Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Ordinul 2600/1988 şi minciunile stoenesciene din „Evenimentul Zilei” decembrie 21, 2011



„Loviturile Securităţii care i-au fost fatale lui Ceauşescu” (linc) este un articol de pe saitul „Evenimentul Zilei” din 20 decembrie 2011 scris de vechea noastră cunoştiinţă Alex Mihai Stoenescu, supranumit „Teodor Brateşul mileniului 3”. Teza principală a autorului, cunoscut şi sub porecla pe care i-a dat-o Neculai Constantin Munteanu de „cel mai scîrbos informator al securităţii” (linc) este că Securitatea cea patrioată l-a părăsit pe Ceauşescu nu doar în 22 decembrie 1989 ci cu mult înainte. Evident că în aceste condiţii e absurd a mai presupune o participare a securităţii la reprimarea revoluţiei. „Din jurul lui [Ceauşescu] a început să se retragă Securitatea, după revolta muncitorilor braşoveni”, scrie Stoenescu, pretinzînd apoi că „atît gen. Vlad, cît şi gen. Stănculescu acţionau de mult împotriva lui Ceauşescu”. Se pare că, pe lîngă reabilitarea securităţii, obţinerea graţierii lui Stănculescu este unul din scopurile eforturilor istoriografice legate de revoluţia din 1989 ale domnului Stoenescu. Dacă nu Traian Băsescu, atunci măcar următorul preşedinte să dea o graţiere.

În 1990, cînd scriam despre campania de „acoperire a adevărului despre revoluţie printr-un potop de minciuni” (linc), nu aveam nici cea mai mică îndoială că această campanie are drept scop principal salvarea criminalilor din decembrie 1989 (printre care, cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se numără şi Stănculescu). Valentin Voicilă a avut dreptate cînd a spus că „diversiunea din România a început în data de 22 şi nu s-a terminat nici astăzi” (linc).

Nu voi analiza în întregime articolul din „Evenimentul Zilei”. Mă opresc doar la următoarea frază a domnului Alex Mihai Stoenescu: „Orice analiză asupra comportamentului Securităţii în decembrie 1989 trebuie să pornească de la faptul că, după revolta muncitorilor de la Braşov din 15 noiembrie 1987 (curăţată de toate exagerările care au urmat), atitudinea noii conduceri a Securităţii faţă de Nicolae Ceauşescu s-a schimbat. Prin Ordinul 2600/1988, DSS s-a retras legislativ şi operativ din toate acţiunile care implicau contactul cu proteste de stradă şi manifestaţii publice de masă (stadioane), concentrîndu-se pe ideea de a deveni exclusiv un serviciu de culegere de informaţii. Toate atribuţiile care puteau implica un contact represiv cu mulţimea au fost date MI, în particular Miliţiei”.

Cititorii „Evenimentului Zilei” trag probabil concluzia că iată, există dovezi serioase – documente precum acest ordin 2600/1988 – care arată că într-adevăr securitatea îl abandonase pe Ceauşescu. Însă ceea ce scrie Alex Stoenescu nu înseamnă altceva decît minciună sfruntată. Conţinutul ordinului 2600/1988 nu lasă deloc să se tragă concluzia pe care o trage domnul Stoenescu.

Săptămînalul „Expres” a publicat în serial, în perioada ianuarie – aprilie 1991 (de la numărul 3/1991 la numărul 13/1991) conţinutul ordinului 2600/1988, cu subtitlul „Încă un pas spre descoperirea teroriştilor”. Facsimilele cu articolele de ziar prezentînd conţinutul ordinului se pot vedea pe saitul domnului profesor Richard Andrew Hall (linc) şi le prezint şi eu mai jos.

O primă observaţie este că ordinul 2600/1988 nu aparţine nici lui Iulian Vlad şi nici securităţii. Este un ordin al ministrului de Interne Tudor Postelnicu, cel care, după revoluţie, întrebat fiind în instanţă de ce a acţionat pentru reprimarea revoluţiei, a dat vestita (în epocă) replică „am fost un dobitoc”. Nu exclud ca în viitor şi acest Postelnicu să fie declarat complotist anticeauşist, dar cel puţin deocamdată Alex Mihai Stoenescu nu face acest pas.

„Toate atribuţiile care puteau implica un contact represiv cu mulţimea au fost date MI„, scrie manipulator Stoenescu, omiţînd faptul că Departamentul Securităţii Statului era o structură inclusă în Ministerul de Interne. Iulian Vlad era subordonat legal lui Tudor Postelnicu şi obligat să execute ordinele acestuia. Prin însuşi faptul că ordinul 2600/1988 e semnat de Tudor Postelnicu, el nu poate reprezenta un plan discret a lui Iulian Vlad. Scopul ordinului este reprimarea eventualelor manifestaţii de stradă şi nicidecum evitarea unei asemenea reprimări. Ordinul dă instrucţiuni amănunţite despre modul în care să acţioneze fiecare din structurile aparţinînd Ministerului de Interne: miliţie, securitate, pompieri.

„Pentru executarea neabătută a sarcinilor şi misiunilor ce-i revin din hotărîrile de partid, legile ţării, a orientărilor, indicaţiilor şi ordinelor date de Secretarul General al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, Comandant Suprem al Forţelor Armate, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, Ministerul de Interne are înalta datorie de a acţiona cu toată fermitatea în vederea prevenirii şi combaterii operative a (…) încercărilor unor elemente turbulente de a se constitui în grupuri în scopul de a iniţia şi desfăşura acţiuni anarhice sau alte acte de dezordine în locuri publice ori de a pătrunde cu forţa în instituţii politice, de stat sau obşteşti”, este scris în preambulul ordinului.

În instrucţiunile cu privire la măsurile ce trebuie luate în asemenea situaţii, aprobate prin respectivul ordin a lui Tudor Postelnicu, chiar din capitolul I organele de securitate sînt enumerate alături de miliţie ca avînd atribuţiuni atît de prevenire cît şi de combatere a protestelor „elementelor turbulente”. Nu există prea mare diferenţă între atribuţiile miliţiei şi cele ale securităţii. Inclusiv miliţiei i se cere să strîngă informaţii şi inclusiv securităţii i se cere implicare în „combatere operativă”. Art. 3 al instrucţiunilor spune că „toate cadrele Ministerului de Interne [adică nu e diferenţă dacă fac parte din miliţie sau securitate] au obligaţia de a raporta imediat celui mai apropiat organ al ministerului [deci nu neapărat organului de care aparţin], chiar şi în afara programului de lucru şi a atribuţiilor de serviciu [deci ceea ce scrie în „fişa postului” nu are importanţă cînd e vorba de combătut protestele de stradă], orice situaţie negativă de care au cunoştiinţă, care ar putea degenera în acţiuni anarhice, de tulburare a liniştii şi ordinii publice [tipul de acţiuni care s-au întîmplat în decembrie 1989], acţionînd, pînă la sosirea altor forţe, cu tactul şi discernămîntul cerute pentru rezolvarea acesteia”. Litera şi spiritul ordinului 2600/1988 e limpede: 24 de ore din 24, indiferent de care structură a ministerului ar aparţine, angajaţii MI trebuie să fie vigilenţi în combaterea situaţiilor care ar putea degenera în „acţiuni anarhice”.

„În cazul cînd prin acţiunile preventive întreprinse nu se reuşeşte normalizarea situaţiilor negative semnalate şi apare pericolul iminent al degenerării acestora în acte de dezordine, şefii unităţilor centrale de securitate şi de miliţie, ai inspectoratelor, securităţilor şi miliţiilor judeţene (municipiului Bucureşti) vor acţiona cu fermitate pentru restabilirea imediată a ordinii”, se prevede în articolul 4 al instrucţiunilor. Nici vorbă de ideea ca securitatea să devină exclusiv un serviciu de culegere de informaţii, cum pretinde Stoenescu.

„Se va menţine o strînsă cooperare între toate organele, unităţile şi subunităţile Ministerului de Interne, între acestea şi celelalte elemente ale apărării teritoriale”, cere art. 5 din instrucţiuni. Şefii inspectoratelor judeţene (respectiv al Bucureştiului) au comanda unică a tuturor acţiunilor, se prevede în art. 6. În decembrie 1989 la Timişoara şeful Inspectoratului judeţean al Ministerului de Interne era un ofiţer de securitate (colonelul Ion Popescu), în alte judeţe şefi erau ofiţeri de miliţie, dar, conform ordinului 2600/1988 asemenea deosebiri nu aveau importanţă.

Art. 11 al instrucţiunilor obligă: „marile unităţi şi unităţile trupelor de securitate participă la menţinerea şi restabilirea ordinii şi liniştii publice cu subunităţi de securitate-miliţie. În cazul cînd ordinea publică a fost grav tulburată, la ordinul şefului inspectoratului judeţean al Ministerului de Interne, pe baza prevederilor planului unic de acţiune, participă la restabilirea ordinii publice şi subunităţile de apărare antiteroristă, precum şi alte subunităţi de securitate-intervenţie disponibile”. În decembrie 1989 exact cu o situaţie cînd „ordinea publică a fost grav tulburată” am avut de a face.

„Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă [structură din cadrul securităţii] şi compartimentele corespunzătoare din teritoriu răspund direct şi nemijlocit de îndeplinirea sarcinilor şi misiunilor prevăzute în planurile unice de acţiune. Totodată, vor desfăşura activităţi specifice în rîndul elementelor pretabile a iniţia sau comite acţiuni teroriste prin procedee de natură a afecta ordinea şi liniştea publică, luînd măsurile de prevenire ce se impun. Grupele de intervenţie antiteroristă împreună cu plutoanele de apărare antiteroristă din trupele de securitate (…) în situaţia producerii unor fapte grave de tulburare a ordinii şi liniştii publice, care pot degenera în acţiuni deosebite, la ordinele şefului inspectoratului, întervin în conformitate cu variantele stabilite prin planul unic de acţiune”, se spune în articolul 12.

Tipurile de situaţii în care este necesară intervenţia pentru restabilirea ordinii sînt enumerate în art. 14. printre ele: „a) încercarea unor elemente nemulţumite, constituite în grup, de a pătrunde, pe căi neoficiale sau prin manifestări turbulente la conducerea organelor centrale sau locale de partid şi de stat (…); b) săvîrşirea de acţiuni turbulente a elementelor care, influenţate de propaganda duşmănoasă străină sau secte religioase, se dedau la acte de dezordine sau ostile statului; c) săvîrşirea unor acte de dezordine de către elemente agresive şi turbulente, cu prilejul unor manifestări sportive, cultural-artistice (…) j) alte situaţii care pot afecta grav ordinea şi liniştea publică”.

Articolul 33 spune: „uzul de armă pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice grav încălcată se face în condiţiile prevăzute de lege (numai dacă este absolut necesar şi dacă folosirea celorlalte mijloace de împiedicare sau constrîngere nu este suficientă) la ordinul şefului inspectoratului judeţean (al municipiului Bucureşti) al Ministerului de Interne, după ce obţine confirmarea ministrului de interne”. Ideea este că nu orice plutonier poate hotărî uzul de armă, ci doar şeful inspectoratului judeţean de interne, cu confirmarea ministrului. Într-adevăr, în decembrie 1989 s-a încercat iniţial dispersarea manifestanţilor cu alte mijloace (arestări, bătăi, gaze lacrimogene, tunuri cu apă) şi abia din 17 decembrie s-a recurs la uzul de armă.

Mai jos, facsimile cu Ordinul 2600/1988, aşa cum a apărut în revista „Expres”. Lipsesc articolele 24-25 şi 44-49, care nu le am disponibile. Uneori articolul din „Expres” a fost scanat din 2 părţi, iar îmbinarea lor ar putea să nu fie perfectă.









 

28 Responses to “Ordinul 2600/1988 şi minciunile stoenesciene din „Evenimentul Zilei””

  1. Puscasu Vlad Irimie Says:

    Sarbatori fericite cu bucurie!

    IUBITE-VOI DOAMNE !!VARTUTEA MEA! DOMNUL ESTE INTARIREA MEA SI SCAPAREA MEA http://www.youtube.com/watch?v=bS9TnQqPKD0

  2. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    Reproducerea aici a Ordinului 02600/1988 este o actiune de o insemnatate exceptionala pentru intelegerea mecanismelor prin care Departamentul Securitatii Statului s-a sustras de la reprimarea manifestarilor de la Timisoara si din alte localitati. Felicitari! Voi reveni asupra temei cu ceea ce stiu eu despre geneza acestui Ordin.
    Al dvs., Valeriu Mangu

  3. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    Din lectura Ordinului mai sus reprodus se desprinde o prima concluzie: el nu vorbeste despre implicarea cadrelor de Securitate – mai precis, apartinand Departamentul Securitatii Statului (DSS) – in actiunile de reprimare ale unor miscari de strada etc. decat in ceea ce priveste cadrele USLA si cele ale Trupelor de Securitate, apartinand functional de DSS, insa sub comanda inspectorului-sef judetean al M.I. Ofiterii, subofiterii etc. apartinand directiilor DSS, serviciilor teritoriale corespunzatoare „pe linie” nu sunt antrenati de Ordin in actiuni decat in ceea ce priveste conducerea acestora (v. art. 37). Iar in ceea ce priveste folosirea armelor, aceasta era posibil doar la ordinul sefului Inspectoratului judetean M.I., CONFIRMAT de ministrul de Interne (v. art. 33).
    Din continutul Ordinului rezulta asadar ca nu se poate retine in sarcina cadrelor Securitatii, cu precizarile de mai sus, obligatia legala de a folosi armele ori de a da ordin de folosire a lor.
    O asemenea precizare a fost facuta de dl. Iulian Vlad in dupa-amiaza zilei de 17 decembrie 1989 in cadrul intalnirii pe care a avut-o cu sefii de directii ai DSS, intalnire produsa undeva pe la orele 18 – 19, dupa teleconferinta tinuta de Nicolae Ceausescu. Despre ea mi-a povestit in cursul acestui an generalul-maior(r) Stefan Alexie, secretar de stat in M.I. in 1989 si membru al Consiliului de conducere al DSS. Astfel, venind de la sediul C.C. la sediul M.I., dl. Iulian Vlad a cerut dlui Aurel Rogojan de fata cu cei prezenti – asadar sefi de directii – Ordinul, l-a rasfoit si a comunicat celor prezenti ca in el nu se prevede participarea Securitatii la represalii, motiv pentru care a ordonat ca toate cadrele, cu precizarile de mai sus, sa adopte atitudinea de „non combat”, de neimplicare decat in scop informativ.
    Ordinul 002600/1988 a aparut in urma evenimentelor de la Brasov, din 15 noiembrie 1987. Astfel, in sedinta din 16 noiembrie 1987, convocata de Nicolae Ceausescu, s-au hotarat, intre altele, doua lucruri esentiale: 1) elaborarea Ordinului; 2) obligatia sefului DSS de a-i raporta lui Nicolae Ceausescu, direct si personal, fara intermedierea ministrului de Interne, respectiv a Elenei Ceausescu, despre miscari protestatare asemanatoare celei de la Brasov.
    Coordonator din partea DSS cu elaborarea Ordinului a fost desemnat generalul-maior Stefan Alexie, care a lucrat la el in ziua respectiva doar cateva ore, fiindca a doua zi a plecat la Cairo, pentru pregatirea pe linie de securitate a vizitei lui Nicolae Ceausescu in Egipt. De precizat ca generalul-maior Stefan Alexie nu a mai vazut, potrivit propriilor declaratii, niciodata Ordinul in faza lui de elaborare.
    Ordinul a fost, dupa cum se poate constata, elaborat dupa o perioada relativ lunga, de cca. 7 luni. Explicatia sta in faptul ca de pregatirea lui in ansamblu se ocupa un secretar de stat din M.I. responsabil cu „spatele”, care la un moment dat a fost schimbat cu un altul, care n-avea la cunoastinta de motivatia Ordinului si care, cel mai probabil, l-a propus ministrului de Interne „in orb”.
    Un fapt demn de retinut este ca Ordinul a fost avizat din partea DSS din punct de vedere legislativ de catre dl. Aurel Rogojan, sef ad-interim al Serviciului independent secretariat-juridic, nimeni altul decat secretarul Consiliului de conducere al DSS si, dupa spusele dlui col. (r) Gheorghe Ratiu, fostul sef al Directiei I „Informatii Interne” al DSS, nepotul dnei profesoare Ana Vladu, sotia dlui Iulian Vlad.
    Printr-un lant, nu-i asa, al slabiciunilor, Ordinul in cauza a ajuns sa excluda cadrele de Securitate de la represiune.
    Al dvs., Valeriu Mangu

    • mariusmioc Says:

      Domnule Mangu, ceea ce relataţi despre geneza acestui ordin nu este ceea ce ştiţi, ci ceea ce vi s-a spus de către anumiţi securişti care vă folosesc pe post de răspîndac al tezelor lor în scopul reabilitării securităţii, neavînd curajul să-şi asume personal răspunderea de a face public afirmaţiile pe care vi le şoptesc dv. la ureche. Ceea ce este sigur e că ordinul 2600/1988 nu e semnat de Iulian Vlad ci de Tudor Postelnicu.
      În cazul USLA ordinul prevede expres implicarea în reprimare, fapt necesar de reamintit în condiţile în care se doreşte transformarea uslaşilor în eroi ai revoluţiei, după ce iniţial fuseseră declaraţi terorişti. Recent a fost la TVR un film a lui Cornel Mihalache cu acest scop.
      De reamintit că, conform art. 8 din Legea 341/2004, persoanele care au acţionat „în orice formă” împotriva revoluţiei nu pot primi titluri prevăzute în Legea 341/2004, deci nici titlul de erou-martir.
      Totodată, ordinul 2600/1988 prevede conlucrarea deplină între toate componentele Ministerului de Interne pentru reprimarea demonstraţiilor. Desigur, existau sarcini specifice, un colonel nu merge cu scut, baston şi cască de protecţie să reprime manifestanţii.
      Faptul că securitatea s-a implicat în reprimarea revoluţiei este dovedit inclusiv prin hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Atît şeful Securităţii Timiş Traian Sima, cît şi şeful principal al securităţii Iulian Vlad, au fost condamnaţi şi au ispăşit ani de închisoare anume pentru că au participat la încercare neizbutită de a reprima revoluţia.
      În cazul Timişorii, eu am publicat într-o carte separată (Curtea Supremă – Procesele Revoluţiei din Timişoara, editura Artpress 2004) motivarea hotărîrilor judecătoreşti relevante. Instanţa a constatat, de pildă, că la Brigada 30 securitate (trupe de securitate) „ordinul de folosire a muniţiei de război a fost transmis de col. Sima Traian la ora 17,25 din ziua de 17 decembrie 1989”. Probabil voi relua pe acest blog fragmente din acea hotărîre judecătorească, fiindcă se pare că e nevoie.
      Eu nu contest că au existat securişti care nu erau prea entuziasmaţi de regimul Ceauşescu şi au ales non-combatul în decembrie 1989. Chiar mizam pe asta cînd am început revoluţia, în cadrul convingerii mele că securitatea e un „tigru de hîrtie”. Dar aceste acţiuni/inacţiuni ale unor securişti aveau caracter individual, nu instituţional, şi nu rezultau din vreun complot ci din dezgustul firesc al unor oameni care (măcar teoretic) fuseseră îndoctrinaţi că apără interesul clasei muncitoare, cînd au fost puşi să deschidă focul chiar împotriva clasei muncitoare.
      Că Alex Mihai Stoenescu sau Valeriu Mangu dezinformează cînd susţin neimplicarea securităţii în represiune este dovedibil inclusiv prin hotărîri judecătoreşti definitive. Singura problemă nelămurită este „de ce dezinformează aceşti domni?”.

  4. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    Dvs. va inchipuiti, poate, ca ma intalnesc cu dl. Iulian Vlad in cine stie ce case conspirative, ca primesc ordine de la dansul despre ce anume sa scriu pe blogul dvs. Va inselati! Niciodata, dar absolut niciodata nu m-am intalnit cu dl. Iulian Vlad in mod programat, ci intamplator, cu precizarea ca in trei randuri eu l-am cautat anume in locuri unde stiam ca este posibil sa apara – o data la Curtea de Apel Bucuresti, unde avea proces cu CNSAS (n-a venit), apoi la Targul de carte de la „Romexpo”, in toamna lui 2009, pentru a verifica daca primise cartea „Ziua cea Mare” (a venit, la lansarea unei carti a dlui Aurel Rogojan), apoi la Judecatoria sectorului 1, unde avea un proces cu casa in care locuieste, pentru a-l intreba in ce an a scapat tatal sau din prizonierat.
    Nu l-am intrebat niciodata pe dl. Iulian Vlad nimic despre Decembrie 1989. La ultima intalnire, la Targul „Gaudeamus” de anul acesta, i-am spus chiar ca mai toata lumea crede ca d-sa este sursa informatiilor mele. Mi-a raspuns ca este dispus sa declare ca nu este asa.
    Cat ii priveste pe ceilalti fosti ofiteri ai DSS cu care am stat de vorba n-am de ce sa fac un secret din faptul ca am stat de vorba, numai telefonic, cateva zeci de ore cu generalul Stefan Alexie, decedat anul acesta pe 9 august, in legatura cu care am toate motivele sa afirm ca n-a fost implicat in inlaturarea lui Nicolae Ceausescu – ba mai mult, dl. Iulian Vlad a cautat sa-l indeparteze temporar din functie, pentru a nu „mirosi” ceva. M-am intalnit apoi de trei ori in cafenele cu generalul (r) Marin Neagoe, de la care am aflat cate ceva despre sedinta din 16 noiembrie 1987 dar care, la un moment dat, mi-a spus ca va nega daca spun in public faptul ca stiu de la dansul. Printre cei cu care m-am mai intalnit se numara generalul (r) Alexandru Tencu, generalul (r) Aristotel Stamatoiu, dar pentru a le da cate un exemplar din „Inlaturarea …”. M-am mai intalnit si/sau am vorbit la telefon cu generalul (r) Gianu Bucurescu, colonelul(r) Tinu Radu, generalul (r) Vasile Coifescu, colonelul (r) Victor Achim, dl. Traian Sima, atat de cunoscut dvs., maior (r) Aurel David, colonel (r) Filip Teodorescu, colonelul (r) Gheorghe Goran, colonelul (r) Gheorghe Ratiu, colonelul (r) Radu Balasoiu si alti cativa.
    In afara de generalul Stefan Alexie si dl. colonel (r) Gheorghe Ratiu, cu nimeni dintre cei nominalizati mai sus n-am avut o discutie sistematica, aplicata despre Decembrie 1989. Unele discutii cu ceilalti au fost chiar fugare. Am profitat de ele cat am putut, primind de la interlocutori promisiunea unei revederi ori a unei discutii ulterioare – si cam atat, cu exceptia dlui General Marin Neagoe.
    Veti fi, poate, surprins dar cu rare exceptii am fost tratat cu neincredere de interlocutorii mei – (inca) nu citisera cartea, bu stiau ce „orientare” am.
    Trimiterile pe care le faceti la respectivele sentinte/decizii judecatoresti nu imi spun mare lucru, date fiind conditiile in care au fost judecate procesele pendinte. Ma mir ca nu ma trimiteti si la sentinta privindu-i pe Nicolae si Elena Ceausescu! Dar aceasta sentinta este, intr-un pasaj al ei, extraordinara.
    N-ar fi rau sa reproduceti sentintele, in fond si recurs, privind Procesul de la Timisoara. Avand materialul la indemana vom putea discuta aplicat. Si in acest sens va previn ca veti avea surprize de proportii. Adiacent, am cartea dvs., precumsi sentinta de fond in original – mi-a dat-o dl. Ion Coman.
    Despre implicarea – sau neimplicarea – Securitatii dvs. nu ati inteles inca rolul ei in decembrie 1989 – sau va faceti ca nu intelegeti. Despre acest rol am vorbit de mai multe ori pe blog.
    Discutiile de ordin juridic privitoare la legea pe care o mentionati nu pot sa aiba substanta fara definitia termenului „revolutie”, respectiv fara a se stabili rolul fiecarui participant si, respectiv,modul de actiune a acestuia.
    Al dvs., Valeriu Mangu

    • mariusmioc Says:

      Mă bucur că aveţi sentinţa din procesul „celor 25” al revoluţiei din Timişoara. Acel proces a durat pînă în 1997, nu ştiu de ce consideraţi că s-ar fi desfăşurat în condiţii anormale. Fiindcă inculpaţii au dat declaraţii iniţiale fără să ştie unul ce a declarat celălalt, aşa cum cere codul de procedură penală, şi astfel au recunoscut anumite fapte pe care apoi au regretat că le-au recunoscut?
      În efortul de rescriere a istoriei revoluţiei se doreşte ştergerea cu buretele a tuturor declaraţiilor luate imediat după revoluţie pentru a fi înlocuite cu declaraţii recente, după ce persoanele implicate au avut timp să discute între ele şi să se pună de acord asupra versiunii pe care s-o livreze publicului.
      Fiindcă cunoaşteţi conţinutul hotărîrilor judecătoreşti din procesul în care a fost inculpat Traian Sima, spuneţi-mi ce părere aveţi despre următoare afirmaţie a lui Alex Mihai Stoenescu: la Timişoara, „Securitatea a primit ordinul să nu iasă din sedii încă din 16 decembrie seara”.
      http://www.evz.ro/detalii/stiri/operatiunea-voalul-negru-cum-l-a-lasat-securitatea-din-brate-pe-ceausescu-958514.html
      Reprezintă această afirmaţie rezultatul unei cercetări oneste despre revoluţie sau minciună sfruntată?

      • Valeriu Mangu Says:

        Domnule Marius Mioc,

        Dupa cum se poate deduce din cuprinsul Ordinului, cadrele Securitatii Timis – si, in general, orice cadru din DSS – urma sa desfasoare numai activitati informative, cu exceptiile deja semnalate, precum si privind constituirea unor comandamente, de care vorbeste Ordinul.
        La un moment dat, dar nu am acum la indemana data si ora, s-a institutit Situatia nr. 3, adica ramanerea in unitati si apararea acestora. Evident, in strada erau cei din subordinea mr. Niculae Mavru, de la Filaj – acesta insusi povesteste despre asta in cartea sa – si probabil ca fiecare serviciu avea oameni in strada in scop informativ. Dar una este sa fii in strada in scop informativ si alta e sa participi la constituirea unor formatiuni de represiune.
        Este demna de retinut precizarea din Ordin potrivit careia ordinul de deschidere a focului nu il putea da decat seful Inspectoratului judetean al M.I., asadar col. Ion Popescu, confirmat de ministrul de Interne.
        Dupa toate indiciile si marturiile Securitatea Timis a avut ordinul expres sa urmareasca strainii si, poate, sa-i anihileze, inclusiv sub forma armata, pe cei care se implicau in evenimente.
        Al dvs., Valeriu Mangu

  5. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    Despre dvs. se poate spune, fara teama de a gresi, ca sunteti, ca sa folosesc o sintagma celebra, incremenit in proiect. Ori ca ati ramas in ceea ce priveste tema pe care o dezbatem undeva – asta ca o comparatie – la nivelul manualului de Istorie a Romaniei de dinainte de 1989. Ori, in fine, rob al propriului rol care vi s-a dat dar, desigur, si pe care vi l-ati asumat in decembrie 1989. Dvs. vedeti pretutindeni numai REVOLUTIE, concretizata numai prin asaltul civililor asupra simbolurilor statului comunist, asta daca nu cumva interese meschine va imping spre ocultarea adevarului. Prefer insa sa fac abstractie de ultima varianta. (Va urma)
    Al dvs., Valeriu Mangu

  6. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    (Urmare)

    Constat ca in mod voit ignorati eforturile pe care le-am depus in ultimii doi ani si jumatate de a intelege resorturile, dinamica si, respectiv, consecintele evenimentelor din decembrie 1989. Cu riscul de a ma repeta, va informez pe aceasta cale ca am citit – am citit, nu am rasfoit – cca. 16.000 (saisprezece mii) de pagini, cuprinse in – cate?! – vreo 40-50 de carti. Am cheltuit mai multe zeci de milioane de lei (vechi) pentru a le cumpara, am consacrat sute de ore eforturilor de a gasi informatii, fie ele oricat de saracacioase, privind contribuitia Securitatii la declansarea, respectiv la derularea evenimentelor – stand de vorba cu diverse persoane, cautand in reviste, pe Internet. Numai cu dl. Francisc Toba m-am intalnit o vreme, saptamanal, cate o ora – doua, dezbatand fiecare informatie obtinuta cu truda, cu eforturi financiare.
    Pentru cei 2.000 euro necesari tiparirii cartii „Inlaturarea lui Ceausescu, asa cum va fi fost” am facut nu mai putin de 20 de drumuri la SIF Moldova, filiala Bucuresti, la sediul firmei „Biofarm”, simtindu-ma nu o data umilit – aveam senzatia ca sunt tratat ca un pomanagiu.
    Nu mai vorbesc despre eforturile pe care le-am depus pentru culegerea computerizata a cartii, pe care am realizat-o singur, pentru urmarirea in tipografie a tiparirii. Am carat, practic, singur cele 1.500 de exemplare de colo-colo, in sacose ecologice verzi, in conditiile in care am la activ doua accidente cardiace.
    N-am facut din aparitia cartii o afacere – am dat mare parte din volume pe gratis.
    De ce am facut toate astea?!
    Din nevoia irepresibila de a nu trai ca o larva. I-am spus la un moment dat acest lucru dlui Iulian Vlad; a tacut.
    De ce tac fostii responsabili din DSS, atatia cati mai traiesc?! Am gasit mai multe explicatii. N-are rost sa le enumar acum. Pot spune insa ca am inteles de la bun inceput motivele tacerii dlui Iulian Vlad.
    Eu n-am de ce sa tac.In primul rand fiindca pornesc de la ideea ca numai cunoscand adevarul despre Decembrie 1989, atat cat ne este ingadiut sa-l cunoastem, putem sa punem viata voastra in matca firescului. Apoi fiindca socotesc DREPTATEA drept valoare cardinala a vietii noastre.
    Am in casa 6 sau 7 volume cuprinzand transcrierile dezbaterilor Procesului de la Timisoara. Sunt acolo consemnate nenumarate marturii privind debutul VIZIBIL al evenimentelor, dar si elemente ce tin de pregatirea si, respectiv, desfasurarea lor in spatele usilor inchise. Trebuie doar sa ai ochi sa le vezi. (Va urma)
    Al dvs., Valeriu Mangu

    • mariusmioc Says:

      Vă felicit că aţi găsit sponsorizare pentru cartea dv. Eu n-am fost în stare să găsesc aşa ceva. O singură dată am găsit o editură care să-şi asume consturile tipăririi, dîndu-mi un număr de exemplare de carte ca drept de autor. Inclusiv pentru difuzarea cărţilor mele a trebuit să mă ocup singur, motiv pentru care în cea mai mare parte a ţării cărţile mele nu au fost difuzate. Am întîlnit şi situaţii de tipul: mi se spune, de către un lanţ de librării cunoscut, că nu mai interesează subiectul „Revoluţia din 1989” şi de aceea nu vor prelua cărţile mele (deşi eu nu le ceream plata decît după vînzarea efectivă), iar la scurt timp lanţul respectiv de librării organizează lansarea unor cărţi despre revoluţie ale domnului Stoenescu.
      Nu avem o piaţă de carte liberă ci una controlată. Numai cărţi de orientare convenabilă primesc sponsorizare şi au asigurată difuzarea corespunzătoare.

      • Valeriu Mangu Says:

        Domnule Marius Mioc,

        Dupa ce a sponsorizat tiparul, directorul „Biofarm” era cat pe-aci sa fie demis.
        Alfel nu pot sa nu subscriu constatarilor dvs.
        Al dvs., Valeriu Mangu

  7. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    (Continuare)
    O operatiune „acoperita” a unui serviciu secret nu lasa de regula dovezi, dar lasa – cand lasa – URME. Aceste urme pot sa treaca neobservate, pierzandu-se in tumultul unei naratiuni, al „legendei”. Cum sa ne explicam, de pilda, noi faptul ca Securitatea Timis a primit cu cateva luni inainte de evenimente o centrala telefonica noua? Stim asta din marturia soferului care a transportat cadavrele de la Timisoara la Bucuresti (v. depozitia in volumele respective). Sau cum putem sa explicam noi faptul ca maiorul pe atunci, azi general, Nicolae Flore i-a spus generalului Victor Neculicioiu ca a primit ordin – Da! De la cine? – sa nu-i raporteze nimic in ceea ce priveste evenimentele din Timisoara? Sau cumputem sa interpretam ceea ce mi-a relatat dl. general (r) Vasile Coifescu cu privire la deplasarea la Timisoara, cu trei-patru zile inainte de debutul evenimentelor a 9 cadre din cadrul Serviciului Filaj din Bucuresti?
    Toate aceste urme pot capata un sens numai daca suntem in cunostinta de PLANUL din care fac parte. Or eu asta am facut – am cautat planul dupa care Nicolae Ceausescu putea fi inlaturat. Si dintre toate posibilitatile am ajuns la concluzia ca singura era STIMULAREA unei revolte – ori, fie si asa, REVOLUTII – populare, in paralel cu paralizarea institutiilor statale de forta. (Va urma)
    Al dvs., Valeriu Mangu

  8. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    (Continuare)
    Veti fi, poate, surprins sa aflati ca in decembrie 1989 din 6 posuri de conducere in Departamentul Securitatii Statului (DSS) in mod efectiv erau ocupate doar DOUA! Mai precis, in afara de functia de sef al DSS, ocupata efectiv de dl. Iulian Vlad, singurul ministru adjunct valid era generalul-locotenent Aristotel Stamatoiu, indeplinid si functia de sef al ramurii externe a Securitatii. Celalalt adjunct de ministru, generalul-maior Gianu Bucurescu, facuse un infarct in iunie 1989 si a aparut doar la Congresul al XIV-lea, din noiembrie, si asta fiindca urma sa fie ales membru supleant al C.C.
    Cat priveste functia se secretar de stat, din 3 posturi, cat prevedea schema, nu era ocupat in decembrie 1989 in mod valid niciunul. Mai precis, un post era vacant de mai multa vreme, apoi generalul-maior Stefan Alexie suferise in 17 februarie 1989 un infarct, fiind scos, potrivit propriei exprimari din lupta, iar generalul-maior Traian Taulescu, adjunct al generalului-locotent Aristotel Stamatoiu pe ramura externa, murise in aprilie, locul sau ramanand neocupat. Noaptea de 21/22 decembrie 1989 l-a prins pe generalul-maior Stefan Alexie in cladirea M.I., cu branula infipta in vene si cu punga de glucoza agatata intr-un cuier-pom.
    Acum intelegeti cine a luat in maini toate pargiile DSS? Exact – dl. Iulian Vlad, dl. general-locotenent (r) Aristotel Stamatoiu! Primul pe spatiul intern, iar celalalt pe spatiul extern. (Va urma)
    Al dvs., Valeriu Mangu

  9. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    (Continuare)
    Din cand in cand stau de vorba la telefon cu dl. Traian Sima. Aproape de fiecare data imi spune ca v-a platit – ori dvs. si unei asociatii – cca. 600.000.000 lei (vechi) pe nedrept. Cum sa ma pozitionez eu in raport cu aceasta situatie? Daca am in vedere dispozitiile Ordinului privind deschiderea focului – la ordinul sefului Inspectoratului judetean M.I., asadar col. Ion Popescu, ordin ce trebuia confirmat de ministrul de Interne – rezulta ca dl. Traian Sima n-avea cum sa dea ordin de deschidere a focului. De principiu este exclus s-o fi facut incalcand dispozitiile Ordinului. Si atunci pentru ce a fost condamnat pentru omor? Nu exista decat o varianta: ca ar fi facut parte dintr-un comandament, dar acest lucru nu rezulta din stenogramele procesului – ba dimpotriva, rezulta ca prin sosirea la Timisoara a generalului Emil Macri a fost subordonat acestuia.
    Pentru intelegerea rolului Securitatii in evenimentele din 1989 trebuie pornit de la o serie de constatari elementare. Prima ar fi ca era singura institutie care stapanea profesionist din punct de vedere informativ teritoriul tarii, inclusiv, in decembrie 1989, granitele – PCTF-urile si fasiile de pamant.-, apoi institutiile civile si militare, prin retelele de ofiteri la vedere, incluzand aici si C.I.-stii, „acoperiti”, de informatori. Ca date despre orice miscare civila ori militara vizand inlaturarea lui Nicolae Ceausescu ajungeau pana la urma, intr-un fel sau altul, la cunostinta conducerii DSS-ului. Ca Securitatea dispunea de mijloace variate de anihilare a oricarei astfel de actiuni – retinerea/arestarea, deturnarea, timorarea etc. – si drept dovada stau evenimewntele din 15 noiembrie 1987, de la Brasov, si din 14 decembrie 1989, de la Iasi. Ca avea posibilitatea de a realiza inscenari, provocari etc. Ca avea informatii, pe care noi nu le avem nici macar azi, despre mersul lucrurilor in sud-estul Europei. Ca ii cunostea pe cei mai multi dintre agentii romani ai unor puteri straine – caci, in fond, depistarea acestora, anihilarea lor erau sarcini de serviciu. Ca avea o perspectiva a transformarilor posibile din cadrul blocului comunist european. Ca avea legaturi cu toate serviciile straine de informatii etc. etc., poate chiar cu cancelarii straine. Ca avea spioni in servicii de informatii straine, in cancelarii straine. Noi nu stiam decat ce se difuza la „Europa libera” si alte asemenea, ce vedeam in strada si ce ne comunicau cunoscutii nostri, in numar extrem de limitat. Dar handicapul marii majoritati dintre noi in ceea ce priveste rolul Securitatii provine din faptul ca n-am fost parte a acesteia, pentru a ne da seama de mecanismele de functionare a unui serviciu secret, de obtinere, circulatie, valorificare a informatiei, de traseele ordinelor, de puterile unui cadru de Securitate. (Va urma)
    Al dvs., Valeriu Mangu

    • mariusmioc Says:

      Despre procesul meu cu Sima am scris deja pe blog https://mariusmioc.wordpress.com/2010/01/18/fostul-sef-al-securitatii-timis-viata-mea-e-distrusa-100-si-cine-ma-finanteaza-pe-mine/
      Suma pe care mi-a plătit-o e mult mai mică. Referitor la ordinul lui Popescu Ion, acesta putea fi transmis mai departe prin subalterni – de pildă prin Sima Traian. Oricum, în procesul dintre mine şi Sima ordinul de deschidere a focului n-a avut nici o relevanţă, deoarece eu n-am fost împuşcat în revoluţie.
      Hotărîrile judecătoreşti menţionate cuprind date care vă pot ajuta să trageţi concluzia care se impune despre afirmaţia lui Alex Mihai Stoenescu: la Timişoara, “Securitatea a primit ordinul să nu iasă din sedii încă din 16 decembrie seara” – dacă acea afirmaţie reprezintă o concluzie onestă de cercetător sau o minciună sfruntată. Că dv. nu vreţi să trageţi concluziile e altă problemă.

  10. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    (Continuare)
    In lucrarea ” Revolutia romana in Dobrogea”, ed. IRRD, 2011, p. 42, este reprodus Ordinul nr. 7075/15.12.1989 al U.M. 0251 Bucuresti catre U.M. 0406 Constanta potrivit caruia „Conform ordinului M.I., incepand cu data de 17.12.1989 orele 08.00, pana la 21.12.1989 orele 08.00, in toate M.U. si U. comandamentul trupelor de securitate se institue situatia nr. 2 din ordinul M.I. nr. 0230/1973. Eu am pe undeva insemnat ce insemna „Situatia nr. 2”, in orice caz privea cel mai probabil masuri de alarmare ocazionate de plecarea lui Nicolae Ceausescu in Iran.
    Potrivit aceleiasi surse (p.47), in 17.12.1989 ofiterul principal pe Comandamentul Trupelor de Securitate a transmis ofiterului de serviciu pe Brigada (Constanta) ca incepand cu ora 16.55, brigada cu unitatile si subunitatile subordonate urmeaza sa execute alarma de exercitiu, iar la orele 19.30, alarma de lupta.
    Iata deci ca nu este vorba despre nici o iesire in strada cel putin a trupelor de securitate in 16.12.1989., caci alarma de lupta s-a dat abia in 17.12.1989, orele 19.30.
    Nu pot sa nu constat permanenta dvs. predispozitie spre acuzatii nefondate, spre procese de intentie fara suport logic. Daca, de pilda, veti revedea declaratiile din proces ale col. Ion Popescu, ale dlui Traian Sima, ale altora, veti trage singur concluzia cu privire la neimplicarea Securitatii, inclusiv a Trupelor de Securitate, in reprimari, cel putin pana in seara zilei de 17.12.1989. Dar, repet, nu astfel trebuie abordate evenimentele. Nu despre REPRIMARE trebuie sa vorbim, ci despre PROVOCARE, si de o parte, si de alta. PROVOCARI urmarind un anumit scop – de a se inregistra morti pe strada, in randul militarilor, situatie de natura sa conduca la o anumita stare de spirit atat in randul militarilor, cat si al civililor. In acest cuvant – PROVOCARE -, folosit, de altfel, si de Nicolae Ceausescu in cursul mitingului din 21.12.1989 sta cheia intelegerii tuturor evenimentelor din decembrie 1989.
    Nu exista deocamdata nici o mentiune ca dl. Traian Sima ar fi primit ordin de a deschide focul de la col. Ion Popescu – mai mult, acesta declara ca generalul Constantin Nuta, care, dupa cate tin minte, i-a ocupat biroul, trimitandu-l la CJP, i-a spus sa dispara. Supozittile au, in general, valoare in cadrul judecatilor logice daca ele conduc spre concluzii verificate de practica si, dupa cum vom vedea in clipa cand veti posta sentinta pe blog, nu exista nici un indiciu ca seful Inspectoratului M.I. ar fi ordonat dlui Traian Sima foc.
    Al dvs., Valeriu Mangu
    P.S. Ca principiu, nu conteaza cuantumul sumei pe care ati primit-o de la dl. Traian Sima. Conteaza daca masura dictata de instanta a fost sau nu dreapta.
    N-ar fi rau sa va pregatiti cu un documentar privitor la fiecare decedat in parte – unde a fost impuscat, de catre cine, la ce ora si in ce zi etc. La fel si in privinta arestatilor.

    • mariusmioc Says:

      Domnule Mangu, dv. vorbiţi pe baza a ceea ce spun inculpaţii proceselor revoluţiei, care firesc, încearcă să se dezvinovăţească, eu vorbesc pe constatări ale instanţelor de judecată definitive şi irevocabile. Sigur că cei care au fost condamnaţi pretind că li s-a făcut o nedreptate, dar nu înseamnă că ceea ce spun ei trebuie să conteze.
      După ce am stat 7 ani în proces cu Sima, timp în care acesta a avut timp să-şi facă toate apărările posibile şi imposibile, credeţi că o să mai pierd alţi 7 ani şi cu Mangu, ca să-l lămuresc că am dreptate? Am convins instanţele de judecată, şi asta e de ajuns.

      • Valeriu Mangu Says:

        Domnule Marius Mioc,

        Domnule Marius Mioc,

        V-am dat de inteles pe undeva pe aceasta pagina ca este cateodata o mare diferenta intre adevarul fizic si, respectiv, cel juridic. Cum ar fi, de pilda, chestia cu numarul de 60.000 de morti, de care vorbeste sentinta Procesului de la Targoviste. Asta ar trebui sa va fie de ajuns pentru a sesiza deosebirea.
        Al dvs., Valeriu Mangu

      • mariusmioc Says:

        Deci dv. comparaţi procesul de la Tîrgovişte cu un proces care a durat 7 ani, trecînd prin toate fazele de jurisdicţie, inclusiv o trimitere spre rejudecare? Iar procesul penal al domnului Sima tot 7 ani a durat.

  11. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    Spre stiinta, iata continutul Notei telefonice nr. 168/22.12.1989 de la U.M. 04606 Constanta (trupe de securitate) catre unitatile subordonate U.M. 0608, 0412, 0527, 0615 (ibid., p. 71):

    „S-a asigurat paza cazarmilor in continuare.
    Nu mai ies patrulele in strada.
    Subunitatile de interventie nu mai ies din cazarmi.
    Nu se iese cu subunitatile in strada.
    NU SE TRAGE SUB NICI O FORMA;
    Cadrele cu pistol si munitie permanent la ele.
    Munitia de interventie se introduce in depozite.
    Tratative: NOI NU TRAGEM IN NIMENI.

    Comandant
    ss) colonel Buriu Nastase

    Tr. Mr. Anghel C.
    Pr.
    U.M. 0608 – Lt. col. Butuzea N.
    U.M. 0412 – Lt. col. Gagiu
    U.M. 0527 – Mr. Nitu
    U.M. 0615 – Cpt. Nan”
    (sublinierile cu majuscule imi apartin)
    Si atunci, dle Marius Mioc, cine a tras incepand cu dupa-amiaza lui 22.12.1989?
    Al dvs., Valeriu Mangu

    • mariusmioc Says:

      De ce amestecaţi aici 22 decembrie Constanţa cu 16 decembrie Timişoara? Stoenescu zicea că din 16 decembrie seara deja securiştii timişoreni au primit ordin să stea numai în sediu. Eu de asta ziceam că e minciună sfruntată – au fost de pildă să interogheze răniţii din spitale. Ce relevanţă are nota asta, de a cărei autenticitate oricum nu sînt convins, dat fiind că nu indicaţi nici o sursă?

  12. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    Atunci cand am scris „Ibid., p. 71″ m-am referit, cum este regula, la lucrarea citata anterior, asadar lucrarea prof. univ. dr. Marian Cojoc ” Revolutia romana in Dobrogea”. at priveste ziua de 16, din textele citate rezulta situatia particulara a trupelor de securitate, starile prin care a trecut.
    Faptul ca am reprodus documentul din 22.12.1989 vine in explicarea tabloului general al diversiunii si manipularii din decembrie 1989.
    Al dvs., Valeriu Mangu

  13. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    La ultimul dvs. text de la nr. 10 de mai sus raspund: sentinta in cazul despagubirii s-a dat, din cate am putut retine citind-o in fuga, pe baza sentintei din Procesul de la Timisoara. Durata n-are in aceasta situatie nici o relevanta.
    Al dvs., Valeriu Mangu

  14. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    Revazand inceputul dialogului nostru purtat pe aceasta pagina constat ca de la una am inceput si la alta am ajuns. Trebuie sa constat ca sunteti mare mester in deturnarea discutiei.
    Astept cu interes reproducerea pe blog a sentintei (fond) din Procesul de la Timisoara.
    Al dvs., Valeriu Mangu

  15. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    Eu, spre deosebire de dvs., n-am de aparat decat niste principii. Nu apar afirmatii, nu apar sentinte, nu apar persoane, nu apar medalii, nu apar indemnizatii, nu-l apar nici pe dl. Iulian Vlad sau pe dl. Traian Sima, nu apar sentimente. Caut sa ma apar pe mine de starea de larva, care m-ar putea cuprinde.
    Larva este, dupa cum bine stiti, starea premergatoare, sa zicem, a fluturelui. Dar din starea de larva nu poti ghici mereu ce iese – poate sa iasa un fluture zburand din floare in floare sau o musca zburand dintr-o gramada de rahat la alta. Asta-i neajunsul starii de larva: ca poti deveni orice – un om demn ori un ticalos.
    Larva traditionala, pana sa ajunga in faza adulta, devoreaza tot – fructe frunze, muguri Larva premergatoare fiintei umane devoreaza in primul rand demnitatea. Iese din aceasta larva un chip uman si un suflet schimonosit.
    Fundamental pentru statutul de om este sa vezi pretutindeni oameni, nu larve. Numai oamenii au principii. Larvele nu au decat instinctul natural de a devora tot ce exista de jur-imprejur.
    Veti gasi, poate, cum vad ca va este obiceiul, in textul de mai sus vreo trimitere spre dvs. de care eu nu stiu. Nu m-am gandit, scriindu-l, la dvs., ci la larvele lacustelor ori ale omizilor. Aici procesul pare ca este inversat – ce iese din larva devoreaza tot.
    Asa si cu unii oameni. Trec din starea de oameni in cea de larva. Aici m-as gandi la dvs. Ar fi pacat sa constatati dvs. insiva intr-o buna-zi o asemenea transformare. Nu vreau sa spun prin asta ca ati suferit o asemenea transformare, ci ca exista un asemenea pericol, de vreme ce respingeti cu obstinatie logica, specifica omului.
    Prefer sa cred ca va lipseste curajul de a recunoaste rolul care v-a fost rezervat in 1989 de actor intr-o piesa regizata de altii. Ca jucati in permanenta intr-o piesa, cum spunea dl. Constantin Dobre pe alt blog, rolul revolutionarului de profesie, asemeni dlui Ion Iliescu, alt actor, dar cu posibilitati cat noi toti la un loc. Si ca nu puteti sa va rupeti inca de rol. Iar daca ati avut, intr-adevar, un rol, acesta s-a incheiat acum 22 de ani. Astazi traiti dintr-un fel de play-back, executat la nesfarsit.
    Admit insa ca ati avut un rol. Unul mic, extrem de mic, dar care a devenit mare numai prin dimensiunea rezultata prin asocierea cu ceilalti concetateni, cu ceilalti factori implicati.Sa nu uitati asta niciodata – o revolutie nu-i a unui om, a unui grup, ci a poporului. Daca e sa vorbim despre revolutie …
    Al dvs., Valeriu Mangu

    • mariusmioc Says:

      Da, am înţeles. Dv. sînteţi extrem de moral, extrem de corect, iar cartea dv. este o operă esenţială în istoriografia revoluţiei din 1989. Cine vă pune la îndoială teoriile şi metoda dv. de cercetare (care se rezumă la a aduna de la diferiţi foşti securişti declaraţii pe care ei nu vor să le dea public, adăugînd la ele o bună doză de imaginaţie personală) are nişte interese ascunse şi e lipsit de onestitate.

  16. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    La ultimul dvs. text raspund:
    1) Am scris cartea „Inlaturarea…” fara sa stau de vorba cu nimeni din fosta Securitate. Contactele cu cei nominalizati mai sus le-am realizat dupa aparitia cartii. Cartea se inmeiaza in mod exclusiv pe lecturi.
    Cartea a aparut in februarie (2011). Cu generalul Stefan Alexie am inceput dialogul in aprilie – mai. Cu generalul (r) Marin Neagoe am vorbit prima data pe 21 august. Cu generalul (r) Gianu Bucurescu am vorbit prima data tot in august. Pe dl. Colonel (r) Gheorghe Ratiu l-am cunoscut tot in august, cu dl. general(r) am stat de vorba pe 1 septembrie (a.c.)..
    Aceste emente arata cat de pripite pot sa fie cateodata concluziile noastre. Nu caut acum explicatii in ceea ce priveste concluziile dvs.
    2) Faptul ca cineva pune la indoiala ceea ce am scris in carte nu poate decat sa contribuie la consolidarea ei.
    3) Eu n-am afirmat ca sunteti imoral – ori lipsit de morala -, ci ca exista pericolul de a deveni prizonierul propriei dvs. revolutii. In acest sens eu sunt constient ca pot sa devin prizonierul „retroscenariului”. In cazul dvs. nu caut asadar interese ascunse.
    Al dvs., Valeriu Mangu

    • Valeriu Mangu Says:

      Domnule Marius Mioc,

      Completare:
      Pe 1 septembrie a.c. am stat de vorba cu dl. general-maior (r) Alexandru Tencu, in parcul de langa Foisorul de Foc, cca. o ora. Cu respectiva ocazie i-am inmanat un exemplar al cartii „Inlaturarea …”. Intre altele a confirmat ca in seara zilei de 21 decembrie 1989 a dat ordin, in jurul orelor 19.00, sa se intrerupa inregistrarea convorbirilor telefonice.
      Va rog sa considerati indreptate erorile de culegere din textul anterior. Cateodata nu recitesc textele.
      Al dvs., Valeriu Mangu


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.