Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Îl vizitam pe Tokes aproape zilnic Decembrie 9, 2015


copertarcumafostDin cartea mea „Revoluția din Timișoara așa cum a fost” publicată în 1997 am mai prezentat deja cîteva mărturii ale celor implicați în revoluția timișoreană. Prezint acum declarația lui Arpad Gazda, un apropiat al pastorului Laszlo Tokes.

Născut în 28 ianuarie 1966 la Covasna, de religie reformată, Arpad Gazda era în 1989 lăcătuş mecanic la IJPIPS şi student seralist la fizică. A fost printre cei reținuți în noaptea de 16/17 decembrie 1989 în clădirea bisericii reformate din Timișoara, cînd miliția a intrat în clădire ca să-l evacueze pe Laszlo Tokes. În 1995, cînd mi-a dat declarația de mai jos, era corespondent de Timişoara al săptămînalului orădean „Erdelyi Naplo”. În 1999 a absolvit jurnalistica la Universitatea din Budapesta. Este unul din cei mai cunoscuți ziariști unguri din România. A lucrat în conducerea ziarului clujean „Kronika” și apoi a devenit corespondent de Transilvania al agenției maghiare de presă MTI.

Declarația lui Arpad Gazda am retipărit-o și în cărțile „Revoluția din Timișoara și falsificatorii istoriei” și „Revoluția fără mistere. Începutul revoluției române: cazul Laszlo Tokes”.

În 1986 l-am cunoscut pe Laszlo Tokes, care tocmai fusese repartizat la Timişoara. M-am împrietenit repede cu el şi cu întreaga sa familie.

Îl vizitam pe Tokes aproape zilnic. Vorbeam şi despre situaţia politică. Ceea ce m-a surprins în gîndirea lui era că el mereu spunea: „noi înşine ne facem garduri prin gîndirea noastră. Ne îngrădim libertăţile prin mintea noastră, fiindcă ne închipuim că unele lucruri nu se pot face, că vom fi arestaţi, cînd, de fapt, se pot face mult mai multe lucruri dar noi n-avem curajul să încercăm”.

Laszlo era în vizorul securităţii de la începutul anilor ’80, cînd fusese preot la Dej. A fost dat afară din serviciu şi timp de 2 ani a fost şomer (cînd în România nu era şomaj). Dejul ţine de episcopia Cluj. După 2 ani a putut găsi de lucru numai în cadrul episcopiei Oradea, care i-a oferit un loc de muncă la Timişoara. Preotul paroh de aici, Leo Peuker, se bănuieşte că era securist. Tokes a fost primit ca preot secundar. În 1987 a murit Leo Peuker şi atunci Laszlo a rămas singur.

Cît era Leo Peuker preot, veneau la slujbă 40-50 de oameni. După ce Tokes a preluat această sarcină, din săptămînă în săptămînă venea tot mai multă lume. Sala devenise arhiplină, în 1989 cred că veneau la fiecare slujbă în jur de 600 de oameni. Predicile sale erau un mod de împotrivire la regim. De pildă, cuvîntul „libertate” era folosit foarte des. Nu spunea ceva direct, dar alegea din Biblie citate cu tîlc.

Prima noastră înfruntare cu securitatea a fost în 1988. La 31 octombrie, de ziua Reformaţiei, am organizat în biserică un recital de poezie din Dsida Jeno. Dsida Jeno a fost un poet transilvănean interbelic care nu pot să spun că era interzis, dar o parte dintre poeziile lui nu puteau să fie publicate.

Eu eram atunci membru în teatrul studenţesc „Thalia”, care funcţiona la Casa Studenţilor. Am organizat acel recital împreună cu prietenul Telegdy Almas şi a fost un mare succes. La spectacol au participat nu numai membrii grupului Thalia, ci şi alţi studenţi. Pentru 4 decembrie aveam programat al doilea spectacol.

Securitatea a făcut presiuni ca nu cumva membrii grupului Thalia să participe la cel de-al doilea spectacol. Aceste presiuni s-au făcut prin intermediul conducătorului grupului Thalia, actorul Matray Laszlo. Cu toate acestea, în 8 noiembrie ne-am întîlnit în camera lui Szilagyi Zsolt, care era membru în Thalia (acum e deputat UDMR de Bihor) şi am hotărît să ignorăm aceste presiuni.

Patru dintre membrii Thaliei am participat şi la spectacolul din 4 decembrie. După asta, grupul Thalia a fost desfiinţat. Acest grup s-a reînfiinţat în februarie 1989, dar noi, cei care participaserăm şi la al doilea spectacol, am rămas excluşi.

Numele lui Tokes Laszlo a apărut în presa din Ungaria pentru prima oară legat de această problemă. Primul material la radio Kossuth a fost scrisoarea lui Tokes către episcopul de Oradea Papp Laszlo în care cerea sprijinul episcopului pentru noi, cei care am fost persecutaţi fiindcă participasem în biserică la serbarea Zilei Reformaţiei. Scrisoarea, împreună cu răspunsul lui Papp Laszlo, a fost citită la radio Budapesta în mai 1989. Papp Laszlo era membru în Marea Adunare Naţională, era un episcop-securist.

După asta, la radio Budapesta au apărut frecvent ştiri despre Tokes, iar în iunie a apărut şi la televiziunea Budapesta, în emisiunea Panorama. În această emisiune Tokes a dat un interviu în care a vorbit despre dărîmarea zidurilor comunismului.

Din vară presiunea securităţii devenise tot mai evidentă. Miliţienii ne legitimau pe cei care intram în casa lui Tokes. De zeci de ori numele meu a fost scris în condicile lor fiindcă de nenumărate ori am fost legitimat. În prima perioadă nu eram legitimat chiar în faţa casei, dar eram urmărit şi, după jumătate de oră, undeva în altă parte a oraşului, eram legitimat. Asta s-a întîmplat cu toţi cei care îl vizitam pe Tokes.

S-au făcut tot felul de presiuni. Presiuni psihice, nu ameninţări. Odată am fost ridicat din stradă şi dus la securitate. M-au ţinut jumătate de zi, m-au întrebat unde am fost în ziua precedentă, apoi mi-au spus că sînt bănuit de spargerea unui magazin.

Din 5 octombrie am fost mutat la o secţie din Lugoj a IJPIPS-ului, fără nici o motivaţie. Trebuia să fac zilnic naveta. Era, bineînţeles, foarte greu.

Şi alţi prieteni ai lui Tokes au păţit la fel. Unul a fost transferat la Casa Poporului din Bucureşti, iar doi fizicieni, Balaton Zoltan şi Varga Lajos, au fost mutaţi la Centrala Nucleară de la Cernavodă.

Din septembrie-octombrie, auzind de la radioul şi televiziunea Budapesta, veneau la slujbele lui Tokes, din simpatie sau de curiozitate, şi mulţi de religie catolică sau mozaică.

Episcopul Papp a cerut mutarea lui Tokes în satul Mineu, judeţul Sălaj, şi a numit la Timişoara pe Makay Botond. Această mutare nu s-a făcut conform legilor bisericeşti şi atunci Tokes a contestat-o. Biserica reformată este o biserică democratică. Spre deosebire de biserica catolică, aici enoriaşii aleg preotul. Dacă un preot este ales de enoriaşi, nu poate fi schimbat de episcop.

După ce a refuzat să se mute la Mineu, Tokes n-a mai primit salariu, dar el totuşi ţinea slujba. Comunitatea îl ajuta. De nenumărate ori a fost vizitat de autorităţi. El, în fiecare săptămînă după slujbă ţinea o informare în care spunea cine a murit, cine a fost botezat, şi, în afară de aceste ştiri normale el mai spunea că a fost vizitat în data cutare de inspectorul cultelor Ţeperdel, în data cutare a fost invitat la securitate de maiorul cutare… Puterea lui era tocmai faptul că n-a făcut taină din toate cele ce i se întîmplau.

S-au făcut încercări de a-l îndepărta. În toamnă au venit doi superiori care au dorit să ţină ei slujba în locul său. Atunci Tokes a folosit metoda pe care o va folosi şi în 16 decembrie 1989. A ajuns în biserică pe o scară, printr-un geam, şi cînd cei doi superiori au intrat să ţină slujba, el începuse deja!

Împotriva lui, episcopia a deschis proces, ca să fie evacuat din locuinţă. El locuia în apartamentul rezervat preotului, dar fiind mutat la Mineu nu mai avea dreptul la apartament. Judecătoria a dat sentinţă de evacuare şi în 15 decembrie expira termenul legal, deci de atunci se putea face evacuare silită. În 10 decembrie, la slujbă, Tokes a anunţat asta şi a chemat enoriaşii să fie martori la această evacuare nedreaptă.

În dimineaţa de 15 decembrie s-au adunat oamenii. Întîi cîte 3-4, care n-aveau curajul să steie în faţa casei (unde erau poliţişti în uniformă). Se plimbau prin zonă, intrau în farmacie, ieşeau, intrau în alimentară, ieşeau. La un moment dat a apărut la geam Tokes şi atunci toţi cei care erau împrăştiaţi s-au adunat şi l-au întrebat dacă are nevoie de ceva.

Blocada asupra bisericii reformate devenise aşa de puternică încît de la începutul lunii decembrie securiştii nu lăsau pe nimeni să intre la Tokes. Eu am fost întors din poartă de nu ştiu cîte ori. Bineînţeles, de fiecare dată mi se nota numele şi adresa. Pînă şi medicul a fost împiedicat să intre la soţia însărcinată, nu avea lemne de foc, căruţa cu lemne a fost întoarsă din poartă. Geamurile fuseseră sparte şi acoperite cu cartoane, încă din noiembrie.

În 15 decembrie pe la amiază a apărut Denis Curry de la ambasada americană – era parcă secretar 2 sau 3 – şi l-a căutat pe Laszlo. Miliţienii care stăteau la poartă nu erau pregătiţi pentru aşa ceva. Şi diplomatul american a fost împiedicat să intre, dar Laszlo a venit la uşă. Cei doi miliţieni stăteau la uşă, în faţa lor era Denis Curry, în spatele lor Laszlo Tokes, şi au discutat aşa în engleză, în prezenţa miliţienilor.

După asta unul din miliţieni s-a dus să ceară sfaturi ce să facă în asemenea cazuri şi apoi miliţia a fost retrasă din poartă – ca urmare a vizitei diplomatului american.

În după-amiaza de 15 am ajuns şi eu acolo (era deja întuneric). Erau vreo 200 de persoane adunate. M-am dus pînă la Casa Studenţilor. Cînd m-am întors, am cerut de la un prieten vreo 20 de lumînări pe care le-am împărţit oamenilor. Laszlo a mai apărut din cînd în cînd la geam şi a spus de situaţia lui. A dat explicaţii fiindcă unii nici nu ştiau ce se întîmplă.

Pe la 9 seara a venit o maşină dinspre strada Treboniu Laurean. S-a oprit în mijlocul mulţimii şi a ieşit din ea Rotărescu – preşedintele FDUS (Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste, organizaţie politică ceauşistă – n.n.). Acesta s-a prezentat şi a spus că vrea să vorbească cu Laszlo Tokes. Din partea cealaltă, pe jos, a apărut primarul Petre Moţ. S-a prezentat şi el şi a spus că doreşte să vorbească. Lumea era mai agitată, a început să huiduie. Laszlo a apărut la geam, observase că se întîmplă ceva afară. Eu i-am spus că aici sînt doi tipi din care unul zice că e primarul, altul preşedinte FDUS, şi doresc să discute. Ăştia doi, văzînd că îl cunosc, m-au invitat pe mine şi pe încă 5 reprezentanţi ai celor din stradă să asistăm la convorbirea lor cu Tokes.

Am discutat în casa scărilor. Laszlo a spus care sînt problemele lui: că urmează să fie mutat printr-o sentinţă nedreaptă, că medicul a fost împiedicat să intre la soţie, că geamurile sînt sparte, că n-are lemne de foc, că nu primeşte salariu. Cei doi au făgăduit că vor rezolva tot în afară de problema mutării la Mineu la care au zis că probabil se rezolvă şi asta dar n-au dat o promisiune clară. În schimb au cerut ca el să spună mulţimii să plece acasă. Noi cei prezenţi ca martori la această convorbire aveam sarcina să dispersăm lumea, să spunem că s-a ajuns la un acord. Eu am vorbit mulţimii în limba maghiară, din uşa bisericii, spunînd că s-a ajuns la o înţelegere. Însă era un alt student care a fost ales în această reprezentanţă a celor din stradă, Istvan Ion, este român (a lucrat apoi ca inginer la Solventul), care urma să vorbească româneşte. M-a surprins curajul lui. El a spus: „Oameni buni, aici primarul Petre Moţ şi Rotărescu au făcut nişte făgăduieli. Hai să le dăm şansa să demonstreze că au spus lucruri adevărate. De aceea vă roagă şi domnul Tokes să mergeţi acasă. Dar mîine să veniţi să vedeţi dacă s-au ţinut de cuvînt. Dacă nu, fiecare să mai aducă şi vecinii, pentru că aici se întîmplă o nedreptate”. Deci el a instigat, pot să spun.

Majoritatea mulţimii s-a dispersat apoi. Am plecat şi eu.

În 16 dimineaţa, pe la 10 am intrat iar în parohie. În stradă erau cel puţin 200 de persoane. Se vedea că Moţ şi Rotărescu vor să demonstreze că se vor ţine de cuvînt. Cel puţin se vedea o intenţie de a satisface dorinţele. Au venit geamgiii, au pus geamuri, au venit medici care au consultat-o pe Edith.

Toată ziua de 16 am stat în casa familiei Tokes. Am văzut scene impresionante. Bătrîne de 70 de ani, românce, s-au aşezat în genunchi şi au vrut să sărute mîna domnului Tokes. Oamenii, aflînd că Tokes n-are salariu, ne aduceau mîncare. Era plin de franzele, portocale, lămîi. Rotărescu şi Moţ au venit iar dar nu mai ştiu ce au discutat.

După amiază a început să se transforme acea mişcare pro-Tokes în mişcare împotriva regimului. Noi, cei din casă nu am ştiut la început în ce măsură e o provocare sau e ceva real ce se întîmplă afară. La primele scandări „Jos Ceauşescu!” noi realmente eram speriaţi (era încă lumină – cam ora 15). Ne gîndeam că securitatea, prin provocatori, face o demonstraţie anticomunistă pentru a avea apoi pretext să dea sentinţe de ani grei de închisoare. Nu vedeam din casă tot ce se întîmplă afară. Tokes a început să-i liniştească pe cei din stradă. Conform înţelegerii cu primarul avea obligaţia să spună oamenilor să plece acasă, dar el a găsit o variantă mai deşteaptă – a rugat oamenii să nu demonstreze în faţa parohiei. Noi ne-am înţeles dinainte că asta va zice şi apoi s-au dus cîţiva dintre noi afară şi au lansat că nu aici trebuie demonstrat împotriva sistemului.

Printre cei din stradă a apărut zvonul că Tokes e forţat să trimită acasă oamenii, că înăuntru sînt securişti. Oamenii bisericii care păzeau poarta au fost bruscaţi de cîteva ori. Pe la orele 6-7 au intrat în casa scării vreo 20-30 de persoane care au vrut să spargă uşa locuinţei şi să scoată afară securiştii. Acolo nu se ştia ce este provocare şi ce este realitate. Eu am ieşit şi am ales trei dintre ei (care erau mai gălăgioşi) să vină înăuntru să vadă locuinţa. Dintre cei trei îmi amintesc de Kovacs Tibi şi de unul Mircea (care lucra la IJPIPS şi cînta în formaţia Bega Blues Band).

Cei trei au verificat amănunţit (şi în dulapuri, şi sub pat), apoi au ieşit şi au spus celorlalţi că nu sînt securişti înăuntru.

Seara, după ce mulţimea a fost alungată din strada Timotei Cipariu, noi nu mai puteam ieşi din casă. 2-3 plutoane de militari în termen, fără arme, stăteau umăr lîngă umăr la intrarea pe stradă. După un timp mulţimea s-a întors şi militarii au fugit. Eram cu un domn bătrîn, Csoke Andras, care spunea că o să trăiască cu 10 ani mai mult fiindcă a văzut acest spectacol – cum fuge puterea de mulţime. În primele rînduri ale demonstranţilor erau puşti de 14-16 ani care aruncau cu pietre. Unii dintre copii aveau căşti şi bastoane în mîini, semn că mai biruiseră o trupă de jandarmi.

Nici nu ştiu de cîte ori strada a fost ocupată de demonstranţi şi reocupată de forţele de ordine. Pînă la urmă a ajuns definitiv în mîna organelor de ordine. Noi ne-am baricadat în clădire. Am pus răngi la uşi şi am încuiat toate lacătele. Ne-am înţeles că dacă vom fi atacaţi ne vom refugia sus în biserică. Biserica reformată nu e o clădire clasică cum sînt alte biserici. În clădire sînt mai multe apartamente. Sala bisericii e la etajul 1. Sub ea e locuinţa preotului şi birourile parohiale. Parohia are şi o curte interioară în care se poate ieşi din locuinţa preotului, prin bucătărie.

Eram acolo 9 persoane: Tokes Laszlo şi soţia Edith, Kiss Pal – cumnatul soţiei, Csoke Attila şi Csoke Andras care sînt catolici dar au participat din 15 dimineaţa – ei au stat la poartă, Szabo Ianos, Joszt Norbert cu soţia Krisztina şi cu mine. Pe la miezul nopţii soţii Tokes au adormit.

La 3,30 în faţa clădirii a apărut un camion şi alte maşini. Pe la 4 am auzit că se bate în poartă. L-am trezit pe Laszlo. Am ieşit în balconul bucătăriei, unde era pregătită o scară. Pe acea scară am urcat la etajul 1, unde era un geam deschis. Prin geam am ajuns în sacristie şi apoi în sala bisericii. 4 inşi am urcat şi am tras scara după noi. Ceilalţi 5 au zis că nu mai urcă.

În curtea interioară, pe un gard de cărămidă, stătea cineva. Ceilalţi au zis, noi n-am auzit, că, atunci cînd am ieşit, persoana aceea ar fi spus „stai acolo că trag!”.

În cîteva plase de nailon aveam mîncare, apă. Laszlo a zis că la nevoie avem alimente pentru o săptămînă.

Am început să ne rugăm. În acel moment s-a spart uşa. Au intrat vreo 15 persoane, unii în civil, alţii în uniformă de miliţieni. Un tip civil se lovea cu bastonul în palmă şi cu un zîmbet sadic a zis către Laszlo: „Roagă-te, că o faci pentru ultima oară!”. Eu am fost luat primul. Laszlo a fost bătut cu bastonul, îi sîngera faţa. Pe mine atunci nu m-au bătut.

Familia Tokes a fost urcată într-o dacie iar mobila încărcată în camion, şi au fost duşi la Mineu. Ceilalţi care eram acolo am fost duşi în curtea securităţii. În timpul deplasării am fost bătuţi de un tip care era în dubă, cu un cablu. Tipul urla: „ce, vreţi revoluţie? Las’ că vă arăt eu revoluţie!”.

În curtea securităţii am fost culcaţi pe burtă şi bătuţi iar, treceau cu bocancii peste noi, se plimbau pe spatele nostru. Apoi am fost puşi în genunchi, cu mîinile la ceafă, şi am luat nişte şuturi în rinichi. Dintre cei care m-au bătut l-am recunoscut pe Bucur Viorel, care la procesul Timişoara se plîngea că în timpul revoluţiei a fost bolnav (la proces, Bucur Viorel a fost achitat – n.n.). Acest Bucur Viorel i-a dat un pumn lui Kiss Pal, care a căzut. Şi mie mi-a dat un pumn în faţă, spărgîndu-mi ochelarii. Aş fi căzut şi eu, dar m-am sprijinit de dubă.

Apoi am fost duşi în clădire. Pe un coridor am fost iar întinşi pe burtă. Ni s-a spus că dacă vorbim între noi vom fi împuşcaţi. Am stat aşa vreo 5 ore. Oricine trecea pe acolo ne dădea cîte un şut.

Erau doi miliţieni care ne-au păzit. Unul din ei, Popa, sergent-major, era destul de cinstit. De pildă, pe moşul Csoke Andras, care nu putea să stea pe burtă, l-a lăsat să stea pe scaun.

A venit şi Corpodeanu (ulterior i-am aflat numele) care ne-a ţinut o prelegere istorică: „Voi, hunii, aţi venit cu carne crudă sub şa, dar noi românii am agăţat de două ori opinca pe parlamentul din Budapesta şi să ştiţi că a treia oară vom agăţa şi bocancii”.

Dimineaţa am fost interogaţi de doi ofiţeri. Unul şchiop, Petru Voican, i-a bătut pe cei care s-au dus la el. Eu am fost interogat de celălalt, care părea destul de înţelegător. I-am spus ce s-a întîmplat în zilele de 15-16 decembrie. Dacă declaraţiile acestea mai există, eu le recunosc corecte şi acum.

Pe la ora 12 am fost duşi la Penitenciar. Aici, parcă eram la sanatoriu. Era calm, nu se urla la noi, nu ne mai băteau. Am ajuns într-o cameră cu vreo 70 de persoane, cîte doi într-un pat. Auzeam că se trage în oraş.

În data de 18 am fost anchetat de procurorul Liviu Ciavici. S-a comportat corect.

În 19 am fost interogat vreo 8 ore, de la 10 dimineaţa. Erau doi inşi – unul care stătea permanent şi altul care mai dispărea. Iarăşi am fost bătut cu bastonul şi cu pumnul. Voiau să afle cine a mai fost în grupul Tokes. Mi-au dat un teanc de fotografii, luate în 15-16 decembrie, să recunosc cine a mai fost. Le-am spus că nu recunosc pe nimeni, şi aşa era într-adevăr. Am dat o declaraţie de 10 pagini.

În 20, pe la 10 seara, am fost scoşi cu un camion şi eliberaţi la sensul giratoriu de la Punctele Cardinale. Eram convins că ne-au eliberat fiindcă evenimentele s-au extins în mai multe oraşe. Ajungînd acasă, am deschis la TV Budapesta, unde era o emisiune, nu Panorama dar făcută tot de Chrudinak Lajos. Chrudinak tocmai telefona la Timişoara şi cineva din Timişoara i-a relatat în direct ce se întîmplă. De acolo am aflat că mişcarea încă nu s-a extins şi m-am speriat.

În 21 am plecat la părinţi, la Covasna.

În ianuarie 1990 m-am dus la procuratură unde era un teanc de fotografii cu miliţieni şi securişti. I-am recunoscut pe unii dintre cei cu care am avut de a face, dar nu pe toţi. Unele fotografii lipseau – de pildă a celuia care de multe ori m-a legitimat în faţa parohiei reformate. Altele erau fotografii vechi – de pildă unul dintre cei care m-au anchetat în 19, Vasile Marin, era chel, iar pe fotografie nu era chel.

29 decembrie 1995 (rezumat al mărturiei înregistrată pe casetă)

Mai citește:
– Alte declarații despre revoluția din Timișoara la pagina Revoluția timișoreană (mărturii)
– Documente despre revoluția din Timișoara (inclusiv despre cazul Laszlo Tokes) la pagina Revoluția din Timișoara (documente)
Federaţia maghiară pentru drepturile omului şi revoluţia română

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s