Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Revista „22”: Traseul profesional a lui Trosca nu se intersectează deloc cu cel al generalului Militaru Februarie 11, 2016


Mădălin Hodor, consilier superior în cadrul Direcției de Investigații a CNSAS, publică în revista „22” un articol intitulat „Asasinarea“ lui Trosca (I) Misterele uslașilor uciși la Revoluție (linc). Articolul este o raritate în presa dîmbovițeană prin faptul că încearcă să lămurească eventuala vinovăție a generalului Militaru în moartea uslașilor conduși de Trosca lîngă sediul M.Ap.N. în decembrie 1989, nu reluînd speculațiile la modă ci făcînd investigații în arhive. Concluzia autorului este următoarea:

Militaru vs. Trosca. Un conflict inventat?

Dacă în privinţa dovezilor colaborării lui Ni­colae Militaru cu KGB/GRU, ca motiv al îndepărtării sale din Armată, lucrurile sînt obscure, în privinţa carierei lui Gheor­ghe Trosca la Direcţia a IV-a, din punctul meu de vedere, ele sînt cît se poate de clare.

Din nefericire pentru autorii teoriei „asa­si­natului KGB-ist“ din timpul Revoluţiei, tra­seul profesional al viitorului şef de stat-major al USLA, consemnat în dosarul său de cadre, nu se intersectează deloc cu cel al presupusului său călău. Este ade­vă­rat că, între 1973 şi 1977, Gheorghe Trosca a lucrat la Direcţia a IV-a, dar nu la Ser­viciul 13, care se ocupa de Armata a II-a, comandată atunci de Militaru, ci la Ser­viciul 12, care se ocupa de coman­da­men­tele de armă şi direcţiile centrale ale Mi­nisterului Apărării Naţionale. La 1 oc­tom­brie 1977, el a fost detaşat pentru studii la Academia Militară, Facultatea de Arme Întrunite, Tancuri şi Auto, de unde a re­ve­nit la Direcţia a IV-a la 1 noiembrie 1979.

Ca să fie clar că în perioada „descoperirii trădării lui Militaru“ Trosca nu mai lucra la Direcţia a IV-a, Fişa sa de serviciu men­ţionează că în perioada respectivă a fost „la dispoziţia Direcţiei Cadre“, la fel ca în cazul tuturor angajaţilor MI care îşi în­trerupeau activitatea, dintr-un motiv sau altul. Abia din noiembrie 1979 el se re­în­toarce la Direcţia a IV-a, ca ofiţer III la Ser­viciul 13 (Armata a–II-a). Trecuse deja mai bine de un an (5 iunie 1978) de cînd Nicolae Militaru nu mai era şeful acestei structuri.

Nu este deloc clar cum ar fi putut Gheor­ghe Trosca să-i instrumenteze un dosar de urmărire lui Nicolae Militaru anterior anu­lui 1978, cînd acesta din urmă ar fi trebuit să fie „lucrat“ de un alt serviciu al Direcţiei a IV-a, şi cum ar fi putut să de­termine trecerea lui Militaru în rezervă, în perioada cînd Trosca era un simplu elev la Academia Militară.

Autorul pune la îndoială și „complotul” anticeaușist în care se pretinde că a fost implicat Militaru:

Dacă ar fi existat vreo dovadă că generalul Militaru era „trădător“ şi încă din 1978 ar fi pus la cale un complot pen­tru a-l înlătura pe Nicolae Ceuşescu (cu sau fără ajutorul KGB şi GRU), e puţin pro­babil ca dictatorul să se fi mulţumit doar cu pedeapsa „marginalizării“. Or, nu nu­mai că, după descoperirea „trădării“ sale, Nicolae Militaru şi-a păstrat gradul de ge­neral (în timp ce pentru acuzaţii similare, generalul Şerb, de pildă, a fost coborît la gradul de soldat), dar a fost numit mi­nistru adjunct la Ministerul Construcţiilor Industriale (funcţie superioară celei de comandant de armată) şi şi-a păstrat şi ca­litatea de membru supleant în CC al PCR (pînă în anul 1984).

Aici cred că trebuie subliniat un detaliu esenţial, pe care „conspiraţioniştii“ îl mis­tifică intenţionat pentru a-şi sprijini ar­gu­mentaţia: Nicolae Militaru nu a fost trecut în rezervă în 1978, ci în 1983. În 1978 a fost doar mutat din Armată la Ministerul Construcţiilor şi nici măcar nu e singurul exemplu de militar transferat în activităţi civile, înainte de 1989. Astfel de mutări erau destul de frecvente, mai ales atunci cînd Nicolae Ceauşescu dorea să impună un control mai strict, „militarizat“, asu­pra anumitor sectoare (…).

Argumentul că spionii KGB/GRU erau tra­taţi „cu mănuşi“ ca să nu fie deranjată Moscova şi că soluţia preferată în cazul lor era trecerea în posturi marginale nu e toc­mai exact. Ca să rămînem în limitele unei investigaţii serioase şi mai ales raţionale, în lipsa unor probe solide, poate ar fi bine să lăsăm deoparte povestea existenţei unei reţele de agenţi secreţi, fie ei şi ai Mos­co­vei, agenţi care, deşi deconspiraţi, con­ti­nuau să comploteze nestingheriţi pentru a-l îndepărta pe Nicolae Ceauşescu, sub privirea blîndă a Securităţii.

În mod nefericit, însuşi Nicolae Militaru a furnizat suficientă muniţie pentru cei care îl vor acuza de „trădare“ şi de participare la un complot KGB în timpul eve­ni­men­te­lor din 1989. Declaraţiile lui au fost în re­a­litate dictate de necesităţile momentului. În primul rînd, toţi cei care au ajuns în poziţii cheie după Revoluţia din 1989 au în­cercat să-şi confecţioneze un trecut „di­zident“. Au apărut imediat istorii despre comploturi şi organizaţii de rezistenţă ca­re acţionau înainte de Revoluţie. Toţi ac­torii politici ai momentului, angajaţi fără excepţie într-o acerbă competiţie pentru le­gitimare, au fost încîntaţi să fie men­ţio­naţi ca membri, participanţi sau coor­do­na­tori ai acestor nuclee subversive. Practic, fie­care a declarat că-i cunoştea pe ceilalţi din perioada cînd complotau pentru înlă­turarea lui Ceauşescu. O metodă simplă şi eficientă, perfectă în sine, cîtă vreme ni­meni nu putea aduce dovezi că lucrurile au stat altfel şi toţi se girau reciproc.

Din acest motiv şi într-un asemenea con­text, nici generalul Militaru nu s-a sfiit să declare că a complotat încă din anii ’70 îm­potriva lui Ceauşescu, că se pregătea să dea o lovitură de stat militară (pregătise şi unităţile care să participe, dar în ultimul moment au fost trimişi la munci agri­cole!?!), că din această pricină a fost scos din Armată şi astfel a ajuns să-l în­tîl­nească pe Ion Iliescu şi grupul său de conspiratori. (…)

Pentru a-şi salva scaunul de ministru, lui Nicolae Militaru nu i-a păsat că măr­tu­ri­seşte participarea la comploturi alături de ruşi sau îndemnat de ei, împreună cu Ili­escu sau cu oricine altcineva, atîta vreme cît asta servea ca dovadă că i s-a îm­po­tri­vit lui Nicolae Ceauşescu. (…) Dincolo de speculaţii şi „dez­văluiri“ revizuite periodic, toate la fel de puţin credibile, în cazul special al ge­ne­ralului Militaru par să existe dovezi certe ale colaborării sale cu KGB sau GRU. Ele se află, ni se spune, într-un dosar în­toc­mit de Direcţia a IV-a, care poartă nu­mele conspirativ Corbii. Surprinzător este că nimeni nu a prezentat vreodată un do­cument care să provină din acest dosar, de­şi el este obsesiv menţionat ca sursă documentară şi ca fundament al întregului eşafodaj argumentativ.

Articolul complet, la lincul indicat.

Cu ani în urmă pe acest blog mi-am exprimat scepticismul cu privire la „complotul” generalului Militaru, cît și la implicarea acestuia în ceea ce privește moartea lui Trosca. Scriam în articolul Uslaşul Trosca şi alţi 4 rămîn fără titluri de revoluţionar. Necesitatea publicării dosarului generalului Militaru (linc):

Generalul Pacepa a scris despre Militaru, în „Orizonturi roşii”, că a acceptat ideea de a furniza informaţii secrete sovieticilor. Este credibil ce a scris Pacepa, fiindcă a făcut-o într-o perioadă în care Militaru nu ocupa nici o funcţie importantă, deci nu se poate bănui un interes special de ponegrire a acestuia. Trebuie însă spus că Pacepa a scris despre Militaru doar că a acceptat ideea de a da unui fost coleg de şcoală militară sovietică cartea cu numerele de telefon ale Marelui Stat Major, document cu caracter secret, nicidecum că ar fi plănuit un complot împotriva lui Ceauşescu, cum pretinde ziarul „Adevărul” (linc – articol Mihai Mincan), şi niciunde Pacepa nu pomeneşte numele Trosca. Că anume Trosca e securistul care l-ar fi demascat pe Militaru a fost stăruitor repetat dar niciodată dovedit. S-a repetat în 100 de locuri, de 1000 de ori că Trosca a fost ucis de Militaru fiindcă l-ar fi demascat ca spion al sovieticilor.

O fi spus Goebells că o minciună repetată de destule ori devine adevăr, şi o fi adevărat lucrul ăsta pentru manipularea opiniei publice, dar pentru mine simpla repetare nu e destul. Cer „dovada”, cum cerea şi Elena Ceauşescu în 25 decembrie 1989. Vreau să fie dat publicităţii dosarul generalului Militaru şi să văd acolo că exact Trosca şi nu altcineva l-ar fi încondeiat, şi că a fost vorba într-adevăr de un complot care urmărea să-l răstoarne pe Ceauşescu. Pînă nu văd dosarul lui Militaru consider tot ce se scrie în presă pe acest subiect egal cu zero.

Ar mai fi de adăugat că generalul Militaru însuși, într-un interviu dat Adinei Anghelescu-Stancu și publicat în 1991 în revista „Baricada” (pe internet interviul se poate citi pe blogul 1989-decembrie.blogspot.ro – linc) spunea că abia în decembrie 1989 a auzit prima oară despre numele Trosca, anume cînd a aflat despre moartea uslașilor de la M.Ap.N. Cu privire la pretinsul complot al generalului Militaru (despre care acesta povestește și în interviul menționat), e de semnalat că locotenent-colonel Filip Teodorescu în cartea „Un risc asumat” (editura Viitorul Românesc, București 1992), pag. 268, relata că generalul Militaru i-a propus „să accept că am fost exponentul Securităţii în «mişcare». Îmi oferea în schimb asigurări că nu voi mai fi implicat în procesul în care am fost trimis”. Filip Teodorescu n-a acceptat să mintă în sensul sugerat de Militaru pentru a umfla „complotul” acestuia și a fost inculpat în procesul revoluției de la Timișoara, fiind însă achitat în final.

Mai citește:
CPRD cere anularea certificatelor de eroi-martiri pentru 4 securişti omorîţi în revoluţie
Uslaşul Trosca şi alţi 4 rămîn fără titluri de revoluţionar. Necesitatea publicării dosarului generalului Militaru
Terorist, erou martir. Un film de Cornel Mihalache
Terorist, erou martir. O replică a domnului Mihalache şi răspunsul meu
Cazul Trosca și implicarea lui Victor Stănculescu
Pacepa în „Orizonturi roşii”: „Nicolae Militaru, unul din generalii favoriţi ai lui Ceauşescu”
Nicolae Militaru despre afirmaţia sa că “Frontul există de 6 luni”
În 1983 Nicolae Militaru îi scrie lui Nicolae Ceauşescu: “În ultimii 25 ani viaţa mea a fost permanent legată de Dumneavoastră”
Silviu Brucan: “Dacă un complot ar fi fost organizat atunci noi, conducătorii Frontului, am fi fost primii care să ne lăudăm cu asta”
Dosarul de revoluţionar al generalului Militaru
Revista „Caţavencu”, 1991. Interviu cu Nicolae Durac şi replică a lui Nicolae Militaru
Din dialogul din 12 februarie 1990 al CADA cu viceprimministrul Gelu Voican Voiculescu.
Generalul Militaru este un om a cărui merite sînt incontestabile
Cunoaşteţi existenţa dosarelor Corbu 1 şi Corbu 2?
Generalul Militaru a avut un consens din partea celorlalţi generali prezenţi, inclusiv generalul Stănculescu care era la comandă în urma morţii lui Milea
Voican: Am o admiraţie personală faţă de generalul Militaru. (…) Sînteţi interlocutorii cei mai comozi, ordonaţi şi agreabili pe care i-am avut pînă acum, în situaţiile în care am tratat cu oameni ai muncii din diferite sectoare
Din dialogul din 1 martie 1990 al CADA cu primministrul Petre Roman şi cu ministrul Victor Stănculescu.
Roman: „Meritele generalului Militaru nu pot fi neglijate şi anulate”

 

One Response to “Revista „22”: Traseul profesional a lui Trosca nu se intersectează deloc cu cel al generalului Militaru”

  1. Mihai Hai Says:

    In seara, noaptea de 22 spre 23 dec 1989, Trutulescu a venit de la Buzau cu doua camioane de luptatori pentru apararea M Ap N.
    La apropierea de obiectiv, din blocurile laterale s-a deschis focul cu mai multe tipuri de armament usor. Au rezultat 4 morti si mai multi raniti. Faptul ca luptatorii au parasit camioanele si sau repliat la parterul blocurilor, a limitat pierderile. Ulterior au fost identificati, si au intrat in dispozitivul de paza alcatuit din mai multe arme de la unitati diferite.
    Se activase “Reteaua R”.
    Cand comunicatiile radio sunt bruiate, se trage ca la razboi, nu vi tu Trosca cu ABI-ul ca la parada de front sa executi un ordin sensibil. Acesta era nivelul de pregatire tactica al ofiterilor superiori atunci.
    Constantin Isac / Ionescu nu era un civil obisnuit, asa cum nu au fost majoritatea civililor care au fost numiti ca reprezentanti ai “Revolutionarilor” la structurile de M Ap N si M A I de pe tot cuprinsul tarii.
    La “infiltrari” si “acoperiti”, se pare ca romanii s-au priceput mereu.
    Stupid, sa mori fara sa te lupti cu un inamic, ci doar pentru ca asa scrie intr-un manual de manipulare, dupa tramvai si dupa femei sa nu fugi niciodata, pentru ca vin altele!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s