17 decembrie 1989 – convorbire telefonică Timişoara – Turnu Severin

Actualizare 25 iulie 2015: Adăugare linc de rezervă, care funcționează și în afara României.

În 17 decembrie 1989 George Ardelean a dat telefon la Întreprinderea de Anvelope din Turnu Severin, pentru a explica ce se întîmplă la Timişoara, a anunţa că nu va veni la serviciu lunea şi a cere conducerii întreprinderii să-şi folosească relaţiile ca să convingă conducerea de la Bucureşti să înceteze represiunea. Apelul telefonic s-a făcut din apartamentul domnului Ardelean de pe strada Negoiu (azi strada Surorile Caceu), relativ aproape de zona de luptă din Calea Girocului. În timpul convorbirii se aud pe geam împuşcături şi unele glasuri ale oamenilor de pe stradă. Buzulică era directorul Întreprinderii de Anvelope din Turnu Severin iar Drăgulici (cel cu care s-a discutat pînă la urmă) secretarul de partid al întreprinderii.

Înregistrare audio (5 minute 9 secunde)

Linc de rezervă

Transcriere înregistrare:
00:00 George Ardelean: De pe strada mea au murit foarte mulţi. Sînt cel puţin cîteva mii morţi. Da, păi ies cu tancurile pe stradă. Au tras în oameni, da. Nu doarme nimeni aicea. Oraşul e în flăcări, ce să vă mai spun? Adică lumea a fost paşnică pînă au omorît cîţiva, după aia au devastat tot. Au dat foc la tot, da. Casa Armatei a ars, cinematograful Timiş a ars, Consiliul a, ce să vă mai spun? Asta la consiliu de 2 ori (fond împuşcături) l-au devastat. N-auziţi focurile? Spitalul Judeţean îs puşi peste grămadă acolo morţii (împuşcături) pe stradă nici nu-i mai ia deloc. Nu poţi să mergi cu bicicleta. A venit unul a spus că a luat bicicleta în mînă că nu putea merge de morţi. Pe cuvîntul meu. E măcel naţional. N-auziţi cum trag? Şi-s tancuri. Ce să vă spun? Trenurile, nici trenurile nu merg, nu pot să vin în Severin. Nici nu ies io pe stradă că e aspru de tot. Sînt gloanţe, mulţi au murit din gloanţe vagaboande, aşa, ştiţi, pe la urechi, prin cap. Nu era destinat pentru ei, dar… E nenorocire. Pe acolo ce e? E linişte. Eu m-am gîndit să vă dau telefon că nu pot să vin, că nu, n-am cum. N-am ştiut numărul. M-am gîndit să dau la fabrică, am sunat de cîteva ori, n-am putut să prind. Este… Eu stau în zona ostilităţilor secundare, adică sînt mai multe ostilităţi, pe mai multe planuri.
01:34 (împuşcături)
02:05 Glas din depărtare: Îmi place focul ăsta de artificii.
02:14 George Ardelean: Alo? Alo. Ardeleanu, dă-mi şi mie la Buzulică sau la Drăgulici. (împuşcături)
02:32 George Ardelean: Alo. Domnu’ Drăgulici, ce nasol, au început să cureţe străzile cu mitraliera, trag de-a lungul străzilor. Pe cine prinde, cum prinde, au tras şi în blocuri. Da, în blocuri. E ceva, aşa… Chiar pe strada mea adineauri au trecut nişte rafale. Am stat cu capul la pămînt că nu se mai poate sta aşa. (împuşcături) Au venit, au intrat pe stradă şi au curăţat direct. Da, păi toţi ăia în bloc, mai încolo, stau cu capetele jos (neînţelegibil) geamurile… Da, păi cine stă cu ea aprinsă? Dacă au ajuns şi în case să ne dea, ce să mai… Spuneţi-le domnule la Bucureşti să, vorbiţi cu ăia de la Bucureşti să, ce-i asta? Păi da, vorbiţi, eu n-am un număr că aş vorbi eu. Dar nu se poate dom’le! Ce, ce-i aici, abatorul naţional? Auzi! (rafale) Trag pe aicea, e nebunie. Nu ştiu ce să zic. Spuneţi-le să vorbească la Severin cu cine or vorbi ei la Bucureşti, că nu e bine (glas din depărtare: acuma!) Păi, partidul nu-i poporul, care-i poporul aicea? Cine pe cine? Ce să vă spun, nu? Adică poporu-n popor? Pe cine apără? Care-n cine trag? Eu nu înţeleg. În case? Pe străzi, aşa să ne înlăture? (împuşcături) Cum? Eu nu ştiu, trag în sus, dracu’ ştie. Au ordin să tragă peste tot.
04:32 Glasuri din depărtare: E mort ăsta, băi. Gata.
04:34 George Ardelean: Auziţi, e unul mort pe aici. (neînţelegibil) printre ziduri.
04:47 Glasuri din depărtare: Băi, e mort ăsta, anunţă (neînţelegibil) Haideţi aicea… Băi
05:01 George Ardelean: E lumea în stradă. Ia mai sunaţi-mă, sunaţi-mă dumneavoastră că plătesc prea mult după aia.
05:08 Glasuri din depărtare: Hei, staţi în spate, nu pe om, măi!

(Va urma)

2 gânduri despre „17 decembrie 1989 – convorbire telefonică Timişoara – Turnu Severin

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.