Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Cu întîrziere, ziarul „Adevărul” recunoaşte că a minţit despre tancul sovietic care, în decembrie 1989, s-ar fi pregătit să treacă graniţa la Galaţi mai 5, 2010


Am publicat pe acest blog, în 10 martie 2010, articolul Minciuni neruşinate (şi plagiat) la ziarul „Adevărul” (linc), în care arătam că cele scrise de acest ziar în articolul din 9 martie a lui Costel Crângan – „Cum au fost oprite tancurile ruseşti la podul de peste Prut” (linc) este pură minciună. Scria în acel articol:

„Fusesem chemaţi la un moment dat de cei de la grupul de grăniceri. La Giurgiuleşti, apăruseră tancurile ruseşti pe pod. Atmosfera era extrem de tensionată”, povesteşte Vlad Vasiliu.

Locotenentul Cotos

„Era un locotenent pe vremea aia – acum nu mai ştiu ce-o fi – Cotos era numele lui. N-am să-l uit niciodată. Ne arăta: «Uite, asta avem noi !» Era un scut mic cu o puşcă mitralieră. «Primul tanc poate-l opresc, spunea, dar al doilea mă face zob». Dar spunea chestia asta cu o dezinvoltură teribilă. «Asta am, asta fac, mai departe vă priveşte ce faceţi voi acolo!»”, îşi aminteşte actorul.

„Am fost pînă la pod la Giurgiuleşti şi l-am cunoscut pe el, pe Ichim, şi pe Crăciun, care era adjunct atunci. Se uitau şi ei la acest locotenent, ridicau din umeri. Ce puteai să faci? Rusul era pe pod. Cu primul tanc pînă la linia roşie. Aşteptau ordin să intre”, continuă povestea.

„Cred că Iliescu a oprit tancurile”

„Nimeni nu poate să-mi schimbe părerea că Iliescu i-a oprit. Ei intrau, dar probabil li s-a spus că nu mai e nevoie, că s-a rezolvat. Cotos, nebunul, s-a dus la primul tanc şi le-a făcut semn să se dea mai în spate. Ruşii arătau linia roşie din faţa şenilelor şi locotenentul le arăta ţeava care depăşea linia. Un ţîr de om – că nu avea mai mult de 50 de kile – avea curaj să împingă tancurile mai în spate. Plutea aşa un fel de nebunie în aer”.

Relatarea a impresionat publicul. Cîteva comentarii ale cititorilor de pe saitul ziarului „Adevărul”:
– „Patriot”: Cotos este un exemplu de grănicer patriot fără certificat de revoluţionar
– „Costel”: Felicitări, D-le Cotos… Toată admiraţia mea pentru gestul dvs. curajos de atunci…

Am arătat, în articolul meu din 10 martie, că am vorbit la telefon cu locotenentul Cotos, care a tăgăduit categoric cele scrise de ziarul „Adevărul”, deşi acestea îl înfăţişau într-o lumină foarte favorabilă. Imediat am cerut şi ziarului „Adevărul” să publice o dezminţire. Am arătat şi faptul că declaraţia lui Vlad Vasiliu fusese copiată dintr-o carte a lui Cezar Vladimir Rogoz – „Poveştile teroriştilor”, apărută în 2007 la Galaţi.

O primă reacţie am avut-o chiar pe blogul meu (linc), în care autorul articolului din „Adevărul”, Costel Crângan, a scris un comentariu în care spunea: „Declaratia lui Vlad Vasiliu nu este nici minciună şi nici plagiat. Povestea este arhicunoscută. S-a scris despre ea de numeroase ori şi s-au făcut emisiuni TV despre întîmplarea de la frontieră. Mai mult, declaraţiile la care faceti referire sînt publicate cu acordul lui Vlad Vasiliu. Trebuie să ţineţi cont şi de faptul că eu am scris despre incidentul amintit în urmă cu vreo 12 ani, într-un cotidian din Galaţi care se numeste Imparţial. Faptul că informaţia a apărut (ulterior!) şi in cartea-document a lui Cezar Rogoz este admirabil, dar nu înseamnă că aceea este prima mărturie despre caz. Pînă la apariţia cărţii s-au scris zeci de articole despre incident, în special în cotidienele Viaţa liberă şi Imparţial din Galaţi. De altfel, în zilele următoare vom publica şi povestea amintitului locotenent de grăniceri. Este adevărat, el există, nu a dispărut. Am descoperit acest lucru ulterior”.

Povestea amintitului locotenent de grăniceri Cotos a întîrziat însă să apară în „Adevărul”. Am scris şi pe saitul ziarului „Adevărul” un comentariu la acel articol în care ceream ziarului să dea dezminţire. Am fost întîmpinat cu neîncredere de alţi cititori. De pildă „Palade” comenta: „Mă bucur să citesc noi faţete ale revoluţiei. Tot respectul pentru revolutionarul Marius Mioc, dar imensă consternare faţă de încrîncenarea cu care-i atacă pe ceilalţi care povestesc despre Revoluţie. Urmăresc cu pasiune subiectul Revoluţie, pe toate site-urile unde se scrie despre asta. În foarte multe locuri, Mioc intră în polemici doar pentru a se scoate el ca singurul deţinător al adevărului despre Revoluţie”.

Abia în 4 mai (5 mai – ediţia tipărită) ziarul „Adevărul” publică articolul lui Cristian Delcea şi Mihai Voinea – „Galaţi: revoluţionari fără revoluţie” (linc), în care citim că „locotenentul Cotos ne-a infirmat în totalitate povestea actorului [Vlad Vasiliu]: „N-am văzut, domnule, nici un tanc. Am fost acolo la Revoluţie dar a fost linişte. N-am întîmpinat nici o problemă. Nu ştiu de ce a fost inventată această poveste”. Revoluţionarii gălăţeni spun că actorul a vrut să creeze o poveste frumoasă, mişcat de imaginea omului (anonimul „tank-man”) care a oprit tancurile în piaţa Tiananmen cu cîteva luni înainte şi de invazia sovietică în Cehoslovacia (1968)”. E exact ce scrisesem şi eu.

Mai scrie „Adevărul” despre decembrie 1989 la Galaţi:

Sub patronajul lui Apostol Gurău şi al lui Vlad Vasiliu, Consiliul Judeţean Provizoriu a susţinut din plin psihoza zvonurilor alarmante: apă otrăvită, elicoptere silenţioase cu terorişti, nave care vin pe Dunăre şi bombardează Galaţiul. Niciunul dintre acestea nu a fost adevărat. Apoi s-a spus că o coloană de tancuri sovietice se află pe podul de la Giurgiuleşti (graniţa cu Uniunea Sovietică).

I se ia un interviu şi lui Vlad Vasiliu, care-şi menţine afirmaţiile despre tancurile sovietice. Confruntat, pentru prima oară după atîţia ani şi după atîtea repetări ale poveştii, cu faptul că eroul pe care l-a născocit îi contrazice povestea, Vlad Vasiliu se încurcă în propriile-i minciuni. După ce spusese: „Acolo era un locotenent Cotos. Ne-a arătat puşca mitralieră pe care o avea şi ne-a zis: „Primul tanc ce trece pe pod poate că îl opresc dar al doilea mă face zob” (rezultînd că a discutat personal cu Cotos), ca urmare a replicii ziariştilor de la „Adevărul”: „Cotos v-a povestit asta? Nouă ne-a negat că ar fi făcut aşa ceva şi, mai mult, că ar fi văzut vreun tanc…”, Vasiliu o întoarce: Nu el mi-a povestit asta, ci unul dintre grăniceri la modul: „I-auziţi, bă, ce a făcut nebunul!”, şi, pentru a fi mai convingător, adaugă: „Eu vă spun că am văzut un tanc pe pod, şi în spatele lui erau încă trei!”.

„Nimeni nu a mai confirmat această poveste pînă acum. Cine ar mai putea vorbi de acest episod?”, întreabă ziariştii de la „Adevărul” (e unul din rarele momente în care ziariştii se gîndesc că informaţiile mai trebuie şi confirmate). La această întrebare Vasiliu nu poate da nici un nume, vorbeşte de un şofer al cărui nume nu îl cunoaşte, iar pe reprezentantul armatei (deasemeni anonim) cu care spunea că a vorbit (varianta a 2-a, că iniţial pretinsese că a vorbit direct cu Cotos) îl declară ca nefiind de încredere („ăla era omul lui Plătică aşa că n-o să recunoască niciodată”).

Mai aflăm din „Adevărul” că Vlad Vasiliu este fost informator al securităţii. Asta poate fi relevant apropo de sursa dezinformărilor. Dumnealui este lider de organizaţie de revoluţionari la Galaţi, iar pe saitul SSPR există un Florin Vlad Sebastian Vasiliu, cu două dosare depuse pentru preschimbarea certificatului de revoluţionar (10257/03.11.2004 şi 17390/20.01.2005). De ce s-au depus două dosare pe acelaşi nume e greu de înţeles (primul dosar a fost depus personal de Vlad Vasiliu, al doilea de George Costin – şeful asociaţiei „23 decembrie metrou”). Acesta a obţinut deja preschimbarea, avînd certificatul LRM-V 00016 (linc). Conform art. 8 din Legea 341/2004 foştii informatori ai securităţii nu au dreptul la certificat de revoluţionar. Eliberarea certificatului de revoluţionar conform legii 341/2004 pentru Vlad Vasiliu este deci o ilegalitate, iar domnul informator al securităţii ar trebui să restituie avantajele materiale de care a beneficiat în mod nelegal.

Să recapitulăm: fostul informator al securităţii Vlad Vasiliu, şef de organizaţie revoluţionară din Galaţi şi persoană care în decembrie 1989 răspîndea zvonuri false despre apa otrăvită („În 22-23 decembrie era povestea cu apa otrăvită. Din jumătate în jumătate de oră testam apa la laborator. Repetam pentru că ne gîndeam că poate n-au otrăvit-o acum, dar o vor otrăvi”, explică Vasiliu ziarului „Adevărul”) a lansat în presa gălăţeană, acum minim 12 ani, povestea cu tancurile sovietice care se pregăteau să treacă Prutul în decembrie 1989 dar au fost oprite la Galaţi de eroicul locotenent Cotos. Ulterior, după spusele lui Costel Crângan, povestea a devenit arhicunoscută. S-a scris despre ea „în zeci de articole” şi s-au făcut emisiuni TV despre întîmplarea de la frontieră. Cel puţin o carte („Poveştile teroriştilor” de Cezar Vladimir Rogoz) şi un ziar naţional („Adevărul” din 9 martie 2010) au reluat acea poveste, exclusiv pe baza spuselor lui Vlad Vasiliu. La prima verificare a informaţiilor, nu se poate găsi nici o confirmare. Pretinsul erou locotenentul Cotos dezminte categoric povestea, iar Vlad Vasiliu nu poate oferi nici un nume de persoană care să-i confirme versiunea. Mai mult, se contrazice, după ce spusese că a discutat direct cu Cotos spune apoi că a vorbit doar cu un coleg a lui Cotos pe care nu-l nominalizează şi pe care îl declară preventiv ca nefiind sincer.

Faptul că respectiva poveste a fost repetată de numeroase ori în aceşti ani, în mai multe mijloace de informare în masă, nu arată decît cît de extinsă este campania de falsificare a istoriei revoluţiei, despre care eu personal am atras atenţia încă din 1990 (linc). Chiar dacă povestea s-a publicat în multe locuri, sursa a fost una singură: Vlad Vasiliu. Nu este prima oară cînd în România, prin zeci de ziare, emisiuni TV şi cărţi, se lansează un mit legat de revoluţia din 1989 care n-are absolut nici o acoperire în realitate. Cu titlul de exemplu, vezi „Misterul celor 40 de cadavre” (linc).

Dezinformarea despre decembrie 1989 a început chiar în decembrie 1989 şi continuă nestingherită pînă azi. În cazul particular Vlad Vasiliu, exact aceeaşi persoană care dezinforma în decembrie 1989 (cu apa otrăvită), dezinformează şi azi. Întîmplător, respectiva persoană e fost informator al securităţii.

Adaug că, după articolul din 9 martie din ziarul „Adevărul”, în temeiul legii 544/2001 a liberului acces la informaţii, profitînd şi de faptul că toate dosarele revoluţiei au fost desecretizate, am cerut oficial Ministerului de Interne (în subordinea căruia se aflau grănicerii atît în decembrie 1989 cît şi azi) să-mi răspundă dacă „s-a raportat vreodată, în timpul revoluţiei din decembrie 1989, de către trupele de grăniceri de la graniţa cu Uniunea Sovietică, că vreun tanc sovietic ar fi încercat să treacă graniţa sau s-ar fi apropiat pînă la linia graniţei dintre România şi Uniunea Sovietică? În caz afirmativ, vă rog să mă informaţi asupra datei şi locului în care s-a petrecut un asemenea incident şi să-mi trimiteţi o copie a raportului respectiv”. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (chestor principal Ioan Buda) mi-a răspuns că a redirecţionat cererea mea la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, conform Ordonanţei nr. 27/2002 aprobată prin Legea 233/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, iar de la IJPF Timiş (comisar Iureş Cornel), care, rezultă din antet că deţine Depozitul Central de Arhivă Permanentă a Poliţiei de Frontieră, mi s-a răspuns că „nu deţinem date, înscrisuri cu referire la cele solicitate de dumneavoastră”.

Mai citeşte:
Iliescu apare, măcelul dispare – diversiuni ale ziarului „Adevărul”
Minciuni neruşinate  (şi plagiat) la ziarul “Adevărul”
Gulgute proaspete ale  lui Stănculescu, la B1TV şi în ziarul “Adevărul”
Psihoza turiştilor sovietici, similară cu cea despre terorişti răspîndită în 1989
Samoşchin: „Cartianu minte de îngheaţă apele”. Evacuarea sovieticilor din Bucureşti în decembrie 1989
Sergiu Nicolaescu falsifică istoria Congresului 12, cu intervenţia lui Pîrvulescu
„Să plece tăticu’, vrem să vină Nicu!”, sau noi minciuni ale ziarului „Adevărul”
Certitudini dubioase despre Sibiu în ziarul „Adevărul”
Samoşchin: „Schema, care nu are la bază fapte reale, se cere a fi umplută cu asemenea fapte

 

7 Responses to “Cu întîrziere, ziarul „Adevărul” recunoaşte că a minţit despre tancul sovietic care, în decembrie 1989, s-ar fi pregătit să treacă graniţa la Galaţi”

  1. alk Says:

    Astea sint interesele….

  2. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    Dupa cum tineti probabil minte, mi-am bazat retroscenariul pe actiunea in Decembrie 1989 a armatei „invizibile” a Tarii. Sunt astazi in masura sa probez existenta acestei actiuni.
    In cartea sa „Genocidul”, ed. Militara, 1991, fostul procuror general adjunct Gheorghe Diaconescu reproduce pasaje din Sentinta nr. 1/1989 a Tribunalului Militar Teritorial prin care Nicolae si Elena Ceausescu au fost condamnati la moarte. Iata unul din pasaje (v. pag. 124-125):
    ” In paralel, cei doi inculpati au actionat pentru a-si asigura mentinerea puterii si consolidarea dictaturii personale, recrutand si instruind in SECRET formatiuni militare inzestrate cu o tehnica de lupta de prim rang si o pregatire de inalt nivel, pe care sa o poata folosi in caz de nevoie impotriva poporului roman. Acest prilej a fost oferit de demonstratiile pasnice ale populatiei din Timisoara, in – Atentie! n.n. – zilele de 16 si 17 decembrie 1989, a celor din Capitala, precum si din municipiul Sibiu, unde dictatorul a ordonat sa se traga asupra demonstratilor cu scopul de a distruge colectivitatile existente in acele localitati.
    Victoria Revolutiei din 22 decembrie 1989 a condus la rasturnarea dictaturii clanului ceausist si curmarea genocidului practicat de fortele mercenare si teroriste care au provocat moartea a mii de oameni…”.
    Textul este reprodus asadar dintr-un text oficial al statului – repet, Sentinta nr. 1/1989 a Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti. El vorbeste despre actiunea la Timisoara, in 16 si 17 decembrie 1989, a unor formatiuni militare recrutate si instruite in secret si, in logica textului, in Capitala si la Sibiu inainte de 22 Decembrie 1989.
    Gica Popa, Gheorghe Diaconescu si Nicolae Ceausescu ne vorbesc astazi asadar de dincolo de mormant despre aceasta armata „invizibila” care a actionat la Timisoara, Bucuresti si Sibiu, separat de Armata la vedere, de trupele de militie-securitate la vedere, de militienii la vedere, INAINTE de 22 Decembrie 1989.
    Care a fost scopul REAL pentru care a fost folosita aceasta armata si in realitate de catre cine ramane de dedus pe cale logica. Raspunsul este foarte simplu de obtinut punandu-ne intrebarea: de ce sa fi folosit Nicolae Ceausescu aceasta armata „invizibila” – de cine se ascundea?
    Al dvs., Valeriu Mangu

    • mariusmioc Says:

      Deşi sentinţa la care vă referiţi este într-adevăr un text oficial al statului, eu am îndoieli asupra acurateţii cercetării judecătoreşti în cazul respectiv.

  3. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    In cazul unei sentinte judecatoresti trebuie sa vorbim despre un adevar JURIDIC, adevar care poate sa difere de cel obiectiv. Din aceasta perspectiva, dar si din alte motive, retinerea dvs. este indreptatita. Din punct de vedere juridic asadar Sentinta respectiva consacra faptul ca in 16 si 17 decembrie la Timisoara, apoi la Sibiu si in Bucuresti au actionat formatiuni pregatite in secret de partid, de stat, de Nicolae Ceausescu – nu are pe moment importanta cine le-a pregatit. Actiunea acestor formatiuni, despre care se spune ca au fost infiintate (inclusiv) pentru apararea regimului, nu are, dupa cum am dat a se intelege, nici un sens daca ele au urmarit intr-adevar apararea regimului – de cine s-ar fi ferit Nicolae Ceausescu? Statul nu era, in actiunea impotriva massei, in situatia de a duce o lupta de gherila, o lupta ascunsa .
    Sentinta consacra in primul rand faptul ca asemenea formatiuni au fost folosite. Daca admitem ca ele au fost folosite exclusiv impotriva massei, trebuie sa admitem ca o asemenea folosire s-a datorat concluziei la care s-a ajuns la un moment dat in virtutea careia fortele la vedere ar fi fost depasite, ceea ce nu era cazul. Sau ca, la o adica, insusi Nicolae Ceausescu ar fi inscenat omorurile, punandu-le pe seama acestor formatiuni, identificate, chipurile, ca apartinand unui invadator strain. Dar o astfel de ipoteza trebuie exclusa pentru simplul motiv ca Armata, militienii, trupele de militie-securitate ar fi trebuit sa le identifice si sa le anihileze, nu sa traga in populatie. Dimpotriva, populatia trebuia chemata la lupta impotriva acestor formatiuni care omoara civili. Intr-o asemenea logica, cea mai buna aparare a lui Nicolae Ceausescu ar fi fost aceasta: invadatorul strain omoara oameni nevinovati, provoaca militarii etc. Nu s-a intamplat insa asa – Nicolae Ceausescu a ordonat lichidarea imediata a focarului, respectiv „FOC!”, cu somatie, la picioare etc.
    In masura in care Nicolae Ceausescu a incuviintat folosirea acestor formatiuni, el a facut-o pentru lupta impotriva unui inamic extern, fie vizibil, fie camuflat – repet, n-avea de ce sa foloseasca o armata „invizibila” in mod exclusiv impotriva populatiei, fortele la vedere fiind arhisuficiente (militari M.Ap.N., trupe militie-securitate, FOI, graniceri, garzi patriotice etc.). Sau, eventual, impotriva unui inamic organizat ascuns intern.
    In teatrul de operatiuni n-au existat insa decat forte statale la vedere, protestatari, precum si aceste formatiuni, care insa au produs distrugeri de bunuri, apoi au atacat CJP, au tras selectiv s.a.. In Procesul „Timisoara” exista o marturie, daca tin bine minte, a cuiva de la Garzile Patriotice, care, descriind evenimentele din dimineata zilei de 17 decembrie 1989 din interiorul sediului CJP, citeaza o persoana care era lider al unui grup de devastatori, astfel: „Sa plecam ca vin FORTE!”. O asemenea exprimare tradeaza apartenenta militara a respectivului – un civil ar fi spus, functie de echipamantul pe care il vedea :” Sa plecam ca vine Armata/Militia/scutierii etc.!”.
    Stafan Gusa relateaza undeva, in mod indirect, prin intermediul unui ofiter al Batalionului 404, faptul ca o retea a D.I.M. fusese activata.
    In 1989 s-a inscenat un razboi SPECIAL de agresiune, atat ca agresorii nu erau straini, ci romani. Scopul a fost producerea de morti, care sa determine masele de muncitori sa iasa in strada. Viceamiralul Stefan Dinu afirma acest lucru in cartea sa cu subiect si predicat, atat ca, desigur, sustine varianta agresiunii externe – ori ca incitatorii au fost straini.
    Al dvs., Valeriu Mangu

  4. Nica Leon Says:

    Dle. Mangu, de ce ţineţi, cu tot dinadinsul, să mă obligaţi să vă cred naiv? Chiar dvs. mai credeţi că, în statul totalitar România, ar exista justiţie?
    Să fim serioşi!

  5. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Nica Leon,

    Ma bucur ca, dupa atatia ani, de la isprava noastra gazetareasca realizata in comun privindu-l pe dl. Ion Iliescu, ne reintalnim, fie si pe aceasta cale. Eu am facut in textul de mai sus o serie de consideratii teoretice, ceea ce nu inseamna ca as afirma ca atunci ar fi existat sau nu justitie ori ca acum exista ori nu exista asa ceva.Tema propusa implicit de dvs. este vasta. Mi-aduc aminte chiar in clipa de fata de procesul dvs. contra statului de acum vreo 20 de ani in cadrul caruia dna judecator Gabriela Barsan v-a acordat, daca tin bine minte, daune-interese de 500.000 lei. E dificil chiar si acum de apraciat daca atunci a existat sau nu justitie, daca sentinta respectiva a fost sau nu o eroare, o exceptie s.a.
    Pentru a exista justitie, desigur, trebuie indeplinite o serie de conditii, care, chiar orb sa fii, constati ca astazi nu sunt indeplinite.
    Al dvs., Valeriu Mangu


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.