Sentința Judecătoriei: Amenda pentru nepurtatul măștii în 1 decembrie 2021 anulată

Judecătoria Timișoara a finalizat de redactat sentința la unul din procesele mele, cel legat de amenda primită în 1 decembrie 2021, cînd am fost încătușat și luat cu forța de jandarmi de la locul unde s-au desfășurat ceremoniile dedicate Zilei Naționale, iar apoi amendat pentru nepurtarea măștii. Amenda a fost anulată iar jandarmeria e obligată să-mi plătească 20 lei cheltuieli de judecată (taxă de timbru).

Am mai scris despre acest proces:
De ziua națională am fost reținut, încătușat și amendat de jandarmerie
Contestația mea față de amenda primită de Ziua națională. „Legiuitorul, în înțelepciunea sa, a prevăzut purtarea măștilor nu ca o măsură de ocrotire a sănătății, ci ca o măsură cu caracter propagandistic, psihologic și sociologic”
Plîngerea mea împotriva jandarmilor care m-au încătușat de ziua națională rezolvată cu neînceperea urmăririi penale
2 din amenzile pandemice primite de mine anulate la Judecătoria Timișoara (primă instanță)

Prezint mai jos și sentința:

R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TIMIŞOARA SECŢIA I CIVILĂ
Dosar nr. 33548/325/2021 operator 2881

SENTINŢA CIVILĂ NR. 11307
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 31.05.2022

PREŞEDINTE: HANTEA DUMITRU GREFIER: BALOGH IASMINA

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile formulată de petentul MIOC MARIUS- REMUS, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN TIMIŞ (U.M. 0520 Timişoara), având ca obiect plângere contravenţională.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la termenul din data de 19.05.2022, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Timişoara, în data de 06.12.2021, sub nr. 33548/325/2021 petentul MIOC MARIUS-REMUS, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN TIMIŞ (U.M. 0520 Timişoara) a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Procesului-verbal seria JO nr. 2152132 din 01.12.2021, iar în subsidiar, s-a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că în data de 01.12.2021, petentul s-a dus în parcul Scudier pentru a asista la ceremonia desfăşurată cu prilejul zilei naţionale a României. Fiindcă se anunţase că la acea ceremonie nu vor fi acceptate persoanele nevaccinate, petentul a ajuns în acel loc de la ora 10, deşi ceremonia era plănuită să înceapă de la ora 11, însă vroia să se asigure că i se va permite accesul. Petentul avea asupra sa o pancardă pe care scria: „Covid = o epidemie de testări de laborator. Dacă testezi 1 milion de bărbaţi cu test de sarcină cu precizie de 98% vei găsi 20000 de bărbaţi gravizi”. În jurul orei 10:10 nişte jandarmi au venit la petent şi i-a solicitat acestuia să părăsească zona. Petentul a refuzat şi a fost luat cu forţa, l-au pus la pământ şi i-au fost puse cătuşele, fiind dus la sediul jandarmeriei unde i s-a cerut să se legitimeze şi i s-a întocmit proces verbal pentru nepurtarea măştii de protecţie.
Petentul a precizat că a avut masca pe faţă când s-a întâlnit cu jandarmii, însă ea a căzut când a fost trântit la pământ şi era agăţată de ureche, însă pentru că avea cătuşe nu putea să o aşeze cum trebuia pe faţă.
S-a menţionat că nu este adevărat ceea ce s-a reţinut în cuprinsul procesului verbal de contravenţie pentru că la acea oră nu era nici o manifestaţie de 1 Decembrie, era puţină lume, iar abia de la ora 11 a început acea manifestare.
De asemenea, ca temei juridic al amenzii s-a invocat art. 65 lit. h) şi art. 66 lit. a din legea nr. 55/2020, însă niciunul dintre aceste articole nu vorbeşte despre purtarea măştii de protecţie. Textul legal că purtarea măştii nu face parte din măsurile enumerate, doar la art. 13 lit. a) din legea nr. 55/2020 se vorbeşte despre posibilitatea instituirii obligativităţii purtării măştii şi nu se indică vreun ordin comun al ministerului de interne şi al sănătăţii care să fi prefăcut posibilitatea instituirii obligativităţii măştii într-o obligativitate.
Obligativitatea purtării măştii încalcă art. 22 alin. 1 şi 2, art. 23 alin. 1, art. 26 alin. 2 şi art. 53 din Constituţie.
Procesul verbal nu face referire nici direct şi nici indirect la art. 13 lit. a) din legea nr. 55/2020.
În drept, au fost invocate prevederile din cuprinsul plângerii contravenţionale.
În probaţiune, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, expertiză, proba testimonială, planşe foto, înregistrare video.
La data de 17.01.2022, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale și menţinerea sancțiunii aplicate prin procesul-verbal cu seria JO nr. 2152132 din data de 01.12.2021.
În motivare, s-a arătat că în data de 01.12.2021, jandarmii au asigurat măsurile de ordine publică cu prilejul ceremoniilor organizate în diverse locuri publice din Mun. Timișoara. Astfel, în Parcul Central, lângă monumentul Eroului Necunoscut, în zona unde urma să se instaleze Garda de Onoare, să se depună coroane și să se desfășoare ceremonialul pentru o astfel de manifestare, jandarmii au constatat prezența unei persoane, identificată ulterior ca fiind petentul, acesta având asupra sa o pancartă.
Mai mult, petentul nu purta masca de protecție facială în mod corespunzător; Inițial, i s-a pus în vedere petentului să nu se poziționeze în locul respectiv, lângă monument, publicul având posibilitatea să fie prezent și să staționeze pentru a urmări ceremonialul religios și militar, dar în alte locuri decât cele unde urmau să se poziționeze militarii și oficialii prezenți, însă acesta nu a dorit să se conformeze.
În consecință, s-a trecut la interceptarea și legitimarea petentului, acesta fiind invitat la autovehiculul de serviciu în vederea verificării identității și întocmirii actului de sancționare; dată fiind opoziția acestuia, s-a trecut la conducerea sa spre mașina de serviciu, conduita sa, potrivnică și agresivă, impunând folosirea forței, constând în încătușarea sa.
La sediul unității i s-a încheiat și înmânat actul de sancționare a conduitei sale, act încheiat în temeiul legii nr. 55/2020.
Întrucât legiuitorul a sancționat „nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d)” — faptă prev. de art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, persoanei în cauză i s-a încheiat proces verbal de contravenție, sancțiunea aplicată fiind cea minimă prevăzută de către legiuitor, conform art. 66 lit. a) din legea nr. 55/2020.
Art. 5 alin. 2 lit. d) din Legea nr. 55/2020 face referire la Măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților, acestea privind măsurile de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu, textele legale menționate raportându-se și la conținutul H.G. nr. 1 183/2021, în vigoare la data constatării faptei.
În vederea prelungirii stării de alertă pe teritoriul României, pentru stabilirea măsurilor pe perioada acesteia și aplicarea prevederilor Legii nr. 55/2020, legiuitorul a emis H.G. nr. 1183/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 noiembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, așa cum prevede art. 4 din H.G nr. 1 183/2021 „Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele nr. 1-3 este cel stabilit la art. 64-70 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.”
Astfel, prin actul normativ menționat se stabilește durata prelungirii stării de alertă, măsurile care se aplică și instituțiile responsabile pentru punerea lor în practică. În anexa nr. 2 la H.G. nr. 1183/2021 sunt prevăzute măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților, la art. I dispunându-se că „În condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) și ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se poate institui obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, sau în alte zone cu potențial de aglomerare stabilite prin hotărâre a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență.”
Emis, de asemenea, în aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) și art. 13 din Legea nr. 55/2020, Ordinul comun al ministrului afacerilor interne și ministrului sănătății nr. 2282/156/2021 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARSCoV-2 pe durata stării de alertă — în vigoare la data constatării faptei contravenționale – prevede, cu claritate, la art. l, faptul că: „(1) Se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul si gura, în toate spatiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun. (2) Se exceptează de la măsura prevăzută la alin. ( l ) următoarele categorii de persoane: a) copiii cu vârstă mai mică de 5 ani; b) persoanele care la locul de muncă sunt singure în birou; c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane; d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane; e) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.”.
S-a precizat că procesul verbal de contravenție este legal întocmit, cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, fiind încheiat la sediul unității, fiind consemnate atât semnăturile, cât și obiecțiile petentului față de conținutul actului de sancționare.
Plângerea petentului conține motive de circumstanță, încercându-se, în realitate, sustragerea de la răspundere.
Chiar petentul admite faptul că, știind despre măsurile stabilite de autorități referitoare la interdicția asistării la ceremoniile organizate la 1 Decembrie pentru persoanele nevaccinate, a ajuns anterior orei de începere a manifestației, pentru a nu fi pus „în penibila situație de a i se refuza accesul”, iar atunci când i s-a solicitat să părăsească zona respectivă, a refuzat acest lucru.
Susținerile petentului referitoare la „măsurile cu caracter propagandistic, psihologic și sociologic”, precum și citarea afirmațiilor unor diverse persoane exced cadrului legal ce dispune cu privire la analizarea temeiniciei și legalității actului de sancționare.
Nici excepția de neconstituționalitate a art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 invocată de către petent nu este una întemeiată, textul respectiv neavând legătură cu soluționarea cauzei, art. 13 lit. a) din actul normativ respectiv nefiind menționat în actul de sancționare contestat și care face obiectul prezentei cauze.
Mai mult, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității textului în cauză. Astfel, prin decizia nr. 381 din 8 iunie 2021 publicată în Monitorul Oficial nr. 836 din 01.09.2021, Curtea Constituțională „Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de și constată că dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h), ale art. 66 lit. a), în ceea ce privește trimiterea la art. 65 lit. h), și ale art. 67 alin. (l ) și alin. (2) lit. b), c) și d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID19 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.”, decizia fiind definitivă și general obligatorie.
În consecință, s-a apreciat că se impune respingerea ca inadmisibilă a excepției invocate, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992.
Doar lipsa mențiunilor limitativ enumerate în art. 17 din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție, nefiind incidente astfel de situații în prezenta cauză.
S-a solicitat să se aibă în vedere și obligația tuturor persoanelor de a respecta normele de conduită privind prevenirea și combaterea răspândirii bolilor (coronavirusului), așa cum au fost stabilite de către autorități și instituțiile publice specializate.
Sancțiunea contravențională a fost aplicată ca urmare a comportamentului petentului și poate fi utilă acestuia în reanalizarea conduitei sale în viitor, în societate, neputând fi omise starea de alertă instituită la nivel național și măsurile care au fost dispuse de legiuitor și aplicabile acestei perioade.
S-a mai arătat că petentul a mai fost sancționat contravențional pentru conduita sa constând în nerespectarea prevederilor legale, sancțiuni contestate și aflate pe rol, în diverse faze, la instanțele de judecată, astfel :
1. prin procesul verbal de contravenție cu seria JO nr. 2078317 din 08.11.2020, în sarcina acestuia reținându-se săvârșirea contravenției prevăzute de art. 26 alin. I lit. d) din Legea nr. 60/1991;
2. prin procesul verbal de contravenție cu seria JO nr. 1927896 din 15.11.2020, în sarcina acestuia reținându-se săvârșirea contravenției prevăzute de art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020;
3. prin procesul verbal de contravenție cu seria JO nr. 2078178 din 06.12.2020, în sarcina acestuia reținându-se săvârșirea contravenției prevăzute de art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020;
4. prin procesul verbal de contravenție cu seria JO nr. 2167280 din 14.03.2021, în sarcina acestuia reținându-se săvârșirea contravenției prevăzute de art. 65 lit. o) din Legea nr. 55/2020;
5. prin procesul verbal de contravenție cu seria JO nr. 2134544 din 26.09.2021, în sarcina acestuia reținându-se săvârșirea contravenției prevăzute de art. 26 alin. I lit. d) din Legea nr. 60/1991.
În ce privește solicitarea formulată în subsidiar de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertismentului, s-a considerat că, față de circumstanțele concrete ale prezentei cauze, de absența indicării, de către petent, a unor elemente care să justifice aplicarea sancțiunii avertismentului, de nesinceritatea, precum și de conduita făptuitorului, de persistența sa în săvârșirea de fapte contrare prevederilor legale, considerăm că nu se impune reindividualizarea sanctiunii nefiind îndeplinite criteriile expres prevăzute de legiuitor pentru aplicarea avertismentului, sancțiunea care a fost aplicată întrunind exigentele de proporționalitate prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
De asemenea, tinând cont că în cauză este vorba de o constatare personală a agentului constatator – ex propriis sensibus, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, este justificată prezumția de legalitate și adevăr a actului de sancționare, așa cum au apreciat instanțele de judecată, instanța de control constituțional dar și C.E.D.O. Astfel, potrivit jurisprudenței CEDO, în măsura în care procesul verbal de constatare a contravenției nu este afectat de vicii de legalitate, valoarea sa probatorie nu este exclusă. In raport de principiile stabilite de Curte, ar fi lipsit de logică să le fie recunoscut statelor parte la Convenție dreptul de a învesti organe administrative cu competența de sancționare a unor fapte minore, fiind conformă convenției procedura de aplicare și executare a unei sancțiuni contravenționale pe baza unui act necontestat în fața instanței, având implicit și valoare probatorie, iar în momentul formulării unei contestații judiciare împotriva unui alt act, de același gen, acordarea unei relevanțe probatorii acestuia să contravină Convenției — Cauza Neata vs. România, Decizia CEDO Camera a III-a/18.11 .2008.
Așa cum a statuat Curtea Constituţională, „instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție” – Decizia nr. 630/2012.
În probaţiune, s-a solicitat proba cu înscrisuri și cu înregistrarea video efectuată la fața locului.
În drept, s-a invocat art. 205, 315 și 41 1 Cod de procedură civilă, O.G. nr. 2/2001, Legea nr. 55/2020, H.G. nr. 1183/2021.
La data de 25.02.2022, petentul a depus răspuns la întâmpinare solicitând admiterea plângerii contravenţionale.
Sub aspectul probatoriului, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, considerând aceste probe admisibile şi apte să ducă la soluţionarea cauzei, în temeiul art. 255 C.pr.civ.
Din cuprinsul procesului verbal de contravenţie seria JO nr. 2152132 din 01.12.2021 întocmit de intimat, în fapt, instanţa a reţinut că petentul a fost amendat contravențional, fiindcă în data de 01.12.2021, aflându-se în parcul Scudier din Timişoara nu a purtat mască de protecţie astfel încât să îi acopere gura şi nasul pe timpul desfăşurării manifestaţiilor cu prilejul zilei de 1 Decembrie.
În drept, s-a reţinut că petentul a încălcat prevederile art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 care prevede că “nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d)”.
În temeiul art. 5 alin. 2 lit. d) şi art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 a fost emis Ordinul comun al Ministrului Afacerilor Interne şi Ministrului Sănătăţii nr. 2282/156/2021 prin care s- a instituit obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice încât să acopere nasul şi gura pe perioadă stării de alertă începând cu data de 04.11.2021.
Acest Ordin a fost emis în temeiul art. 13 lit. a) din legea nr. 55/2020 modificat la data de 06.11.2020 prin OUG nr. 192/2020 care prevede după modificare “obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la local de muncă”.
În forma sa iniţială îniante de modificarea care a avut loc prin dispoziţiile OUG nr. 192/2020, art. 13 lit. a din legea nr. 55/2020 prevedea că “pe durată stării de alertă, prin Ordin comun al Ministrului Sănătăţii şi Ministrului Afacerilor Interne se poate instituí: a) obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la local de muncă”.
După amendarea petentului pentru nepurtarea măştii în spaţiul public, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 192/2020 prin Decizia CCR nr. 50/2022 publicată în Monitorul Oficial din 25.03.2022. Prin această Decizie s-a declarat neconstituţională în ansamblu această ordonanţă OUG nr. 192/2020 prin care se modificase dispoziţiile art. 13 lit. a) din legea nr. 55/2020, iar după declararea ca neconstituţională a acestei ordonanţe art. 13 lit. a) din legea nr. 55/2020 a revenit la forma anterioară modificării, iar Ordinul nr. 2282/156/2022 a fost abrogat.
Potrivit art. 147 alin. 1 şi 4 din Constituţia României „(1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.; (4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.”.
În interpretarea dispoziţiilor menţionate mai sus din Constituţia României, Curtea Constituţională a reţinut, în ceea ce priveşte efectele unei decizii de admiterea a excepţiei de neconstituționalitate că „Decizia de constatare a neconstituționalității face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor” (a se vedea Decizia nr. 847/08.07.2000 a Curţii Constituţionale publicată în Monitorul Oficial nr. 605 din 14.08.2008). În aceste condiţii, Decizia de constatare a neconstituționalității se va aplica în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea sa în Monitorul Oficial al României (facta futura), însă având în vedere faptul că excepţia de neconstituționalitate este de principiu o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să precedară soluţionarea litigiului (a se vedea Decizia nr. 660/2007) şi un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei depuse judecăţii, aceasta nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituționalității numai raporturilor juridice care urmează a se naşte, deci unor situaţii viitoare ipotetice, întrucât şi-ar pierde caracterul concret. Aşadar, Curtea a reţinut că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situaţiile juridice ce urmează a se naşte (facta futura), cât şi situaţiile juridice pendinte (cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituționalitate, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile) şi în mod excepţional, aceste situaţii care au devenit facta praetirita, adică cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituționalitate (a se vedea Decizia nr. 404/2016 şi Decizia nr. 874/2018).
Având în vedere aceste considerente reţinute de Curtea Constituţională în motivarea deciziilor sale cu privire la efectele de ordin constituţional ale acestora, instanţa apreciază că Decizia Curţii Constituţionale nr. 50/2022 prin care a fost declarat neconstituţională în totalitate OUG nr. 192/2020, se aplică şi în prezenta cauză află pe rolul Judecătoriei la data publicării acestei Decizii în Monitorul Oficial (25.03.2022) şi în consecinţă, argumentul intimatei că această decizie nu ar fi incidentă în speţă este nefondat urmând a fi respins.
Conform dispoziţiilor art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, principiul retroactivităţii legii contravenţionale fiind de ordin constituţional. Se remarcă că nu este vorba de o lege nouă, ci de o decizie a Curţii Constituţionale, astfel că în raport de dispoziţiile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care prevăd că dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 se completează, din punct de vedere al dreptului material, cu dispoziţiile Codului penal, se ajunge la reglementarea dezincriminării din acest act normativ.
În materie penală, dispoziţiile art. 4 din Codul penal care reglementează dezincriminarea au fost explicate prin Decizia nr. 651/2018 a Curţii Constituţionale. Prin această decizie, Curtea Constituțională a României a reținut următoarele „(…) curtea constată că posibilitatea producerii unor efecte specifice dezincriminării unei fapte sau specifice intervenirii unei pedepse mai uşoare decât cea care se execută poate fi generată nu numai de o lege nouă de dezincriminare sau o lege penală mai favorabilă, ci şi de însăşi o decizie a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare. Astfel, dezincriminările intervin atât prin intermediul abrogării/modificării textelor legale preexistente, dar şi prin intermediul deciziei Curţii Constituţionale prin care se admite excepţia de neconstituționalitate a unei norme de incriminare, cu consecinţa constatării neconstituționalității întregului text de incriminare (…) sau a unui/unor element/e constitutiv/e din conţinutul normei de incriminare.(…) Or, decizia Curţii Constituţionale prin care este constatată neconstituționalitatea unei norme de incriminare face ca, de la data publicării sale, fapta incriminată şi considerată anterior socialmente periculoasă să nu mai existe, adică produce efecte similare unei legi de dezincriminare.(…)”.
Deși este adevărat că decizia nr. 651 din 20.12.2018 a fost pronunțată de Curtea Constituțională într-o chestiune de drept care interesează materia penală, instanța reține totuși că raționamentul curții se aplica mutatis mutandis și în materie contravențională, știut fiind că materia contravențională se aseamănă prin ilicit cu materia penală (art. 47 din OG nr. 2/2001), iar legea contravențională poate dispune și ex tunc (art. 15 alin. 2 din Constituția României).
În lumina celor de mai sus, rezultă că de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale, aceasta va avea efectul unei legi de „dezincriminare” a contravenţiilor la regimul stării de urgenţă. În concret, chiar dacă efectele deciziei Curţii se produc numai pentru viitor, ceea ce retroactivează este însăşi legea contravenţională, care nu mai sancţionează contravenţiile respective.
Faptele care nu au fost sancţionate până la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nu mai pot fi sancţionate, iar sancţiunile aplicate pentru o contravenţie dezincriminată nu mai pot fi executate, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 228/2007 a Curţii Constituţionale prin care art. 12 alin. 1 din O.G. nr.2/2001 a fost declarat neconstituţional în măsura în care prin sintagma „nu se mai sancţionează” prevăzută în text se înţelege doar aplicarea sancţiunii contravenţionale, nu şi executarea acesteia.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanţa apreciază că se impune admiterea acţiunii şi anularea procesului-verbal seria JO nr. 2152132/01.12.2021, contestat deoarece fapta săvârşită nu este prevăzută de legea contravenţională – ca urmare a efectelor deciziei Curţii Constituţionale şi va exonera petentul de la plata amenzii contravenţionale, iar în temeiul art. 453 alin. 1 C. proc. civ., va obliga intimatul să plătească petentului suma de 20 lei cheltuieli de judecată, taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂŞTE:

Admite plângerea formulată de petentul MIOC MARIUS (…), în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN TIMIŞ (U.M. 0520 Timişoara) cu sediul in Timișoara, str. Gh. Barițiu nr. 19-21, județul Timiș.
Dispune anularea procesului-verbal de contravenţie seria JO nr. 2152132/1.12.2021 întocmit de intimat.
Exonerează petentul de la plata amenzii contravenţionale.
Obligă intimatul să plătească petentului suma de 20 lei cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică din 31.05.2022.

PREŞEDINTE HANTEA DUMITRU

GREFIER BALOGH IASMINA

Red. H.D./Tehnored. B.I./30.06.2022/4 ex./2 com.

Mai citește:
Am fost amendat la mitingul împotriva restricțiilor covid de la Timișoara
– Încă o amendă, primită de mine prin poștă
– Noua amendă primită de mine, ca locțiitor de președinte de secție de votare
– Autoritatea Electorală Permanentă m-a exclus din corpul experților electorali
Azi la Judecătoria Timișoara începe procesul legat de amenda luată de mine ca locțiitor de președinte de secție de votare
– Am contestat în instanță hotărîrea Autorității Electorale Permanente de a mă exclude din corpul experților electorali
Nouă amendă primită de mine și felul cum am contestat-o. „Sînt cuprins de remușcări pentru faptul că am avut declarație pe proprie răspundere asupra mea”
Întîmpinarea jandarmeriei la unul dintre procesele legate de amenzile mele
Am cîștigat (primă instanță) procesul pentru amenda din carantină
Procesul pentru amenda din carantină: Apelul Jandarmeriei și întîmpinarea mea din apel
Întîmpinarea Jandarmeriei în procesul despre 2 din amenzile mele
Judecătoria Timișoara respinge plîngerea mea împotriva amenzii luată ca locțiitor de președinte de secție de votare. Textul sentinței
Procesul pentru amenzile din 8 și 15 noiembrie 2020, amînat pentru 3 decembrie. Excepțiile de neconstituționalitate și nelegalitate depuse de mine
Am mai încasat o amendă
De ziua națională am fost reținut, încătușat și amendat de jandarmerie
Contestația mea față de amenda primită de Ziua națională. „Legiuitorul, în înțelepciunea sa, a prevăzut purtarea măștilor nu ca o măsură de ocrotire a sănătății, ci ca o măsură cu caracter propagandistic, psihologic și sociologic”
Cu prilejul Anului Nou, Jandarmeria îmi trimite o nouă amendă. Pentru mitingul din 21 decembrie 2021 de la București (video)
Curtea de Apel Timișoara a stabilit: Amenda pentru nepurtarea măștii nu poate fi temei pentru excluderea din corpul experților electorali
O primă hotărîre definitivă în procesele mele cu Jandarmeria: Amenda din carantină anulată
La cererea mea Tribunalul Timiș sesizează Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate a unor articole din Legea 55/2020
Argumentele pentru neconstituționalitatea carantinării Timișoarei aduse de mine în procesul cu jandarmeria
Plîngerea mea împotriva amenzilor primite în 21 decembrie 2021 la București. Definirea juridică a „idealurilor revoluției din decembrie 1989” prevăzute în Constituție, cerută cu prilejul acestei plîngeri
Încheierea de ședință a Tribunalului Timiș prin care s-a admis sesizarea Curții Constituționale cu privire la art. 5 alin. 3 și art. 65 lit. o din Legea nr. 55/2020
Plîngerea mea împotriva jandarmilor care m-au încătușat de ziua națională rezolvată cu neînceperea urmăririi penale
Procesul pentru amenda din 21 decembrie 2021, amînat după sesizarea Curții Constituționale. Raportul Jandarmeriei: „Stabilirea identității contravenientului s-a făcut prin metode specifice”
După ce mi-a respins toate cererile de dovezi în proces, Tribunalul Timiș concluzionează: „apelantul nu a făcut dovada existenţei unei alte situaţii de fapt decît cea reţinută în procesul verbal de contravenţie, deşi sarcina probei îi incumbă”
2 din amenzile pandemice primite de mine anulate la Judecătoria Timișoara (primă instanță)
– alte articole legate de problema c0r0navirusului la pagina c0vid-19.

3 gânduri despre „Sentința Judecătoriei: Amenda pentru nepurtatul măștii în 1 decembrie 2021 anulată

  1. -adica faptul ca OUG nr. 192/2020 a fost decisa ca ne-constitutionala a atras imediat ca in materie penala sau contraventionala(prevedere constitutionala,(curtea din judecatorie nu mai trebuia sa-si bata capul) se aplica legea mai favorabila,art 15.2;
    INSA
    problema de fond e data de art 65. lit. h a L55/2020,
    „Articolul 65 Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, următoarele fapte săvârșite pe durata stării de alertă:
    ………..
    h) nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d);”

    -care „masuri”??????
    mister total,
    in legea 55/2020 doar art.9 spune cate ceva, FARA LEGATURA INSA:
    „Articolul 9,
    ………
    (4) Personalul care desfășoară activitățile prevăzute la alin. (2) și (3) are obligația de a purta în permanență mască ce va fi schimbată la un interval de cel mult 4 ore, iar operatorul economic va asigura măști pentru aceștia, precum și soluții de dezinfecție a mâinilor în zona de acces în incintă. Purtarea măștilor de protecție de către client și respectarea normelor de distanțare la case de marcat sunt obligatorii.”

    -in concluzie:
    nu exista masuri in L55 pentru care puteati fi amendat!

    in rest nu stim cum v-ati invartit de atatea amenzi:
    pe un politist care oprise „mijlocul de transport in comun” in scop de scotocire a eventualilor
    contravenienti, ne-am aflat intamplator p-acolo,
    l-am luat de la 20 de metri cu „gaozarule”,
    omu a inteles; cu alta okazie le-am explicat ca e caz(!) de constituire de grupare de crima organizata,impreuna cu vela al lor ,
    au inteles si aia…..;mai era si un pitic bubos pe frunte,
    sectia 16 Bucuresti,se trezise aiurea(de unu singur) sa constate ca nu avem masca:l-am expediat,i-am explicat ca trebuie sa ajunga in 100 de metri dupa colt la deja cunoscuta sectie 16 a tortzionarilor,
    etc,etc,etc.

  2. tragic este ca judecatorii,
    persoane cu o oarecare prezumata pozitie sociala,
    cu „standing social”,
    au luat masuri DE CAPUL LOR,
    au judecat cu mastile pe fatza,
    fara sedinte publice si solemne-3’800 de inshi,la gramada.
    -unii au luat acelesi masuri si dupa 8 martie 2022
    ziua in care a incetat cumva ultima prelungire a „starii de alerta”,
    au judecat imbotnitzati-semn ca se temeau,se c-kau pe ei,nu stim de ce,
    chiar ei tot insistau sa cheme justitiabilii-prin citatii……

  3. ce spunea in primavara lu’ 2020 Corina Corbu ,prezidenta de la Inalta,
    data la tembelizator:
    „-cetatenii sa respecte auto-izolarea DISPUSA!”

    astia sunt oamnii,
    atii nu avem
    (ne putem lipsi de ei,
    insa).

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.