Un membru al Societăţii „Timişoara” – colaborator al securităţii, şi manipularea din jurul acestui caz

Actualizare: Prin Decizia nr. 980/18.02.2011 (linc) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat neîntemeiate acuzaţiile de colaborare cu securitatea care i-au fost aduse lui Mihai Olteanu de către CNSAS.

„Cel care a citit Proclamaţia de la Timişoara la radio Europa Liberă, informator al securităţii”, anunţă Andrei Bădin pe blogul său, relatînd că pictorul Mihai Olteanu, membru al societăţii „Timişoara” (cea care a iniţiat în martie 1990 „Proclamaţia de la Timişoara”), a fost dovedit ca informator al securităţii.

De la această ştire, curg comentariile pe blogul lui Bădin despre securitatea cea atotputernică, care a făcut revoluţia şi care a organizat şi rezistenţa împotriva FSN în 1990. „Securitatea şi toţi informatorii ei se săturase de Ceauşescu şi politica lui de foarte mult timp (…) foarte mulţi din cei care au colaborat cu ea au fost primii care au lovit în neocomuniştii instalaţi de Moscova în fruntea ţării”, scrie un anonim. „Alex Mihai Stonescu scrie în cartea sa despre Dec.89 că, practic, numai 5% din populaţia Timişoarei a fost activă, în stradă, în perioada 16-20 decembrie. Adică, extrem de puţin. Pariem că dacă nu ieşea nimeni, venea Securitatea şi îi scotea cu forţa în stradă”, scrie alt anonim, care iscăleşte cu numele „Omul de pe Bega”. „În debarcarea lui Ceauşescu sînt implicaţi, inevitabil, şi membrii ai „AGENTURILOR SECURITĂŢII ” aflaţi, cîtă frunză cîtă iarbă, pretutindeni”, spune un alt comentator. Altcineva, care semnează Kartouche, scrie: „Nu este singurul informator implicat în „lupta împotriva comunismului”, atît la revoluţie, cît şi după! Ei erau dirijaţi de ofiţerii de informaţii, care, în majoritate doreau să cadă Ceauşescu!”

Ştirea dată de Bădin e corectă, dar îi lipseşte ceva esenţial: contextul. A scoate afirmaţiile din context, a piguli cu penseta doar o parte din noianul de informaţii, ca pe baza informaţiilor atent alese să se sugereze cititorilor anumite scenarii, este tipic pentru gazetăria practicată de mulţi ziarişti dîmboviţeni, Andrei Bădin fiind unul dintre ei. Acelaşi tip de gazetărie l-a practicat Bădin şi la analiza evenimentelor din aprilie de la Chişinău. Hai să vedem cum arată ştirea completă despre societatea „Timişoara”, pe baza celor scrise în „Renaşterea Bănăţeană” din 25 iunie 2009:

„Societatea Timişoara a solicitat CNSAS să clarifice situaţia a 30 de membri fondatori ai societăţii, precum şi a 11 persoane care au făcut parte din consiliul de administraţie propriu. (…) Din cele 41 de cazuri, CNSAS a stabilit că în 11 dintre acestea, cei vizaţi au avut dosare de urmăriţi: Alexandra Indrieş, Claudiu Iordache, Viorel Oancea, Nicolae Harşani, Doina Paşca Harşani, Ion Monoran, Dan Popovici, Mircea Pora, Alexandra Răzvan, Marius Proks şi Oscar Berger. Unul singur a avut semnat angajament cu securitatea, în perioada 1984-1987. Este vorba de pictorul Mihai Olteanu (…) Restul celor verificaţi nu apar în evidenţele consiliului. Florian Mihalcea, preşedintele societăţii Timişoara, a cerut scuze publice pentru nedreptatea care i s-a făcut lui Dorel Mihiţ, care a fost exclus din Societatea Timişoara, în 1990, din cauza unor presupuneri ce nu s-au dovedit întemeiate, cum că ar fi colaborat cu Securitatea. Dorel Mihiţ a fost director al ziarului Timişoara şi membru fondator al Societăţii Timişoara”.

Deci, ştirea corectă este: „din 41 de membri ai societăţii Timişoara, unul singur a colaborat cu securitatea”. Adică destul de puţin, mai ales dacă comparăm cu cele 11 cazuri care au fost urmăriţi de securitate. Pentru a mări importanţa cazului descoperit, Andrei Bădin spune că Mihai Olteanu este „cel care a citit Proclamaţia de la Timişoara la radio Europa Liberă”. Nu ştiam acest lucru, probabil aşa s-o fi nimerit, dar cert este că Olteanu nu a fost printre liderii importanţi ai societăţii, cum a fost de pildă Dorel Mihiţ, acuzat pe nedrept de colaborare cu securitatea, care a fost şi director al ziarului societăţii (în vremea sa de glorie, în 1990). Faptul că 2,4% din membri societăţii „Timişoara” au fost informatori ai securităţii nu îngăduie nici pe departe concluzia că securitatea a controlat societatea „Timişoara”, cu atît mai puţin că securitatea a controlat revoluţia din 1989. Sînt concluzii pe care Andrei Bădin nu le trage, dar le sugerează cititorilor săi, care le preiau, după cum se vede din comentariile de pe blogul dînsului. Cea mai bună manipulare nu este cea în care spui direct interlocutorului ce să creadă, ci cea în care interlocutorul rămîne cu impresia că a ajuns singur la concluziile respective.

Nu e nimic anormal ca printre cei care au participat la revoluţia din 1989 sau la mişcările protestatare din 1990 să găsim, pe ici pe colo, şi cîte un informator al securităţii. A atribui unor asemenea fapte nişte semnificaţii disproporţionate este manipulare. Nu cred că toţi informatorii securităţii au participat la mişcările din 1989 sau 1990 în misiune. Anumiţi gazetari anticomunişti par să considere că un informator al securităţii datorează credinţă veşnică regimului comunist, dar nu e aşa. În decembrie 1989 s-a petrecut un fapt excepţional pentru cei 24 de ani ai regimului Ceauşescu – puterea politică a dat poruncă să se deschidă focul împotriva clasei muncitoare. Un asemenea fapt neobişnuit putea determina inclusiv persoane care anterior susţinuseră regimul să devină potrivnici acestuia. De aceea, eu nu exclud nici ipoteza bunei credinţe a unora dintre informatorii securităţii care s-au implicat în 1989 sau 1990. Oricum, nu informatorii securităţii au dat tonul. Verificările CNSAS, atît în cazul acesta al societăţii Timişoara cît şi în cazul revoluţionarilor (verificaţi automat de CNSAS ca urmare a Legii 341/2004) descoperă pe ici pe colo cîte un informator al securităţii, dar arată că marea majoritate n-au avut asemenea activităţi.

• jurnalistica din România