am învățat disciplina, ci din contră, cum să tragi chiulul. Pentru a fi exacți, precizez că la TR-iști debandada era mai mare decît la ceilalți trupeți, unde militarii de ciclul doi păstrau disciplina la ăia de ciclul unu. La noi, după-masa cînd plecau ofițerii, rămîneam conduși de un TR-ist de-al nostru numit SSC (sergent de serviciu pe companie, dar prin rotație toți ajungeam în poziția asta, nu trebuia să ai grad de sergent), care știa că trebuie să acopere neregulile.
După perioada de început, cînd eram mai sfios și încă nu pricepusem cum merg treburile, aveam obiceiul ca sîmbătă după masă (după ce se sfîrșise programul de instrucție; în perioada socialistă sîmbăta era zi lucrătoare) să sar gardul unității și să plec acasă la Timișoara (2 ore cu trenul personal, 1 oră și un sfert cu rapidul). Mă întorceam, tot prin săritul gardului, în noaptea de duminică spre luni. Nu îndrăzneau ofițerii să raporteze că au asemenea probleme, că n-ar mai fi primit calificative de „foarte bine”, cu avansările aferente. Iar comandantul suprem poruncise ca întreaga armată să arate capacitate de „foarte bine”. Ca să primești învoire legală trebuia să dai șpagă, dar pînă la urmă ajungeai la concluzia că nu merită, ieși mai bine cu săritul gardului.
La apelul de seară, SSC-ul, fiind TR-ist de-al nostru, raporta că toată lumea e prezentă, indiferent cît de mulți fugiseră din unitate fără bilet de voie. Iar OSR-ul (ofițerul de serviciu pe regiment; în general singurul ofițer care rămînea în unitate după ce se isprăvea programul de instrucție) era bucuros să primească asemenea raport, nu avea nici un interes să verifice. Dacă ar fi găsit ostași lipsă, ar fi fost obligat prin regulament să raporteze mai sus, ceea ce ar fi stricat calificativul regimentului. Mai simplu era să facă pe prostul, și în felul ăsta nici nu putea fi învinuit că a încălcat regulamentul. Planul B, dacă vreun OSR mai sîrguincios voia să numere personal soldații prin sondaj la vreun pluton, era să intre în formație soldați de la alte plutoane, ca să iasă numărul.
Într-o singură duminică s-a făcut prezența la sînge, s-a implicat și C.I.-istul unității. Ostașilor li s-a cerut să prezinte carnetul de serviciu pentru identificare, ca să nu existe substituiri. S-a constatat că jumătate din batalionul TR lipsea. Rămăseseră în unitate numai cei care aveau domiciliul prea departe de Caransebeș și drumul dus-întors pînă acasă ar fi durat prea mult pentru ei ca să le renteze o absență de maxim o zi și jumătate. Bineînțeles, totul s-a mușamalizat. Dar în noaptea respectivă m-au prins și pe mine cînd am sărit gardul. Devenisem și eu mai puturos, n-am mai sărit gardul pe la locul de sărit gardul pe care-l cunoșteam, mi-am zis să nu mai ocolesc. Am sărit așadar prin altă parte, mai grav, am sărit pe la altă unitate militară (erau trei unități militare diferite înconjurate de același gard). Acolo pîndea un ofițer cu un pistol, care m-a somat, apoi, după ce m-am identificat, am fost dus la arestul unității mele. Probabil ofițerul respectiv stătea de pîndă tocmai fiindcă se aflase că TR-iștii lipsesc în masă din unitate. Am petrecut o zi în arest. A rentat – plăcerea de a sta o zi acasă merita neplăcerea unei zile de arest. De fapt, eu am început să plec din unitate fără aprobare după ce alt coleg fusese prins sărind gardul și primise o zi de arest. Atunci mi-am făcut socoteala că dacă pedeapsa pentru plecat acasă fără aprobare este o zi de arest, merită riscul. Mai ales că e posibil să nu fi prins.
Armata a contribuit la formarea mea, respectiv este instituția care mi-a arătat că nu trebuie să te temi de autoritatea statului. Experiență folositoare în 16 decembrie 1989, cînd am fost convins că răsturnarea regimului este posibilă și am acționat în acest scop inclusiv datorită experienței din armată, care-mi formase convingerea că Ceaușescu nu va fi capabil să reprime o mișcare protestatară dacă aceasta va lua amploarea potrivită. Despre securitate nu aveam informații directe dar convingerea mea, atunci și acum, e că era la același nivel de debandadă și corupție ca armata.
Mai citește:
– Starea jalnică a armatei române în 1989
– Securitatea, un tigru de hîrtie
– Un securist cu capul în nori: Radu Tinu (aceste prime trei articole sînt capitole din cartea mea „Revoluția din 1989 și minciunile din Jurnalul Național”)
– Amintiri din viața mea de corporatist (1). Calea succesului într-o firmă multinațională
– Proprietatea intelectuală și experiența mea de inginer
Blogul lui Marius Mioc 
Un articol interesant, ce ofera cateva marturii despre stagiul militar in armata RS Romania.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8245212-povesti-din-armata-spuse-cititorii-hotnews-invatat-dau-spaga-1985-1986-armata-era-unul-dintre-locurile-care-personalitatea-tanarului-era-strivita-calcata-picioare-ofiteri-roboti-serviciul-oranduirii-c.htm
Un caz izolat. N-ai avut parte în regimentul acela de ofițeri adevărați, care să-și respecte meseria. Au fost unități care instruiau TR-iști cu adevărat și în care se mânca armată pe pâine!
Cât privește securitatea nu știu mare lucru despre debandada și corupția ei, dar acestea sunt ultimele aspecte negative de care poate fi acuzată. Poți să te consideri un mare norocos dacă n-ai avut un dosărel pe la secu` lui Ceaușescu.
Buna mai știți cum
Se numea sergenții sau unde as putea sa aflu ?
Și tata a făcut armata și vrea sa dea de un bun prieten
Io am facut-o in ’97 la TR scoala de ofiteri in rezerva, si nu era cazul sa lipseasca vreunul la apeluri; am facut de trei ori sergent de serviciu si mi-a disparut unul pe serviciu, un diliu religios pe care l-am cautat doua ore prin unitate ca se ascunsese nusiuunde sa se roage, si venea ora opt si imi lipsea la apel; ce l’am luat la o mama de injuraturi cand l-am gasit; se mai sarea gardul seara pentru o bauta in sat; dar nimeni nu lua riscul sa pice o alarma de noapte si sa nu iasa la numar; si daca faceai bulau nu era chiar asa amuzant, ca nu o frecai aiurea, aveau aia care erau de garda grija sa-ti faca viata cat mai fripta de nu mai vroiai bulau a doua oara; pe vremea lu’ Ceasca nu stiu, dar in anii 90 nu era chiar atata laxism; insa nu dadeam spaga pentru invoire, aveam in fiecare weekend (daca nu faceam prostii prea mari)
Nu cunosc după revoluție care a fost situația. Eu o știu doar pe aceea din vremea comandantului suprem Ceaușescu, și chiar și atunci cred că a evoluat în timp – adică în ultimii ani ai regimului se degradase, din poveștile celor mai bătrîni nu era la fel în perioadele anterioare.
-nu va speriati de perspectiva aproape certa a re-incorporarii(sau cum or numi-o mai exact):
cica e art. 55 din Constitutie care limiteaza la 35 de ani,
asha si pa dincolo…..
(-disciplina in Armata?!
-muierlac!)
TR facea armata la securitate?
Eu am făcut la infanterie. Din cîte știu, TR putea să facă armata la oricare armă, după cum venea repartiția.
Si eu am facut la infanterie si in unitate era si un batalion de artilerie.Ca TR(la securitate), nu conteaza dar sa nu vina acasa si nu invoiri? Culmea, unde am facut acele 9 luni, la Bacau….
Multumesc si Numai Bine!