Moise Guran justifică crimele din decembrie 1989

cetățeanul rus, domiciliat în Moscova, care în 1 martie 2014 (înainte de secesiunea Crimeii!) a ridicat steagul rusesc deasupra orașului ucrainean Harkov

Actualizare 16 ianuarie 2020: Fiindcă nu mai funcționează lincul de pe saitul biziday.ro, înlocuit cu lincul către același articol, pus pe romaniacurata.ro

Cunoscutul realizator TV Moise Guran, publică pe saitul biziday.ro articolul „Pare că a început! Să vă explic de ce eu țin cu ucrainenii” (linc), în care vorbește despre situația actuală din Ucraina confruntată cu mișcări separatiste sprijinite de Moscova. În articol face și o paralelă între evenimentele de acum din Ucraina și cele din decembrie 1989 din România. Citez:

V-aţi întrebat de ce a trecut aproape o lună de la alipirea Crimeei şi pînă la izbucnirea acestor focare care se mută, uite, dintr-un oraş, în altul?

Acest timp a fost necesar pentru infiltrarea unor aşa-zis civili, nişte turişti, cum le-am zis noi în decembrie 1989, care, la fel, au încercat să aprindă o revoluţie la Iaşi, apoi la Timişoara, după care s-au mutat spre Bucureşti.

Asta e tehnica de care vă vorbeam la început şi, într-un fel, ea a rămas neschimbată încă de la răscoala de la 1907. Şi atunci, partea din Muntenia a răscoalei cam tot la fel s-a aprins, după ce, în Moldova, autoritățile române reuşiseră să o ţină sub control.

Și, înainte de a judeca prea aspru intervenţia cu trupe anti-tero a Kievului împotriva acestui tip de revoluţie montată de Moscova, trebuie să recunoaştem un lucru…

Începînd din 1866, la rebeliunea de la Iaşi, montată tot de agenţi ruşi, urmînd cu 1907, iar mai apoi cu 1989, armata română a tras în plin, omorînd de-a valma şi ţărani înfometaţi, şi orăşeni manipulaţi, şi anticomunişti cinstiţi. Dacă nu o făcea, România ar fi sucombat ca stat, la fel cum este, acum, în pericol Ucraina.

Chiar de la început articolul lui Guran se bizuie pe o minciună. Nici vorbă să fi trecut aproape o lună între anexarea Crimeii și mișcările separatiste pro-ruse din alte orașe ucrainene. Oficial, Rusia a anexat Crimeea în 18 martie 2014, dar manifestații separatiste au existat în alte regiuni ale Ucrainei înainte de acest moment. De pildă, încă din 1 martie 2014 la Harkov (linc), respectiv Donețk (linc) au existat manifestații în urma cărora pe clădiri oficiale din aceste orașe a fost înălțat steagul rusesc. Și chiar de la început au fost implicați acolo turiști ruși, care nu au avut nevoie de o lună ca să se deplaseze din Crimeea, că nu au venit călare pe melci.

Interesantă mi se pare legătura făcută cu evenimente din istoria României. În această problemă, ideile lui Moise Guran nu sînt originale. Le găsim în scrierile lui Alex Mihai Stoenescu, pe care îl numeam într-un articol al meu mai vechi (linc) „omul care, la Realitatea TV, explică prin implicarea serviciilor secrete străine cam orice lucru din istoria României, de la răscoalele ţărăneşti din veacul al 19-lea la prezenţa Elenei Lupescu în patul lui Carol al 2-lea”. Moise Guran se arată a fi un discipol fidel a lui Alex Mihai Stoenescu, cel numit de fostul redactor de la radio Europa Liberă Neculai Constantin Munteanu „cel mai scîrbos informator al securității” (linc). La pagina „Analize despre revoluția din 1989” (linc) de pe acest blog găsiți mai multe articole în care am analizat scrierile lui Alex Mihai Stoenescu, de aceea nu mai reiau discuția asupra acestui autor. Am vrut doar să punctez sursa părerilor lui Moise Guran.

Se vede din articolul lui Moise Guran atît eficacitatea propagandei dusă de Alex Mihai Stoenescu, istoricul cunoscut și sub porecla „Teodor Brateșul mileniului 3”, cît și scopul acesteia: justificarea crimelor din decembrie 1989. „Armata română a tras în plin, omorînd de-a valma (…). Dacă nu o făcea, România ar fi sucombat ca stat”, scrie Moise Guran, enunțînd astfel niște idei pe care Alex Stoenescu doar le sugera. Deci, generalii care au dat ordin să se tragă în decembrie 1989, omorînd de-a valma, sînt de fapt niște eroi naționali, salvatori ai statului român.

Moise Guran nu explică cum anume ar fi sucombat ca stat România, ca urmare a infiltrării de turiști sovietici în decembrie 1989. Ar fi fost anexată de URSS – acea URSS care avea să se destrame după mai puțin de 2 ani? Totodată, domnul Guran nu explică pe ce se bizuie cînd îi atribuie lui Mihail Gorbaciov aceeași politică pe care o are azi Vladimir Putin. Politica expansionistă a lui Putin e cunoscută fără îndoială, cel puțin de la războiul cu Georgia (linc). În același timp, tot fără îndoială se cunoaște că Mihail Gorbaciov renunțase la politica expansionistă, denunțînd oficial „doctrina Brejnev” (chiar și în decembrie 1989, la întrunirea conducătorilor țărilor din Tratatul de la Varșovia – linc) și pronunțîndu-se pentru principiul respectării suveranității popoarelor. Nu au fost doar declarații propagandistice, căci au fost însoțite de fapte: retragerea trupelor sovietice din Afganistan, retragerea trupelor sovietice din țările est-europene și acceptarea destrămării Uniunii Sovietice. Este de remarcat că între istoricii germani sau unguri există consens cu privire la faptul că trupele sovietice nu s-au implicat în evenimentele din 1989 din RDG respectiv Ungaria, deși le-ar fi fost foarte lesne s-o facă, trupele sovietice aflîndu-se deja în acele țări, nefiind nevoie de nici un fel de „infiltrări”. Numai în România, unde nu existau trupe sovietice în 1989 se speculează despre implicarea acestora. Fiindcă numai în România au existat în 1989 niște crime a căror făptași sînt interesați să lanseze diversiuni propagandistice.

Este neîndoielnic că Rusia este implicată în evenimentele recente din Ucraina. Federația Rusă n-a recunoscut legitimitatea noului guvern ucrainean și a anexat oficial Crimeea. Pentru prezența turiștilor ruși în manifestațiile antiguvernamentale din estul Ucrainei există puzderie de dovezi, de la apariția unor autobuze cu numere de înmatriculare rusești care au fost fotografiate și filmate, arestarea unor cetățeni ruși de către autoritățile ucrainene, pînă la faptul că într-una din primele manifestații în care steagul ucrainean a fost dat jos de pe o clădire oficială pentru a fi înlocuit de cel rusesc –  la Harkov – persoana care a făcut asta a fost nu a fost un cetățean din Harkov, ci unul venit de la Moscova, care de altfel s-a și lăudat pe o rețea de socializare rusească cu fapta sa (linc). E vorba de manifestația din 1 martie, înainte de anexarea Crimeii, adică despre manifestația despre care Moise Guran habar n-are că a existat (ceea ce nu-l împiedică să facă pe specialistul în probleme ucrainene). Însă a face legătură, fără nici un fel de dovezi, între evenimente petrecute la 25 de ani distanță, este manipulare.

Aruncarea vinii pe „agenturili străine” este reacția standard pe care o au toate guvernele dictatoriale, de tipul celor dispuse inclusiv să-și omoare opozanții, cînd sînt confruntate cu mișcări populare de protest. Nici în România lui 1907 nu a fost altfel. Ion Luca Caragiale, în articolul „1907 din primăvară pînă-n toamnă” (linc), remarca:

În Camere cît și prin organele oficioase, guvernul declară sus și tare că „răscoalele sînt faptele unei mîini străine de undeva”. Imediat, de „undeva”, pică o fulgerătoare protestare. Atunci, acelaș guvern desminte, iar sus și tare, prin legațiunile regale, orce știre de așa fel ca o „curată născocire”. La un moment, oligarchia dă semne de curată demență: își închipuie ca sorginți ale dezastrului, fel-de-fel de conjurațiuni anarchiste, din Barcelona sau Peterson, din Honolulu – mai știm de unde ? Nu mai vede nicăeri decît instigatori, nu mai visează, nu mai caută, nu mai gîndește decît să găsească pe instigatori – fenomen și ridicul și deplorabil, ca totdeauna așa numitul delirium persecutionis. Nu le vine politicianilor noștri să crează că dezastrul este urmarea fatală a sistemei lor politice, și’i caută explicația la chilometri departe, cînd, dacă ar fi în stare să se uite mai bine, ar putea-o găsi sub vîrful nasului.

Deocamdată însă, pentru părerologii din mass media dîmbovițeană, nu Caragiale ci Alex Mihai Stoenescu este omul considerat a fi analizat corect istoria.

Dacă Moise Guran ar fi încercat să justifice omorîrea evreilor, imediat TVR ar fi renunțat la colaborarea cu el. Trebuie oare să i se treacă cu vederea justificarea crimelor împotriva românilor – fie ei cei din 1907 sau din 1989?

Mai citește:
– Mark Kramer, profesor de istorie la Harvard: Marea contribuţie a spionilor sovietici la revoluţia română e că n-au făcut absolut nimic
– Proclamaţia de la Timişoara: “A fost o revoluţie făcută de popor şi numai de el, fără amestecul activiştilor şi securiştilor. A fost o revoluţie autentică şi nu o lovitură de stat”
– Cinghiz Abdulaev, paiul de care se agaţă Stănculescu (sprijinit de Jurnalul Naţional)
– 4 decembrie 1989 – întrunirea ţărilor membre în Tratatul de la Varşovia
– Psihoza turiştilor sovietici, similară cu cea despre terorişti răspîndită în 1989
– Minciuni neruşinate (şi plagiat) la ziarul “Adevărul”
– Cu întîrziere, ziarul “Adevărul” recunoaşte că a minţit despre la tancul sovietic care, în decembrie 1989, s-ar fi pregătit să treacă graniţa la Galaţi
– Samoşchin: “Cartianu minte de îngheaţă apele”. Evacuarea sovieticilor din Bucureşti în decembrie 1989
– Comsomolscaia Pravda din 11 februarie 1990: Evacuarea cetăţenilor sovietici din Bucureşti
– Ruşii şi revoluţia română din 1989 – două păreri opuse: Ion Raţiu şi Virgil Măgureanu
– New York Times, 31 decembrie 1989: Revoluţia română îi inspiră pe moldovenii sovietici
– Dezvăluirile lui Vladimir Bukovski despre revoluţia română şi jurnalismul de tip Mediafax
– Teoria invaziei sovietice în 1989: un munte de documente lipsă
– Răstălmăcirile lui Larry Watts şi răstălmăcirile altora despre Larry Watts
– Teoria basarabenilor-criminali în mass-media românească
– Propagandă ceauşistă la “Vocea Rusiei”
– Vocea Rusiei continuă propaganda în favoarea lui Ceaușescu
– Declaraţii securiste despre revoluţia din Timişoara. “Informaţiile obţinute … nu au pus în evidenţă nici lideri şi nici amestecul vreunei puteri străine în producerea evenimentelor de la Timişoara. Raportarea acestor date … generalului I. Vlad a produs iritare şi chiar supărare” (Emil Macri)

• jurnalistica din România
• revoluţia română din 1989