Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Preşedintele Iohanis şi primministrul Orban aprobă încă 529 de titluri de revoluţionari „cu rol determinant”. Lista acestora decembrie 13, 2019


Prin decretele 1052 şi 1053 (linc) din 10 decembrie 2019 (publicate în Monitorul Oficial nr. 1000 din 12 decembrie 2019), preşedintele Klaus Iohannis a aprobat încă 529 de titluri de luptători în revoluţie „cu rol determinant”. Decretele sînt contrasemnate de primministrul Ludovic Orban. Cred că sînt al 9-lea şi al 10-lea decret de acest fel iscălit de domnul Iohannis.

Nu cred că vor fi ultimele decrete de acest fel al domnului Iohannis, fiindcă încă mai sînt la SSRMLÎRC cazuri de revoluţionari care au cerut şi au obţinut aprobarea pentru acest titlu dar nu apar în decretele recente. Unul dintre aceştia este domnul Marcel Ion Ciolacu, noul preşedinte al PSD, care a primit de la secretariatul de stat aprobare pentru titlul de „determinant” abia anul acesta, după părerea mea nelegal, fiindcă nu depusese cerere în răstimpul legal (linc). Deşi legea 341/2004 spune că secretariatul de stat, cu avizul comisiei parlamentare a revoluţionarilor, propune preşedintelui României acordarea titlurilor de revoluţionar, de unde rezultă că preşedintele este cel care hotărăşte, pînă acum domnul Iohannis nu a respins nici o propunere a secretariatului de stat.

Titlul de luptător în revoluție cu rol determinant a fost introdus în lege prin OUG 95/2014 și conferă deținătorului dreptul la o indemnizație lunară. Aceeași OUG 95/2014 eliminase respectiva indemnizație pentru cei rămași cu titlul de luptător în revoluție remarcat prin fapte deosebite.

Redau mai jos lista celor care au primit titlul (sînt împărţiţi în mai multe anexe):

Anexa Decret 1052
Nr. crt. NUME PRENUME
1. COCOLICI ION
2. CREŢU GEORGE
3. HUMMEL VIOREL
4. FRĂTEANU ADRIANA
5. POPESCU VIOREL-MIRCEA
6. ILIE EUFROSINA MARGARETA
7. NIŢĂ TUDOR NICOLAE
8. PURCARU MIRCEA
9. STURZ MIHAI

Anexa 1 – Decret 1053
Nr. crt. NUME PRENUME
1 BORDEA TRAIAN
2 BUKOŞ GHEORGHE
3 CIONTEA (PĂTRAŞCU) CONSTANŢA
4 ENESCU GHEORGHE
5 GHEORGHEŞTEANU DUMITRU
6 GHEŢE DUMITRU
7 IANCIUC GHEORGHE
8 IORDACHE GABRIEL
9 OLAR IOSIF IULIU
10 POJAR IOAN-EMIL
11 POPA VIORELA

Anexa 2 – Decret 1053
Nr. crt. NUME PRENUME
1 ADETU SORIN
2 ALMAŞA TOADER
3 ANGHEL IOAN
4 APOSTOL DUMITRU
5 APOSTU PAVĂL
6 AVRAM VERGIL
7 BĂBAN ION
8 BĂDOIU ION
9 BĂLĂNEASA MAGDALENA
10 BEG IOAN
11 BEJENARU ION
12 BELEU PETRU MARCEL
13 BERCEA ION-MARIAN
14 BOCANCEA MIHAI
15 BOSNEA VIOREL
16 BOŞMAN DUMITRU
17 BRADU CONSTANTIN
18 BREAZ IOAN
19 BREZSA ALEXANDRU
20 BUDULAN SILVIU
21 BUMBARU CONSTANTIN NICOLAE
22 BURCEA GHEORGHE
23 CAMENIŢĂ GHEORGHE
24 CĂLUŞARU VIOREL
25 CHELMEA CORINA
26 CHERECHEŞ MIHAELA CORNELIA
27 CHIDIOŞAN MIRCEA GAVRIL
28 CHIOVEANU VASILE
29 CHISĂLIŢĂ PAUL
30 CIOREAN GRIGORE EMIL
31 CIUPITU NICULAE-NINEL
32 COJOCARI DORICA-MONICA
33 COLEŞIU BUCUR IOAN
34 CUATU MIHAIL
35 CUGLER DAN
36 CUGLER ILEANA
37 DINU CORNELIU CONSTANTIN
38 DOCHIN SALVATTORE FLAVIUS
39 DONESCU BOGDAN
40 DORNEANU MIHAI
41 DUCU VERGIL
42 DUMITRU MIRCEA GHEORGHE
43 DUMITRU ROZALIA
44 ENACHE ION
45 FERECEAN VASILE
46 GAGINĂ IONEL
47 GAGIU PAUL
48 GANCIU NICULAE
49 GANEA MARIA
50 GAVRILĂ PETRE
51 GHEORGHE NICULAE
52 GHIŢĂ (VASILIU) CRISTINA CAMELIA
53 GIURGESCU LUCIAN
54 GIURGIU CONSTANTIN-IOAN
55 GRIGORE GHEORGHE
56 GRIGORESCU SORIN
57 GROS DRAGOŞ
58 GUSU EMILIAN
59 ILICA ADRIAN-DESIDERIU SOCRATE
60 IMBRIA ION
61 IONIŢĂ IONEL
62 IRIMESCU CORNEL-DAMIAN
63 ISPAS MIHAIL
64 JALIA FLORIAN
65 LĂDĂRESCU NICOLAE
66 LUNGU PANTELIMON
67 LUNGU VASILE
68 LUPU CONSTANTIN
69 MAIECZKI PETRU
70 MARIAN FELICIA
71 MARIN GHEORGHE
72 MATEI CRISTINA VETUTA
73 MATEI GIANNI-DUMITREL
74 MĂRCIUICĂ OPREA-MARCEL
75 MERCEA CĂTĂLIN REMUS
76 MILEA GHEORGHE
77 MIRICĂ NICOLAE
78 MIRONOV ALEXANDRU
79 MITROFAN GHEORGHE
80 MIŢOI ION
81 MODOR IOAN DANIEL
82 MOTOI PETRE
83 MUNTEANU CORNEL
84 MUNTEANU DAMIAN
85 MUREA MIRON
86 NĂSĂRĂU GHEORGHE
87 NEAGOE CONSTATIN
88 NICA NICUŞOR-GHEORGHE
89 NICULAE ION
90 NIŢOIU OVIDIU ALEXANDRU
91 NIŢU DOREL
92 NOAGHIU MIRCEA
93 OBĂDĂU IOAN
94 ONEAGAŞPAR VICTOR-DUMITRU
95 PACEV LIVIU
96 PANCIU (PUŢARU) IOANA
97 PANTEA IOAN
98 PARA CONSTANTIN
99 PAULIUC ILIE
100 PAVEL FLORIN
101 PĂSAT AUREL
102 PĂUN EMIL
103 PĂUN GABRIEL VIRGIL
104 PÂRVULESCU ALEXANDRU
105 PEŞCHIR GHEORGHE
106 PETRE DUMITRU
107 PETROI GHEORGHE
108 PODINĂ VIRGIL
109 POPA DORIN
110 POPA VIORICA
111 POPESCU CONSTANTIN
112 POPUŞOI IOAN
113 PRATEA GHIŢĂ
114 PREDA VALENTIN GHEORGHE MARIN
115 PREDEANU OREST
116 PRISACĂ IRINA
117 RĂUŢĂ NICOLAE HORAȚIU
118 RUSU PAUL-ADRIAN
119 SANDU CRISTIAN MARIUS
120 SCARLAT ION
121 SEGHEDI MARIUS AUREL
122 SFEIA MARIA CORNELIA
123 SIA CORNEL
124 SITARIU NICOLAE
125 SÎRBU LUCIAN GHEORGHE
126 SÎRBU TUDOR
127 SOARE MARIN
128 SOARE VASILE
129 SORAN GAVRIL
130 SOVAC CONSTANTIN
131 STAICU GHEORGHE
132 STAMUREAN VICTOR-TRAIAN
133 STĂNESCU VLĂDUŢ
134 STELEA OVIDIU-VALERIU
135 STÎNGĂ NICOLAE
136 ŞANDRU GHEORGHE
137 ŞERBAN VASILE
138 ŞERBAN NICOLAE
139 TACHE TUDOR
140 TARBĂ MIHAIL
141 TĂTUCU NICOLAE-CAROL
142 TERINEANU ATANASIE
143 TERZA GICU-CRISTIAN
144 TOACŞE NICOLAE
145 TOANĂ GIGI
146 TUDORICĂ ION
147 TURTURICĂ ROMULUS
148 ŢAŢU PETRU
149 VASILE GHEORGHE
150 VLAD VASILE
151 VOICU FLOREA
152 VOICU MIHAI
153 VOLOSCIUC MARIN
154 ZAMFIR ION
155 ZINCULESCU CONSTANTIN

Anexa 3 – Decret 1053
Nr. crt. NUME PRENUME
1 AGÂRBICEANU ALEXANDRU
2 ALBU ION
3 ANDREI (NEDELCU) ANA
4 ANDRIEȘ ANA
5 ANDRONE GHEORGHE
6 ANGHEL VIRGIL IOAN
7 ANTEMIA ALEXANDRU
8 ANTON MIHALACHE
9 ARTENE DUMITRU
10 ATANASIU GHEORGHE
11 AVASILCĂI NELU
12 AVRAM SILVIU DAN
13 AVRINTE DAMIAN
14 BABEI ION
15 BALICA GELU
16 BARBU ALEXANDRU
17 BARBU OCTAVIAN SORIN
18 BARBU STAN
19 BARICZ ANDREI
20 BARZĂ ION
21 BĂDĂRĂ ŞTEFAN
22 BĂDULESCU MIHAIL OVIDIU
23 BĂTRÂNU ALEXANDRU
24 BEACĂ VASILE
25 BEG GHEORGHE
26 BEJENARU PETRU
27 BENDL FRANCISC
28 BERBEC NICULAE
29 BESNEA PAUL
30 BIA MARIAN
31 BÎRLOIU GHEORGHE
32 BLEANDĂ VALERIU
33 BLEDEA VASILE
34 BOACĂ SORIN
35 BOBOC OCTAVIAN- ADRIAN
36 BOLDAN ŞTEFAN ADRIAN
37 BOLDEANU TITEL
38 BORODA GRIGORE
39 BORȘ IOAN
40 BOTAŞ FLORIN NICOLAE
41 BOU CHDID SORINA – VIOLETA
42 BOULEANU STERICĂ
43 BRÂNZEI IOAN
44 BREAZU ILIE
45 BUCUR DANIELA
46 BUDA GABRIEL
47 BUGLEA ALEXANDRU
48 BURETE GHEORGHE
49 BURSUC ŞTEFAN
50 BUSUIOC AURORA
51 BUTUCEA ION
52 BUZATU CONSTANTIN
53 CANDREA DANIEL
54 CAPRĂ SILVIU- TIBERIU
55 CATANĂ ALEXANDRU
56 CATRINA MARIN
57 CĂLIMINTE VASILE
58 CĂLINA DUMITRU
59 CĂRĂGUI CRISTIAN- DUMITRU
60 CECHE ANASTASIA
61 CHIOSE DUMITRU MARIUS
62 CHIPEREA IOAN RADU
63 CHIRICĂ GHEORGHE
64 CHIŢA IOAN
65 CIAUŞU ROMICĂ
66 CIOABĂ IONEL
67 CIOATA NICOLAE
68 CIOBANU LUCIAN-MIHAI
69 CIOCÂRLIE STELIAN
70 CIOROABĂ IOAN
71 CIOROABĂ STELIAN
72 CIORTAN NICOLAE ALEXANDRU
73 CIREŞAN MARIETA LENUŢA
74 CISNOC HANE LORE
75 CIUŞDIC ION
76 CÎMPEANU NICOLAE
77 CODRIN TRAIAN
78 COJOCARU VASILE
79 COMĂNEANU NICOLAIE
80 CONSTANTIN ANDREI
81 CONSTANTIN ŞTEFAN
82 CONSTANTINESCU IONEL
83 CORNEA GHEORGHE DANIEL
84 CORNEA IOAN
85 CORNEA NICOLAE
86 CORONDAN GABRIELA-RAMONA
87 COVĂSALĂ IONEL
88 CRECANĂ LAURIAN
89 CRISMAR DELIA
90 CRISTESCU MIREL DAN
91 CRÎNGANU NICOLAE
92 CROITORU MARIAN
93 CUCU GHEORGHE
94 CUMPĂNAŞ PETRU
95 CURESCU ION
96 DARMINA FLORIAN
97 DAVIȚOIU ION
98 DĂNCĂU NICOLAE
99 DĂRĂBUŢ IOAN
100 DECU MARIA
101 DIACONU CORNEL
102 DIMA DOREL
103 DINCĂ IOANA
104 DINEA DANIEL
105 DOJAN GHEORGHE
106 DOŢA VASILE – PETRU
107 DRAGOMIR MILIAN
108 DRĂGHICI GABRIEL-MARIAN
109 DRĂGOIU CONSTANTIN
110 DRĂGOSTIN NICULAE
111 DREGHICIU EUGEN-NICOLAE
112 DUGAN MIRCEA-VASILE
113 DUMBRĂVEANU TRAIAN
114 DUMITRAŞ MARCEL
115 DUŢU VALERIAN
116 ENACHE CONSTANTIN
117 ENACHE STAN
118 FILIP PETRU
119 FLOCA VALERIU
120 FLORE PAVEL
121 FLOREA IOAN
122 FLORESCU COSMIN-VIOREL
123 FLORIAN ION
124 FOFIRCĂ GHEORGHE
125 FRĂŢILĂ VALERIU MIHAIL
126 FUICĂ CORNELIU
127 GALDĂU CRISTINA
128 GAROIU MĂRIUCA
129 GĂINĂ ION GEORGIAN
130 GEORGESCU ION
131 GEORGESCU OANA SIMONA
132 GHEORGHIŢĂ IONEL VICTOR
133 GIURĂSCU CONSTANTIN
134 GOMBOŞ ERSILIA
135 GROZAVU ION MARIUS
136 GŰMŐ IOAN
137 GURBAN CONSTANTIN
138 HALATIBA VASILE
139 HAŢEGAN ADRIANA
140 HĂNUSEAC NEGUŢĂ
141 HUŢAN GHEORGHE
142 IAMANDI NICOLAIE
143 IANCU VIOREL
144 IANOŞIK IOAN
145 IERCU EUGEN
146 ILAŞ GHEORGHE
147 ILE (POPESCU) IOANA – CĂTĂLINA
148 ILIE DUMITRU
149 IONESCU ION
150 IONESCU MARICICA
151 IONIŢĂ CONSTANTIN EUGEN
152 IONIŢĂ EUGENIA
153 IONIȚĂ MIHAI-VIOREL
154 IORDĂNESCU IOAN
155 IORGA (IONESCU) MIHAELA MARCELA
156 IOSIF NECULAE
157 IUGA ŞTEFAN-GHEORGHE
158 IVAN DANIEL
159 IVAŞCU ALEXANDRA
160 IVAŞCU COSTICĂ
161 JELEA TEODOR
162 JOIŢOIU ELENA
163 KISS LILIANA – MARILENA
164 KOSZO ROBERT-DANIEL
165 LACHE TOADER
166 LAZĂR SILVIU FLORIN
167 LAZLO MATEI CAROL
168 LĂCĂTUŞ VASILE
169 LĂPĂDAT IOAN-ALEXE
170 LĂUTARU ION
171 LEPĂDATU ION
172 LIXANDRU BADEA
173 LOAIOȘ VASILE
174 LUCACHI ŞTEFAN
175 LUPOAICA NICOLAE
176 MAGYAROŞI ANDREI
177 MAN ALEXANDRU
178 MAN SORIN CĂLIN
179 MANCIU NICULAE
180 MANDA FLORIN
181 MANTA VALENTINA FLORENTINA
182 MANŢA VASILE MIHAI ŞTEFAN
183 MANUCHIAN CARNIG
184 MARACU VIRGILIU
185 MAREŞ ION
186 MARINESCU DAN-MIHNEA
187 MARTON ADRIAN
188 MATEAŞ GHEORGHE
189 MATEESCU ION
190 MATEI
ZOLTANALEXANDRU
191 MATICI SRBOLIUB
192 MAYER MARIAN
193 MĂLUŢAN MAFTEI
194 MĂRGINEANU DOREL
195 MIGHIU GIGEL
196 MILEA FLORIN CONSTANTIN
197 MILITARU GHEORGHE
198 MILU PAVEL-MIHAI
199 MINCIUC NECULAI
200 MITE MARIN
201 MITREA RADU MIHAI
202 MODREANU NICOLAE-PETRE
203 MOLNAR DAN
204 MOLNAR ENDRE
205 MORAR NICOLAE SIMION
206 MORAR VASILE
207 MORARIU PETRE
208 MORTEANU AUREL
209 MOŞ TEOFIL
210 MUSTACILĂ ILIE
211 MUSTAŢĂ COSTEL
212 NADOLU PETRE
213 NEACȘU TEODOR
214 NEAGU DOINA
215 NEAGU ENIKO
216 NEAMU SORIN
217 NEGOIŢĂ GEORGE- FILON
218 NEGULICI DUMITRU
219 NEMEDI EMERIC
220 NICA MARIN
221 NICOLAE ANDREI
222 NICOLAE DECEBAL CONSTANTIN
223 NICOLAE EMIL
224 NIŞCOV ILODIA
225 NIŢU MARIN
226 OBREJA ŞTEFAN
227 OLARIU NICOLAE
228 OLTEANU PETRE
229 OLTEANU VIOREL
230 OPRICAN ION
231 OPRIŞAN CONSTANTIN
232 ORBULESCU ADAM
233 PAMFILE BANU
234 PANDELEA VASILE
235 PASĂRE IOAN TRAIAN
236 PAŞCA NICOLAE DORIN
237 PATERĂU PAULICĂ
238 PAUL IOAN
239 PĂDUCEL GRIGORE
240 PĂLTĂNEA CRISTIAN-FLORIN
241 PĂTRAŞCU MARCEL
242 PĂTRU NICOLAE
243 PELE ELENA
244 PENTE IOSIF
245 PESTREANU VASILE
246 PETRACHE MARIN DORIN
247 PETRE DUMITRU
248 PETRE FLORIAN
249 PETREUŞ NICUŞOR
250 PETROVICI IOAN
251 PETRUI IOAN DORIN
252 PLOSCARU NICOLAE
253 PODĂRESCU STELIAN
254 POPA GHEORGHE
255 POPESCU ADRIAN BOGDAN
256 POPOVICI NELUŢU-FLORIN
257 PREUNCA GAVRIL
258 PUIU PETRE
259 RADU AUGUSTIN
260 RĂCOIU IOAN
261 RĂDUCANU MIHAI
262 RĂDUCU EUGEN
263 RĂDUŢĂ ION-VALERIU
264 RÂPEA GHEORGHE
265 RICHTER SIMION
266 RISTEA COSTEL
267 RÎȘTEIU ALEXANDRU
268 ROIBAN NICU
269 ROMAN MARIUS OLIMPIU
270 ROŞU IOAN
271 ROŞU NELU NICU
272 RUICAN IULIAN
273 RUS MIHAI
274 RUŢĂ MOISE
275 SAMSON AURORA
276 SANDU CONSTANŢA
277 SAVU VIORICA
278 SÂNTĂMĂREAN PETRU
279 SCORŢANU VASILE
280 SFETEA LUCIAN
281 SIMION VIRGIL-ADRIAN
282 SIMON IOAN
283 SOLOMIE GHEORGHE
284 SOLOVĂSTRU CLAUDIU IONUŢ
285 SORESCU CORNELIU
286 SPĂTARU LIVIU
287 SPĂTARU ROMICĂ
288 SPINEAN VASILE
289 SPIREA DUMITRU
290 SPIRU VASILE
291 STAN VICTORAŞ
292 STĂNESCU DAN
293 STOIAN ROMEO SILVIU
294 STOICA IACOB
295 STOICA IULIAN
296 STOICAN CONSTANTIN
297 STRÂMBEANU TUDOREL
298 STREZA BOGDAN SILVIU
299 STROE LIVU
300 ŞANDRU DORU
301 ŞERBAN GHEORGHE
302 ŞERBAN IOAN DAN
303 ŞERBĂNESCU PAUL
304 ŞIMON FLORIAN
305 ŞTEFAN ILIE
306 ŞTEFAN ION
307 ŞTEFAN MARIN
308 ŞTEFAN MIRCEA
309 ŞTEFĂNESCU SMARANDACHE NICULAE
310 ŞTIRBESCU ALEXANDRU
311 TANASOIU COSTICA
312 TARBA IOSIF
313 TĂNASĂ GHIORGHI
314 TĂNASE ARMENIA TATIANA
315 TĂNASE IONEL
316 TĂNASE PETRE
317 TEODORESCU SOARE ION-ANTON
318 TIMBUŞ VASILE
319 TIMIŞ VASILE
320 TIŢA MARIAN
321 TOACŞE DANIEL
322 TOACŞE IOAN-SORIN
323 TOBOŞARU FLORIN ION
324 TODICĂ DĂNUŢ VALER
325 TODOR NICOLAE-ARISTIDE
326 TODORAN MARIA
327 TOMA IULIAN
328 TOMA SABIN
329 TOPORAN ION
330 TOTH IANOŞ
331 TRAŞCĂ ION
332 TUDOR MARCU
333 TUDOR PETRE
334 TUDORESCU NICOLAE
335 TUDOSĂ GICU
336 TURCU DOREL
337 ŢAŢA ANTONICA
338 ŢECU ION
339 ŢENE ADRIAN
340 ŢÎRA VALENTIN ION
341 UNGUR IOAN
342 URUCU CONSTANTIN
343 VARGA ION
344 VĂCĂRESCU VASILE
345 VICOL ION
346 VIŞAN GHEORGHE
347 VOICU TEODOR
348 VOICU VICTOR
349 ZAHARIA CRISTIAN
350 ZAMFIR AUREL
351 ZAMFIR ION
352 ZAMFIRESCU PAUL
353 ZIDARU NICULAE
354 ZMEU DAN

Mai citește:
– Președintele Klaus Iohanis acordă primele 505 titluri de „revoluționari cu rol determinant”
– Președintele Iohanis Aprobă Alți 783 De „Luptători Cu Rol Determinant”
– Alţi 1667 luptători cu rol determinant aprobaţi de Iohanis. Lista acestora
– Altă tranșă de 548 de revoluționari cu rol determinant aprobată de Iohanis. Lista acestora
– Încă 7 revoluționari cu rol determinant aprobați de Iohannis
– Președintele Iohannis aprobă alte 36 de titluri de revoluționari cu rol determinant
– Președintele Iohanis acordă 5 noi titluri de revoluționari „cu rol determinant”. Noua echipă a SSRMLÎRC va aproba noi titluri de revoluționari „determinanți” unor persoane anterior respinse de vechea echipă. Fostul secretar de stat Sorin Meșter intră în polemică cu Laurențiu Coca
Nou decret a lui Iohanis pentru atribuirea titlului de luptător cu rol determinant
Noul președinte al Camerei Deputaților, Marcel Ion Ciolacu, luptător cu rol determinant în revoluție, deși nu a depus cerere de obținere a acestui titlu în răstimpul legal
– Revoluţionar cu rol determinant aprobat de Iohanis, osîndit la 1 an şi 2 luni de închisoare şi înapoierea indemnizaţiei încasată ilegal

 

4 Responses to “Preşedintele Iohanis şi primministrul Orban aprobă încă 529 de titluri de revoluţionari „cu rol determinant”. Lista acestora”

  1. Florin Says:

    Până la urmă, ăstia-s adevărați sau la fel de falși ca și ăilalți?

  2. Ioan Danila Says:

    De unde și cine stabilește puzderia aceasta de ,,chipurile,, revoluționari și nu spărgători de vitrine sau alte acte huliganice??? Nu credeți cumva că întreaga armată de la soldat la general ar trebui să primească acest titlu dacă el există? Armata, da armata și nu Miliția sau Securitatea, a trecut prin vâlvătaia de foc a acelor evenimente și nu indivizi ce-și doresc un venit în plus prin nemerniciile lor de învârteli dubioase înghițite de cei ce le pun pe tapet și rumegate de ,,Înalta Poartă,, de la Cotroceni și Guvern-Parlament?
    Până când o să tot născocim tot felul de minciuni ce afectează marea masă de cetățeni onești ce muncesc cu adevărat în interesul României?

  3. Florin Says:

    Ba fratilor, asta e singura voastra grija, revolutionarii ? Intreb si eu ceva pe impotrivitori : daca ati fi obtinut rolul determinant si ati fi avut anumite drepturi prin lege, ati mai fi fost impotriva ?? Haideti sa ne mai uitam si in oglinda constiintei !!

  4. […] Cei care DORESC să CONSULTE lista cu cei ÎNCĂ 529 de NOROCOȘI revoluționari cu ROL DETERMINANT 🙂 🙂 🙂  pot INTRA pe blogul: https://mariusmioc.wordpress.com/2019/12/13/presedintele-iohanis-si-primministrul-orban-aproba-inca-… […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.