Din nou despre Ion Stănescu, fondatorul „unităţii anti-KGB” a securităţii

Copia scrisorii trimisă de Ion Stănescu şefului KGB Iuri Andropov, în care relatează încercarea basarabeanului Usatiuc de a primi audienţă la Ceauşescu
Generalul Ion Stănescu. Sursă foto: roncea.ro

În articolul „Securitatea lui Ceauşescu şi Basarabia” (linc) m-am referit la activitatea lui Ion Stănescu, fondatorul „unităţii anti-KGB” a Securităţii, răposat în 2010 (linc) (e vorba de unitatea aia din cadrul securităţii în care spun că au activat, dacă sînt întrebaţi, majoritatea pensionarilor securişti).

Ziarul „Adevărul” – ediţia de Chişinău publică recent un articol de Mihai Taşcă – „Cum colabora Securitatea din România cu KGB-ul” (linc) în care se repetă faptele pe care le-am prezentat deja pe blogul meu, dar se aduc şi unele informaţii suplimentare. Pe lîngă cazul Usatiuc – Şoltoianu – Graur – Ghimpu, securistul Ion Stănescu a mai trimis şefului KGB Iuri Andropov, în 5 februarie 1969, o altă scrisoare în care erau pîrîţi cetăţenii basarabeni care luaseră legătura cu ambasada României din Moscova şi s-au exprimat „tendenţios şi duşmănos” cu privire la politica internă şi externă a URSS. Printre cei turnaţi de Ion Stănescu s-a aflat şi Mircea Druc, cel care în 1990 avea să devină primministru al RSS Moldoveneşti.

În cazul Usatiuc, informarea trimisă de Stănescu lui Iuri Andropov (vezi în stînga) a dus la ani de închisoare pentru 4 basarabeni  formaseră Frontul Naţional Patriotic şi încercau să organizeze rezistenţă împotriva ocupaţiei sovietice (Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Alexandru Şoltoianu, Gheorghe Ghimpu şi Valeriu Graur). În cazul celei de-a doua pîre, legată de cei care frecventau ambasada României de la Moscova, urmările exacte nu se cunosc, dar Mircea Druc, cel puţin, a fost luat în vizorul KGB-ului.

Reproduc, după traducerea ziarului „Adevărul” – ediţie de Chişinău, scrisoarea lui Ion Stănescu (linc), în care îl informează pe şeful KGB (şi viitorul conducător al URSS) Iuri Andropov despre basarabenii care vizitau ambasada română de la Moscova. De remarcat că în această scrisoare se face referire la faptul că ambasada RSR din Moscova informase deja Ministerul de Interne sovietic despre comportamentul „tendenţios şi duşmănos” al respectivilor basarabeni, deci nu e vorba de prima turnătorie tovărăşească.

Nr. 14/7054 din 05.II.1969            Strict secret ex. nr. 1

Preşedintelui Comitetului Securităţii de Stat pe lîngă Consiliul de Miniştri al URSS

tovarăşului Andropov Iu. V.

or. Moscova

Stimate tovarăşe Andropov!

Vă aducem la cunoştiinţă că ambasada R.S. România din Moscova de nenumărate ori a informat Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Socialiste România privind unii cetăţeni sovietici care, frecventînd ambasada noastră, şi-au permis expuneri şi reflecţii de care considerăm necesar să Vă informăm.

Dintre aceste persoane menţionăm cet.: Colesnicov I. A. care se prezintă drept redactor la jurnalul „Neftenoe hozeaistvo”, Mircea Drug [Druc] declarînd că îşi dă doctoratul la Universitatea din Moscova şi Saşa Saltanean [Alexandru Şoltoianu] care, din spusele lui, este colaborator al secţiei externe la Comitetul Teleradio din Moscova.

Persoanele enumerate, tendenţios şi duşmănos s-au exprimat asupra politicii interne şi externe a URSS, iar ultimii doi insistent solicitau ajutor pentru emigrarea ilegală din Uniunea Sovietică.

Asemenea exprimări cu diplomaţii români le-a avut şi Alexeenco Serghei Sergheevici care afirma că chipurile este ofiţer al forţelor armate a URSS, prezentînd pentru confirmare legitimaţia de căpitan. Printre expunerile duşmănoase în adresa URSS Alexeenco a rugat să i se acorde ajutor pentru a expedia o scrisoare personală la Ambasada Republicii populare Chineze din Moscova.

Din conţinutul informaţiilor prezentate de Ambasada Republicii Socialiste la Moscova rezultă că, diplomaţii români au dat dovadă de reţinere în raport cu persoanele sovietice enumerate, iar Ambasada RSR din Moscova a informat despre aceasta MAI din URSS cu rugămintea să anunţe despre aceste ieşiri organele respective competente.

În ceea ce ne priveşte, Vă informăm despre aceste fapte potrivit înţelegerilor despre organele de securitate ale statelor noastre privind informarea asupra oricăror activităţi care pot aduce atingere relaţiilor de bună vecinătate dintre statele noastre.

Cu salut tovărăşesc
Preşedintele Consiliului Securităţii de Stat a Republicii Socialiste România
Ion Stănescu

După revoluţia din 1989, Ion Stănescu a fost prezentat în unele mijloace de informare ca un mare patriot, fondator al „unităţii anti-KGB” din cadrul securităţii. După 1989 a fost vicepreşedinte al Partidului Socialist al Muncii şi al Partidului Acţiunea Socialistă. Împreună cu generalul Neagu Cosma a publicat la editura Paco cartea „Adevăruri” demontate în care face o istorie a securităţii, în care recunoaşte unele abuzuri ale securităţii, dar le atribuie perioadei de început a acestei instituţii „cînd Securitatea nu era românească şi nu servea interesele României, ci ale ocupantului sovietic”. Într-un interviu (linc) povesteşte cum în 1968 era gata să-i primească pe ruşi cu foc de armă şi cum a cuminţit agenţii KGB din structurile statului. Mai povesteşte că în Cehoslovacia, în 1968, înaintea intervenţiei militare sovietice, „au apărut brusc “turiştii” sovietici care au ocupat apoi instituţiile, cînd s-a dat semnalul, ca şi la noi, în ’89”. O chestie pe care cehii nici acum n-au aflat-o.

Mai citeşte:
Securitatea lui Ceauşescu şi Basarabia. Activitatea lui Ion Stănescu, fondatorul „unităţii anti-KGB” a securităţii
Hăţişurile politicii sovietice şi moldoveneşti, văzute de Mircea Druc
Dumitru Lăcătuşu, Mihai Burcea – O biografie neromanţată a unui fost şef al Securităţii, articol pe evz.ro din 13 iunie 2010

7 gânduri despre „Din nou despre Ion Stănescu, fondatorul „unităţii anti-KGB” a securităţii

  1. Nu e vorba de prezentarea lui „ca un mare patriot”. Sunt fapte ale istoriei. Omul chiar a infiintat embrionul Unitatii 0110 „anti-KGB”, denumita pe atunci Grupa XX (dupa modelul englezesc, de la „double-cross”). In privinta situatiei la care faci referire situatia este mai complicata. Securitatea a apreciat atunci ca este vorba de o provocare a KGB cu toate implicatiile internationale care puteau deriva din presupusa operatiune. Si-atunci au raspuns ca atare. Cand colo, se pare, n-a fost asa. Dar cei patru oricum erau in vizorul KGB (vezi si arhivele de la Chisinau). In ce-i priveste pe fratii nostri basarabeni, din nefericire, inca de pe vremea SSI-ului si pana astazi, la SRI, exista o mare stampila pe fruntea lor, din capul locului, de suspiciune in procent de cel putin 50% ca lucreaza pentru rusi. Daramite pe vremea Securitatii si a KGB. Istoria… In servicii secrete intodeanuna exista mai multe fatete ale aceleeasi probleme.

    1. Suspiciunea asta generalizată faţă de basarabeni e dăunătoare intereselor româneşti. Mai ales cînd vine din partea unora despre care nu se presupune ci se ştie cu siguranţă că au colaborat cu KGB-ul.

    2. Probabil sînt între basarabeni foşti colaboratori ai KGB cam cît sînt şi colaboratori ai securităţii între români (sigur mult mai puţin de 50%), dar o suspiciune generalizată faţă de basarabeni face mai mult rău decît dacă rămîne cîte un caghebist nedepistat. Iar în cadrul securităţii chiar dacă a existat o grupă care să monitorizeze agenţii KGB, asta se făcea din ordinul lui Ceauşescu pentru folosul personal a lui Ceauşescu de a se menţine la putere. Nici Ceauşescu, nici securitatea nu aveau o preocupare reală legată de Basarabia, ci cel mult una demagogică. În 1989 regimul Ceauşescu a limitat abonamentele la presa basarabeană (care trecuse la alfabet latin, deci devenise mai accesibilă românilor), fiindcă presa basarabeană, deşi nu-l critica pe Ceauşescu, avea un ton general revoluţionar.

  2. Acești ofițeri (Stănescu, Cosma, Doicaru, Pleșiță și toată gașca lor de mitomani) nu s-au ocupat decât exclusiv cu represiunea. Când torționau ei direct sau coordonau represiunea era simplu de tot pentru că nu trebuiau să decidă sau să gândească. Erau niște mașinării de distrus oameni. După 1989 au fost puși în situația de a articula niște propoziții, pentru că multă vreme au făcut în pantaloni de frică. Niciodată spusele lor nu s-au comparat cu faima nefastă a carierei lor trecute. Dar tocmai această notorietate ocultă și înfricoșătoare a generat atenția multor români predispuși la receptarea teoriei conspirației.
    Ce este cu adevărat tragicomic este că nu am realizat niciodată până în 1989 cât de ridicol de slab devenise sistemul. Populat de niște nulități absolute care au avut doar un puternic instinct de supraviețuire în culisele puterii, sistemul nu a realizat în fapt mai nimic în afară de terorism (intern, asupra populației și extern, prin acțiuni contondente și amatoriste în fond asupra diasporei). De exemplu acest patetic Stănescu – nici măcar nu a fost în stare să fie coerent în mitomania lui înspăimântată: de ce n-o fi potopit presa cu povești de la Revokuție în care să se fi luptat ca la Rovine cu KGB-iștii? Pentru că nici măcar atât nu-l ducea biata lui minte cotropită de frica tipică de rozător… De ce totuși nu i-om fi băgat un pic în pușcărie, de ce nu i-om fi poprit de la niște drepturi civile, de ce nu i-om fi arătat cu degetul, cu toții, ce pigmei au fost toată penibila lor existență? Totuși sunt convins că și după ce au murit, istoria îi va pune la locul lor, în groapa comună a figurilor rușinoase ale unei epoci care nu a însemnat nimic bun.
    http://despredemnitate.wordpress.com

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.